Moartea unui gigant al presei sportive

Dumitru Graur, îngrijorat de șocul suferit de presa de sport din România Galerie foto (1 fotografii): Moartea unui gigant al presei sportive
Dumitru Graur, îngrijorat de șocul suferit de presa de sport din România

Dumitru Graur   |   Publicat: 02.11.2023 20:12   |  Actualizat: 03.11.2023 13:49

De astăzi, 2 noiembrie 2023, Gazeta Sporturilor și-a încetat apariția. Să mă declar surprins este îngrozitor de puțin, este de-a dreptul infim față de enormitatea evenimentului. Inimaginabil.

Am crescut cu Gazeta Sporturilor, cu toții am crescut alături de ziarul care făcea parte din viața noastră, din sufletul nostru. L-am citit pe ascuns, pitit sub caietele de școală în timpul orelor, l-am recitit acasă și am făcut nenumărate tăieturi, umplând albume lipicioase cu amintiri dragi. Când mi-am văzut prima dată numele în ziar, eram deja tânăr jucător în curtea largă a Rapidului, am crezut că nimic nu poate fi mai împlinitor. La puțin peste 20 de ani am avut și prima mea semnătură, erau câteva rânduri la o simplă știre de corespondent, dar începeam să fiu și eu acolo. Adică alături de corifeii gazetăriei sportive, care se numeau Emanuel Valeriu, Romică Vilara, Ticu Comarnischi, Ioan Chirilă, Mache Ionescu, Aurel Neagu, Bebe Firănescu, Victor Bănciulescu, Jack Berariu, doctorul Chiose, Balaban, Alexe, Jean Moscovici și câți alții încă, de la care am furat meserie cât am putut și m-am priceput.

Dumitru Graur, despre dispariția Gazetei: ”Moartea unui gigant al presei sportive”

Au trecut prea mulți ani de atunci, între timp Gazeta copilăriei noastre s-a schimbat și s-a modernizat, rămânând însă mereu nava amiral a gazetăriei sportive, deși s-au creat tot felul de clone, Sportul Românesc sau Sport XXI, chiar și ProSport, dar într-un final toate s-au închis, lăsând în urmă destul de puține regrete. Am condus la rându-mi timp de doi ani Gazeta pe când o avea familia Voiculescu, fiindu-mi însă fatală opoziția față de tabloidizarea ziarului, așa cum și-ar fi dorit patronatul la vremea respectivă.

Dar nimeni, absolut nimeni n-ar fi putut crede în ruptul capului că Gazeta își va înceta într-o zi apariția, că nu vom mai putea găsi ziarul pe tarabe. Recunosc că în ultimii ani o citeam online, dar azi nici Gazeta digitală nu mai există, lăsând în loc un gol imens, incomensurabil. Așteptam cu nerăbdare aniversarea unui secol de la înființarea sa, trebuia să fie chiar la anul, dar acest eveniment nu va mai avea loc niciodată. Niciodată!

Probabil se răsucesc în mormânt cei care au scris și publicat rândurile care urmează: „Cu atari proecte pornim la drum în credința că îndeplinim o operă de incontestabilă utilitate și ne place să credem că toți iubitorii sporturilor ne vor întinde o mână frățească de ajutor, ușurând dificila noastră misiune” (Cuvânt înainte, Gazeta Sporturilor, 14 septembrie 1924). Și, mai departe, în cuvinte care parcă sunt scrise astăzi, nu acum 99 de ani: „Se simțea nevoia unui mare ziar popular, care să canalizeze mișcarea, servind tineretului în formație îndrumările necesare. Astăzi când publicațiile duc zile negre avem curajul să scoate la lumină marele ziar popular atât de necesar vieții sportive. O facem în interesul binelui obștesc”. În interesul binelui obștesc!

La vremea respectivă, Gazeta Sporturilor apărea de patru ori pe săptămână, marți, joi, sâmbătă și duminică. Costa 3 lei. Ce n-am da să mai poată apărea și astăzi, măcar de trei, patru ori pe săptămână! Patronii elveto-bulgari de la Ringier au decis însă altfel. Ei nu mai au nevoie de Gazeta Sporturilor, n-au nevoie de istorie, n-au nevoie de tradiția celor 100 de ani a ziarului. Au doar nevoie de bani.

”O pierdere care ne va marca multă vreme”

Dacă mă gândesc puțin mai adânc, cred că problema e totuși altundeva. Nu Ringier ar fi de blamat. Asemenea oameni de afaceri, fie ei și cu afaceri de presă, nu văd decât cifre, bilanțuri și sume de profit. N-au ținut niciodată în mână un ziar mototolit care trecuse prin zeci de mâini până la ultimul cititor, așa cum se făcea într-o vreme, atunci când Gazeta nu se putea cumpăra decât împreună cu Scînteia. Nu au cum să înțeleagă ce a însemnat acest ziar pentru întreg sportul românesc, pentru milioanele de cititori, pentru sportivi, antrenori, copii, părinții sau bunicii lor. Și nici nu le putem cere să înțeleagă asta.

Și atunci, cine e totuși de vină? Păi vinovați suntem noi toți, de la oameni politici la noi înșine, cei care i-am votat. Noi, care am permis vânzarea celor mai importante ziare, care am asistat liniștiți la distrugerea din temelii a sistemului de distribuție a presei, la dispariției chioșcurilor de ziare și tabloidizarea a ce a mai rămas din reviste. Nu ne mai rămâne decât să asistăm la moartea acestui gigant al presei noastre sportive, o pierdere care ne va marca multă vreme din acum înainte.

În final, un gând disperat, prea puțin rațional și o întrebare: oare cât ar costa brandul „Gazeta Sporturilor”? Cu cât l-ar putea vinde Ringier, și mai ales cine ar fi dornic să-l cumpere?! Azi, la aproape 100 de ani de la înființare.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Pentru cine “filmează” Mihai Stoica și Cristi Balaj. Ștefan Beldie despre motivul ascuns din spatele duelului verbal dintre cei doi oficiali

Craiova lui Safira, nu a lui Mitriță. Marius Mitran analizează ce se întâmplă la Craiova

"Craiova a făcut eventul în patru zile". Adrian Florea e contrariat de ușurința cu care Rădoi a fost subordonat de Petrescu: "Mirel, mai ai o șansă, bate-ți echipa de suflet! A ta și a lui Mike"

"Da, n-am jucat mare lucru, dar CFR cum a luat atâtea titluri?". Andrei Ciobanu admite că FCSB s-a impus cu noroc în fața lui U Cluj: "Spectacolul nu aduce trofee, e bun și pragmatismul"

Investiții de milioane sau cârpeli? Dan Capatos este îngrijorat de viitorul lui Dinamo

”Mitriță, zorzoane, goluri, beteală”. Marius Mitran scrie despre aportul lui Alex Mitriță la Universitatea Craiova

Cele mai citite

Florin Prunea a distrus un antrenor român: ”Nu s-a răcit bine cadavrul și faci asta! Nu îl halesc nici cu hellas, să nu aud de el”

SuperLiga  |  07 Aprilie 2025, 20:02
1.
Florin Prunea a distrus un antrenor român: ”Nu s-a răcit bine cadavrul și faci asta! Nu îl halesc nici cu hellas, să nu aud de el”
Legenda Stelei căreia Valentin Ceaușescu i-a dat gratis un apartament în centrul Bucureștiului: ”Eram prieteni buni”

SuperLiga  |  08 Aprilie 2025, 17:57
2.
Legenda Stelei căreia Valentin Ceaușescu i-a dat gratis un apartament în centrul Bucureștiului: ”Eram prieteni buni”
Florin Călinescu a numit cel mai mare fotbalist român din istorie: ”Nu amesteci mame cinstite și boarfe de noapte!”

Echipa Națională  |  09 Aprilie 2025, 00:05
3.
Florin Călinescu a numit cel mai mare fotbalist român din istorie: ”Nu amesteci mame cinstite și boarfe de noapte!”
Știri de ultimă oră din sport
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”

SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 15:46
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”
Pe FCSB o așteaptă un infern în Bănie. Câte bilete s-au vândut deja pentru meciul de duminică

SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 15:06
Pe FCSB o așteaptă un infern în Bănie. Câte bilete s-au vândut deja pentru meciul de duminică
Manchester United ar fi putut da lovitura. Ce antrenor putea prelua formația de pe Old Trafford

Champions League   |  10 Aprilie 2025, 13:55
Manchester United ar fi putut da lovitura. Ce antrenor putea prelua formația de pe Old Trafford
Gimnasta milionară la 22 de ani, mărturie în cazul care schimbă lumea sportului. Câștigă cel mai mult, dar se consideră subevaluată
foto Gimnasta milionară la 22 de ani, mărturie în cazul care schimbă lumea sportului. Câștigă cel mai mult, dar se consideră subevaluată
Gimnastică   |  10 Aprilie 2025, 12:24
Gimnasta milionară la 22 de ani, mărturie în cazul care schimbă lumea sportului. Câștigă cel mai mult, dar se consideră subevaluată
Veste bună pentru FCSB. Ce jucător ar putea reveni pe teren în partida cu Universitatea Craiova

SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 12:21
Veste bună pentru FCSB. Ce jucător ar putea reveni pe teren în partida cu Universitatea Craiova
Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
exclusiv Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
Special   |  10 Aprilie 2025, 11:11

AS.RO Iubita fiului lui Ion Ţiriac a luat o decizie importantă, care are legătură cu miliardarul român!
Iubita fiului lui Ion Ţiriac a luat o decizie importantă, care are legătură cu miliardarul român!
Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
exclusiv Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
Special   |  10 Aprilie 2025, 11:11
Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
exclusiv Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
Special   |  08 Aprilie 2025, 12:24
Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
Analistul politic Bogdan Teodorescu a murit la 62 de ani. Acesta suferea de o boală gravă

Radu Banciu comentează dur schimbul de replici dintre Marcel Ciolacu și Traian Băsescu: ''Istoria reține ce ai făcut, nu ce explici''

Protest inedit la un liceu din Timișoara. Radu Banciu: ''Învățământul e la nivelul politicii în România''

video Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
Europa League   |  16:26
Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”
SuperLiga   |  15:46
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”
Transferul lui Florin Tănase în Spania, tot mai aproape să devină realitate. Gigi Becali și-ar fi dat acordul
SuperLiga   |  15:19
Transferul lui Florin Tănase în Spania, tot mai aproape să devină realitate. Gigi Becali și-ar fi dat acordul
Pe FCSB o așteaptă un infern în Bănie. Câte bilete s-au vândut deja pentru meciul de duminică
SuperLiga   |  15:06
Pe FCSB o așteaptă un infern în Bănie. Câte bilete s-au vândut deja pentru meciul de duminică
exclusiv Ionuț Chirilă a dat verdictul. Cine crede că va câștiga Liga Campionilor: ”O mașină de jucat fotbal”
Champions League   |  14:21
Ionuț Chirilă a dat verdictul. Cine crede că va câștiga Liga Campionilor: ”O mașină de jucat fotbal”
Manchester United ar fi putut da lovitura. Ce antrenor putea prelua formația de pe Old Trafford
Champions League   |  13:55
Manchester United ar fi putut da lovitura. Ce antrenor putea prelua formația de pe Old Trafford
exclusiv ”Stadionul” din România, scos la vânzare "pe jumătate", pe OLX! Negocieri în direct: ”Îl luasem pentru niște case” / ”Ăsta e...
Diverse   |  13:15
”Stadionul” din România, scos la vânzare "pe jumătate", pe OLX! Negocieri în direct: ”Îl luasem pentru niște case” / ”Ăsta e ultimul preț?”
foto Gimnasta milionară la 22 de ani, mărturie în cazul care schimbă lumea sportului. Câștigă cel mai mult, dar se consideră...
Gimnastică   |  12:24
Gimnasta milionară la 22 de ani, mărturie în cazul care schimbă lumea sportului. Câștigă cel mai mult, dar se consideră subevaluată
Rezultate / Clasamente