”Rezerva lui Cristian Țopescu”. Dumitru Graur scrie despre ultima finală de CCE jucată de Steaua

Ei bine, exact acum 35 de ani, în mai 1989, Steaua susținea a doua finală a Cupei Campionilor Europeni, jucând la Barcelona cu o stelară AC Milan.

Evenimentul avea să aducă pe Nou Camp peste 90.000 de italieni, s-a spus la vremea respectivă că a fost cel mai mare „exod” fotbalistic petrecut vreodată. Cu zeci de avioane, cu autobuze, sute de mașini mici, trenuri și chiar vapoare, suporterii echipei patronate de Silviu Berlusconi au bătut calea spre Barcelona, așteptând confirmarea a ceea ce chiar avea să se întâmple, primul trofeu major al unei echipe (cu olandezii Gullit, Van Basten și Rijkaard, între alții) care zdrobise cu 5-0 Realul în semifinală, urmând să domine apoi mulți ani fotbalul european.

Cum spuneam, era a doua finală a CCE pentru Steaua București, după victoria din 1986 împotriva Barcelonei, dar ea avea să fie din păcate și ultima. Poate tocmai de aceea merită să ne-o amintim acum, când am rămas la sute de ani lumină de o astfel de performanță.

Pentru mine, amintirea este cumva deosebită, fiindcă a fost destul de aproape să am și eu la activ transmisia unei finale a Cupei campionilor, cea de la Barcelona, după ce fostul meu coleg Coca-Cozma Teoharie a rămas în memoria colectivă drept comentatorul finalei de la Sevilla.

Gândind a posteriori n-aș avea motive să fiu nemulțumit, fiindcă meciul s-a încheiat cu un dezastru pentru Steaua, învinsă cu 4-0 de marea echipă milaneză.

Până în acel moment fusesem cel care comentase toate meciurile Stelei în CCE, ediția 1988/1989. Echipa trecuse cu 2-2 și 5-1 de Sparta Praga în „16”-imi, cu 3-0 și 2-1 (meciul acela pe gheață!) de Spartak Moscova, în optimi, cu 0-1 și 5-1 de IFK Goteborg, în sferturi, iar în semifinale s-a distrat cu Galatasaray, 4-0 la București și 1-1 la Izmir (cu golul acela curios marcat cu ceafa de Pițurcă după degajarea portarului și anulat aiurea de Vautrot, care fusese prins cu spatele la fază).

Urma deci finala la Barcelona, pe Nou Camp și aveau să fie aproape 100.000 de spectatori în tribune.

M-am pregătit zile întregi pentru meci, ca de fiecare dată de altfel, știind că audiența va fi maximă. În dimineața zilei de 24 mai m-am urcat în avion alături de vreo sută de suporteri triați la sânge de organele vigilente și am ajuns după vreo trei ore la Barcelona.

Nu mai țin minte cu ce mi-am umplut orele goale până la ora meciului. Probabil m-am plimbat prin Barcelona. Nimeni nu-mi spusese nimic, nu aflasem absolut nimic, nu aveam de ce să mă îngrijorez.

În fine, cu acreditarea de gât urc scările stadionului spre postul de comentator și dau nas în nas de Bebe (Ilie) Ciurescu, care era unul dintre redactorii șefi adjuncți ai departamentului Actualități la TVR. Era șeful meu, într-un fel, pentru că „Sportul” nu era decât o mică secție în cadrul departamentului.

Lăcătuș către Valentin Ceaușescu: "Dacă-l lași pe Țopescu să comenteze, noi câștigăm!"

Se uită la mine și mă întreabă foarte mirat: „Dar cu tine, ce-i aici?”. Cum ce-i, îi zic, păi comentez meciul! „Nu, răspunde, nu-l comentezi tu”. Dar cine? „Țopescu îl comentează”. Nu-mi vine să-mi cred urechilor. Cine a hotărât asta?, mai apuc să-l întreb. ”Nu pot să-ți spun!”, aud și Ciurescu se face nevăzut, lăsând-mă singur pe scările stadionului.

Povestea fusese așa, aveam să aflu mult mai târziu: Țopescu fusese suspendat dintr-o toană a familiei Ceaușescu, nu mai avea voie să se audă pe post, asta știa toată lumea. El lucra atunci la secția de propagandă a clubului Steaua și era destul de des pe lângă echipa de fotbal. Și, cu doar câteva zile înainte finalei, Marius Lăcătuș i-a tăiat calea lui Valentin Ceaușescu, marele susținător al Stelei, și i-a spus textual: „Nea Vali, dacă îl lași pe Țopescu să comenteze, noi câștigăm!”.

În marea sa iubire pentru Steaua, Valentin s-a dat peste cap și i-a împlinit dorința lui Lăcătuș. Mie, cum spuneam, nu mi-a spus nimeni, nimic. Eram ca Grivei din poveste. Dar nici nu m-au oprit să plec spre Barcelona, de asta au uitat să se ocupe.

Cum spuneam, pe scări fiind, stau și mă întreb ce să fac acum. Urc alte câteva trepte și intru în stadion. Arhiplin deja, nu aveai unde să arunci un ac. Aveam un singur loc rezervat și m-am decis să fac uz de el: la masa comentatorilor.

Acolo era deja Țopescu, instalat și cu microfonul la gură. Dar mai era un loc liber lângă el, așa era regula. N-a avut nimic împotrivă să stau alături de el și așa am văzut meciul. Un dezastru pentru Steaua.

Pot însă să mărturisesc astăzi că am primit și o lecție din partea lui Cristian. Care a tăcut mâlc, de ori câte ori marcau italienii. Și au fost nu mai puțin de patru ocazii! Țopescu n-a comentat decât fazele de joc, un comentariu simplu, fără artificii și a tăcut în momentele, să le zic nedorite, în care înscria Milan.

Stadionul lua foc, urlau toți ceilalți comentatori, iar Cristian se stăpânea și tăcea. Apoi relua comentariul odată cu repunerea mingii de la centru, fără măcar să menționeze scorul.

A rămas extrem de calm, s-a abținut de la orice comentariu care ar fi putut fi socotit „nepotrivit” în țară, știind desigur cât era de urmărit. Lângă el, eu fierbeam și cred că m-aș fi ales la rândul meu cu vreo suspendare de pe post, dacă aș fi fost la microfon.

A doua zi de dimineață ne-am întors acasă și lucrurile au intrat din nou în „normalitatea” cu care eram obișnuiți. Peste doar șase luni urma să vină Revoluția.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!