Ștefan Beldie: ”De ce este titlul o super miză pentru FCSB în acest sezon”

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Ștefan Beldie: ”De ce este titlul o super miză pentru FCSB în acest sezon”

Ștefan Beldie   |   Publicat: 02.11.2023 11:28   |  Actualizat: 02.11.2023 11:28

Ce o face pe Steaua să fie Steaua?

În funcție de tabăra în care te situezi, e posibil să ai tot felul de idei.

De exemplu, susținătorii cu simț juridic al CSA Steaua e posibil să-ți spună că echipa lor e Steaua pentru că deține numele, marca și cea mai mare parte a a palmaresului conform deciziilor justiției române.

Nimic mai clar formal vorbind!

Fanii CSA care au un simț juridic ceva mai flexibil, dar dețin totuși un simț emoțional al proprietății, îți vor spune că echipa lor este Steaua inclusiv pentru că joacă de drept în Ghencea.

Că deține stadionul.

E nevoie, într-adevăr, de simț juridic flexibil ca să fii stăpân pe ceva făcut din banii altora și să blochezi de-o manieră ineptă accesul celor care ar fi avut dreptul să folosească ceea ce s-a construit inclusiv din banii lor.

Dar faptic vorbind, chiar așa stau lucrurile.

În fața unor astfel de evidențe de necontestat, cum își mai pot închipui fanii FCSB că echipa lor este de fapt Steaua?

"Închipui" este cheia ar spune cei care le ironizează încăpățânarea:

"Ei doar își închipuie că sunt, nu că-n realitate ar fi!".

Totuși, dincolo de nuanțe și evidențe, o parte importantă a fanilor CSA și a fanilor FCSB, autodefiniți și unii și alții drept steliști, au o caracteristică aparte.

O caracteristică specifică multora dintre fanii echipelor mari sau foarte mari - au devenit steliști mai ales datorită victoriilor de pe teren.

Nu a victoriilor din instanțe.

Victoriile de pe teren sunt cele care au produs steliștii, indiferent dacă e vorba de cei care susțin azi CSA Steaua sau FCSB, iarăși formal vorbind.

Repet, e o caracteristică specifică multora dintre fanii marilor echipe ale lumii, nu doar pentru fotbalul local.

Există rațiuni evolutive pentru care omul va fi mereu mai tentat să se asocieze cu cel care câștigă decât cu cel care pierde. Nu de alta, dar simplificând psihologic, victoria înseamnă în mod primar supraviețuire, iar înfrângerea e un simbol al morții.

De asta, în general, un copil va fi mai tentat să spună că ține cu o echipă care strânge victorii, așa cum a făcut-o Steaua în aproape toată existența sa decât să spună că ține cu o formație care a alternat perioadele bune cu cele în care juca-n B.

Da, la Rapid mă refer.

Care Rapid nu și-a fidelizat fanii doar cu ajutorul victoriilor, ci și prin expunerea acestora la atmosfera din Giulești.

Da, oricât de ciudat / ironic ar suna să asociezi termenul stadion cu termenul educație, se poate spune că fanii Rapidului sunt născuți inclusiv prin culturalizare la fața locului.

În fine, ce doream eu să spun este că steliștii sunt suporteri de rezultate.

Nu-n sensul folosit în mod obișnuit - de oameni care vin la meciuri doar dacă echipa lor are rezultate. Deși, la volume mari de fani, există și o grămadă de astfel de suporteri.

Ideea este că sunt suporteri de rezultate în sensul că au venit prima dată lângă echipă mai ales datorită rezultatelor acesteia. Iar partea lor de culturalizare cu ideea de Steaua s-a produs, cel mai probabil, sub oblăduirea unor "profesori" care la rândul lor au fost suporteri de rezultate.

Prin urmare, deși echipa lui Becali a continuat fără probleme să fie formația cu cel mai mare număr de suporteri chiar și-n condițiile unor rezultate modeste raportate la așteptări, să iei un titlul sezonul acesta ar fi o super miză.

Întregul context este de așa natură...

CSA Steaua, echipa care are formal tot ce-nseamnă identitate, se confruntă cu o problemă uriașă - este împiedicată momentan de lege să promoveze.

Adică este împiedicată să câștige cu adevărat.

Adică este împiedicată să atragă suporteri de rezultate.

În paralel, cu excepția domnului Becali, aproape nimeni nu are suficientă forță să se opună succesului fotbalistic al FCSB.

Și oricum, clubul lui Becali a început să dezvolte în acești niște anticorpi care par capabili să reziste asalturilor tehnico-tactice ale patronului și să permită echipei să ia în sfârșit campionatul.

Adică nu doar să-și fidelizeze marea masă de suporteri.

Dar și să aducă noi suporteri de rezultate.

Deja sunt o grămadă de ani de la marea schismă din fotbalul nostru, iar generații noi de posibili fani au ajuns la vârsta la care urmează să facă alegeri mai ales în favoarea învingătorilor de pe teren, nu din instanțe.

De asta, FCSB este nevoită să se concentreze asupra singurei activități în care Talpan e posibil să nu o poate învinge anul acesta - jocul de fotbal și câștigarea titlului.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Pentru cine “filmează” Mihai Stoica și Cristi Balaj. Ștefan Beldie despre motivul ascuns din spatele duelului verbal dintre cei doi oficiali

Craiova lui Safira, nu a lui Mitriță. Marius Mitran analizează ce se întâmplă la Craiova

"Craiova a făcut eventul în patru zile". Adrian Florea e contrariat de ușurința cu care Rădoi a fost subordonat de Petrescu: "Mirel, mai ai o șansă, bate-ți echipa de suflet! A ta și a lui Mike"

"Da, n-am jucat mare lucru, dar CFR cum a luat atâtea titluri?". Andrei Ciobanu admite că FCSB s-a impus cu noroc în fața lui U Cluj: "Spectacolul nu aduce trofee, e bun și pragmatismul"

Investiții de milioane sau cârpeli? Dan Capatos este îngrijorat de viitorul lui Dinamo

”Mitriță, zorzoane, goluri, beteală”. Marius Mitran scrie despre aportul lui Alex Mitriță la Universitatea Craiova

Cele mai citite

Florin Prunea a distrus un antrenor român: ”Nu s-a răcit bine cadavrul și faci asta! Nu îl halesc nici cu hellas, să nu aud de el”

SuperLiga  |  07 Aprilie 2025, 20:02
1.
Florin Prunea a distrus un antrenor român: ”Nu s-a răcit bine cadavrul și faci asta! Nu îl halesc nici cu hellas, să nu aud de el”
Legenda Stelei căreia Valentin Ceaușescu i-a dat gratis un apartament în centrul Bucureștiului: ”Eram prieteni buni”

SuperLiga  |  08 Aprilie 2025, 17:57
2.
Legenda Stelei căreia Valentin Ceaușescu i-a dat gratis un apartament în centrul Bucureștiului: ”Eram prieteni buni”
Florin Călinescu a numit cel mai mare fotbalist român din istorie: ”Nu amesteci mame cinstite și boarfe de noapte!”

Echipa Națională  |  09 Aprilie 2025, 00:05
3.
Florin Călinescu a numit cel mai mare fotbalist român din istorie: ”Nu amesteci mame cinstite și boarfe de noapte!”
Știri de ultimă oră din sport
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”

SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 15:46
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”
Pe FCSB o așteaptă un infern în Bănie. Câte bilete s-au vândut deja pentru meciul de duminică

SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 15:06
Pe FCSB o așteaptă un infern în Bănie. Câte bilete s-au vândut deja pentru meciul de duminică
Manchester United ar fi putut da lovitura. Ce antrenor putea prelua formația de pe Old Trafford

Champions League   |  10 Aprilie 2025, 13:55
Manchester United ar fi putut da lovitura. Ce antrenor putea prelua formația de pe Old Trafford
Gimnasta milionară la 22 de ani, mărturie în cazul care schimbă lumea sportului. Câștigă cel mai mult, dar se consideră subevaluată
foto Gimnasta milionară la 22 de ani, mărturie în cazul care schimbă lumea sportului. Câștigă cel mai mult, dar se consideră subevaluată
Gimnastică   |  10 Aprilie 2025, 12:24
Gimnasta milionară la 22 de ani, mărturie în cazul care schimbă lumea sportului. Câștigă cel mai mult, dar se consideră subevaluată
Veste bună pentru FCSB. Ce jucător ar putea reveni pe teren în partida cu Universitatea Craiova

SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 12:21
Veste bună pentru FCSB. Ce jucător ar putea reveni pe teren în partida cu Universitatea Craiova
Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
exclusiv Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
Special   |  10 Aprilie 2025, 11:11

AS.RO Iubita fiului lui Ion Ţiriac a luat o decizie importantă, care are legătură cu miliardarul român!
Iubita fiului lui Ion Ţiriac a luat o decizie importantă, care are legătură cu miliardarul român!
Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
exclusiv Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
Special   |  10 Aprilie 2025, 11:11
Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
exclusiv Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
Special   |  08 Aprilie 2025, 12:24
Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
Analistul politic Bogdan Teodorescu a murit la 62 de ani. Acesta suferea de o boală gravă

Radu Banciu comentează dur schimbul de replici dintre Marcel Ciolacu și Traian Băsescu: ''Istoria reține ce ai făcut, nu ce explici''

Protest inedit la un liceu din Timișoara. Radu Banciu: ''Învățământul e la nivelul politicii în România''

video Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
Europa League   |  16:26
Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”
SuperLiga   |  15:46
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”
Transferul lui Florin Tănase în Spania, tot mai aproape să devină realitate. Gigi Becali și-ar fi dat acordul
SuperLiga   |  15:19
Transferul lui Florin Tănase în Spania, tot mai aproape să devină realitate. Gigi Becali și-ar fi dat acordul
Pe FCSB o așteaptă un infern în Bănie. Câte bilete s-au vândut deja pentru meciul de duminică
SuperLiga   |  15:06
Pe FCSB o așteaptă un infern în Bănie. Câte bilete s-au vândut deja pentru meciul de duminică
exclusiv Ionuț Chirilă a dat verdictul. Cine crede că va câștiga Liga Campionilor: ”O mașină de jucat fotbal”
Champions League   |  14:21
Ionuț Chirilă a dat verdictul. Cine crede că va câștiga Liga Campionilor: ”O mașină de jucat fotbal”
Manchester United ar fi putut da lovitura. Ce antrenor putea prelua formația de pe Old Trafford
Champions League   |  13:55
Manchester United ar fi putut da lovitura. Ce antrenor putea prelua formația de pe Old Trafford
exclusiv ”Stadionul” din România, scos la vânzare "pe jumătate", pe OLX! Negocieri în direct: ”Îl luasem pentru niște case” / ”Ăsta e...
Diverse   |  13:15
”Stadionul” din România, scos la vânzare "pe jumătate", pe OLX! Negocieri în direct: ”Îl luasem pentru niște case” / ”Ăsta e ultimul preț?”
foto Gimnasta milionară la 22 de ani, mărturie în cazul care schimbă lumea sportului. Câștigă cel mai mult, dar se consideră...
Gimnastică   |  12:24
Gimnasta milionară la 22 de ani, mărturie în cazul care schimbă lumea sportului. Câștigă cel mai mult, dar se consideră subevaluată
Rezultate / Clasamente