Ultimul aristocrat al fotbalului

"Mac" Popescu a decedat în seara zilei de 9 ianuarie Galerie foto (1 fotografii): Ultimul aristocrat al fotbalului
Foto: Facebook  |   "Mac" Popescu a decedat în seara zilei de 9 ianuarie

Dumitru Graur   |   Publicat: 11.01.2024 22:01   |  Actualizat: 12.01.2024 14:26

A dispărut dintre noi cu două zile în urmă fostul președinte al Sportului Studențesc, arhitectul Emil ("Mac") Barbu Popescu. Avea 85 de ani și a lăsat în urmă o istorie fabuloasă, atât din punct de vedere profesional, cât și sportiv. Fiindcă a fost timp de 30 de ani președintele clubului studențesc, pe care l-a condus cu eleganța unui aristocrat, o specie aflată de mult pe cale de dispariție.

De-a lungul carierei, "Mac” Popescu a realizat peste 80 de proiecte de construcții, printre cele mai cunoscute fiind „Academia de Fotbal” de la Mogoșoaia, „Casa Olimpismului” de lângă Arcul de Triumf (sediul COSR), stadionul „Sportul Studențesc”, Arena Națională și Hotel Cișmigiu.

Dar și-a făcut timp și pentru fotbaliști ca Mircea Sandu, Gino Iorgulescu, Andrei Speriatu, Tom Cristea, Paul Cazan, Mircea Marian, Marcel Coraș, Aurică Țicleanu sau Aurel Munteanu, jucători de top la vremea lor, cu multe selecții la națională.

Pe Gică Hagi l-a adus de la Farul, pentru a-l pierde apoi, preluat de Steaua după vrerea fraților Ceaușescu, Nicușor și Valentin. Aici "Mac” nu s-a putut împotrivi, a acceptat un „împrumut” de 6 luni „în interesul fotbalului românesc”, fiindcă Steaua urma să joace (și să câștige) Supercupa Europeni, la Monaco. Evident că Hagi nu s-a mai întors niciodată la „Sportul”.

"A fost sub demnitatea lui să se amestece în cloacă"

A privit întotdeauna cu îngăduință mișmașurile din fotbalul românesc, înțelegând că nu putea fi decât sub demnitatea sa să se amestece într-o asemenea cloacă. La „Sportul” a întronat însă o atmosferă colegială, pur studențească, trecând cu blajinătate peste excesele de libație ale mai tinerilor lui protejați sau peste unele rezultate să le spunem cu bunăvoință surprinzătoare ale echipei sale. Mi s-a părut întotdeauna superior în fața unor asemenea subterane ale fotbalului și a știut să arate acest lucru de câte ori avea ocazia.

Tot "Mac” Popescu a înființat în 1969 celebrul Club A, o instituție în care, până în 1990, le era permis accesul doar studenților de la Arhitectură și al prietenilor lor. Era un cerc relativ închis, plin de tineri neconformiști, în care muzica și ambianța făceau un contrast evident cu închistarea comunistă din afară.

"Un intelectual fin, care nu prea avea ce să caute în fotbal"

Pe rând, "Mac” a deținut pe linie profesională funcțiile de asistent, şef de lucrări, conferenţiar şi profesor în cadrul Universității de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu”, dar și cele de decan (1996), prorector (1998), rector (2000) şi preşedinte al Universității (2008 – 2012).

Un intelectual fin, care la drept vorbind nu prea avea ce să caute în fotbal. Dar "Mac” a făcut-o cu pasiune, iubind fotbalul și jucătorii care-i compuneau echipa, pe care a știu să-i călăuzească spre absolvirea facultăților la care erau înscriși. I-a făcut oameni, cum se spune.

Mi-aduc bine aminte de un meci din 1998, când, cu Răzvan Lucescu în poartă, „Sportul” a scos un eroic 1-1 în Regie cu Steaua, sperând ca Rapid să ia titlul (un titlu pierdut însă de Rapidul lui Mircea Lucescu în ultima etapă, la Craiova, după un meci cu cântec). „Sportul” retrograda, dar refuza să se predea.

De fapt, cred că "Mac” Popescu a murit de două ori. Prima oară s-a întâmplat în 2017, atunci când echipa de fotbal Sportul Studențesc a fost desființată oficial. Se încheia o istorie datând din 11 februarie 1916, adică la vremea în care fusese înființat „Sporting Club Universitar Studențesc”.

Clubul abia apucase să sărbătorească 100 de ani de la înființare. Echipa de fotbal se afla de ceva vreme în liga a IV-a, la cheremul unor „investitori” ca Vasile Șiman, preocupați mai curând să vândă și să dispară, iar o asemenea situație trebuie să-l fi durut extrem de tare pe fostul său președinte.

"Au rămas secțiile de modelism, tir și yachting"

Dar să nu dramatizăm, clubul Sportul Studențesc există în continuare! Este afiliat Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București (celebra SNSPA), iar între secțiile sale se află cele de baschet, badminton, baseball și softball, dans sportiv, gimnastică ritmică, hochei pe gheață, karate, kaiac-canoe, modelism, polo, rugby, tenis, tir sportiv și yachting. Nici vorbă de fotbal!

Pentru final merită să explicăm de ce Emil Barbu Popescu a primit porecla de „Mac”, așa cum îl cunoștea toată lumea. Ei bine, pentru că el obișnuia să-i aducă flori profesoarei de limba română din liceu. Tânărul Emil, născut la Fetești, locuia în apropierea unui câmp de maci.

"Simţeam nevoia să-mi exprim afecţiunea, de când începeau să-nflorească macii, îi aduceam mereu…", povestea el într-un interviu. Dacă ar fi după mine, aș așterne un buchet de flori de mac pe mormântul său. Chiar ar merita să o facem în vara care vine, atunci când macii înfloresc!

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Pentru cine “filmează” Mihai Stoica și Cristi Balaj. Ștefan Beldie despre motivul ascuns din spatele duelului verbal dintre cei doi oficiali

Craiova lui Safira, nu a lui Mitriță. Marius Mitran analizează ce se întâmplă la Craiova

"Craiova a făcut eventul în patru zile". Adrian Florea e contrariat de ușurința cu care Rădoi a fost subordonat de Petrescu: "Mirel, mai ai o șansă, bate-ți echipa de suflet! A ta și a lui Mike"

"Da, n-am jucat mare lucru, dar CFR cum a luat atâtea titluri?". Andrei Ciobanu admite că FCSB s-a impus cu noroc în fața lui U Cluj: "Spectacolul nu aduce trofee, e bun și pragmatismul"

Investiții de milioane sau cârpeli? Dan Capatos este îngrijorat de viitorul lui Dinamo

”Mitriță, zorzoane, goluri, beteală”. Marius Mitran scrie despre aportul lui Alex Mitriță la Universitatea Craiova

Cele mai citite

Florin Prunea a distrus un antrenor român: ”Nu s-a răcit bine cadavrul și faci asta! Nu îl halesc nici cu hellas, să nu aud de el”

SuperLiga  |  07 Aprilie 2025, 20:02
1.
Florin Prunea a distrus un antrenor român: ”Nu s-a răcit bine cadavrul și faci asta! Nu îl halesc nici cu hellas, să nu aud de el”
Legenda Stelei căreia Valentin Ceaușescu i-a dat gratis un apartament în centrul Bucureștiului: ”Eram prieteni buni”

SuperLiga  |  08 Aprilie 2025, 17:57
2.
Legenda Stelei căreia Valentin Ceaușescu i-a dat gratis un apartament în centrul Bucureștiului: ”Eram prieteni buni”
Florin Călinescu a numit cel mai mare fotbalist român din istorie: ”Nu amesteci mame cinstite și boarfe de noapte!”

Echipa Națională  |  09 Aprilie 2025, 00:05
3.
Florin Călinescu a numit cel mai mare fotbalist român din istorie: ”Nu amesteci mame cinstite și boarfe de noapte!”
Știri de ultimă oră din sport
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”

SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 15:46
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”
Pe FCSB o așteaptă un infern în Bănie. Câte bilete s-au vândut deja pentru meciul de duminică

SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 15:06
Pe FCSB o așteaptă un infern în Bănie. Câte bilete s-au vândut deja pentru meciul de duminică
Manchester United ar fi putut da lovitura. Ce antrenor putea prelua formația de pe Old Trafford

Champions League   |  10 Aprilie 2025, 13:55
Manchester United ar fi putut da lovitura. Ce antrenor putea prelua formația de pe Old Trafford
Gimnasta milionară la 22 de ani, mărturie în cazul care schimbă lumea sportului. Câștigă cel mai mult, dar se consideră subevaluată
foto Gimnasta milionară la 22 de ani, mărturie în cazul care schimbă lumea sportului. Câștigă cel mai mult, dar se consideră subevaluată
Gimnastică   |  10 Aprilie 2025, 12:24
Gimnasta milionară la 22 de ani, mărturie în cazul care schimbă lumea sportului. Câștigă cel mai mult, dar se consideră subevaluată
Veste bună pentru FCSB. Ce jucător ar putea reveni pe teren în partida cu Universitatea Craiova

SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 12:21
Veste bună pentru FCSB. Ce jucător ar putea reveni pe teren în partida cu Universitatea Craiova
Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
exclusiv Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
Special   |  10 Aprilie 2025, 11:11

AS.RO Iubita fiului lui Ion Ţiriac a luat o decizie importantă, care are legătură cu miliardarul român!
Iubita fiului lui Ion Ţiriac a luat o decizie importantă, care are legătură cu miliardarul român!
Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
exclusiv Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
Special   |  10 Aprilie 2025, 11:11
Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
exclusiv Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
Special   |  08 Aprilie 2025, 12:24
Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
Analistul politic Bogdan Teodorescu a murit la 62 de ani. Acesta suferea de o boală gravă

Radu Banciu comentează dur schimbul de replici dintre Marcel Ciolacu și Traian Băsescu: ''Istoria reține ce ai făcut, nu ce explici''

Protest inedit la un liceu din Timișoara. Radu Banciu: ''Învățământul e la nivelul politicii în România''

Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 
SuperLiga   |  16:53
Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 
video Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
Europa League   |  16:26
Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”
SuperLiga   |  15:46
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”
Transferul lui Florin Tănase în Spania, tot mai aproape să devină realitate. Gigi Becali și-ar fi dat acordul
SuperLiga   |  15:19
Transferul lui Florin Tănase în Spania, tot mai aproape să devină realitate. Gigi Becali și-ar fi dat acordul
Pe FCSB o așteaptă un infern în Bănie. Câte bilete s-au vândut deja pentru meciul de duminică
SuperLiga   |  15:06
Pe FCSB o așteaptă un infern în Bănie. Câte bilete s-au vândut deja pentru meciul de duminică
exclusiv Ionuț Chirilă a dat verdictul. Cine crede că va câștiga Liga Campionilor: ”O mașină de jucat fotbal”
Champions League   |  14:21
Ionuț Chirilă a dat verdictul. Cine crede că va câștiga Liga Campionilor: ”O mașină de jucat fotbal”
Manchester United ar fi putut da lovitura. Ce antrenor putea prelua formația de pe Old Trafford
Champions League   |  13:55
Manchester United ar fi putut da lovitura. Ce antrenor putea prelua formația de pe Old Trafford
exclusiv ”Stadionul” din România, scos la vânzare "pe jumătate", pe OLX! Negocieri în direct: ”Îl luasem pentru niște case” / ”Ăsta e...
Diverse   |  13:15
”Stadionul” din România, scos la vânzare "pe jumătate", pe OLX! Negocieri în direct: ”Îl luasem pentru niște case” / ”Ăsta e ultimul preț?”
Rezultate / Clasamente