Victor Vrînceanu: Simona Halep a ales să meargă la Antena 3 pentru că sportivii români vor să fie cântați, nu întrebați. La fel se întâmplă cu Hagi sau Lucescu

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Victor Vrînceanu: Simona Halep a ales să meargă la Antena 3 pentru că sportivii români vor să fie cântați, nu întrebați. La fel se întâmplă cu Hagi sau Lucescu

Victor Vrînceanu   |   Publicat: 08.03.2024 10:31   |  Actualizat: 08.03.2024 11:05

Directorul general al I AM MEDIA, Victor Vrînceanu, scrie despre prezența Simonei Halep la Antena 3, în emisiunea lui Mihai Gâdea, dar și despre exercițiile de PR dorite de marii sportivi.

Pedeapsa Simonei Halep pentru dopaj a fost redusă de TAS de la patru ani la nouă luni. Fostul nr. 1 mondial WTA poate reveni în circuit imediat, iar întreaga Românie sărbătorește ca și cum sportiva ar fi fost absolvită de vină. Cazierul sportiv rămâne, pedeapsa a fost doar diminuată.

Impresia generală este că Simona a fost nedreptățită. Iar explicația prin care staff-ul este indicat ca fiind vinovat nu are un fundament. La cel mai înalt nivel al sportului (indiferent de disciplină), atleții sunt un organism unitar cu staff-urile lor. Și e normal să fie așa! Altfel am ajunge la situații în care fotbaliști, tenismeni etc se dopează de nu mai știu de ei, iar în fiecare staff este pregătit un “cal mort” pe care să se arunce vina atunci când e cazul. Să-și ia fapta, cum se spune popular.

Cristian Tudor Popescu, poate cea mai autorizată voce jurnalistică pe zona de tenis, a criticat prima apariție oficială a Simonei după anunțul TAS. Halep a acceptat invitația lui Mihai Gâdea, la Antena 3, iar CTP a postat un mesaj pe facebook în care spune că Simona a lăsat în spate specialiști din tenis și posturi de sport precum Digi sau Eurosport pentru a merge la un canal tv politizat.

Popescu ridică și întrebarea dacă sportiva se gândește la o carieră politică și de aici prezența în platoul A3. Nu-mi dau seama dacă a fost ironic sau chiar vede o variantă în ideea asta. Indiferent ce planuri are Halep, răspunsul este mult mai simplu și la îndemână. Un sportiv precum Simona Halep va prefera mereu un exercițiu de PR favorabil ei, în detrimentul unui demers jurnalistic real. Nu are nevoie de un ziarist care să îi scoată în evidență și părțile bune, și cele mai puțin bune.

Celebrarea marii victorii cu lăutari

Mihai Gâdea nu este un jurnalist specializat pe sport. El este doar un pasionat de sport, care vede atleții noștri de vârf ca pe niște oameni ce merită adulați pentru reușitele lor. Nu știe substraturi, vede doar performanțele și reacționează în consecință. Nu cu rea intenție, sunt convins.

Gâdea i-a adus Simonei în studio un lăutar machedon pentru a sărbători succesul. Aerul emisiunii a fost unul de celebrare a unei mari victorii pentru sportiva nedreptățită de întreaga planetă pentru că nu s-a născut mai aproape de Occident. Pe bune acum, e logic că Halep a ales varianta asta.

Jurnaliștii de sport poate ar fi întrebat și alte lucruri. Poate s-ar fi axat mai mult pe faptul că pedeapsa încă există și doar a fost micșorată, nu dizolvată.

Unii ar fi întrebat, poate, de ce au existat schimbări de strategie multiple pe perioada suspendării sau de ce varianta cu Mouratoglou vinovat nu a fost prezentată imediat (deși, cum spuneam mai sus, nu o absolvă cu nimic).

Jurnalism versus PR

Simona Halep nu este singurul sportiv care preferă să meargă acolo unde e cântată și nu întrebată. La fel procedează și Gică Hagi sau Mircea Lucescu. Printre jurnaliștii de sport din România este cunoscut faptul că cei doi evită ziariștii incomozi.

Jurnaliști precum Costin Ștucan, de exemplu, nu au acces la interviuri sau emisiuni cu Hagi sau cu Lucescu pentru că au scris la un moment dat ceva ce a ciobit statuia acestor zei ai sportului (deloc ironic). Inclusiv eu m-am lovit de asta. Când am vorbit cu un apropiat al lui Hagi pentru a-l invita la emisiunea pe care o moderam la acea vreme mi s-a răspuns: “Știi și tu cum e Gică. Dacă nu ești prieten cu el, nu va veni niciodată la emisiunea ta. Mergi la el la Ovidiu de câteva ori la meciuri, fă-l să te simpatizeze, după care sigur va veni la emisiune. Dacă nu se simte în siguranță și nu te cunoaște bine, să te considere prieten, nu ai șanse”.

Desigur, nu am făcut așa ceva. Prezența unui sportiv în fața unui ziarist nu este un favor acordat jurnalistului, ci o obligație pe care atletul o are față de publicul său.

Urmăriți atent emisiunile la care merge Mircea Lucescu. Nimeni nu îl întreabă pe marele antrenor despre meciurile trucate din perioada în care o pregătea pe Dinamo înainte de Revoluție (există mărturii publice al jucătorilor de atunci, nu o spunem noi), nimeni nu mai vorbește de retrogradările în Serie B, din perioada în care acesta antrena în Italia, și așa mai departe.

Concluzia: Marii sportivi vor alege mereu jurnaliștii care le oferă un PR bun și osanale. Iar publicul va cunoaște mai puțin din dedesubturile reale ale sportului de mare performanță.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Pentru cine “filmează” Mihai Stoica și Cristi Balaj. Ștefan Beldie despre motivul ascuns din spatele duelului verbal dintre cei doi oficiali

Craiova lui Safira, nu a lui Mitriță. Marius Mitran analizează ce se întâmplă la Craiova

"Craiova a făcut eventul în patru zile". Adrian Florea e contrariat de ușurința cu care Rădoi a fost subordonat de Petrescu: "Mirel, mai ai o șansă, bate-ți echipa de suflet! A ta și a lui Mike"

"Da, n-am jucat mare lucru, dar CFR cum a luat atâtea titluri?". Andrei Ciobanu admite că FCSB s-a impus cu noroc în fața lui U Cluj: "Spectacolul nu aduce trofee, e bun și pragmatismul"

Investiții de milioane sau cârpeli? Dan Capatos este îngrijorat de viitorul lui Dinamo

”Mitriță, zorzoane, goluri, beteală”. Marius Mitran scrie despre aportul lui Alex Mitriță la Universitatea Craiova

Cele mai citite

Florin Prunea a distrus un antrenor român: ”Nu s-a răcit bine cadavrul și faci asta! Nu îl halesc nici cu hellas, să nu aud de el”

SuperLiga  |  07 Aprilie 2025, 20:02
1.
Florin Prunea a distrus un antrenor român: ”Nu s-a răcit bine cadavrul și faci asta! Nu îl halesc nici cu hellas, să nu aud de el”
Legenda Stelei căreia Valentin Ceaușescu i-a dat gratis un apartament în centrul Bucureștiului: ”Eram prieteni buni”

SuperLiga  |  08 Aprilie 2025, 17:57
2.
Legenda Stelei căreia Valentin Ceaușescu i-a dat gratis un apartament în centrul Bucureștiului: ”Eram prieteni buni”
Florin Călinescu a numit cel mai mare fotbalist român din istorie: ”Nu amesteci mame cinstite și boarfe de noapte!”

Echipa Națională  |  09 Aprilie 2025, 00:05
3.
Florin Călinescu a numit cel mai mare fotbalist român din istorie: ”Nu amesteci mame cinstite și boarfe de noapte!”
Știri de ultimă oră din sport
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”

SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 15:46
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”
Pe FCSB o așteaptă un infern în Bănie. Câte bilete s-au vândut deja pentru meciul de duminică

SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 15:06
Pe FCSB o așteaptă un infern în Bănie. Câte bilete s-au vândut deja pentru meciul de duminică
Manchester United ar fi putut da lovitura. Ce antrenor putea prelua formația de pe Old Trafford

Champions League   |  10 Aprilie 2025, 13:55
Manchester United ar fi putut da lovitura. Ce antrenor putea prelua formația de pe Old Trafford
Gimnasta milionară la 22 de ani, mărturie în cazul care schimbă lumea sportului. Câștigă cel mai mult, dar se consideră subevaluată
foto Gimnasta milionară la 22 de ani, mărturie în cazul care schimbă lumea sportului. Câștigă cel mai mult, dar se consideră subevaluată
Gimnastică   |  10 Aprilie 2025, 12:24
Gimnasta milionară la 22 de ani, mărturie în cazul care schimbă lumea sportului. Câștigă cel mai mult, dar se consideră subevaluată
Veste bună pentru FCSB. Ce jucător ar putea reveni pe teren în partida cu Universitatea Craiova

SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 12:21
Veste bună pentru FCSB. Ce jucător ar putea reveni pe teren în partida cu Universitatea Craiova
Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
exclusiv Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
Special   |  10 Aprilie 2025, 11:11

AS.RO Iubita fiului lui Ion Ţiriac a luat o decizie importantă, care are legătură cu miliardarul român!
Iubita fiului lui Ion Ţiriac a luat o decizie importantă, care are legătură cu miliardarul român!
Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
exclusiv Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
Special   |  10 Aprilie 2025, 11:11
Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
exclusiv Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
Special   |  08 Aprilie 2025, 12:24
Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
Analistul politic Bogdan Teodorescu a murit la 62 de ani. Acesta suferea de o boală gravă

Radu Banciu comentează dur schimbul de replici dintre Marcel Ciolacu și Traian Băsescu: ''Istoria reține ce ai făcut, nu ce explici''

Protest inedit la un liceu din Timișoara. Radu Banciu: ''Învățământul e la nivelul politicii în România''

Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 
SuperLiga   |  16:53
Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 
video Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
Europa League   |  16:26
Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”
SuperLiga   |  15:46
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”
Transferul lui Florin Tănase în Spania, tot mai aproape să devină realitate. Gigi Becali și-ar fi dat acordul
SuperLiga   |  15:19
Transferul lui Florin Tănase în Spania, tot mai aproape să devină realitate. Gigi Becali și-ar fi dat acordul
Pe FCSB o așteaptă un infern în Bănie. Câte bilete s-au vândut deja pentru meciul de duminică
SuperLiga   |  15:06
Pe FCSB o așteaptă un infern în Bănie. Câte bilete s-au vândut deja pentru meciul de duminică
exclusiv Ionuț Chirilă a dat verdictul. Cine crede că va câștiga Liga Campionilor: ”O mașină de jucat fotbal”
Champions League   |  14:21
Ionuț Chirilă a dat verdictul. Cine crede că va câștiga Liga Campionilor: ”O mașină de jucat fotbal”
Manchester United ar fi putut da lovitura. Ce antrenor putea prelua formația de pe Old Trafford
Champions League   |  13:55
Manchester United ar fi putut da lovitura. Ce antrenor putea prelua formația de pe Old Trafford
exclusiv ”Stadionul” din România, scos la vânzare "pe jumătate", pe OLX! Negocieri în direct: ”Îl luasem pentru niște case” / ”Ăsta e...
Diverse   |  13:15
”Stadionul” din România, scos la vânzare "pe jumătate", pe OLX! Negocieri în direct: ”Îl luasem pentru niște case” / ”Ăsta e ultimul preț?”
Rezultate / Clasamente