BREAKING NEWS | ”It's coming home”. Se știe viitoarea gazdă a Campionatului European. Unde vor merge tricolorii dacă se vor califica în 2028

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): BREAKING NEWS | ”It's coming home”. Se știe viitoarea gazdă a Campionatului European. Unde vor merge tricolorii dacă se vor califica în 2028

Redactia   |   Publicat: 04.10.2023 12:23   |  Actualizat: 04.10.2023 13:12

Chiar dacă nu este încă oficial, se știe deja gazda pentru viitorul turneul final al Campionatului European de fotbal. Anul viitor acesta va fi găzduit de Germania, iar pentru ediția 2028 a rămas o singură candidatură.

Marea Britanie și Irlanda concurau cu Turcia, dar aceasta din urmă s-a retras din cursă. Așa că tot ce a mai rămas este doar anunțul oficial din partea UEFA. Acesta va fi o simplă formalitate.

Înțelegeri la nivel înalt? De ce s-a retras Turcia din cursă

Marea Britanie și Irlanda pregăteau un dosar pentru ediția Campionatului Mondial din 2030. Dar atunci exista deja o opoziție puternică, chiar din Europa. Spania și Portugalia și-au anunțat intenția de a organiza ediția Mondialului de peste 7 ani. Candidatura celor două a devenit favorită mai ales după ce s-a anunțat că și Marocul ar urma să fie cooptată în calitate de coorganizator.

De aceea, Marea Britanie și Irlanda s-au concentrat pe Euro 2028, acolo unde Turcia era principala rivală. Într-o mișcare surprinzătoare, statul condus de Recep Erdogan a anunțat că se retrage, însă, din cursă. Dar asta doar pentru că ar avea șanse mari să găzduiască Euro 2032. Turcia își va uni forțele cu Italia într-o cursă în care nu se mai anunță niciun alt candidat.

De aceea, calea este deschisă pentru ca Marea Britanie și Irlanda să găzduiască Euro 2028.

Surprize la nivel de stadioane. Arenele legendare care nu vor găzdui meciuri la turneul final

Dosarul depus conține deja cele 10 stadioane care ar urma să găzduiască partidele de la turneul final, iar aceasta nu conține două dintre arenele cele mai celebre din Europa. Vestitele Anfield și Old Trafford, unde joacă Liverpool și Manchester United nu mai sunt considerate îndeajuns de moderne, au fost alese arenele celor de la Manchester City și Tottenham, Villa Park și St. James din Newcastle și, binențeles, Wembley. Au mai fost alese arene din Glasgow (Hampden Park), Cardiff (Principality stadium) și Dublin (Aviva Stadium).

Două stadioane noi urmează să fie construite. Noua arenă a celor Everton și un stadion modern la Belfast, capitala Irlandei de Nord

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Cristi Chivu nu a uitat de derby-urile incendiare cu Juventus: ”Acesta este genul de meci în care mi-ar fi plăcut să joc”

Edi Iordănescu, pregătit să pună capăt perioadei de pauză în antrenorat. Fostul selecționer ar putea să îi ia locul pe bancă unui alt român

Giovanni Becali, îndurerat de situația în care a ajuns talentatul român plecat în Anglia: ”Îmi pare tare rău! Aș vrea să dăm de el, să îi redresăm cariera”

OFICIAL | Cosmin Olăroiu este din nou selecționer! Se va lupta pentru calificarea la Mondialul din 2026

Reacția lui Xabi Alonso după ce a fost întrebat despre posibilitatea să îi ia locul lui Carlo Ancelotti, la Real Madrid

Prunea l-a văzut la treabă și a exclamat: ”Ce maimuță, frate!”

Cele mai citite

Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”

Diverse  |  17 Aprilie 2025, 09:11
1.
Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"

SuperLiga  |  17 Aprilie 2025, 12:12
2.
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"
Țara în care ar locui Radu Banciu la bătrânețe: ”O sticlă de vin ajunge și la 25.000 de euro. Nu vezi sate sărace”

Diverse  |  18 Aprilie 2025, 17:43
3.
Țara în care ar locui Radu Banciu la bătrânețe: ”O sticlă de vin ajunge și la 25.000 de euro. Nu vezi sate sărace”
Știri de ultimă oră din sport
90% se știu deja echipele promovate în Superliga! Cum arată clasamentul în Liga 2 după 5 etape de play-off

Liga 2   |  19 Aprilie 2025, 16:36
90% se știu deja echipele promovate în Superliga! Cum arată clasamentul în Liga 2 după 5 etape de play-off
Gigi Becali i-a ”încăierat” pe Florin Prunea și Decebal Rădulescu: ”Am ajuns la dictatură în țara asta!” / ”Ai uitat când alerga cu bani după jucători de la Bistrița?”
exclusiv Gigi Becali i-a ”încăierat” pe Florin Prunea și Decebal Rădulescu: ”Am ajuns la dictatură în țara asta!” / ”Ai uitat când alerga cu bani după jucători de la Bistrița?”
SuperLiga   |  19 Aprilie 2025, 15:11
Gigi Becali i-a ”încăierat” pe Florin Prunea și Decebal Rădulescu: ”Am ajuns la dictatură în țara asta!” / ”Ai uitat când alerga cu bani după jucători de la Bistrița?”
Membrul Generației de Aur: ”România avea forța să prindă finala la Euro 2008! Cei de după noi erau poate mai buni, dar au avut atât de multă neșansă”

Echipa Națională   |  19 Aprilie 2025, 14:40
Membrul Generației de Aur: ”România avea forța să prindă finala la Euro 2008! Cei de după noi erau poate mai buni, dar au avut atât de multă neșansă”
Unui bărbat i s-a făcut rău la FC Argeș - Csikszereda și a decedat. Care ar fi fost cauza

Liga 2   |  19 Aprilie 2025, 14:15
Unui bărbat i s-a făcut rău la FC Argeș - Csikszereda și a decedat. Care ar fi fost cauza
Prunea a auzit că Sabău ar fi ”lucrat” de fotbaliști după ce i-a condus către ”cel mai bun an din istoria U Cluj” și a dat un verdict clar
exclusiv Prunea a auzit că Sabău ar fi ”lucrat” de fotbaliști după ce i-a condus către ”cel mai bun an din istoria U Cluj” și a dat un verdict clar
SuperLiga   |  19 Aprilie 2025, 14:03
Prunea a auzit că Sabău ar fi ”lucrat” de fotbaliști după ce i-a condus către ”cel mai bun an din istoria U Cluj” și a dat un verdict clar
Dan Petrescu și-a anunțat decizia după dialogul Tachtsidis / Charalambous / Șumudică: ”S-a terminat”

SuperLiga   |  19 Aprilie 2025, 13:35
Dan Petrescu și-a anunțat decizia după dialogul Tachtsidis / Charalambous / Șumudică: ”S-a terminat”
AS.RO Milionarul român cu 3 pensii „dă din casă”! Ce „are interzis” de Paşte. Anunţ surpriză
Milionarul român cu 3 pensii „dă din casă”! Ce „are interzis” de Paşte. Anunţ surpriză
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie

Special   |  17 Aprilie 2025, 15:42
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
exclusiv Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Special   |  17 Aprilie 2025, 12:11
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Ce spune Daniel Funeriu despre scandalul pe care l-a avut cu Selly: ”Nu avea nimic de a face cu băiatul ăsta, Selly”

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă și în acest an în România. Când va ajunge în toate bisericile din țară

ANPC îi taxează pe comercianți chiar înainte de Paște! Piedone a luat la verificat etichetele cozonacilor din magazine și a descoperit o serie de nereguli

A parcurs peste 500 de kilometri pe bicicletă pentru a fi prezent la Farul - Hermannstadt
SuperLiga   |  18:10
A parcurs peste 500 de kilometri pe bicicletă pentru a fi prezent la Farul - Hermannstadt
Cristi Chivu nu a uitat de derby-urile incendiare cu Juventus: ”Acesta este genul de meci în care mi-ar fi plăcut să joc”
Serie A   |  17:55
Cristi Chivu nu a uitat de derby-urile incendiare cu Juventus: ”Acesta este genul de meci în care mi-ar fi plăcut să joc”
Kopic, laude la adresa lui Rădoi, înainte de Dinamo - Universitatea Craiova: ”Face o treabă excelentă acolo”
SuperLiga   |  17:14
Kopic, laude la adresa lui Rădoi, înainte de Dinamo - Universitatea Craiova: ”Face o treabă excelentă acolo”
Farul - Hermannstadt 1-1. Remiză la Ovidiu în ziua în care Marius Măldărășanu a împlinit 50 de ani
SuperLiga   |  16:57
Farul - Hermannstadt 1-1. Remiză la Ovidiu în ziua în care Marius Măldărășanu a împlinit 50 de ani
Edi Iordănescu, pregătit să pună capăt perioadei de pauză în antrenorat. Fostul selecționer ar putea să îi ia locul pe bancă...
Fotbal Internațional   |  16:54
Edi Iordănescu, pregătit să pună capăt perioadei de pauză în antrenorat. Fostul selecționer ar putea să îi ia locul pe bancă unui alt român
90% se știu deja echipele promovate în Superliga! Cum arată clasamentul în Liga 2 după 5 etape de play-off
Liga 2   |  16:36
90% se știu deja echipele promovate în Superliga! Cum arată clasamentul în Liga 2 după 5 etape de play-off
Giovanni Becali, îndurerat de situația în care a ajuns talentatul român plecat în Anglia: ”Îmi pare tare rău! Aș vrea să dăm...
Stranieri   |  15:58
Giovanni Becali, îndurerat de situația în care a ajuns talentatul român plecat în Anglia: ”Îmi pare tare rău! Aș vrea să dăm de el, să îi redresăm cariera”
OFICIAL | Cosmin Olăroiu este din nou selecționer! Se va lupta pentru calificarea la Mondialul din 2026
Stranieri   |  15:41
OFICIAL | Cosmin Olăroiu este din nou selecționer! Se va lupta pentru calificarea la Mondialul din 2026
Rezultate / Clasamente