S-a aflat cine va concerta la finala Ligii Campionilor de la Munchen

Mădălina Gavrilă | Publicat: 16.04.2025 19:19 | Actualizat: 16.04.2025 22:19
Finala Ligii Campionilor va avea loc pe 31 mai, pe Allianz Arena din München, Germania, iar UEFA a anunțat că Linkin Park va concerta în deschidere.
Trupa americană de rock alternativ Linkin Park va susţine un concert înaintea finalei Ligii Campionilor la fotbal, pe 31 mai, la Munchen, scrie DPA.
Linkin Park revine după o pauză de șapte ani
UEFA a declarat miercuri că formaţia Linkin Park, revenită după o pauză de şapte ani în urma morţii cântăreţului Chester Bennington, va relua concertele începând cu spectacolul Kick Off Show de la Munchen.
Finalele majore ale competiţiilor europene de fotbal nu beneficiază de un spectacol la pauză, ca în fotbalul american (NFL), ci mai degrabă de un divertisment înainte de joc. Dar un spectacol la pauza meciului este planificat pentru finala Cupei Mondiale a Cluburilor de anul acesta, ce va avea loc în Statele Unite.
Printre hiturile din ultimul an ale formației americane le regăsim pe:
- The Emptiness Machine (119 milioane de vizualizări)
- Two Faced (37 milioane de vizualizări)
- Heavy Is the Crown (21 milioane de vizualizări)
FC Barcelona și PSG, primele semifinaliste
FC Barcelona și PSG sunt cele două echipe care s-au calificat în semifinalele Ligii Campionilor, iar miercuri, 16 aprilie, au loc meciurile retur Real Madrid - Arsenal (0-3 în tur) și Inter Milano - Bayern (2-1 în tur).
În semifinale, câștigătoarea dintre Real Madrid și Arsenal se va duela cu PSG, iar Barcelona va da peste Inter sau Bayern.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite














