CSKA Sofia și-a demis antrenorul după eșecul cu Sepsi. Înlocuitorul a bătut deja palma cu bulgarii

Fotbaliștii celor două formații, la meciul tur, din Bulgaria Galerie foto (1 fotografii): CSKA Sofia și-a demis antrenorul după eșecul cu Sepsi. Înlocuitorul a bătut deja palma cu bulgarii
Foto: Sport Pictures  |   Fotbaliștii celor două formații, la meciul tur, din Bulgaria

Mario Soare   |   Publicat: 29.07.2023 22:01   |  Actualizat: 29.07.2023 22:30

CSKA Sofia a anunțat, la scurt timp înainte de returul contra celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe, demiterea antrenorului principal. Sasa Ilic (45 de ani) a fost dat afară de bulgari după înfrângerea din tur, iar înlocuitorul acestuia a fost deja anunțat.

Sasa Ilic nu va mai continua pe banca tehnică a bulgarilor, după decizia conducerii de a îi rezilia contractul. Meciul pierdut din prima manșă a dublei preliminare contra lui Sepsi a fost motivul principal pentru a îl înlătura pe antrenor.

Formația bulgară a anunțat pe rețelele de socializare și pe site-ul oficial încheierea colaborării cu Sasa Ilic și cu staff-ul său tehnic, mulțumindu-le acestora pentru timpul petrecut la clubul din capitala Bulgariei.

Conducerea CSKA a decis să schimbe staff-ul tehnic al echipei. Sasa Ilic și asistenții săi, Velicko Kaplanovic, Milorad Pekovic, Darko Obradovic și Slobodan Milinkovic, au fost eliberați de contract”.

Le mulțumim tuturor pentru dăruirea și pasiunea cu care au lucrat. Suntem recunoscători pentru echipa pe care au creat-o și pentru realizările din sezonul trecut, au transmis oficialii grupării din Sofia.

Nestor El Maestro va fi noul antrenor al celor de la CSKA Sofia 1948. Antrenorul în vârstă de 40 de ani este cunoscut sub această denumire, însă numele său din naștere este Nestor Jevtic. Ultima formație pe care a condus-o din calitate de antrenor este Goztepe, anul trecut.

În timp ce a pregătit echipa turcă, El Maestro a obținut locul al 7-lea la finalul sezonului trecut din liga secundă. Acesta și-a susținut gruparea de pe marginea terenului și în meciul amical contra celor de la Southampton, disputat pe 15 iulie, atunci când Goztepe a remizat cu formația britanică.

Experiența noului antrenor cu CSKA Sofia nu este una complet nouă, deoarece acesta a mai trecut pe la clubul bulgar, atunci când a condus-o timp de un an.

Perioada 2018-2019 petrecută ca tehnician al adversarei lui Sepsi Sfântu Gheorghe a fost una prielnică, deoarece a reușit să o ducă pe CSKA Sofia până pe poziția a doua, la finalul stagiunii interne.

De asemenea, noul antrenor al bulgarilor, Nestor El Maestro a fost pe lista FCSB-ului, înainte de alegerea cipriotului Elias Charalambous în funcția de tehnician oficial, transmite GSP.

Un antrenor român a fost una dintre celelalte variante de înlocuitor pentru Sasa Ilic la formația din Sofia. Eugen Trică, ultima dată la Concordia Chiajna s-a aflat în atenția conducerii celor de la CSKA Sofia.

Totuși, fostul antrenor al celor de la FC U Craiova 1948 nu a ajuns la un acord, deoarece reprezentanții clubului au ales să lucreze alături de sârbul, care are și cetățenie britanică.

Returul dintre CSKA Sofia și Sepsi Sfântu Gheorghe este programat să se dispute pe 3 august, meciul având în loc în România. Covăsnenii pleacă cu un avantaj, după ce au obținut o victorie în deplasare, scor 2-0, jocul fiind unul consistent. Partida se va juca la ora 20:00, pe stadionul din Sfântu Gheorghe.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

S-au tras la sorți optimile în Conference League! Copenhaga - Chelsea și Panathinaikos - Fiorentina sunt cap de afiș

Radu Banciu, uluit de ce se întâmplă în Conference League: ”E pentru prima dată în istorie!”

Faza principală a Conference League a luat sfârșit! Ce echipe s-au calificat în optimi și care sunt formațiile care vor disputa play-off-ul

Temperatura incredibilă cu minus la care a jucat Chelsea, în Conference League

Prima victorie din istorie în cupele europene pentru o echipă din Conference League! Toate rezultatele și duelurile din etapa 2

Scor de tenis în prima etapă din Conference League! Toate rezultatele serii

Cele mai citite

Florin Prunea a distrus un antrenor român: ”Nu s-a răcit bine cadavrul și faci asta! Nu îl halesc nici cu hellas, să nu aud de el”

SuperLiga  |  07 Aprilie 2025, 20:02
1.
Florin Prunea a distrus un antrenor român: ”Nu s-a răcit bine cadavrul și faci asta! Nu îl halesc nici cu hellas, să nu aud de el”
Legenda Stelei căreia Valentin Ceaușescu i-a dat gratis un apartament în centrul Bucureștiului: ”Eram prieteni buni”

SuperLiga  |  08 Aprilie 2025, 17:57
2.
Legenda Stelei căreia Valentin Ceaușescu i-a dat gratis un apartament în centrul Bucureștiului: ”Eram prieteni buni”
Florin Călinescu a numit cel mai mare fotbalist român din istorie: ”Nu amesteci mame cinstite și boarfe de noapte!”

Echipa Națională  |  09 Aprilie 2025, 00:05
3.
Florin Călinescu a numit cel mai mare fotbalist român din istorie: ”Nu amesteci mame cinstite și boarfe de noapte!”
Știri de ultimă oră din sport
Eroarea uriașă făcută de Andrei Nicolescu în afacerea Musi! Gigi Becali l-a dat de gol: ”Îl țin mai mult închis în mașină”

SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 18:57
Eroarea uriașă făcută de Andrei Nicolescu în afacerea Musi! Gigi Becali l-a dat de gol: ”Îl țin mai mult închis în mașină”
Momentul când steliștii au știut că vor câștiga Cupa Campionilor Europeni: ”Hai să ne pupăm, că n-au nicio șansă ăștia”

Fotbal   |  10 Aprilie 2025, 18:03
Momentul când steliștii au știut că vor câștiga Cupa Campionilor Europeni: ”Hai să ne pupăm, că n-au nicio șansă ăștia”
iAM Banciu, 10 aprilie. ”Consulul”, o nouă ediție de senzație

Fotbal   |  10 Aprilie 2025, 17:13
iAM Banciu, 10 aprilie. ”Consulul”, o nouă ediție de senzație
Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 

SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 16:53
Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 
Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
video Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
Europa League   |  10 Aprilie 2025, 16:26
Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”

SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 15:46
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”
AS.RO Iubita fiului lui Ion Ţiriac a luat o decizie importantă, care are legătură cu miliardarul român!
Iubita fiului lui Ion Ţiriac a luat o decizie importantă, care are legătură cu miliardarul român!
Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
exclusiv Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
Special   |  10 Aprilie 2025, 11:11
Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
exclusiv Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
Special   |  08 Aprilie 2025, 12:24
Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
Analistul politic Bogdan Teodorescu a murit la 62 de ani. Acesta suferea de o boală gravă

Radu Banciu comentează dur schimbul de replici dintre Marcel Ciolacu și Traian Băsescu: ''Istoria reține ce ai făcut, nu ce explici''

Protest inedit la un liceu din Timișoara. Radu Banciu: ''Învățământul e la nivelul politicii în România''

video ”Bre, nea Piți, am și eu o curiozitate”. Confruntat, Pițurcă i-a spus în față unui jucător de la FCSB de ce nu-l chema la...
Echipa Națională   |  19:25
”Bre, nea Piți, am și eu o curiozitate”. Confruntat, Pițurcă i-a spus în față unui jucător de la FCSB de ce nu-l chema la națională: ”Hai să-ți explic”
Mișcarea care o va enerva pe Simona Halep. Poate pierde o sumă imensă după decizia instanței
Tenis   |  19:24
Mișcarea care o va enerva pe Simona Halep. Poate pierde o sumă imensă după decizia instanței
Eroarea uriașă făcută de Andrei Nicolescu în afacerea Musi! Gigi Becali l-a dat de gol: ”Îl țin mai mult închis în mașină”
SuperLiga   |  18:57
Eroarea uriașă făcută de Andrei Nicolescu în afacerea Musi! Gigi Becali l-a dat de gol: ”Îl țin mai mult închis în mașină”
Gigi Nețoiu, făcut praf de un fost fotbalist de la Voluntari: ”A avut legături cu politica, a stat la închisoare. Un fel de...
Liga 2   |  18:35
Gigi Nețoiu, făcut praf de un fost fotbalist de la Voluntari: ”A avut legături cu politica, a stat la închisoare. Un fel de dictator!”
Momentul când steliștii au știut că vor câștiga Cupa Campionilor Europeni: ”Hai să ne pupăm, că n-au nicio șansă ăștia”
Fotbal   |  18:03
Momentul când steliștii au știut că vor câștiga Cupa Campionilor Europeni: ”Hai să ne pupăm, că n-au nicio șansă ăștia”
exclusiv Cele două cuvinte rostite de Florin Prunea când a auzit ce a spus Emil Grădinescu despre el
SuperLiga   |  17:23
Cele două cuvinte rostite de Florin Prunea când a auzit ce a spus Emil Grădinescu despre el
iAM Banciu, 10 aprilie. ”Consulul”, o nouă ediție de senzație
Fotbal   |  17:13
iAM Banciu, 10 aprilie. ”Consulul”, o nouă ediție de senzație
Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 
SuperLiga   |  16:53
Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 
Rezultate / Clasamente