special Statistica e de partea lui FCSB înaintea partidei de la Salonic, arbitrul e cu PAOK!

Cătălin Stroia | Publicat: 13.02.2025 08:00 | Actualizat: 13.02.2025 09:28
Diseară, de la 22:00, FCSB va intra din nou în "cazanul" de pe Toumba Stadium, în turul play-off-ului pentru optimile de finală ale Europa League. În urmă cu 4 luni, Bîrligea și compania au dat lovitura, 1-0, tot în fief-ul lui PAOK, însă acum grecii sunt convinși că povestea nu se va repeta, mai ales că e vorba despre o dublă manșă.
Chiar dacă inclusiv bookmakerii îi văd pe elevii lui Răzvan Lucescu drept mari favoriți - 1,70 la victorie, față de 5,00 cât e cotat un posibil succes al oaspeților - iAMsport.ro a descoperit că există motive ca roș-albaștrii să fie optimiști.
Stăm mai bine și la victorii, și la calificări
Primul duel româno-grec în cupele europene s-a consemnat în sezonul 1970-1971, când Dinamo a dat piept tot cu formația din Salonic, în primul tur al Cupei Orașelor Târguri. În prima manșă, roș-albii i-au zdrobit pe cei de la PAOK, 5-0, după o "triplă" de senzație a lui Florea Dumitrache și o "dublă" a lui Doru Popescu. La retur, alb-negrii s-au impus cu numai 1-0, astfel că trupa lui Traian Ionescu a mers mai departe.
După aproape trei decenii, același Dinamo a obținut o altă victorie la o mare diferență de scor, 6-1 cu Panathinaikos, în turul 2 al Cupei Cupelor '89-'90, după ce câștigase clar și la Atena, 2-0.
Electroputere, marea rușine din '92
Cea mai dezechilibrată dublă manșă a fost în primul tur al Cupei UEFA '92-'93, când Panathinaikos a călcat-o efectiv în picioare pe Electroputere, 6-0 la Craiova și 4-0 acasă! Înfrângerile rușinoase au fost cu atât mai surprinzătoare, cu cât în echipa pregătită de Marian Bondrea se regăseau nume "grele" precum Silviu Lung, George Biță, Ștefan Nanu, Dumitru Mitriță, Sorin Mogoșanu, Gabriel Popescu sau Adrian Ilie!
În total, în arena continentală, între formațiile românești și cele grecești s-au disputat 32 de meciuri. Dintre acestea, noi am învins în 16 partide, elenii în 12, iar 4 s-au terminat la egalitate.
Și la calificări stăm mai bine. Noi am mers mai departe de 8 ori, ei de numai 6. Trei dintre calificări au fost obținute de Dinamo, câte două de Craiova și FC Argeș, iar una de Sportul Studențesc.
Iată rezultatele înregistrate în cele 32 de "războaie" purtate de cluburile din România și din Grecia:
Dinamo - PAOK 5-0, 0-1 (1970)
Sportul - Olympiacos 3-0, 1-2 (1976)
ASA Tg. Mureș - AEK Atena 1-0, 0-3 (1977)
FC Argeș - Panathinaikos 3-0, 2-1 (1978)
FC Argeș - AEK Atena 3-0, 0-2 (1979)
U Craiova - Olympiacos 3-0, 0-2 (1981)
U Craiova - Olympiacos 1-0, 1-0 (1984)
Dinamo - Panathinaikos 6-1, 2-0 (1989)
Electroputere - Panathinaikos 0-6, 0-4 (1992)
Steaua - Panathinaikos 2-2, 3-6 (1998)
Rapid - PAOK 1-0 (2005)
Dinamo - Skoda Xanthi 4-1, 4-3 (2006)
Panathinaikos - Rapid 0-0 (2006)
FC Vaslui - AEK Atena 2-1, 0-3 (2009)
Dinamo - Panathinaikos 0-1, 0-3 (2009)
U Craiova - AEK Atena 0-2, 1-1 (2019)
PAOK - FCSB 0-1 (2024)
FCSB - Olympiacos 0-0 (2024)
Lawrence Visser e porte-bonheur pentru PAOK
Confruntarea de diseară va fi arbitrată de Lawrence Visser, care a "fluierat" până acum de patru ori grupări din Grecia. Interesant e că numai trupa din Salonic s-a impus cu belgianul la centru!
- Leicester - AEK Atena 2-0 (2020) - grupe Europa League
- PAOK - Midtjylland 2-1, 5-3 la penalty-uri (2022) - play-off pentru calificare în optimi, Conference League
- Olympiacos - Slovan Bratislava 1-1 (2022) - turul 3 Europa League
- Olympique Lyon - Olympiacos 2-0 (2024) - faza principală Europa League
Dacă belgianul i-a purtat noroc lui Răzvan Lucescu, cu noi n-a fost prea "darnic". A condus o singură partidă în care a fost implicată o formație românească, în sezonul 2019-2020, în primul tur al Champions League. Atunci, CFR Cluj a pierdut contra celor de la Astana, scor 0-1.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite














