Fără precedent! Primul antrenor care își acuză jucătorii de "lucruri ciudate" într-un El Clasico. Cum s-a scris povestea celebrului Real Madrid - Barcelona 2-6

Juande Ramos a fost și antrenor al Barcelonei B, între ani 1996-1997 Galerie foto (1 fotografii): Fără precedent! Primul antrenor care își acuză jucătorii de "lucruri ciudate" într-un El Clasico. Cum s-a scris povestea celebrului Real Madrid - Barcelona 2-6
Foto: Profimedia  |   Juande Ramos a fost și antrenor al Barcelonei B, între ani 1996-1997

Cristian Munteanu   |   Publicat: 16.11.2023 19:37   |  Actualizat: 16.11.2023 22:19

Fostul antrenor al celor de la Real Madrid, Juande Ramos (69 de ani), nu a uitat nici acum teribila înfrângere pe care los blancos au suferit-o în fața Barcelonei, scor 2-6. Era anul 2009 când catalanii distrugeau Realul, chiar pe Santiago Bernabeu. Ramos își suspectează foștii jucători că au lăsat-o "mai moale" cu Barca.

Data de 2 mai 2009 este una de tristă amintire pentru fanii celor de la Real Madrid. Trupa antrenată de Juande Ramos, cu vedetele Raul, Robben, Cannavaro, Sergio Ramos, Marcelo, Casillas pe teren, a suferit una dintre cele mai serioase corecții din istorie. Durerea a fost cu atât mai mare cu cât înfrângerea categorică a venit în fața rivalilor de-o viață, Barcelona.

Ramos: “Nu am probe, dar s-au petrecut lucruri ciudate”

Într-un interviu acordat presei spaniole, Juande Ramos și-a acuzat, mai mult sau mai puțin voalat, foștii jucători de non-combat. Tehnicianul spaniol a fost la cârma celor de la Madrid când Realul pierdea, pe Santiago Bernabeu, cu 2-6 în fața Barcei. El a lăsat să se înțeleagă că a fost "lucrat" de Ramos, Marcelo, Raul, Cannavaro și ceilalți.

Partida a început foarte bine pentru Real. În minutul 14, Higuain a deschis scorul. Argentinianul a reluat în plasă mingea centrată de Sergio Ramos, fundașul dreapta al Madridului. Juande Ramos, venit din decembrie la Real, după o experiență la Tottenham, părea că este în controlul tactic al partidei.

Numai că de partea cealalaltă a terenului erau Messi, Henry, Eto’o, Xavi, Iniesta, Puyol. O combinație rapidă între primii doi l-a adus pe francez în fața lui Casillas, pe care l-a “executat” cu sânge rece. Sergio Ramos a fost omul care a greșit la acest gol, dorind să respingă balonul printr-un procedeu acrobatic.

Am văzut meciul de multe ori tocmai pentru a analiza ce s-a petrecut. Și s-au întâmplat niște lucruri foarte ciudate. Dar, cum nu am probe, dovezi, nu le pot spune. Dar ele s-au întâmplat. Au fost momente punctuale. De exemplu, noi conduceam cu 1-0, și, în cinci minute, am făcut două erori cam... ieșite din comun care au întors partida Juande Ramos, fost antrenor Real Madrid

Puyol i-a adus în avantaj pe catalani, după ce a marcat cu o lovitură de cap. Henry a fost faultat de Cannavaro, iar din lovitura liberă acordată, executată de Xavi, a rezultat golul de 2-1 pentru Barca.

Puyol a fost nemarcat în careu, la 7 metri de poarta lui Casillas, după ce a fost pierdut din marcaj de Heinze. Minutul 20, iar rezultatul fusese întors.

Umilința a fost completă pe Bernabeu

Messi a fost următorul pe lista marcatorilor pentru catalani. Lass Diarra a fost deposedat de Xavi, la 30 de metri de poarta sa, mingea a sărit la Messi, iar argentinianul a trimis-o, cu exteriorul, în poarta rivalilor.

După pauză, cei care au marcat primii au fost los blancos. Sergio Ramos a redus din diferență, înscriind din centrarea lui Robben. Speranțele Realului renășteau. Era minutul 56, deci rămânea destul până la sfârșitul partidei.

Așa că am ajuns la 1-2, apoi 1-3 din cauza unei erori a lui Lass (n.r. - Diarra), a pierdut mingea, așa că, pornind de aici, nu că s-a terminat meciul, dar diferența era mare. Dar, pentru mine, meciul s-a jucat în aceste cinci, zece minute, când am trecut de la 1-0 la 1-2. Am revăzut meciul, l-am analizat, iar erorile sunt extrem de grave, dificil de justificat Juande Ramos, fost antrenor Real Madrid

Numai că, în timp ce golul doi al Realului a fost și ultimul al lor, Barcelona a mai marcat de trei ori până la final, prin Henry, Messi și Pique. Scor 2-6, iar Juande Ramos mai stătea doar o lună la cârma los blancos, până să fie demis.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

9 goluri în Manchester United - Lyon! Trupa lui Drăgușin continuă aventura, Hagi e OUT. Rezultatele serii din Europa League și Conference League

Ianis Hagi, nota 4 după eliminarea lui Rangers din Europa League: ”Și-a petrecut cea mai mare parte a meciului apărându-se”

Vești proaste pentru Guardiola! Colegul lui Radu Drăgușin e netransferabil în această vară

Final de drum pentru Carlo Ancelotti la Real Madrid! Care va fi ultima partidă a italianului pe banca ibericilor

I-au fixat un preț ”astronomic” atacantului dorit de Manchester United, Chelsea și Arsenal

OFICIAL | Căpitanul rămâne! După Salah, și Van Dijk și-a prelungit contractul cu Liverpool

Cele mai citite

Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”

Diverse  |  17 Aprilie 2025, 09:11
1.
Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"

SuperLiga  |  17 Aprilie 2025, 12:12
2.
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"
Anghel Iordănescu, trimis să ”repatrieze” legenda din Generația de Aur fugită din România: ”Poți să te întorci, nu o să-ți facă nimic!”

Special  |  15 Aprilie 2025, 12:51
3.
Anghel Iordănescu, trimis să ”repatrieze” legenda din Generația de Aur fugită din România: ”Poți să te întorci, nu o să-ți facă nimic!”
Știri de ultimă oră din sport
Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
super fete Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
Feminin   |  18 Aprilie 2025, 08:46
Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
9 goluri în Manchester United - Lyon! Trupa lui Drăgușin continuă aventura, Hagi e OUT. Rezultatele serii din Europa League și Conference League
9 goluri în Manchester United - Lyon! Trupa lui Drăgușin continuă aventura, Hagi e OUT. Rezultatele serii din Europa League și Conference League
Fotbal Internațional   |  18 Aprilie 2025, 00:52
9 goluri în Manchester United - Lyon! Trupa lui Drăgușin continuă aventura, Hagi e OUT. Rezultatele serii din Europa League și Conference League
Ianis Hagi, nota 4 după eliminarea lui Rangers din Europa League: ”Și-a petrecut cea mai mare parte a meciului apărându-se”
Ianis Hagi, nota 4 după eliminarea lui Rangers din Europa League: ”Și-a petrecut cea mai mare parte a meciului apărându-se”
Europa League   |  18 Aprilie 2025, 00:25
Ianis Hagi, nota 4 după eliminarea lui Rangers din Europa League: ”Și-a petrecut cea mai mare parte a meciului apărându-se”
Ilie Năstase, la nivelul lui Trump, Ronaldo și Messi: ”A fost Maradona al tenisului! Federer e sub el”
exclusiv Ilie Năstase, la nivelul lui Trump, Ronaldo și Messi: ”A fost Maradona al tenisului! Federer e sub el”
Tenis   |  18 Aprilie 2025, 00:14
Ilie Năstase, la nivelul lui Trump, Ronaldo și Messi: ”A fost Maradona al tenisului! Federer e sub el”
Vești proaste pentru Guardiola! Colegul lui Radu Drăgușin e netransferabil în această vară
Vești proaste pentru Guardiola! Colegul lui Radu Drăgușin e netransferabil în această vară
Premier League   |  17 Aprilie 2025, 23:45
Vești proaste pentru Guardiola! Colegul lui Radu Drăgușin e netransferabil în această vară
Serena Williams a primit replica din România după comentariul postat pe Internet: "Te-ai proclamat 'regină', dar nu ai jucat curat nici măcar o zi din viața ta"

Tenis   |  17 Aprilie 2025, 23:22
Serena Williams a primit replica din România după comentariul postat pe Internet: "Te-ai proclamat 'regină', dar nu ai jucat curat nici măcar o zi din viața ta"
AS.RO Fiul lui Ion Ţiriac a atacat-o devastator pe Serena Williams! Acuzaţii teribile ale acestuia
Fiul lui Ion Ţiriac a atacat-o devastator pe Serena Williams! Acuzaţii teribile ale acestuia
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie

Special   |  17 Aprilie 2025, 15:42
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
exclusiv Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Special   |  17 Aprilie 2025, 12:11
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Ce spune Daniel Funeriu despre scandalul pe care l-a avut cu Selly: ”Nu avea nimic de a face cu băiatul ăsta, Selly”

Care este valoarea unui coș de Paște anul acesta. Cele mai cumpărate produse de români

Tarifele lui Donald Trump îi îngenunchează pe cei cu afaceri mici. Taxele au crescut de la 1.000 de dolari la 6.000 pentru un mic antreprenor

Ce a putut să facă Mircea Lucescu după ce și-a prins doi jucători fumând în cameră: ”Ne vedea prin ceață”
SuperLiga   |  11:19
Ce a putut să facă Mircea Lucescu după ce și-a prins doi jucători fumând în cameră: ”Ne vedea prin ceață”
exclusiv Farul Constanța nu a primit licența pentru cupele europene! Problema cu care se confruntă echipa lui Gică Hagi
SuperLiga   |  10:55
Farul Constanța nu a primit licența pentru cupele europene! Problema cu care se confruntă echipa lui Gică Hagi
Cristi Balaj avertizează în privința unei ”stări de neliniște” la CFR Cluj, înaintea derby-ul cu FCSB
SuperLiga   |  10:37
Cristi Balaj avertizează în privința unei ”stări de neliniște” la CFR Cluj, înaintea derby-ul cu FCSB
Nicolae Dică, făcut praf de fostul său jucător de la FCSB: ”Nu aveam ce să vorbim! Normal că m-a deranjat”
SuperLiga   |  10:07
Nicolae Dică, făcut praf de fostul său jucător de la FCSB: ”Nu aveam ce să vorbim! Normal că m-a deranjat”
Mesajul postat de Fabrizio Romano după ce Aaron Boupendza s-a stins din viață, la doar 28 de ani
Diverse   |  09:40
Mesajul postat de Fabrizio Romano după ce Aaron Boupendza s-a stins din viață, la doar 28 de ani
Gestul inegalabil făcut de Gigi Becali pentru Teodora Stoica, în momentul în care s-a îmbolnăvit: ”E altfel de om”
Diverse   |  09:13
Gestul inegalabil făcut de Gigi Becali pentru Teodora Stoica, în momentul în care s-a îmbolnăvit: ”E altfel de om”
super fete Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
Feminin   |  08:46
Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
exclusiv S-a aflat cine e al treilea ”tricolor” care a fugit din cantonamentul din San Marino, alături de Tamaș și Mutu: ”El e...
Diverse   |  08:14
S-a aflat cine e al treilea ”tricolor” care a fugit din cantonamentul din San Marino, alături de Tamaș și Mutu: ”El e ciripitorul. Nu a fost Torje!”. Dezvăluire după aproape 15 ani
Rezultate / Clasamente