Legenda lui Chelsea îi ia apărarea lui Jose Mourinho: ”Cum ar putea 'tatăl' meu să fie rasist?”

Radu Orbean | Publicat: 26.02.2025 15:56 | Actualizat: 26.02.2025 15:56
Fostul atacant Didier Drogba (46 de ani) a reacționat pe rețelele sociale după ce Jose Mourinho (62 de ani) a fost acuzat de rasism. Ivorianul, care a lucrat ani la rând cu antrenorul portughez la Chelsea, a respins categoric aceste acuzații și a declarat că trecutul și prezentul lui ”The Special One” demonstrează opusul.
Jose Mourinho, antrenorul de la Fenerbahce, este protagonistul unui scandal de rasism în urma unor declarații de la un meci cu Galatasaray, încheiat 0-0.
Într-un mesaj postat pe X, Drogba și-a exprimat sprijinul ferm pentru Mourinho și a subliniat că portughezul este o persoană care pune mereu profesionalismul și performanța mai presus de orice altceva.
Didier Drogba își sprijină fostul antrenor
În mesajul său, Drogba nu doar că l-a apărat pe Mourinho, dar și-a îndemnat fanii și suporterii lui Galatasaray să se concentreze pe sprijinirea echipei, în loc să alimenteze discuțiile despre controverse externe.
”Știți cu toții cât de mândru am fost să port tricoul galben-roșu și cât de mult iubesc cel mai titrat club din Turcia! Știm cu toții cât de pasionale și intense pot fi rivalitățile, iar eu am avut norocul să le trăiesc.
Am văzut comentariile recente despre Jose Mourinho. Credeți-mă, îl cunosc pe Jose de ani de zile și NU este rasist. Istoria (atât trecutul, cât și prezentul) este acolo să demonstreze acest lucru.
Hai să ne concentrăm pe meciurile noastre, să ne susținem leii și să câștigăm campionatul pentru a ne apropia de a cincea stea!
Cum ar putea ”tatăl” meu să fie rasist? Haideți, băieți!”, a scris Drogba pe X.
Pe de altă parte, Jose Mourinho nu a oferit încă o declarație oficială pe marginea acuzațiilor care i-au fost aduse.
Cum s-au apropiat Drogba și Mourinho
Didier Drogba și Jose Mourinho au avut o relație strânsă încă de la prima lor colaborare la Chelsea, unde portughezul l-a adus pe atacantul ivorian în 2004 de la Olympique Marseille.
Sub comanda lui Mourinho, Drogba a devenit unul dintre cei mai valoroși atacanți din Europa și a jucat un rol esențial în succesul echipei londoneze.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite














