Leo Messi, acuzat că l-a numit ”negru de rahat” pe fostul jucător de la Real Madrid: ”M-a șocat când l-am auzit”

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Leo Messi, acuzat că l-a numit ”negru de rahat” pe fostul jucător de la Real Madrid: ”M-a șocat când l-am auzit”
Foto: profimediaimages  |  

Marius Ivașcu   |   Publicat: 28.02.2025 20:50   |  Actualizat: 28.02.2025 20:50

Fostul mijlocaș de la Real Madrid, Royston Drenthe (37 de ani), a povestit o întâmplare mai puțin fericită pe care ar fi trăit-o cu extrema dreaptă a celor de la Inter Miami, Lionel Messi (37 de ani). Fotbalistul olandez susține că în timpul unui meci disputat în 2010, starul argentinian ar fi avut un derapaj rasist la adresa acestuia.

De-a lungul carierei sale, Messi a stat departe de scandaluri și polemici, însă acum, un fost adversar al acestuia a venit cu o acuzație care a luat prin surprindere fanii sportului rege.

Invitat în cadrul unui podcast, Royston Drenthe a vorbit, printre altele, despre o întâmplare petrecută în timpul partidei pe care Hercules, una dintre echipele pentru care a evoluat olandezul, a disputat-o pe terenul Barcelonei, în septembrie 2010.

Lionel Messi, acuzat de rasism de Royston Drenthe

Formația care evoluează în prezent în liga a 3-a din Spania a câștigat meciul de pe Camp Nou cu scorul de 2-0. Messi a fost integralist, în timp ce Drenthe a început ca titular, dar a fost înlocuit pe parcurs.

La un moment dat, în timpul celor 62 de minute în care ambii au fost prezenți pe gazon, argentinianul ar fi avut o atitudine jignitoare la adresa lui Drenthe. Fostul mijlocaș stânga susține că Messi i s-ar fi adresat cu apelativul ”negru de rahat”.

”Jucam chiar pe partea lui și m-a șocat când l-am auzit că-mi spune negru de rahat! Nu-mi venea să cred că un jucător ca el mi se adresează așa.

”A trecut, dar eu nu am uitat”

Era foarte degajat și mi-a explicat că, la el în țară, e o formulă uzuală de adresare între jucători. Pentru el, nu conta că mă rănește și nu înțelegea de ce sunt revoltat!

Nu este deloc același lucru să spui asta unui coechipier la antrenament sau să-i zici așa ceva unui adversar în teren. Nu am mai discutat niciodată despre acel incident. A trecut, dar eu nu am uitat”, a povestit Royston Drenthe în podcastul The Wild Project.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula

Ionuț Chirilă a dat verdictul. Cine crede că va câștiga Liga Campionilor: ”O mașină de jucat fotbal”

Manchester United ar fi putut da lovitura. Ce antrenor putea prelua formația de pe Old Trafford

Cum și-a descris Hansi Flick echipa după victoria clară cu Borussia Dortmund

Barcelona - Dortmund 4-0 și PSG - Aston Villa 3-1! O nouă seară spectaculoasă în Champions League

Golul serii în Liga Campionilor! Racheta lui Doue l-a lăsat fără reacție pe Emiliano Martinez, în PSG - Aston Villa

Cele mai citite

Florin Prunea a distrus un antrenor român: ”Nu s-a răcit bine cadavrul și faci asta! Nu îl halesc nici cu hellas, să nu aud de el”

SuperLiga  |  07 Aprilie 2025, 20:02
1.
Florin Prunea a distrus un antrenor român: ”Nu s-a răcit bine cadavrul și faci asta! Nu îl halesc nici cu hellas, să nu aud de el”
Legenda Stelei căreia Valentin Ceaușescu i-a dat gratis un apartament în centrul Bucureștiului: ”Eram prieteni buni”

SuperLiga  |  08 Aprilie 2025, 17:57
2.
Legenda Stelei căreia Valentin Ceaușescu i-a dat gratis un apartament în centrul Bucureștiului: ”Eram prieteni buni”
Florin Călinescu a numit cel mai mare fotbalist român din istorie: ”Nu amesteci mame cinstite și boarfe de noapte!”

Echipa Națională  |  09 Aprilie 2025, 00:05
3.
Florin Călinescu a numit cel mai mare fotbalist român din istorie: ”Nu amesteci mame cinstite și boarfe de noapte!”
Știri de ultimă oră din sport
Eroarea uriașă făcută de Andrei Nicolescu în afacerea Musi! Gigi Becali l-a dat de gol: ”Îl țin mai mult închis în mașină”

SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 18:57
Eroarea uriașă făcută de Andrei Nicolescu în afacerea Musi! Gigi Becali l-a dat de gol: ”Îl țin mai mult închis în mașină”
Momentul când steliștii au știut că vor câștiga Cupa Campionilor Europeni: ”Hai să ne pupăm, că n-au nicio șansă ăștia”

Fotbal   |  10 Aprilie 2025, 18:03
Momentul când steliștii au știut că vor câștiga Cupa Campionilor Europeni: ”Hai să ne pupăm, că n-au nicio șansă ăștia”
iAM Banciu, 10 aprilie. ”Consulul”, o nouă ediție de senzație

Fotbal   |  10 Aprilie 2025, 17:13
iAM Banciu, 10 aprilie. ”Consulul”, o nouă ediție de senzație
Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 

SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 16:53
Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 
Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
video Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
Europa League   |  10 Aprilie 2025, 16:26
Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”

SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 15:46
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”
AS.RO Iubita fiului lui Ion Ţiriac a luat o decizie importantă, care are legătură cu miliardarul român!
Iubita fiului lui Ion Ţiriac a luat o decizie importantă, care are legătură cu miliardarul român!
Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
exclusiv Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
Special   |  10 Aprilie 2025, 11:11
Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
exclusiv Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
Special   |  08 Aprilie 2025, 12:24
Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
Analistul politic Bogdan Teodorescu a murit la 62 de ani. Acesta suferea de o boală gravă

Radu Banciu comentează dur schimbul de replici dintre Marcel Ciolacu și Traian Băsescu: ''Istoria reține ce ai făcut, nu ce explici''

Protest inedit la un liceu din Timișoara. Radu Banciu: ''Învățământul e la nivelul politicii în România''

Mișcarea care o va enerva pe Simona Halep. Poate pierde o sumă imensă după decizia instanței
Tenis   |  19:24
Mișcarea care o va enerva pe Simona Halep. Poate pierde o sumă imensă după decizia instanței
Eroarea uriașă făcută de Andrei Nicolescu în afacerea Musi! Gigi Becali l-a dat de gol: ”Îl țin mai mult închis în mașină”
SuperLiga   |  18:57
Eroarea uriașă făcută de Andrei Nicolescu în afacerea Musi! Gigi Becali l-a dat de gol: ”Îl țin mai mult închis în mașină”
Gigi Nețoiu, făcut praf de un fost fotbalist de la Voluntari: ”A avut legături cu politica, a stat la închisoare. Un fel de...
Liga 2   |  18:35
Gigi Nețoiu, făcut praf de un fost fotbalist de la Voluntari: ”A avut legături cu politica, a stat la închisoare. Un fel de dictator!”
Momentul când steliștii au știut că vor câștiga Cupa Campionilor Europeni: ”Hai să ne pupăm, că n-au nicio șansă ăștia”
Fotbal   |  18:03
Momentul când steliștii au știut că vor câștiga Cupa Campionilor Europeni: ”Hai să ne pupăm, că n-au nicio șansă ăștia”
exclusiv Cele două cuvinte rostite de Florin Prunea când a auzit ce a spus Emil Grădinescu despre el
SuperLiga   |  17:23
Cele două cuvinte rostite de Florin Prunea când a auzit ce a spus Emil Grădinescu despre el
iAM Banciu, 10 aprilie. ”Consulul”, o nouă ediție de senzație
Fotbal   |  17:13
iAM Banciu, 10 aprilie. ”Consulul”, o nouă ediție de senzație
Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 
SuperLiga   |  16:53
Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 
video Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
Europa League   |  16:26
Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
Rezultate / Clasamente