Care este starea lui Edoardo Bove, fotbalistul Fiorentinei care a leșinat în partida cu Inter

Edoardo Bove, fotbalistul Fiorentinei care a leșinat în partida cu Inter Galerie foto(5) Galerie foto (5 fotografii): Care este starea lui Edoardo Bove, fotbalistul Fiorentinei care a leșinat în partida cu Inter
Foto: Profimedia  |   Edoardo Bove, fotbalistul Fiorentinei care a leșinat în partida cu Inter

Gabriel Scarlat   |   Publicat: 02.12.2024 09:30   |  Actualizat: 02.12.2024 12:24

Edoardo Bove (22 de ani), mijlocaș central la Fiorentina, este internat la terapie intensivă după ce a leșinat pe terenul de joc în timpul partidei cu Inter, din runda a 14-a din Serie A.

Scene șocante s-au întâmplat duminică, 1 decembrie, în timpul partidei dintre Fiorentina și Inter, de pe stadionul Artemio Franchi din Florența.

În minutul 16, mijlocașul Edoardo Bove s-a prăbușit inconștient pe teren, moment în care a primit de urgență îngrijiri medicale, iar mai apoi a fost transportat la spital.

Fiorentina a anunțat starea lui Edoardo Bove

Meciul dintre cele două formații a fost amânat, iar ulterior urmează să se reprogrameze. Clubul Fiorentina a ținut să anunțe suporterii cu privire la starea medicală a tânărului mijlocaș.

Fotbalistul este în continuare sub supravegherea medicilor, internat la secția de terapie intensivă. Bove urmează să fie supus unor noi investigații luni, 2 decembrie.

”ACF Fiorentina și Spitalul Universitar Careggi comunică faptul că fotbalistul Edoardo Bove, care a fost tratat pe teren după ce și-a pierdut cunoștința în timpul meciului Fiorentina-Inter, se află în prezent sub sedare farmacologică și este internat la terapie intensivă.

Fotbalistul Viola a ajuns la camera de urgență în condiții hemodinamice stabile, iar primele teste cardiologice și neurologice efectuate au exclus afecțiunile acute la nivelul sistemului nervos central și al sistemului cardio-respirator. Edoardo Bove va fi reevaluat în următoarele 24 de ore”, este comunicatul transmis de Fiorentina.

Edoardo Bove, fotbalistul Fiorentinei care a leșinat în partida cu Inter

Cariera lui Edoardo Bove

Edoardo Bove a fost crescut în academia celor de la AS Roma, iar pentru echipa mare a ”giallorossilor” a debutat în 2021, sub comanda lui Paulo Fonseca, actualul tehnician de la AC Milan.

Pentru formația din capitala Italiei, Bove a bifat 92 de prezențe, a marcat 4 goluri și a oferit două pase de gol. În actuala stagiune evoluează sub formă de împrumut la Fiorentina.

Mijlocașul a adunat 14 prezențe în tricoul viola, a marcat un gol și a oferit 4 assist-uri. Cota sa de piață este estimată la 14 milioane de euro.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Mario Balotelli, mesaj critic pentru clubul lui Dan Șucu: ”Lipsă de respect!”

Decizie finală în procesul care viza preluarea clubului Genoa de către Dan Șucu! Ce se întâmplă după ce un consorțiu american a pretins că deține, de fapt, echipa

Gest rar în fotbalul mondial. Cristi Chivu: ”L-am pus în dificultate”. Ce spune despre Dennis Man, după ce l-a schimbat la pauză

Cristi Chivu, comparat cu Al Pacino în Gazzetta dello Sport după revenirea Parmei cu Inter

Parma - Inter Milano 2-2. Revenire spectaculoasă a echipei lui Cristi Chivu după ce a fost condusă cu 2-0

Fost patron din România, val de jigniri la adresa lui Nicolae Stanciu: ”Îi put ciorapii în România? E un labagiu”

Cele mai citite

Florin Prunea a distrus un antrenor român: ”Nu s-a răcit bine cadavrul și faci asta! Nu îl halesc nici cu hellas, să nu aud de el”

SuperLiga  |  07 Aprilie 2025, 20:02
1.
Florin Prunea a distrus un antrenor român: ”Nu s-a răcit bine cadavrul și faci asta! Nu îl halesc nici cu hellas, să nu aud de el”
Legenda Stelei căreia Valentin Ceaușescu i-a dat gratis un apartament în centrul Bucureștiului: ”Eram prieteni buni”

SuperLiga  |  08 Aprilie 2025, 17:57
2.
Legenda Stelei căreia Valentin Ceaușescu i-a dat gratis un apartament în centrul Bucureștiului: ”Eram prieteni buni”
Florin Călinescu a numit cel mai mare fotbalist român din istorie: ”Nu amesteci mame cinstite și boarfe de noapte!”

Echipa Națională  |  09 Aprilie 2025, 00:05
3.
Florin Călinescu a numit cel mai mare fotbalist român din istorie: ”Nu amesteci mame cinstite și boarfe de noapte!”
Știri de ultimă oră din sport
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”

SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 15:46
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”
Pe FCSB o așteaptă un infern în Bănie. Câte bilete s-au vândut deja pentru meciul de duminică

SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 15:06
Pe FCSB o așteaptă un infern în Bănie. Câte bilete s-au vândut deja pentru meciul de duminică
Manchester United ar fi putut da lovitura. Ce antrenor putea prelua formația de pe Old Trafford

Champions League   |  10 Aprilie 2025, 13:55
Manchester United ar fi putut da lovitura. Ce antrenor putea prelua formația de pe Old Trafford
Gimnasta milionară la 22 de ani, mărturie în cazul care schimbă lumea sportului. Câștigă cel mai mult, dar se consideră subevaluată
foto Gimnasta milionară la 22 de ani, mărturie în cazul care schimbă lumea sportului. Câștigă cel mai mult, dar se consideră subevaluată
Gimnastică   |  10 Aprilie 2025, 12:24
Gimnasta milionară la 22 de ani, mărturie în cazul care schimbă lumea sportului. Câștigă cel mai mult, dar se consideră subevaluată
Veste bună pentru FCSB. Ce jucător ar putea reveni pe teren în partida cu Universitatea Craiova

SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 12:21
Veste bună pentru FCSB. Ce jucător ar putea reveni pe teren în partida cu Universitatea Craiova
Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
exclusiv Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
Special   |  10 Aprilie 2025, 11:11

AS.RO Iubita fiului lui Ion Ţiriac a luat o decizie importantă, care are legătură cu miliardarul român!
Iubita fiului lui Ion Ţiriac a luat o decizie importantă, care are legătură cu miliardarul român!
Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
exclusiv Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
Special   |  10 Aprilie 2025, 11:11
Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
exclusiv Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
Special   |  08 Aprilie 2025, 12:24
Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
Analistul politic Bogdan Teodorescu a murit la 62 de ani. Acesta suferea de o boală gravă

Radu Banciu comentează dur schimbul de replici dintre Marcel Ciolacu și Traian Băsescu: ''Istoria reține ce ai făcut, nu ce explici''

Protest inedit la un liceu din Timișoara. Radu Banciu: ''Învățământul e la nivelul politicii în România''

Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 
SuperLiga   |  16:53
Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 
video Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
Europa League   |  16:26
Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”
SuperLiga   |  15:46
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”
Transferul lui Florin Tănase în Spania, tot mai aproape să devină realitate. Gigi Becali și-ar fi dat acordul
SuperLiga   |  15:19
Transferul lui Florin Tănase în Spania, tot mai aproape să devină realitate. Gigi Becali și-ar fi dat acordul
Pe FCSB o așteaptă un infern în Bănie. Câte bilete s-au vândut deja pentru meciul de duminică
SuperLiga   |  15:06
Pe FCSB o așteaptă un infern în Bănie. Câte bilete s-au vândut deja pentru meciul de duminică
exclusiv Ionuț Chirilă a dat verdictul. Cine crede că va câștiga Liga Campionilor: ”O mașină de jucat fotbal”
Champions League   |  14:21
Ionuț Chirilă a dat verdictul. Cine crede că va câștiga Liga Campionilor: ”O mașină de jucat fotbal”
Manchester United ar fi putut da lovitura. Ce antrenor putea prelua formația de pe Old Trafford
Champions League   |  13:55
Manchester United ar fi putut da lovitura. Ce antrenor putea prelua formația de pe Old Trafford
exclusiv ”Stadionul” din România, scos la vânzare "pe jumătate", pe OLX! Negocieri în direct: ”Îl luasem pentru niște case” / ”Ăsta e...
Diverse   |  13:15
”Stadionul” din România, scos la vânzare "pe jumătate", pe OLX! Negocieri în direct: ”Îl luasem pentru niște case” / ”Ăsta e ultimul preț?”
Rezultate / Clasamente