Rangers a pierdut, dar Ianis Hagi i-a cucerit definitiv pe scoțieni! Decizia așteptată în aceste zile la Glasgow în privința mijlocașului român

Ianis Hagi a marcat ultimul său gol într-un campionat din Europa în urmă cu două sezoane Galerie foto(3) Galerie foto (3 fotografii): Rangers a pierdut, dar Ianis Hagi i-a cucerit definitiv pe scoțieni! Decizia așteptată în aceste zile la Glasgow în privința mijlocașului român
Foto: Profimedia  |   Ianis Hagi a marcat ultimul său gol într-un campionat din Europa în urmă cu două sezoane

George Drafta   |   Publicat: 26.12.2024 21:54   |  Actualizat: 26.12.2024 21:54

Ianis Hagi (26 de ani), mijlocașul de bandă stânga al lui Rangers, primește din ce în ce mai multe aprecieri din partea jurnaliștilor scoțieni, care îl consideră o piesa determinantă pentru echipa antrenorului Philippe Clement (50 de ani). Aceștia susțin că la felul în care românul se prezintă în acest moment, clubul este obligat să îi ofere o prelungire a actualului angajament.

Ianis Hagi a fost titular în meciul pe care Rangers l-a jucat în a doua zi de Crăciun în fața celor de la St Mirren, în etapa a 19-a a primei ligi scoțiene.

De această dată, "tricolorul" nu și-a putut ajuta echipa, meciul terminându-se cu victoria adversarilor, scor 2-1. Iar diferența față de liderul Celtic este una foarte mare în acest moment, 12 puncte.

Ianis Hagi, lăudat de scoțieni

Totuși, evoluțiile din ultima vreme ale lui Hagi Jr nu puteau fi trecute cu vederea. Iar presa din Regat este convinsă că acestea îi vor face pe oficialii clubului să îi dea șansa să continue în tricoul alb-albastru și din vara lui 2026, atunci când îi expiră actualul contract.

Gazdele au tranșat disputa printr-un gol marcat în al treilea minut de prelungire

"De când Philippe Clement i-a dat o șansă, Ianis Hagi nu s-a uitat înapoi și s-a descurcat excepțional de atunci. A marcat goluri, a oferit pase decisive și s-a înțeles bine cu jucătorii ofensivi din jurul său.

Cu Hagi lângă ei, Hamza Igamane și Cyriel Dessers au arătat și ei mai bine și asta a fost vital pentru creșterea formei clubului. Ianis i-a câștigat chiar și lui Clement ceva mai mult timp la club.

Deoarece nu doar rezultatele, ci și jocul s-a îmbunătățit. Sperăm că Hagi poate recâștiga încrederea totală a factorilor de decizie și va semna o nouă înțelegere în acest sezon”, a fost argumentația celor de la Ibrox News în privința predicției făcute.

Ianis Hagi, om de bază în a doua parte a sezonului

Cu prezențe constante în echipă în ultima lună, excepție făcând partidele de Europa League, acolo unde nu are drept de joc, fostul fotbalist al Viitorului nu are cum să lipsească din primul 11 nici în partea a doua a sezonului.

Clement nu este sigur de postul său la Rangers, în această toamnă existând mai multe zvonuri în privința unei eventuale demiteri a sa

În care Rangers va încerca să dea uitării prestațiile din prima parte a stagiunii.

"Hagi a rămas și a arătat că a fost o mutare inteligentă pentru ambele părți. Ianis Hagi a fost o revelație după ce a revenit la prima echipă și a fost lăudat indiferent pe ce post a jucat.

El a devenit rapid aproape indispensabil în echipa lui Clement. Fereastra de transferuri din ianuarie este la orizont și rămâne de văzut dacă Rangers se va întări la mijlocul terenului.

Dar, după luni întregi de speculații, locul lui Ianis Hagi în prima echipă este bătut în cuie”, a conchis aceeași sursă.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Ce fac stranierii români. Răzvan Lucescu și PAOK, victorie cu Olympiakos! Parma lui Chivu, Man și Mihăilă a reușit o revenire de senzație cu Inter

Drăguș a marcat sub privirile lui Mourinho! Descătușarea românului, după ce a înscris primul gol în 2025

Fotbalistul de națională este neplătit de aproape un an. Victor Becali a făcut anunțul: ”Nu toți își iau banii cum îi ia Ronaldo”

Ce fac stranierii români. Românii Parmei se întorc neînvinși de la Verona. Nedelcearu, integralist în Rusia

Gigi Becali a reacționat, după ce a auzit că Nicolae Stanciu va semna cu Genoa: ”Putea oricând să se întoarcă la FCSB”

Nicolae Stanciu a făcut anunțul despre plecarea la Genoa! Reacția Dianei Șucu

Cele mai citite

Florin Prunea a distrus un antrenor român: ”Nu s-a răcit bine cadavrul și faci asta! Nu îl halesc nici cu hellas, să nu aud de el”

SuperLiga  |  07 Aprilie 2025, 20:02
1.
Florin Prunea a distrus un antrenor român: ”Nu s-a răcit bine cadavrul și faci asta! Nu îl halesc nici cu hellas, să nu aud de el”
Legenda Stelei căreia Valentin Ceaușescu i-a dat gratis un apartament în centrul Bucureștiului: ”Eram prieteni buni”

SuperLiga  |  08 Aprilie 2025, 17:57
2.
Legenda Stelei căreia Valentin Ceaușescu i-a dat gratis un apartament în centrul Bucureștiului: ”Eram prieteni buni”
Florin Călinescu a numit cel mai mare fotbalist român din istorie: ”Nu amesteci mame cinstite și boarfe de noapte!”

Echipa Națională  |  09 Aprilie 2025, 00:05
3.
Florin Călinescu a numit cel mai mare fotbalist român din istorie: ”Nu amesteci mame cinstite și boarfe de noapte!”
Știri de ultimă oră din sport
Eroarea uriașă făcută de Andrei Nicolescu în afacerea Musi! Gigi Becali l-a dat de gol: ”Îl țin mai mult închis în mașină”

SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 18:57
Eroarea uriașă făcută de Andrei Nicolescu în afacerea Musi! Gigi Becali l-a dat de gol: ”Îl țin mai mult închis în mașină”
Momentul când steliștii au știut că vor câștiga Cupa Campionilor Europeni: ”Hai să ne pupăm, că n-au nicio șansă ăștia”

Fotbal   |  10 Aprilie 2025, 18:03
Momentul când steliștii au știut că vor câștiga Cupa Campionilor Europeni: ”Hai să ne pupăm, că n-au nicio șansă ăștia”
iAM Banciu, 10 aprilie. ”Consulul”, o nouă ediție de senzație

Fotbal   |  10 Aprilie 2025, 17:13
iAM Banciu, 10 aprilie. ”Consulul”, o nouă ediție de senzație
Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 

SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 16:53
Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 
Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
video Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
Europa League   |  10 Aprilie 2025, 16:26
Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”

SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 15:46
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”
AS.RO Iubita fiului lui Ion Ţiriac a luat o decizie importantă, care are legătură cu miliardarul român!
Iubita fiului lui Ion Ţiriac a luat o decizie importantă, care are legătură cu miliardarul român!
Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
exclusiv Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
Special   |  10 Aprilie 2025, 11:11
Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
exclusiv Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
Special   |  08 Aprilie 2025, 12:24
Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
Analistul politic Bogdan Teodorescu a murit la 62 de ani. Acesta suferea de o boală gravă

Radu Banciu comentează dur schimbul de replici dintre Marcel Ciolacu și Traian Băsescu: ''Istoria reține ce ai făcut, nu ce explici''

Protest inedit la un liceu din Timișoara. Radu Banciu: ''Învățământul e la nivelul politicii în România''

video ”Bre, nea Piți, am și eu o curiozitate”. Confruntat, Pițurcă i-a spus în față unui jucător de la FCSB de ce nu-l chema la...
Echipa Națională   |  19:25
”Bre, nea Piți, am și eu o curiozitate”. Confruntat, Pițurcă i-a spus în față unui jucător de la FCSB de ce nu-l chema la națională: ”Hai să-ți explic”
Mișcarea care o va enerva pe Simona Halep. Poate pierde o sumă imensă după decizia instanței
Tenis   |  19:24
Mișcarea care o va enerva pe Simona Halep. Poate pierde o sumă imensă după decizia instanței
Eroarea uriașă făcută de Andrei Nicolescu în afacerea Musi! Gigi Becali l-a dat de gol: ”Îl țin mai mult închis în mașină”
SuperLiga   |  18:57
Eroarea uriașă făcută de Andrei Nicolescu în afacerea Musi! Gigi Becali l-a dat de gol: ”Îl țin mai mult închis în mașină”
Gigi Nețoiu, făcut praf de un fost fotbalist de la Voluntari: ”A avut legături cu politica, a stat la închisoare. Un fel de...
Liga 2   |  18:35
Gigi Nețoiu, făcut praf de un fost fotbalist de la Voluntari: ”A avut legături cu politica, a stat la închisoare. Un fel de dictator!”
Momentul când steliștii au știut că vor câștiga Cupa Campionilor Europeni: ”Hai să ne pupăm, că n-au nicio șansă ăștia”
Fotbal   |  18:03
Momentul când steliștii au știut că vor câștiga Cupa Campionilor Europeni: ”Hai să ne pupăm, că n-au nicio șansă ăștia”
exclusiv Cele două cuvinte rostite de Florin Prunea când a auzit ce a spus Emil Grădinescu despre el
SuperLiga   |  17:23
Cele două cuvinte rostite de Florin Prunea când a auzit ce a spus Emil Grădinescu despre el
iAM Banciu, 10 aprilie. ”Consulul”, o nouă ediție de senzație
Fotbal   |  17:13
iAM Banciu, 10 aprilie. ”Consulul”, o nouă ediție de senzație
Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 
SuperLiga   |  16:53
Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 
Rezultate / Clasamente