CFR Cluj, "all in" în pauza de iarnă. Universitatea Cluj, precaută. Cum se anunță campaniile de transferuri ale celor două echipe

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): CFR Cluj, "all in" în pauza de iarnă. Universitatea Cluj, precaută. Cum se anunță campaniile de transferuri ale celor două echipe

Mișu Călin   |   Publicat: 10.12.2023 12:07   |  Actualizat: 10.12.2023 14:48

Cele două echipe rivale din Cluj vor avea o vacanță de iarnă total diferită. La CFR se anunță schimbări mari în timp ce pentru U Cluj va fi liniște.

În cazul celor de la CFR Cluj, patronul Neluțu Varga a transmis că vrea neapărat în acest an câștigarea titlului și o campanie de transferuri reușită.

CFR Cluj, gata de investiții în pauza competițională

În plus, câțiva jucători care nu au prins primul 11 sau nici banca de rezerve vor fi împrumutați sau transferați.

Practic, o mică revoluție la club ținând cont de faptul că Nelu Varga a anunțat că va vira în conturile clubului 2.5 milioane de euro în această pauză competițională, pentru a fi la zi cu datoriile și pentru a avea bani de transferuri.

"În iarnă, le transmit fanilor lui CFR Cluj, dar și rivalilor noștri, vom aduce 3 atacanți.

Deja suntem în discuții avansate cu 2 dintre ei. Pe al 3-lea îl căutăm. Momentan nu este nimic din România. Vom aduce 3 atacanți pentru că mingea nu intră în plasă, iar marea noastră problemă este că nu marcăm", a spus Varga.

CFR Cluj va transfera 3 jucători doar în compartimentul ofensiv, dorind achiziția a încă 1-2 jucători pe alte posturi. În total, în Gruia vor veni 5-6 jucători noi în iarnă, de plecat urmând să o facă 3-4 fotbaliști..

Universitatea Cluj, mulțumită cu lotul pe care îl are. Ioan Ovidiu Sabău nu va primi multe întăriri din partea conducerii

De partea cealaltă, U Cluj este mulțumită momentan cu calificarea în sferturile Cupei României și cu clasarea mult mai bună decât obiectivul anunțat, locurile 7-9.

Astfel, conducerea clubului nu plănuiește schimbări mari nici la nivel de lot nici la nivel de staff.

"Nu cred că vom face mișcări mari pe piața transferurilor, avem un lot bun. Gabi Giurgiu, managerul echipei, se ocupă de asta”, a spus Radu Constantea, președinte U Cluj.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Farul Constanța nu a primit licența pentru cupele europene! Problema cu care se confruntă echipa lui Gică Hagi

Cristi Balaj avertizează în privința unei ”stări de neliniște” la CFR Cluj, înaintea derby-ul cu FCSB

Nicolae Dică, făcut praf de fostul său jucător de la FCSB: ”Nu aveam ce să vorbim! Normal că m-a deranjat”

Mesajul postat de Fabrizio Romano după ce Aaron Boupendza s-a stins din viață, la doar 28 de ani

Gestul inegalabil făcut de Gigi Becali pentru Teodora Stoica, în momentul în care s-a îmbolnăvit: ”E altfel de om”

Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră

Cele mai citite

Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”

Diverse  |  17 Aprilie 2025, 09:11
1.
Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"

SuperLiga  |  17 Aprilie 2025, 12:12
2.
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"
Anghel Iordănescu, trimis să ”repatrieze” legenda din Generația de Aur fugită din România: ”Poți să te întorci, nu o să-ți facă nimic!”

Special  |  15 Aprilie 2025, 12:51
3.
Anghel Iordănescu, trimis să ”repatrieze” legenda din Generația de Aur fugită din România: ”Poți să te întorci, nu o să-ți facă nimic!”
Știri de ultimă oră din sport
Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
super fete Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
Feminin   |  18 Aprilie 2025, 08:46
Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
9 goluri în Manchester United - Lyon! Trupa lui Drăgușin continuă aventura, Hagi e OUT. Rezultatele serii din Europa League și Conference League

Fotbal Internațional   |  18 Aprilie 2025, 00:52
9 goluri în Manchester United - Lyon! Trupa lui Drăgușin continuă aventura, Hagi e OUT. Rezultatele serii din Europa League și Conference League
Ianis Hagi, nota 4 după eliminarea lui Rangers din Europa League: ”Și-a petrecut cea mai mare parte a meciului apărându-se”

Europa League   |  18 Aprilie 2025, 00:25
Ianis Hagi, nota 4 după eliminarea lui Rangers din Europa League: ”Și-a petrecut cea mai mare parte a meciului apărându-se”
Ilie Năstase, la nivelul lui Trump, Ronaldo și Messi: ”A fost Maradona al tenisului! Federer e sub el”
exclusiv Ilie Năstase, la nivelul lui Trump, Ronaldo și Messi: ”A fost Maradona al tenisului! Federer e sub el”
Tenis   |  18 Aprilie 2025, 00:14
Ilie Năstase, la nivelul lui Trump, Ronaldo și Messi: ”A fost Maradona al tenisului! Federer e sub el”
Vești proaste pentru Guardiola! Colegul lui Radu Drăgușin e netransferabil în această vară

Premier League   |  17 Aprilie 2025, 23:45
Vești proaste pentru Guardiola! Colegul lui Radu Drăgușin e netransferabil în această vară
Serena Williams a primit replica din România după comentariul postat pe Internet: "Te-ai proclamat 'regină', dar nu ai jucat curat nici măcar o zi din viața ta"

Tenis   |  17 Aprilie 2025, 23:22
Serena Williams a primit replica din România după comentariul postat pe Internet: "Te-ai proclamat 'regină', dar nu ai jucat curat nici măcar o zi din viața ta"
AS.RO Fiul lui Ion Ţiriac a atacat-o devastator pe Serena Williams! Acuzaţii teribile ale acestuia
Fiul lui Ion Ţiriac a atacat-o devastator pe Serena Williams! Acuzaţii teribile ale acestuia
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie

Special   |  17 Aprilie 2025, 15:42
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
exclusiv Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Special   |  17 Aprilie 2025, 12:11
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Ce spune Daniel Funeriu despre scandalul pe care l-a avut cu Selly: ”Nu avea nimic de a face cu băiatul ăsta, Selly”

Care este valoarea unui coș de Paște anul acesta. Cele mai cumpărate produse de români

Tarifele lui Donald Trump îi îngenunchează pe cei cu afaceri mici. Taxele au crescut de la 1.000 de dolari la 6.000 pentru un mic antreprenor

exclusiv Farul Constanța nu a primit licența pentru cupele europene! Problema cu care se confruntă echipa lui Gică Hagi
SuperLiga   |  10:55
Farul Constanța nu a primit licența pentru cupele europene! Problema cu care se confruntă echipa lui Gică Hagi
Cristi Balaj avertizează în privința unei ”stări de neliniște” la CFR Cluj, înaintea derby-ul cu FCSB
SuperLiga   |  10:37
Cristi Balaj avertizează în privința unei ”stări de neliniște” la CFR Cluj, înaintea derby-ul cu FCSB
Nicolae Dică, făcut praf de fostul său jucător de la FCSB: ”Nu aveam ce să vorbim! Normal că m-a deranjat”
SuperLiga   |  10:07
Nicolae Dică, făcut praf de fostul său jucător de la FCSB: ”Nu aveam ce să vorbim! Normal că m-a deranjat”
Mesajul postat de Fabrizio Romano după ce Aaron Boupendza s-a stins din viață, la doar 28 de ani
Diverse   |  09:40
Mesajul postat de Fabrizio Romano după ce Aaron Boupendza s-a stins din viață, la doar 28 de ani
Gestul inegalabil făcut de Gigi Becali pentru Teodora Stoica, în momentul în care s-a îmbolnăvit: ”E altfel de om”
Diverse   |  09:13
Gestul inegalabil făcut de Gigi Becali pentru Teodora Stoica, în momentul în care s-a îmbolnăvit: ”E altfel de om”
super fete Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
Feminin   |  08:46
Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
exclusiv S-a aflat cine e al treilea ”tricolor” care a fugit din cantonamentul din San Marino, alături de Tamaș și Mutu: ”El e...
Diverse   |  08:14
S-a aflat cine e al treilea ”tricolor” care a fugit din cantonamentul din San Marino, alături de Tamaș și Mutu: ”El e ciripitorul. Nu a fost Torje!”. Dezvăluire după aproape 15 ani
9 goluri în Manchester United - Lyon! Trupa lui Drăgușin continuă aventura, Hagi e OUT. Rezultatele serii din Europa League...
Fotbal Internațional   |  00:52
9 goluri în Manchester United - Lyon! Trupa lui Drăgușin continuă aventura, Hagi e OUT. Rezultatele serii din Europa League și Conference League
Rezultate / Clasamente