Oprița a izbucnit după remiza cu Rapid: ”Aș fi vrut înțelegere”. Răspuns senzațional pentru Talpan și ce susține că au ”furat” fanii giuleșteni din Ghencea

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Oprița a izbucnit după remiza cu Rapid: ”Aș fi vrut înțelegere”. Răspuns senzațional pentru Talpan și ce susține că au ”furat” fanii giuleșteni din Ghencea
Foto: Sportpictures  |  

Radu Secoșan   |   Publicat: 01.11.2023 23:50   |  Actualizat: 02.11.2023 08:10

CSA Steaua și Rapid au remizat în a doua etapă a grupelor Cupei României, scor 0-0. În urma partidei, Daniel Oprița (42 de ani) s-a declarat, per total, mulțumit de rezultatul obținut.

CSA Steaua a reușit să iasă cu capul ridicat din duelul cu Rapid, după ce a obținut un punct împotriva echipei de prim eșalon, remizând 0-0, în urma unui meci în care, paradoxal, gazdele au avut ocaziile mai mari.

Spectacolul din tribune nu s-a reflecat, din păcate, în jocul celor două echipe, ale căror prestații nu s-au ridicat la nivelul importanței pe care i-au dat-o suporterii acestui meci.

Prezent la flash-interviu în urma jocului, Daniel Oprița s-a declarat, per total, mulțumit de prestația din meciul de miercuri, chiar dacă rezultatul nu a fost cel dorit.

În plus, antrenorul Stelei a izbucnit cu privire la faptul că CSA va juca sâmbătă cu Dumbrăvița, nu duminică sau luni, a oferit un răspuns senzațional la atacurile lui Daniel Oprița și a susținut că fanii Rapidului i-au furat mingile Stelei!

Prima reacție a lui Oprița după remiza cu Rapid

Ne-am mobilizat foarte bine, atitudine bună, ne-am lăsat dominați, e greu să joci cu Rapid pe contre, au jucători buni, eu zic cu puțină șansă puteam să câștigăm. Mâine dimineață plecăm la Dumbrăvița, ce să mai spunem?

S-a nimerit tocmai egal, nu pot să spun că e bine, cu puțină șansă puteam să câștigăm. E important pentru moral, e greu să se motiveze la Liga 2, le-am zis că dacă ar juca la fel, ar câștiga toate meciurile.

Când eram jucător și era un meci în cupele europene, după la Bistrița sau Piatra Neamț pierdeam. Ei trebuie să conștintieze că toate meciurile care au rămas în campionat sunt finale, pentru că nu mai sunt puncte și nu mai reușim să ajungem în play-off.

Nu a fost amânat meciul cu Dumbrăvița, eu zic că se putea, nu e nici televizat, dar televiziunea nu a vrut, nu e ușor, ce să facem? Aș fi vrut puțină înțelegere.

(n.r. de atmosferă) Așa ar trebui să fie la toate meciurile, dacă eram în Liga 1, aveam parte de mai multe meciuri cu astfel de atmosferă. Când joci cu Rapid, știi că așa e, fac atmosferă, trebuie felicitați suporterii.

”Nu vreau să mai răspund”

(n.r. de atacurile lui Talpan la adresa lui) Nu vreau să mai răspund, nu vreau să mă apăr, îl las singur cu portarul, el ce să mai? Nu doar cu mine, el... nu mai, nu aud întrebările de acest personaj, vorbește nu doar de mine, dacă nu poate să îl oprească cineva mai în măsură, eu nu am cum.

(n.r. de venirea lui Pițurcă la Steaua) Nu am vorbit cu nea' Piți, dar ar fi chiar bine venit, să rezolvăm cu dreptul de promovare.

Aveam vreo 15 mingi și am rămas fără, au plecat (n.r. cei din galeria Rapidului) cu o amintire acasă. Ar trebui să fie o plasă în spatele porții”, a declart Daniel Oprița, după remiza cu Rapid.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Dan Petrescu, prima victorie la penalty-uri: "Nu mai suportam. Din '94 au fost coșmarul meu"

Oltenii promit revanșa în campionat: ”Obiectivul e să luăm titlul”

Rădoi prefera să piardă în 90 de minute: ”Dacă aș fi avut de ales..” + Cum i-a motivat pe jucători la final: ”Să audă bucuria lor”

CFR Cluj - Universitatea Craiova 1-1, 5-3 d.l.d. Clujenii ajung în semifinalele Cupei României după ce triumfă la loteria penalty-urilor!

FRF, ironie subtilǎ la adresa clubului Rapid dupa ce Sumudica si Dobre s-au plans de mingile "de carton" din Cupa României

Continuă Viorel Moldovan la Rapid? Răspunsul oficialului din Giulești

Cele mai citite

Florin Prunea a distrus un antrenor român: ”Nu s-a răcit bine cadavrul și faci asta! Nu îl halesc nici cu hellas, să nu aud de el”

SuperLiga  |  07 Aprilie 2025, 20:02
1.
Florin Prunea a distrus un antrenor român: ”Nu s-a răcit bine cadavrul și faci asta! Nu îl halesc nici cu hellas, să nu aud de el”
Legenda Stelei căreia Valentin Ceaușescu i-a dat gratis un apartament în centrul Bucureștiului: ”Eram prieteni buni”

SuperLiga  |  08 Aprilie 2025, 17:57
2.
Legenda Stelei căreia Valentin Ceaușescu i-a dat gratis un apartament în centrul Bucureștiului: ”Eram prieteni buni”
Florin Călinescu a numit cel mai mare fotbalist român din istorie: ”Nu amesteci mame cinstite și boarfe de noapte!”

Echipa Națională  |  09 Aprilie 2025, 00:05
3.
Florin Călinescu a numit cel mai mare fotbalist român din istorie: ”Nu amesteci mame cinstite și boarfe de noapte!”
Știri de ultimă oră din sport
Eroarea uriașă făcută de Andrei Nicolescu în afacerea Musi! Gigi Becali l-a dat de gol: ”Îl țin mai mult închis în mașină”

SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 18:57
Eroarea uriașă făcută de Andrei Nicolescu în afacerea Musi! Gigi Becali l-a dat de gol: ”Îl țin mai mult închis în mașină”
Momentul când steliștii au știut că vor câștiga Cupa Campionilor Europeni: ”Hai să ne pupăm, că n-au nicio șansă ăștia”

Fotbal   |  10 Aprilie 2025, 18:03
Momentul când steliștii au știut că vor câștiga Cupa Campionilor Europeni: ”Hai să ne pupăm, că n-au nicio șansă ăștia”
iAM Banciu, 10 aprilie. ”Consulul”, o nouă ediție de senzație

Fotbal   |  10 Aprilie 2025, 17:13
iAM Banciu, 10 aprilie. ”Consulul”, o nouă ediție de senzație
Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 

SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 16:53
Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 
Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
video Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
Europa League   |  10 Aprilie 2025, 16:26
Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”

SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 15:46
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”
AS.RO Iubita fiului lui Ion Ţiriac a luat o decizie importantă, care are legătură cu miliardarul român!
Iubita fiului lui Ion Ţiriac a luat o decizie importantă, care are legătură cu miliardarul român!
Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
exclusiv Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
Special   |  10 Aprilie 2025, 11:11
Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
exclusiv Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
Special   |  08 Aprilie 2025, 12:24
Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
Analistul politic Bogdan Teodorescu a murit la 62 de ani. Acesta suferea de o boală gravă

Radu Banciu comentează dur schimbul de replici dintre Marcel Ciolacu și Traian Băsescu: ''Istoria reține ce ai făcut, nu ce explici''

Protest inedit la un liceu din Timișoara. Radu Banciu: ''Învățământul e la nivelul politicii în România''

video ”Bre, nea Piți, am și eu o curiozitate”. Confruntat, Pițurcă i-a spus în față unui jucător de la FCSB de ce nu-l chema la...
Echipa Națională   |  19:25
”Bre, nea Piți, am și eu o curiozitate”. Confruntat, Pițurcă i-a spus în față unui jucător de la FCSB de ce nu-l chema la națională: ”Hai să-ți explic”
Mișcarea care o va enerva pe Simona Halep. Poate pierde o sumă imensă după decizia instanței
Tenis   |  19:24
Mișcarea care o va enerva pe Simona Halep. Poate pierde o sumă imensă după decizia instanței
Eroarea uriașă făcută de Andrei Nicolescu în afacerea Musi! Gigi Becali l-a dat de gol: ”Îl țin mai mult închis în mașină”
SuperLiga   |  18:57
Eroarea uriașă făcută de Andrei Nicolescu în afacerea Musi! Gigi Becali l-a dat de gol: ”Îl țin mai mult închis în mașină”
Gigi Nețoiu, făcut praf de un fost fotbalist de la Voluntari: ”A avut legături cu politica, a stat la închisoare. Un fel de...
Liga 2   |  18:35
Gigi Nețoiu, făcut praf de un fost fotbalist de la Voluntari: ”A avut legături cu politica, a stat la închisoare. Un fel de dictator!”
Momentul când steliștii au știut că vor câștiga Cupa Campionilor Europeni: ”Hai să ne pupăm, că n-au nicio șansă ăștia”
Fotbal   |  18:03
Momentul când steliștii au știut că vor câștiga Cupa Campionilor Europeni: ”Hai să ne pupăm, că n-au nicio șansă ăștia”
exclusiv Cele două cuvinte rostite de Florin Prunea când a auzit ce a spus Emil Grădinescu despre el
SuperLiga   |  17:23
Cele două cuvinte rostite de Florin Prunea când a auzit ce a spus Emil Grădinescu despre el
iAM Banciu, 10 aprilie. ”Consulul”, o nouă ediție de senzație
Fotbal   |  17:13
iAM Banciu, 10 aprilie. ”Consulul”, o nouă ediție de senzație
Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 
SuperLiga   |  16:53
Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 
Rezultate / Clasamente