foto Cele 6 cuvinte pe care Gică Hagi le-a scris pe tricoul dăruit lui Ilie Bolojan

Hagi îi înmânează lui Ilie Bolojan un tricou de-al său de la naționala României și o minge Galerie foto(3) Galerie foto (3 fotografii): Cele 6 cuvinte pe care Gică Hagi le-a scris pe tricoul dăruit lui Ilie Bolojan
Foto: Sport Pictures  |   Hagi îi înmânează lui Ilie Bolojan un tricou de-al său de la naționala României și o minge

George Drafta   |   Publicat: 16.03.2025 08:00   |  Actualizat: 16.03.2025 18:04

La aproximativ o lună de la momentul în care a împlinit vârsta de 60 de ani, Gică Hagi a primit Ordinul Naţional "Steaua României" din partea președintelui interimar Ilie Bolojan. În semn de respect pentru gestul făcut de șeful statului, managerul tehnic al Farului i-a oferit acestuia în dar un tricou cu autograf și cu un mesaj special.

Gică Hagi a fost prezent, miercuri, la Palatul Cotroceni, unde a fost decorat cu una dintre cele mai înalte distincții ale statului român.

Iar "Regele" a fost vizibil emoționat de momentul special pe care l-a trăit alături de membrii familiei sale.

Hagi, cadou special pentru Ilie Bolojan

După ce a primit Ordinul Naţional "Steaua României" din partea președintelui interimar, Gică Hagi a decis să se "revanșeze". Și i-a oferit omului care conduce România după demisia lui Klaus Iohannis o minge și un tricou de-al său, cu autografe.

Pe tricou era trecut și un mesaj special adresat celui care a avut ideea ca managerul tehnic al Farului să primească o nouă recunoaștere a valorii sale.

”Cu prietenie, pentru domnul președinte Bolojan”, era scris pe echipamentul pe care Hagi i l-a înmânat șefului statului.

Hagi, alaturi de membrii familiei sale cu ocazia evenimentului de la Palatul Cotroceni

Cu acest prilej, "Regele" le-a mulțumit tuturor celor care s-au gândit la el.

”E o zi specială. Sunt onorat, sunt fericit, sunt împlinit, pentru că am împlinit 60 de ani, 50 de ani am muncit ca să vină această zi, acest moment, care pentru mine e special.

Îi mulţumesc preşedintelui României! Mulţumesc, România, pentru această zi minunată!", a fost mesajul lui Gică Hagi la Palatul Cotroceni.

Discursul lui Ilie Bolojan

De partea cealaltă, președintele interimar a ținut să le transmită celor îndrăgostiți de sport, și nu numai, să ia ca model cariera de excepție a celui care este considerat de mare parte a opiniei publice drept cel mai bun fotbalist român al tuturor timpurilor.

Hagi discută cu Ilie Bolojan în curtea Palatului Cotroceni

"Gheorghe Hagi a devenit un simbol al fotbalului global, iar fiecare gol spectaculos, fiecare execuţie de excepţie - o sursă de emoţie şi bucurie pentru noi toţi.

Domnule Hagi, vă mulţumim pentru tot ceea ce aţi oferit României şi pentru că ne-aţi învăţat, prin exemplul dumneavoastră, ce înseamnă să crezi, să lupţi şi să câştigi", au fost vorbele rostite de Ilie Bolojan.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Cristiano Ronaldo s-a lansat într-o nouă afacere! În ce își investește banii starul portughez

”Stadionul” din România, scos la vânzare "pe jumătate", pe OLX! Negocieri în direct: ”Îl luasem pentru niște case” / ”Ăsta e ultimul preț?”

Omul care i-a arătat semne obscene lui Valentin Ceaușescu a explicat ce a urmat pentru el: ”Eram la restaurant”

Un fotbalist român ar putea semna cu Fiorentina! Se află deja în Italia: ”E mai bun decât Drăgușin”

Daniel Bîrligea, așa cum nu l-ai mai văzut! Imagini cu atacantul de la FCSB în timp ce își ajuta bunica

Mariana, soția lui Lăcătuș, și-a ieșit din minți și a intervenit în scandalul Steaua - FCSB! Nici Gigi Becali nu a scăpat de acuze: ”Nu recunoaște”

Cele mai citite

Florin Prunea a distrus un antrenor român: ”Nu s-a răcit bine cadavrul și faci asta! Nu îl halesc nici cu hellas, să nu aud de el”

SuperLiga  |  07 Aprilie 2025, 20:02
1.
Florin Prunea a distrus un antrenor român: ”Nu s-a răcit bine cadavrul și faci asta! Nu îl halesc nici cu hellas, să nu aud de el”
Legenda Stelei căreia Valentin Ceaușescu i-a dat gratis un apartament în centrul Bucureștiului: ”Eram prieteni buni”

SuperLiga  |  08 Aprilie 2025, 17:57
2.
Legenda Stelei căreia Valentin Ceaușescu i-a dat gratis un apartament în centrul Bucureștiului: ”Eram prieteni buni”
Florin Călinescu a numit cel mai mare fotbalist român din istorie: ”Nu amesteci mame cinstite și boarfe de noapte!”

Echipa Națională  |  09 Aprilie 2025, 00:05
3.
Florin Călinescu a numit cel mai mare fotbalist român din istorie: ”Nu amesteci mame cinstite și boarfe de noapte!”
Știri de ultimă oră din sport
Cristiano Ronaldo s-a lansat într-o nouă afacere! În ce își investește banii starul portughez
Cristiano Ronaldo s-a lansat într-o nouă afacere! În ce își investește banii starul portughez
Diverse   |  10 Aprilie 2025, 19:58
Cristiano Ronaldo s-a lansat într-o nouă afacere! În ce își investește banii starul portughez
Eroarea uriașă făcută de Andrei Nicolescu în afacerea Musi! Gigi Becali l-a dat de gol: ”Îl țin mai mult închis în mașină”

SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 18:57
Eroarea uriașă făcută de Andrei Nicolescu în afacerea Musi! Gigi Becali l-a dat de gol: ”Îl țin mai mult închis în mașină”
Momentul când steliștii au știut că vor câștiga Cupa Campionilor Europeni: ”Hai să ne pupăm, că n-au nicio șansă ăștia”

Fotbal   |  10 Aprilie 2025, 18:03
Momentul când steliștii au știut că vor câștiga Cupa Campionilor Europeni: ”Hai să ne pupăm, că n-au nicio șansă ăștia”
iAM Banciu, 10 aprilie. ”Consulul”, o nouă ediție de senzație

Fotbal   |  10 Aprilie 2025, 17:13
iAM Banciu, 10 aprilie. ”Consulul”, o nouă ediție de senzație
Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 

SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 16:53
Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 
Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
video Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
Europa League   |  10 Aprilie 2025, 16:26
Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
AS.RO Iubita fiului lui Ion Ţiriac a luat o decizie importantă, care are legătură cu miliardarul român!
Iubita fiului lui Ion Ţiriac a luat o decizie importantă, care are legătură cu miliardarul român!
Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
exclusiv Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
Special   |  10 Aprilie 2025, 11:11
Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
exclusiv Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
Special   |  08 Aprilie 2025, 12:24
Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
Analistul politic Bogdan Teodorescu a murit la 62 de ani. Acesta suferea de o boală gravă

Radu Banciu comentează dur schimbul de replici dintre Marcel Ciolacu și Traian Băsescu: ''Istoria reține ce ai făcut, nu ce explici''

Protest inedit la un liceu din Timișoara. Radu Banciu: ''Învățământul e la nivelul politicii în România''

Fotbalistul lui Aston Villa a luat-o în brațe pe reporteră, la finalul meciului cu PSG, și i-a zis: ”Te iubesc!”. Ce relație...
Champions League   |  20:20
Fotbalistul lui Aston Villa a luat-o în brațe pe reporteră, la finalul meciului cu PSG, și i-a zis: ”Te iubesc!”. Ce relație au cei doi
Cristiano Ronaldo s-a lansat într-o nouă afacere! În ce își investește banii starul portughez
Diverse   |  19:58
Cristiano Ronaldo s-a lansat într-o nouă afacere! În ce își investește banii starul portughez
video ”Bre, nea Piți, am și eu o curiozitate”. Confruntat, Pițurcă i-a spus în față unui jucător de la FCSB de ce nu-l chema la...
Echipa Națională   |  19:25
”Bre, nea Piți, am și eu o curiozitate”. Confruntat, Pițurcă i-a spus în față unui jucător de la FCSB de ce nu-l chema la națională: ”Hai să-ți explic”
Mișcarea care o va enerva pe Simona Halep. Poate pierde o sumă imensă după decizia instanței
Tenis   |  19:24
Mișcarea care o va enerva pe Simona Halep. Poate pierde o sumă imensă după decizia instanței
Eroarea uriașă făcută de Andrei Nicolescu în afacerea Musi! Gigi Becali l-a dat de gol: ”Îl țin mai mult închis în mașină”
SuperLiga   |  18:57
Eroarea uriașă făcută de Andrei Nicolescu în afacerea Musi! Gigi Becali l-a dat de gol: ”Îl țin mai mult închis în mașină”
Gigi Nețoiu, făcut praf de un fost fotbalist de la Voluntari: ”A avut legături cu politica, a stat la închisoare. Un fel de...
Liga 2   |  18:35
Gigi Nețoiu, făcut praf de un fost fotbalist de la Voluntari: ”A avut legături cu politica, a stat la închisoare. Un fel de dictator!”
Momentul când steliștii au știut că vor câștiga Cupa Campionilor Europeni: ”Hai să ne pupăm, că n-au nicio șansă ăștia”
Fotbal   |  18:03
Momentul când steliștii au știut că vor câștiga Cupa Campionilor Europeni: ”Hai să ne pupăm, că n-au nicio șansă ăștia”
exclusiv Cele două cuvinte rostite de Florin Prunea când a auzit ce a spus Emil Grădinescu despre el
SuperLiga   |  17:23
Cele două cuvinte rostite de Florin Prunea când a auzit ce a spus Emil Grădinescu despre el
Rezultate / Clasamente