exclusiv Fără milă! Radu Banciu a "explodat" după ce FRF a pierdut procesul la TAS în urma meciului cu Kosovo

Vlad Stoica | Publicat: 13.02.2025 18:45 | Actualizat: 13.02.2025 19:51
Radu Banciu, jurnalistul I AM MEDIA, a fost categoric în verdictul său după ce FRF a pierdut apelul făcut la TAS după incidentele de la meciul României cu Kosovo.
Tricolorii au câștigat, 3-0, la masa verde, partida cu Kosovo, cea care a fost abandonată de oaspeți în minutele de prelungire.
UEFA a amendat însă FRF pentru scandările din tribune cu 128.000 de euro și a dictat și un meci de suspendare pentru elevii lui Mircea Lucescu.
- Emisiunea iAM Banciu apare în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 18:00, pe Youtube-ul iAMsport.ro.
Radu Banciu, categoric după de FRF a pierdut procesul la TAS
Banciu e de părere că decizia este una corectă și a criticat în termeni duri presa pentru relatările incorecte de la fața locului.
"Astăzi am primit știrea de la TAS, că FRF a pierdut apelul făcut în urma situației de la meciul cu Kosovo, partidă câștigată de noi, la masa verde, 3-0. Federația ar fi pierdut apelul făcut pentru reducerea amenzii de 128.000 de euro și un meci cu porțile închise, care s-a confirmat astăzi, e vorba de confruntarea cu Bosnia.
Mi se pare o decizie corectă, binevenită, păcat că nu ne-au putut arde mai rău, mai ales că presa din România a fost atunci în sclavagism. Eu am scris atunci despre asta.
A fost prezentat atunci, că de asta pusesem mâna pe condei ca să scriu, că s-au dus degeaba proștii noștri la meci, am fost singurul din presa din România care a scris corect.
”Au scris ca pe vremea lui Ceaușescu”
S-au dus și au comentat pupincurist, în stilul lor, finalul de meci. Unul nu a fost curajos să spună: 'Da, bă, s-a scandat înfiorător din tribune'. Ei s-au dus, s-au înghesuit la meci, cum fac în general nababii presei românești.
Ei s-au dus, au văzut meciul și au scris ca pe vremea lui Ceaușescu. Iată că a venit o instanță și a dat verdictul corect.
Eu nu zic că nu aveau dreptate să scandeze, dar asta trebuia să relatezi. Era un subiect tabu. Toți au tăcut mâlc. Interesul lor era, ca și în politică, să nu spună adevărul", a spus Radu Banciu.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite














