exclusiv Generația de Aur, blat la un turneu final cu una dintre cele mai puternice naționale din lume? Florin Prunea: ”Mi-a dat o 'vanilată', m-a înjurat, m-a făcut ca toate alea!”

Radu Secoșan | Publicat: 09.02.2025 09:00 | Actualizat: 09.02.2025 15:30
Invitat în cadrul emisiunii I AM SPORT LIVE, Florin Prunea (56 de ani), unul dintre portarii Generației de Aur, a vorbit despre meciul România - Spania 1-2, de la Euro 1996, în urma căruia Bulgaria ne-a acuzat de blat.
Cu două înfrângeri, ambele scor 0-1, în primele două partide din grupa de la Euro 1996, cu Franța și Bulgaria, România era deja matematic eliminată înaintea celui de al treilea joc, în care avea să înfrunte Spania.
Ibericii aveau în acel moment două puncte, în timp ce bulgarii se aflau la două lungimi în fața lor. Așadar, dacă naționala noastră evita un eșec, selecționata lui Hristo Stoichkov & Co. ar fi ajuns în sferturi, iar Spania ar fi mers acasă.
Acuzații de blat după ce Generația de Aur a pierdut cu Spania! Bulgaria a fost trimisă acasă
Javier Manjarin a deschis scorul rapid, înainte ca Florin Răducioiu să egaleze. Dar ibericii au dat lovitura în minutul 84, prin Guillermo Amor, golul său declanșând revolta fotbaliștilor din Bulgaria, care i-au acuzat pe ”tricolori” de blat după meci.
Invitat în cadrul emisiunii I AM SPORT LIVE, Florin Prunea a deschis din proprie inițiativă subiectul meciului respectiv și a negat că ar avea vreo cunoștință că naționala noastră ar fi aranjat duelul cu Spania.
În plus, fostul goalkeeper, care s-a aflat în poarta României la acea partidă, după ce Bogdan Stelea jucase în primele două jocuri, a dezvăluit că a fost scuipat și înjurat de adversari după fluierul final, întrucât le dăduse emoții că nu vor reuși să se impună.
Florin Prunea neagă că România ar fi aranjat meciul cu Spania: ”Nu a fost nimic!”
Florin Prunea: În '96, eu am apărat cu Spania atunci, la Euro, când au ieșit discuțiile.
Costin Ștucan: Tu ai deschis subiectul, eu nu am vrut să îl deschid...
Florin Prunea: Nu a fost nimic, doar că după meci, a venit Zubizarreta și mi-a dat o...
Costin Ștucan: Miron Cozma, de care ai vorbit mai devreme, care era în spatele lui Anghel Iordănescu...
Florin Prunea: Nu e adevărat!
Costin Ștucan: ...a spus că Popescu i-a strigat lui Iordănescu: ”Scoate-l, bre, pe ăsta că ne nenorocește!”. Cu Răducioiu, care rata ocazie după ocazie. Și l-a scos.
Florin Prunea: Păi, Radu a dat... el a dat golul.
Costin Ștucan: A dat golul, da, și înțeleg că, potrivit lui Miron Cozma, încurca socotelile. Tu și cu el încurcați socotelile!
Florin Prunea: Eu și cu el, da, că eu am făcut unul dintre cele mai bune meciuri ale mele. Da, nu e adevărat (n.r. că ar fi fost blat). După meci, îmi aduc aminte că Zubizarreta, care era de un calm incredibil, a venit și mi-a dat o ”vanilată” (n.r. l-a scuipat) pe spate... Dacă nu m-a înjurat, m-a făcut ca toate alea!
”I-au spus lui Stoichkov colegii lui de la Barcelona că au trebuit să aranjeze cu românii”
Costin Ștucan: Ăsta e un semn clar, de ce să îți dea o palmă peste ceafă?
Florin Prunea: Nu palmă!
Alexandru David: Nu era chiar palmă ”vanilata”, Costine, se vede că ai crescut în Domenii!
Costin Ștucan: Ce e ”vanilata”?
Alexandru David: Nu am fost toți pe la Cașin... ”vanilată” înseamnă ceva cu gust de vanilie, 90 de minute alergi și ai gust de vanilie!
Florin Prunea: Mai expectorezi...
Costin Ștucan: Nu cred așa ceva, ce scârboșenie! Unde ai simțit-o, pe ceafă?
Florin Prunea: Pe ceafă am simțit-o, da! M-am dus să dau noroc cu ei, m-am întors cu spatele și... m-a și înjurat! El, care era de un calm incredibil...
Costin Ștucan: Deci, e clar, l-ai enervat cu ceva. Ai încurcat ceva.
Florin Prunea: Ei, după meci, dădeau noroc cu noi, ne înjurau... stai, mă, puțin, ce vreți să... dar ne-au bătut 2-1.
Costin Ștucan: Inclusiv nea Vanea (n.r. Ioan Chirilă), care nu scria de d-astea (n.r. a sugerat că a fost blat)...
Florin Prunea: La meci nul, mergeau bulgarii!
Costin Ștucan: Da, dar bulgarii au acuzat, un bulgar a și spus: ”I-au spus lui Stoichkov colegii lui de la Barcelona că au trebuit să aranjeze cu românii”.
Florin Prunea: Nu cred, nu cred...
Primul 11 folosit de România:
- Prunea - Petrescu, Doboș, Gică Popescu, Prodan, Selymes - Stîngă, Hagi, Gâlcă - Răducioiu, Adi Ilie
- Rezerve: Stelea, Tene - Belodedici, Mihali, Filipescu, Sabău, Lupescu, Dorinel Munteanu, Lăcătuș, Moldovan, Jean Vlădoiu
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite














