Mircea Lucescu a vorbit despre reacția ostilă a suporterilor din Kosovo: ”E și vina noastră”

Mircea Lucescu, noul selecționer al României Galerie foto (1 fotografii): Mircea Lucescu a vorbit despre reacția ostilă a suporterilor din Kosovo: ”E și vina noastră”
Foto: Sport Pictures  |   Mircea Lucescu, noul selecționer al României

Denisa Ștefan   |   Publicat: 07.09.2024 11:24   |  Actualizat: 07.09.2024 18:36

Mircea Lucescu (79 de ani), noul selecționer al României, a reacționat după ce elevii săi s-au impus clar în fața celor din Kosovo, scor 3-0. ”Il Luce” a vorbit despre victorie, dar și despre primirea pe care suporterii le-au făcut-o ”tricolorilor” la Priștina.

”Il Luce” a vorbit, în cadrul conferinței de presă de la finalul meciului, despre atitudinea pe care suporterii kosovari au avut-o pe tot parcursul partidei.

În momentul intonării imnului românesc, întregul stadion a început să fluiere și să huiduie. Selecționerul a declarat că un astfel de tratament era de așteptat, având în vedere mesajele pe care le-au afișat românii în urmă cu un an.

”Trebuie să înțelegem că e și vina noastră, că i-am provocat la meciurile trecute. Aș vrea ca oamenii noștri să se apropie de fotbal și de fenomen altfel, cu un alt comportament, cu respect pentru oamenii care sunt pe teren, cu respect pentru toată țara.

Știam că asta se va întâmpla. Jucătorii au fost demni reprezentanți ai țării în condițiile astea dificile. Noi eram pregătiți dinainte.

E o victorie doar. Nu credeam că vom câștiga cu 3-0. Le-am cerut un singur lucru jucătorilor înainte de meci: atunci când se termină meciul și ies de pe teren, să fie convinși că au dat totul pentru victorie, atâta tot”, a declarat Mircea Lucescu.

Lucescu, bucuros de victorie

”Il Luce” a recunoscut că știa că meciul va fi unul greu, dar că elevii săi nu s-au lăsat mai prejos.

”Știam că jucăm împotriva unei echipe foarte puternice. Toți jucătorii lor joacă în top 5 campionate din Vestul Europei. Nu știam exact cum vom reuși noi, ca echipă, să dominăm calitățile lor tehnice. Pentru asta ne-am pregătit foarte serios.

Am lucrat mult tactic pentru a transforma echipa în una care să controleze jocul. Sunt multe lucruri de pus la punct, mi-a plăcut faptul că am un grup de băieți inteligenți, au asimilat conceptele mele.

”I-am închis peste tot”

Rezultatul a venit în mod firesc în urma acestui joc. Ei în prima repriză n-au avut nicio situație. I-am închis peste tot, s-au enervat și au jucat mai mult individual. Am știut să-i provocăm să iasă la pressing. Am avut 3 jucători cu viteză și o formă foarte bună.

Sunt foarte mulțumit de rezultat, fiindcă mi-a dat o gură de aer important într-un moment dificil. Nu e ușor să schimbi un antrenor care a avut succes cu un altul care vine cu alte idei.

Noi i-am pasat și pe brazilieni, și pe englezi în trecut. Trebuie să ne reîntoarcem la acest lucru, să punem jocul pe calitățile individuale ale românilor. Asta înseamnă să-și folosească și mintea”, a mai declarat selecționerul.

România a câștigat cu 3-0 duelul cu Kosovo, grație golurilor marcate de Dennis Man (40), Răzvan Marin (51 - penalty) și Denis Drăguș (82), în primul meci din noua ediție a Ligii Națiunilor.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

UEFA s-a opus momentului de reculegere la Ucraina - România. Tricolorii și-au câștigat respectul cu gestul pe care l-au făcut

Ce diferență! Suma infimă încasată de FRF de pe urma celei mai mari performanțe din istoria naționalei României

România și-a aflat grupa de la Euro U19! Cine sunt cei mai cunoscuți jucători care vin la București în vară

Fotbalistul român care era considerat printre cei mai valoroși din lume. Mulți oameni nu realizează cât de imens a fost

Fostul tricolor, pesimist în privința șanselor României de a ajunge la CM 2026: ”Știam că o să piardă cu Bosnia. Dacă se întâmpla asta, nu o să se mai califice...”

Laurențiu Reghecampf, afectat de gafa uriașă comisă în unica sa apariție la națională: ”Am vrut să șterg din memorie”

Cele mai citite

Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”

Diverse  |  17 Aprilie 2025, 09:11
1.
Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"

SuperLiga  |  17 Aprilie 2025, 12:12
2.
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"
Anghel Iordănescu, trimis să ”repatrieze” legenda din Generația de Aur fugită din România: ”Poți să te întorci, nu o să-ți facă nimic!”

Special  |  15 Aprilie 2025, 12:51
3.
Anghel Iordănescu, trimis să ”repatrieze” legenda din Generația de Aur fugită din România: ”Poți să te întorci, nu o să-ți facă nimic!”
Știri de ultimă oră din sport
Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
super fete Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
Feminin   |  18 Aprilie 2025, 08:46
Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
9 goluri în Manchester United - Lyon! Trupa lui Drăgușin continuă aventura, Hagi e OUT. Rezultatele serii din Europa League și Conference League

Fotbal Internațional   |  18 Aprilie 2025, 00:52
9 goluri în Manchester United - Lyon! Trupa lui Drăgușin continuă aventura, Hagi e OUT. Rezultatele serii din Europa League și Conference League
Ianis Hagi, nota 4 după eliminarea lui Rangers din Europa League: ”Și-a petrecut cea mai mare parte a meciului apărându-se”

Europa League   |  18 Aprilie 2025, 00:25
Ianis Hagi, nota 4 după eliminarea lui Rangers din Europa League: ”Și-a petrecut cea mai mare parte a meciului apărându-se”
Ilie Năstase, la nivelul lui Trump, Ronaldo și Messi: ”A fost Maradona al tenisului! Federer e sub el”
exclusiv Ilie Năstase, la nivelul lui Trump, Ronaldo și Messi: ”A fost Maradona al tenisului! Federer e sub el”
Tenis   |  18 Aprilie 2025, 00:14
Ilie Năstase, la nivelul lui Trump, Ronaldo și Messi: ”A fost Maradona al tenisului! Federer e sub el”
Vești proaste pentru Guardiola! Colegul lui Radu Drăgușin e netransferabil în această vară

Premier League   |  17 Aprilie 2025, 23:45
Vești proaste pentru Guardiola! Colegul lui Radu Drăgușin e netransferabil în această vară
Serena Williams a primit replica din România după comentariul postat pe Internet: "Te-ai proclamat 'regină', dar nu ai jucat curat nici măcar o zi din viața ta"

Tenis   |  17 Aprilie 2025, 23:22
Serena Williams a primit replica din România după comentariul postat pe Internet: "Te-ai proclamat 'regină', dar nu ai jucat curat nici măcar o zi din viața ta"
AS.RO Fiul lui Ion Ţiriac a atacat-o devastator pe Serena Williams! Acuzaţii teribile ale acestuia
Fiul lui Ion Ţiriac a atacat-o devastator pe Serena Williams! Acuzaţii teribile ale acestuia
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie

Special   |  17 Aprilie 2025, 15:42
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
exclusiv Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Special   |  17 Aprilie 2025, 12:11
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Ce spune Daniel Funeriu despre scandalul pe care l-a avut cu Selly: ”Nu avea nimic de a face cu băiatul ăsta, Selly”

Care este valoarea unui coș de Paște anul acesta. Cele mai cumpărate produse de români

Tarifele lui Donald Trump îi îngenunchează pe cei cu afaceri mici. Taxele au crescut de la 1.000 de dolari la 6.000 pentru un mic antreprenor

exclusiv Farul Constanța nu a primit licența pentru cupele europene! Problema cu care se confruntă echipa lui Gică Hagi
SuperLiga   |  10:55
Farul Constanța nu a primit licența pentru cupele europene! Problema cu care se confruntă echipa lui Gică Hagi
Cristi Balaj avertizează în privința unei ”stări de neliniște” la CFR Cluj, înaintea derby-ul cu FCSB
SuperLiga   |  10:37
Cristi Balaj avertizează în privința unei ”stări de neliniște” la CFR Cluj, înaintea derby-ul cu FCSB
Nicolae Dică, făcut praf de fostul său jucător de la FCSB: ”Nu aveam ce să vorbim! Normal că m-a deranjat”
SuperLiga   |  10:07
Nicolae Dică, făcut praf de fostul său jucător de la FCSB: ”Nu aveam ce să vorbim! Normal că m-a deranjat”
Mesajul postat de Fabrizio Romano după ce Aaron Boupendza s-a stins din viață, la doar 28 de ani
Diverse   |  09:40
Mesajul postat de Fabrizio Romano după ce Aaron Boupendza s-a stins din viață, la doar 28 de ani
Gestul inegalabil făcut de Gigi Becali pentru Teodora Stoica, în momentul în care s-a îmbolnăvit: ”E altfel de om”
Diverse   |  09:13
Gestul inegalabil făcut de Gigi Becali pentru Teodora Stoica, în momentul în care s-a îmbolnăvit: ”E altfel de om”
super fete Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
Feminin   |  08:46
Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
exclusiv S-a aflat cine e al treilea ”tricolor” care a fugit din cantonamentul din San Marino, alături de Tamaș și Mutu: ”El e...
Diverse   |  08:14
S-a aflat cine e al treilea ”tricolor” care a fugit din cantonamentul din San Marino, alături de Tamaș și Mutu: ”El e ciripitorul. Nu a fost Torje!”. Dezvăluire după aproape 15 ani
9 goluri în Manchester United - Lyon! Trupa lui Drăgușin continuă aventura, Hagi e OUT. Rezultatele serii din Europa League...
Fotbal Internațional   |  00:52
9 goluri în Manchester United - Lyon! Trupa lui Drăgușin continuă aventura, Hagi e OUT. Rezultatele serii din Europa League și Conference League
Rezultate / Clasamente