EXCLUSIV | Reacția lui Răzvan Zăvăleanu după ce dosarul lui Dinamo a fost din nou amânat. Ce spune despre viitorul echipei

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): EXCLUSIV | Reacția lui Răzvan Zăvăleanu după ce dosarul lui Dinamo a fost din nou amânat. Ce spune despre viitorul echipei

Valentin Vrabie   |   Publicat: 23.06.2023 12:09   |  Actualizat: 23.06.2023 22:02

Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al lui Dinamo, a avut pentru iAMsport.ro o primă reacție după ce judecătorul a amânat decizia pe noul plan de organizare.

Una dintre deciziile importante pe care dinamoviștii le așteaptă în această vară este cea de aprobare a noului plan de organizare.

Din păcate pentru ei, mai au de așteptat. La Tribunalul București a fost vineri termen pe dosarul lui Dinamo, dar judecătorul sindic a decis să amâne decizia până pe 13 iulie.

Însă așteptarea s-ar putea prelungi și mai mult de atât. Judecătorii sunt în grevă în această perioadă, deoarece nu sunt de acord cu mărirea vârstei de pensionare.

În plus, urmează și vacanța judecătorească, astfel că o decizie pe noul plan de organizare ar putea veni abia prin toamnă.

Ce spune Răzvan Zăvăleanu despre amânarea deciziei pe modificările planului de organizare

În acest moment, Dinamo funcționează pe planul de organizare aprobat de judecători în noiembrie 2021. Însă, pe noul plan, datoriile ar urma să scadă cu aproximativ cinci milioane de euro, potrivit ProSport.

În modificările propuse, chirografarii ar urma să nu mai fie plătiți și s-ar ajunge astfel la o datorie mai mică cu cinci milioanen de euro. Însă perioada de insolvență s-ar mări cu aproximativ un an, până în 2025.

Într-o declarație pentru iAMsport.ro, Răzvan Zăvăleanu susține însă că viitorul lui Dinamo nu depinde de aprobarea noului plan de organizare.

Administratorul judiciar al lui Dinamo spune că este de datoria acționarilor să susțină financiar clubul și orice reducere a datoriei este un bonus:

”Din păcate, decizia de astăzi a judecătorului a fost una așteptată, care nu ne-a surprins deloc. Noi aveam speranța că ar putea fi altfel. Dar era doar o speranță. În contextul acestei greve ne-am așteptat să se întâmple așa.

Eu am mai spus-o, noi avem un plan de organizare care trebuie respectat. Cel din noiembrie 2021. Dacă vom reuși să modificăm acel plan cu această ultimă propunere a noastră, acest lucru este în beneficiul acționarilor, un bonus pentru acționari.

Dar nu este ca și cum Dinamo n-ar avea un plan. Noi trebuie să ne ținem de acest plan, să mergem în continuare. Este evident că diferențele de sume sunt mari și orice acționar și-ar dori ca aceste sume să fie cât mai mici, dar asta este situația în acest moment.

Nu este o situație în controlul nostru, este o situație în controlul unui judecător sindic. Dacă judecătorul sindic a decis că în 13 iulie se va pronunța, atunci noi nu avem niciun comentariu de făcut. Până atunci, totul stă în mâna acționarilor.

5
milioane de euro este suma aproximativă cu care ar scădea datoria lui Dinamo, dacă noul plan de reorganizare va fi aprobat de judecători.

(Ar putea apărea probleme pe planul actual pe care funcționează Dinamo?) În oricare dintre situații, pe planul vechi sau pe modificarea de plan, aportul acționarilor, cu injecții de capital, este decisiv.

Până la urmă, depinde de forța acționarilor de a susține această activitate. Noi am mai avut acționari care n-au băgat niciun ban. Acționarii de astăzi au băgat niște bani.

Eu înțeleg dorința de a fi cât mai puțini bani, dar, în aceeși măsură, eu văd că, oricare ar fi datoria, datoria acționarilor față de societate este să susțină activitatea curentă și tot ceea ce este de susținut în societate.

Da, este mult mai greu, dar din moment ce ne-am asumat această calitate de acționari, ne-o asumăm cu bune și cu rele. Nu fac un obiectiv de viață pentru Dinamo din această modificare de plan.

N-aș vrea ca opinia publică să fie indusă în eroare și să creadă că această modificare este punctul central a ceea ce se întâmplă la Dinamo în acest moment. Nu, eu văd că trebuie respectat planul și dacă se și chestia aia (n.r. modificarea de plan) este extraordinar”, a declarat Răzvan Zăvăleanu pentru iAMsport.ro.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Gică Hagi, eclipsat de Ilie Năstase! Șefii lui Real Madrid au rămas uimiți după întâlnirea cu ”Nasty”: ”Puteau să mănânce pâine cu pâine, nu își dădeau seama!”

Farul - Hermannstadt, de la 15:00, pe iAMsport.ro. Măldărășanu își serbează aniversarea de 50 de ani la Ovidiu!

Rapid - U Cluj, de la 20:00, pe iAMsport.ro. O victorie i-ar aduce pe giuleșteni la un punct de podium!

Costin Ștucan și-a spus părerea sinceră despre acuzațiile lui Ionuț Chirilă la adresa lui Mircea Lucescu

Dan Nistor, aproape de a semna cu Rapid în loc de U Cluj: "Țărane, te-am vrut din secunda unu!"

Istoricul puțin știut dintre Marius Șumudică și Elias Charalambous: ”L-a adus la Vaslui, dar nu prea îl băga. Era supărat, agitat”

Cele mai citite

Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”

Diverse  |  17 Aprilie 2025, 09:11
1.
Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"

SuperLiga  |  17 Aprilie 2025, 12:12
2.
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"
Țara în care ar locui Radu Banciu la bătrânețe: ”O sticlă de vin ajunge și la 25.000 de euro. Nu vezi sate sărace”

Diverse  |  18 Aprilie 2025, 17:43
3.
Țara în care ar locui Radu Banciu la bătrânețe: ”O sticlă de vin ajunge și la 25.000 de euro. Nu vezi sate sărace”
Știri de ultimă oră din sport
Farul - Hermannstadt, de la 15:00, pe iAMsport.ro. Măldărășanu își serbează aniversarea de 50 de ani la Ovidiu!
live score Farul - Hermannstadt, de la 15:00, pe iAMsport.ro. Măldărășanu își serbează aniversarea de 50 de ani la Ovidiu!
SuperLiga   |  19 Aprilie 2025, 11:04
Farul - Hermannstadt, de la 15:00, pe iAMsport.ro. Măldărășanu își serbează aniversarea de 50 de ani la Ovidiu!
Rapid - U Cluj, de la 20:00, pe iAMsport.ro. O victorie i-ar aduce pe giuleșteni la un punct de podium!
live score Rapid - U Cluj, de la 20:00, pe iAMsport.ro. O victorie i-ar aduce pe giuleșteni la un punct de podium!
SuperLiga   |  19 Aprilie 2025, 11:01
Rapid - U Cluj, de la 20:00, pe iAMsport.ro. O victorie i-ar aduce pe giuleșteni la un punct de podium!
Florentino Perez a pus ochii pe un mijlocaș din LaLiga. Real Madrid va trebui să plătească 60.000.000 de euro

LaLiga   |  19 Aprilie 2025, 09:03
Florentino Perez a pus ochii pe un mijlocaș din LaLiga. Real Madrid va trebui să plătească 60.000.000 de euro
A jucat la FCSB și a izbucnit: ”E Steaua! Taci dracu' cu Talpan!”

SuperLiga   |  19 Aprilie 2025, 08:32
A jucat la FCSB și a izbucnit: ”E Steaua! Taci dracu' cu Talpan!”
Jucătorul de la FCSB pentru care Gigi Becali e dispus să renunțe la clauza de reziliere. Are șanse mari să plece la finalul sezonului

SuperLiga   |  19 Aprilie 2025, 08:08
Jucătorul de la FCSB pentru care Gigi Becali e dispus să renunțe la clauza de reziliere. Are șanse mari să plece la finalul sezonului
Ce fac stranierii români. Olăroiu, învins de echipa lui Amzăr. Stanciu a marcat în victoria lui Damac

Stranieri   |  19 Aprilie 2025, 00:20
Ce fac stranierii români. Olăroiu, învins de echipa lui Amzăr. Stanciu a marcat în victoria lui Damac
AS.RO Milionarul român cu 3 pensii „dă din casă”! Ce „are interzis” de Paşte. Anunţ surpriză
Milionarul român cu 3 pensii „dă din casă”! Ce „are interzis” de Paşte. Anunţ surpriză
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie

Special   |  17 Aprilie 2025, 15:42
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
exclusiv Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Special   |  17 Aprilie 2025, 12:11
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Ce spune Daniel Funeriu despre scandalul pe care l-a avut cu Selly: ”Nu avea nimic de a face cu băiatul ăsta, Selly”

Care este valoarea unui coș de Paște anul acesta. Cele mai cumpărate produse de români

Tarifele lui Donald Trump îi îngenunchează pe cei cu afaceri mici. Taxele au crescut de la 1.000 de dolari la 6.000 pentru un mic antreprenor

video Apelul lui Dan Petrescu: ”Sunt foarte mulți oameni cu dependențe, trebuie ajutați! Dacă cineva din anturajul său îl ajuta pe...
SuperLiga   |  12:15
Apelul lui Dan Petrescu: ”Sunt foarte mulți oameni cu dependențe, trebuie ajutați! Dacă cineva din anturajul său îl ajuta pe Boupendza, era mai bine. Acum e prea târziu. E o lecție”
exclusiv Prunea l-a văzut la treabă și a exclamat: ”Ce maimuță, frate!”
Champions League   |  11:57
Prunea l-a văzut la treabă și a exclamat: ”Ce maimuță, frate!”
Gică Hagi, eclipsat de Ilie Năstase! Șefii lui Real Madrid au rămas uimiți după întâlnirea cu ”Nasty”: ”Puteau să mănânce...
Diverse   |  11:18
Gică Hagi, eclipsat de Ilie Năstase! Șefii lui Real Madrid au rămas uimiți după întâlnirea cu ”Nasty”: ”Puteau să mănânce pâine cu pâine, nu își dădeau seama!”
live score Farul - Hermannstadt, de la 15:00, pe iAMsport.ro. Măldărășanu își serbează aniversarea de 50 de ani la Ovidiu!
SuperLiga   |  11:04
Farul - Hermannstadt, de la 15:00, pe iAMsport.ro. Măldărășanu își serbează aniversarea de 50 de ani la Ovidiu!
live score Rapid - U Cluj, de la 20:00, pe iAMsport.ro. O victorie i-ar aduce pe giuleșteni la un punct de podium!
SuperLiga   |  11:01
Rapid - U Cluj, de la 20:00, pe iAMsport.ro. O victorie i-ar aduce pe giuleșteni la un punct de podium!
exclusiv Costin Ștucan și-a spus părerea sinceră despre acuzațiile lui Ionuț Chirilă la adresa lui Mircea Lucescu
SuperLiga   |  10:36
Costin Ștucan și-a spus părerea sinceră despre acuzațiile lui Ionuț Chirilă la adresa lui Mircea Lucescu
Dan Nistor, aproape de a semna cu Rapid în loc de U Cluj: "Țărane, te-am vrut din secunda unu!"
SuperLiga   |  10:07
Dan Nistor, aproape de a semna cu Rapid în loc de U Cluj: "Țărane, te-am vrut din secunda unu!"
exclusiv Istoricul puțin știut dintre Marius Șumudică și Elias Charalambous: ”L-a adus la Vaslui, dar nu prea îl băga. Era supărat,...
SuperLiga   |  09:32
Istoricul puțin știut dintre Marius Șumudică și Elias Charalambous: ”L-a adus la Vaslui, dar nu prea îl băga. Era supărat, agitat”
Rezultate / Clasamente