Adrian Mititelu a recunoscut după ce a fost pedepsit drastic: ”Este meritată suspendarea!”

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Adrian Mititelu a recunoscut după ce a fost pedepsit drastic: ”Este meritată suspendarea!”

Daniela Nicolescu   |   Publicat: 12.11.2024 19:22   |  Actualizat: 12.11.2024 19:22

Adrian Mititelu, finanțatorul de la FCU Craiova, a vorbit despre suspendarea pe care a primit-o din partea Comisiei de Disciplină a FRF.

În timpul meciului dintre FCU Craiova 1948 și Ceahlăul, din Liga 2, Adrian Mititelu și-a ieșit din minți și a coborât pe gazon, din lojă, cu dorința de a-și scote jucătorii de pe teren, condierând incorectă decizia centralului Cristian Munteanu, care a acordat oaspeților un penalty în minutul 22, din care Patrick Petre a deschis scorul în cele din urmă.

Cum a reacționat Mititelu după ce a fost suspendat 6 etape

Comisia de Disciplină a FRF a decis ca finanțatorul oltenilor să fie suspendat pentru 6 etape. Mititelu a vorbit despre pedeapsa pe care a primit-o, arătându-se total de acord cu decizia oficialilor FRF.

”Este meritată. Gestul pe care l-am făcut merita pedepsit, poate chiar puțin mai aspru. Însă am ajuns să fac astfel de gesturi datorită lor, a federației, pentru că și-au bătut joc de mine ca investitor în fotbal și nu numai, de foarte mulți ani.

Au creat un sistem de inechitate și de nedreptate. Fotbalul românesc suferă foarte mult și asta m-a determinat pe mine să fac un astfel de gest pe care îl regret. Nu o să mai am acces la vestiare. Ca un antrenor. Nu poate să vină la vestiar înainte sau la pauza meciului. Cred că s-ar fi bucurat foarte mulți să nu îmi mai permită să investesc”, a declarat Mititelu, pentru Fanatik.

FCU Craiova se află pe locul 11 în Liga 2

FCU Craiova a retrogradat la finalul sezonului trecut. Deși își au ca obiectiv să revină pe prima scenă a fotbalului românesc, oltenii se află în acest moment pe locul 11 în liga secundă, cu doar 17 puncte.

Pe primul loc se află Csikszereda, cu 31 de puncte, locul secund este ocupat de Steaua, fără drept de promovare, cu 27 de puncte, iar CSM Reșita ocupă a 3-a poziție, cu 24 de puncte.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Gigi Nețoiu, făcut praf de un fost fotbalist de la Voluntari: ”A avut legături cu politica, a stat la închisoare. Un fel de dictator!”

Antrenorul din Liga 2 care cere ca Steaua să primească drept de promovare: ”Să le dea o derogare”

Apariție surpriză în Ghencea! Antrenorul cu două mandate la FCSB, prezent la meciul Steaua - Voluntari

Eugen Trică s-a luat la bătaie ”în parcare” cu Adrian Mititelu: ”Au dat-o parte în parte ca în Bronx!”

"Ce a pățit Foden e minciună". Adi Popa, despre ce i se întâmplă în deplasările din Liga 2: "Nu poți reproduce"

Încă o echipă din Liga 2, în pragul desființării. Primarul a făcut nefericitul anunț și a numit principalul vinovat: ”Nu este normal”

Cele mai citite

Florin Prunea a distrus un antrenor român: ”Nu s-a răcit bine cadavrul și faci asta! Nu îl halesc nici cu hellas, să nu aud de el”

SuperLiga  |  07 Aprilie 2025, 20:02
1.
Florin Prunea a distrus un antrenor român: ”Nu s-a răcit bine cadavrul și faci asta! Nu îl halesc nici cu hellas, să nu aud de el”
Legenda Stelei căreia Valentin Ceaușescu i-a dat gratis un apartament în centrul Bucureștiului: ”Eram prieteni buni”

SuperLiga  |  08 Aprilie 2025, 17:57
2.
Legenda Stelei căreia Valentin Ceaușescu i-a dat gratis un apartament în centrul Bucureștiului: ”Eram prieteni buni”
Florin Călinescu a numit cel mai mare fotbalist român din istorie: ”Nu amesteci mame cinstite și boarfe de noapte!”

Echipa Națională  |  09 Aprilie 2025, 00:05
3.
Florin Călinescu a numit cel mai mare fotbalist român din istorie: ”Nu amesteci mame cinstite și boarfe de noapte!”
Știri de ultimă oră din sport
Eroarea uriașă făcută de Andrei Nicolescu în afacerea Musi! Gigi Becali l-a dat de gol: ”Îl țin mai mult închis în mașină”

SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 18:57
Eroarea uriașă făcută de Andrei Nicolescu în afacerea Musi! Gigi Becali l-a dat de gol: ”Îl țin mai mult închis în mașină”
Momentul când steliștii au știut că vor câștiga Cupa Campionilor Europeni: ”Hai să ne pupăm, că n-au nicio șansă ăștia”

Fotbal   |  10 Aprilie 2025, 18:03
Momentul când steliștii au știut că vor câștiga Cupa Campionilor Europeni: ”Hai să ne pupăm, că n-au nicio șansă ăștia”
iAM Banciu, 10 aprilie. ”Consulul”, o nouă ediție de senzație

Fotbal   |  10 Aprilie 2025, 17:13
iAM Banciu, 10 aprilie. ”Consulul”, o nouă ediție de senzație
Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 

SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 16:53
Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 
Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
video Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
Europa League   |  10 Aprilie 2025, 16:26
Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”

SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 15:46
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”
AS.RO Iubita fiului lui Ion Ţiriac a luat o decizie importantă, care are legătură cu miliardarul român!
Iubita fiului lui Ion Ţiriac a luat o decizie importantă, care are legătură cu miliardarul român!
Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
exclusiv Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
Special   |  10 Aprilie 2025, 11:11
Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
exclusiv Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
Special   |  08 Aprilie 2025, 12:24
Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
Analistul politic Bogdan Teodorescu a murit la 62 de ani. Acesta suferea de o boală gravă

Radu Banciu comentează dur schimbul de replici dintre Marcel Ciolacu și Traian Băsescu: ''Istoria reține ce ai făcut, nu ce explici''

Protest inedit la un liceu din Timișoara. Radu Banciu: ''Învățământul e la nivelul politicii în România''

video ”Bre, nea Piți, am și eu o curiozitate”. Confruntat, Pițurcă i-a spus în față unui jucător de la FCSB de ce nu-l cheamă la...
Echipa Națională   |  19:25
”Bre, nea Piți, am și eu o curiozitate”. Confruntat, Pițurcă i-a spus în față unui jucător de la FCSB de ce nu-l cheamă la națională: ”Hai să-ți explic”
Mișcarea care o va enerva pe Simona Halep. Poate pierde o sumă imensă după decizia instanței
Tenis   |  19:24
Mișcarea care o va enerva pe Simona Halep. Poate pierde o sumă imensă după decizia instanței
Eroarea uriașă făcută de Andrei Nicolescu în afacerea Musi! Gigi Becali l-a dat de gol: ”Îl țin mai mult închis în mașină”
SuperLiga   |  18:57
Eroarea uriașă făcută de Andrei Nicolescu în afacerea Musi! Gigi Becali l-a dat de gol: ”Îl țin mai mult închis în mașină”
Gigi Nețoiu, făcut praf de un fost fotbalist de la Voluntari: ”A avut legături cu politica, a stat la închisoare. Un fel de...
Liga 2   |  18:35
Gigi Nețoiu, făcut praf de un fost fotbalist de la Voluntari: ”A avut legături cu politica, a stat la închisoare. Un fel de dictator!”
Momentul când steliștii au știut că vor câștiga Cupa Campionilor Europeni: ”Hai să ne pupăm, că n-au nicio șansă ăștia”
Fotbal   |  18:03
Momentul când steliștii au știut că vor câștiga Cupa Campionilor Europeni: ”Hai să ne pupăm, că n-au nicio șansă ăștia”
exclusiv Cele două cuvinte rostite de Florin Prunea când a auzit ce a spus Emil Grădinescu despre el
SuperLiga   |  17:23
Cele două cuvinte rostite de Florin Prunea când a auzit ce a spus Emil Grădinescu despre el
iAM Banciu, 10 aprilie. ”Consulul”, o nouă ediție de senzație
Fotbal   |  17:13
iAM Banciu, 10 aprilie. ”Consulul”, o nouă ediție de senzație
Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 
SuperLiga   |  16:53
Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 
Rezultate / Clasamente