exclusiv Mircea Lucescu l-a ales pe Balaci cel mai mare fotbalist român din toate timpurile: ”Organizator, realizator, lider”

Mircea Lucescu l-a antrenat pe Ilie Balaci la naționala României Galerie foto(15) Galerie foto (15 fotografii): Mircea Lucescu l-a ales pe Balaci cel mai mare fotbalist român din toate timpurile: ”Organizator, realizator, lider”
Foto: Sport Pictures  |   Mircea Lucescu l-a antrenat pe Ilie Balaci la naționala României

George Drafta   |   Publicat: 18.04.2025 20:51   |  Actualizat: 19.04.2025 12:26

Marius Mitran, editorialist iAMsport.ro, a mărturisit după 30 de ani un episod petrecut în redacția Gazetei Sporturilor, care l-a avut în prim plan pe selecționerul naționalei, Mircea Lucescu (79 de ani). O discuție dintre jurnalist și antrenor care se dorea a fi privată a fost făcută publică grație dezvăluirii făcută de tehnicianul aflat atunci pe banca Bresciei.

Marius Mitran era doar un tânăr jurnalist atunci când a aflat că în redacția unde lucra urma să facă o vizită chiar Mircea Lucescu.

Curiozitatea primului l-a făcut să îi ceară lui Ioan Chirilă, bun prieten cu actualul selecționer, o interacțiune cu Il Luce.

Foto 12/15

Mircea Lucescu a ales artiștii fotbalului românesc

Lucescu a acceptat să răspundă provocării pe care Marius Mitran i-a adresat-o. Acesta voia să știe care ar fi în opinia sa cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor. Iar antrenorul în vârstă de 79 de ani a ales să argumenteze opțiunile.

"Eu am cunoscut 4 mari fotbaliști, ei intră în discuția asta, Dumitrache, Dobrin, Balaci și Hagi.

Dumitrache a fost cel mai talentat dintre ei, nu am văzut calități în lume ca cele ale <<Mopsului>>, stângul perfect, dreptul perfect, viteză de sprinter american, detentă de sărea la cap peste portar.

Dar avea un defect, era labil psihic, era timid, introvertit, greu de câștigat greu de conectat trebuiau întrunite niște condiții psihologice ca el să dea totul.

Al doilea cu care am jucat Dobrin, care a fost într-adevăr geniul tutelar ca fantezie nimeni nu putea bănuia în teren ce îi trecea lui prin cap. Nu avea duritatea lui Dinu, dar ce avea el nu avea nimeni în lume.

Fantezia lui era dincolo de imaginație, el era un actor care nimerise pe altă scenă în loc să fie la TNB.

Dar el avea nevoie de public trebuia să simtă că oamenii aplaudă când el face ce face când el ascundea mingea de nu știai dacă nu s-a furat. Nu avea publicul, nu avea randamentul ăla", a povestit Marius Mitran, dialogul avut cu Mircea Lucescu în privința celor doi foști mari fotbaliști.

Foto 15/15

Balaci, alesul lui Il Luce

Discuția purtată în 1994 se dorea a nu fi făcută publică, însă Marius Mitran a încălcat pactul stabilit cu Mircea Lucescu. Dintre cei 4, singurul care la acel moment era încă în activitate era Gică Hagi.

"Nu aș vrea să vorbesc pentru că Gică încă nu ș-a spus ultimul cuvânt. Dar și Hagi avea nevoie de echipă, e un regizor, distribuitor, om orchestră.

El face jucători mari în jurul lui și istoria ne-a arătat, Adi Ilie, Dumitrescu, Răducioiu, el era arcașul el le făcea traseele, avea nevoie ca lângă el să fie niște băieți care să înțeleagă.

Dar jucătorul care nu avea de nicio stare psihică, nici de coechipieri, nici de public, a fost Ilie Balaci.

După părerea mea, Balaci rămâne cel mai mare jucător al tuturor timpurilor, își cerea de ajuns el însuși să distrugă orice apărare nu avea complexe. Organizator, realizator, lider cu o personalitate peste a celor trei", și-a mai adus aminte Marius Mitran din discuția cu actualul selecționer.

Foto 4/15

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Gigi Becali i-a ”încăierat” pe Florin Prunea și Decebal Rădulescu: ”Am ajuns la dictatură în țara asta!” / ”Ai uitat când alerga cu bani după jucători de la Bistrița?”

Farul - Hermannstadt 0-1, ACUM, pe iAMsport.ro. Oaspeții, în avantaj la pauză!

Membrul Generației de Aur: ”România avea forța să prindă finala la Euro 2008! Cei de după noi erau poate mai buni, dar au avut atât de multă neșansă”

Unui bărbat i s-a făcut rău la FC Argeș - Csikszereda și a decedat. Care ar fi fost cauza

Prunea a auzit că Sabău ar fi ”lucrat” de fotbaliști după ce i-a condus către ”cel mai bun an din istoria U Cluj” și a dat un verdict clar

Dan Petrescu și-a anunțat decizia după dialogul Tachtsidis / Charalambous / Șumudică: ”S-a terminat”

Cele mai citite

Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”

Diverse  |  17 Aprilie 2025, 09:11
1.
Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"

SuperLiga  |  17 Aprilie 2025, 12:12
2.
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"
Țara în care ar locui Radu Banciu la bătrânețe: ”O sticlă de vin ajunge și la 25.000 de euro. Nu vezi sate sărace”

Diverse  |  18 Aprilie 2025, 17:43
3.
Țara în care ar locui Radu Banciu la bătrânețe: ”O sticlă de vin ajunge și la 25.000 de euro. Nu vezi sate sărace”
Știri de ultimă oră din sport
Gigi Becali i-a ”încăierat” pe Florin Prunea și Decebal Rădulescu: ”Am ajuns la dictatură în țara asta!” / ”Ai uitat când alerga cu bani după jucători de la Bistrița?”
exclusiv Gigi Becali i-a ”încăierat” pe Florin Prunea și Decebal Rădulescu: ”Am ajuns la dictatură în țara asta!” / ”Ai uitat când alerga cu bani după jucători de la Bistrița?”
SuperLiga   |  19 Aprilie 2025, 15:11
Gigi Becali i-a ”încăierat” pe Florin Prunea și Decebal Rădulescu: ”Am ajuns la dictatură în țara asta!” / ”Ai uitat când alerga cu bani după jucători de la Bistrița?”
Membrul Generației de Aur: ”România avea forța să prindă finala la Euro 2008! Cei de după noi erau poate mai buni, dar au avut atât de multă neșansă”
Membrul Generației de Aur: ”România avea forța să prindă finala la Euro 2008! Cei de după noi erau poate mai buni, dar au avut atât de multă neșansă”
Echipa Națională   |  19 Aprilie 2025, 14:40
Membrul Generației de Aur: ”România avea forța să prindă finala la Euro 2008! Cei de după noi erau poate mai buni, dar au avut atât de multă neșansă”
Unui bărbat i s-a făcut rău la FC Argeș - Csikszereda și a decedat. Care ar fi fost cauza
Unui bărbat i s-a făcut rău la FC Argeș - Csikszereda și a decedat. Care ar fi fost cauza
Liga 2   |  19 Aprilie 2025, 14:15
Unui bărbat i s-a făcut rău la FC Argeș - Csikszereda și a decedat. Care ar fi fost cauza
Prunea a auzit că Sabău ar fi ”lucrat” de fotbaliști după ce i-a condus către ”cel mai bun an din istoria U Cluj” și a dat un verdict clar
exclusiv Prunea a auzit că Sabău ar fi ”lucrat” de fotbaliști după ce i-a condus către ”cel mai bun an din istoria U Cluj” și a dat un verdict clar
SuperLiga   |  19 Aprilie 2025, 14:03
Prunea a auzit că Sabău ar fi ”lucrat” de fotbaliști după ce i-a condus către ”cel mai bun an din istoria U Cluj” și a dat un verdict clar
Dan Petrescu și-a anunțat decizia după dialogul Tachtsidis / Charalambous / Șumudică: ”S-a terminat”
Dan Petrescu și-a anunțat decizia după dialogul Tachtsidis / Charalambous / Șumudică: ”S-a terminat”
SuperLiga   |  19 Aprilie 2025, 13:35
Dan Petrescu și-a anunțat decizia după dialogul Tachtsidis / Charalambous / Șumudică: ”S-a terminat”
Reacția lui Xabi Alonso după ce a fost întrebat despre posibilitatea să îi ia locul lui Carlo Ancelotti, la Real Madrid

LaLiga   |  19 Aprilie 2025, 12:42
Reacția lui Xabi Alonso după ce a fost întrebat despre posibilitatea să îi ia locul lui Carlo Ancelotti, la Real Madrid
AS.RO Milionarul român cu 3 pensii &#8222;dă din casă&#8221;! Ce &#8222;are interzis&#8221; de Paşte. Anunţ surpriză
Milionarul român cu 3 pensii &#8222;dă din casă&#8221;! Ce &#8222;are interzis&#8221; de Paşte. Anunţ surpriză
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie

Special   |  17 Aprilie 2025, 15:42
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
exclusiv Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Special   |  17 Aprilie 2025, 12:11
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Ce spune Daniel Funeriu despre scandalul pe care l-a avut cu Selly: ”Nu avea nimic de a face cu băiatul ăsta, Selly”

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă și în acest an în România. Când va ajunge în toate bisericile din țară

ANPC îi taxează pe comercianți chiar înainte de Paște! Piedone a luat la verificat etichetele cozonacilor din magazine și a descoperit o serie de nereguli

Giovanni Becali, îndurerat de situația în care a ajuns talentatul român plecat în Anglia: ”Îmi pare tare rău! Aș vrea să dăm...
Stranieri   |  15:58
Giovanni Becali, îndurerat de situația în care a ajuns talentatul român plecat în Anglia: ”Îmi pare tare rău! Aș vrea să dăm de el, să îi redresăm cariera”
OFICIAL | Cosmin Olăroiu este din nou selecționer! Se va lupta pentru calificarea la Mondialul din 2026
Stranieri   |  15:41
OFICIAL | Cosmin Olăroiu este din nou selecționer! Se va lupta pentru calificarea la Mondialul din 2026
exclusiv Gigi Becali i-a ”încăierat” pe Florin Prunea și Decebal Rădulescu: ”Am ajuns la dictatură în țara asta!” / ”Ai uitat când...
SuperLiga   |  15:11
Gigi Becali i-a ”încăierat” pe Florin Prunea și Decebal Rădulescu: ”Am ajuns la dictatură în țara asta!” / ”Ai uitat când alerga cu bani după jucători de la Bistrița?”
live score Farul - Hermannstadt 0-1, ACUM, pe iAMsport.ro. Oaspeții, în avantaj la pauză!
SuperLiga   |  14:47
Farul - Hermannstadt 0-1, ACUM, pe iAMsport.ro. Oaspeții, în avantaj la pauză!
Membrul Generației de Aur: ”România avea forța să prindă finala la Euro 2008! Cei de după noi erau poate mai buni, dar au...
Echipa Națională   |  14:40
Membrul Generației de Aur: ”România avea forța să prindă finala la Euro 2008! Cei de după noi erau poate mai buni, dar au avut atât de multă neșansă”
Unui bărbat i s-a făcut rău la FC Argeș - Csikszereda și a decedat. Care ar fi fost cauza
Liga 2   |  14:15
Unui bărbat i s-a făcut rău la FC Argeș - Csikszereda și a decedat. Care ar fi fost cauza
exclusiv Prunea a auzit că Sabău ar fi ”lucrat” de fotbaliști după ce i-a condus către ”cel mai bun an din istoria U Cluj” și a dat un...
SuperLiga   |  14:03
Prunea a auzit că Sabău ar fi ”lucrat” de fotbaliști după ce i-a condus către ”cel mai bun an din istoria U Cluj” și a dat un verdict clar
Dan Petrescu și-a anunțat decizia după dialogul Tachtsidis / Charalambous / Șumudică: ”S-a terminat”
SuperLiga   |  13:35
Dan Petrescu și-a anunțat decizia după dialogul Tachtsidis / Charalambous / Șumudică: ”S-a terminat”
Rezultate / Clasamente