video Președintele Barcelonei, în vizită la FRF. Cum l-a întâmpinat Răzvan Burleanu

Sub comanda lui Răzvan Burleanu, România s-a calificat la EURO 2024 Galerie foto(6) Galerie foto (6 fotografii): Președintele Barcelonei, în vizită la FRF. Cum l-a întâmpinat Răzvan Burleanu
Foto: iAMsport.ro  |   Sub comanda lui Răzvan Burleanu, România s-a calificat la EURO 2024

Andrei Petrescu , Cristian Stan   |   Publicat: 09.10.2024 10:43   |  Actualizat: 09.10.2024 15:23

Joan Laporta, președintele de la FC Barcelona, a ajuns în cursul dimineții de miercuri, 9 octombrie, la sediul FRF, pentru a purta o discuție cu Răzvan Burleanu, actualul președinte al forului ce conduce fotbalul românesc.

FC Barcelona, unul dintre cele mai galonate cluburi din lume, și-a deschis academie în România.

La inaugurarea oficială, una produsă marți, și-a făcut apariția și Joan Laporta, cel care a transmis că tinerii înscriși la academia din Capitală vor învăța aceleași principii predate în celebra "La Masia".

Laporta, în vizită la Răzvan Burleanu

Președintele formației ”blaugrana” și-a continuat vizita în România, iar miercuri, în jurul orei 10 și-a făcut apariția la sediul FRF.

Laporta a fost întâmpinat călduros de Răzvan Burleanu, care l-a primit chiar de la intrare. La sediu a mers și Florin Răducioiu, noul președinte al academiei Barcelonei din România.

După aproximativ o oră de discuții, Răzvan Burleanu și Joan Laporta au ieșit împreună din sediul FRF.

După vizita la FRF, Laporta se va deplasa la Parlament, pentru o întâlnire cu premierul Marcel Ciolacu. Informația a fost dezvăluită chiar de clubul catalan pe site-ul oficial.

”Miercuri este o zi încărcată pentru delegația blaugrana, cu întâlniri instituționale. Prima vizită de dimineață va fi la sediul Federației Române de Fotbal și o întâlnire cu președintele Răzvan Burleanu.

De acolo, delegația clubului se va îndrepta spre Parlamentul țării, unde va fi primită de diferiți parlamentari, înainte de vizita de după-amiază la o recepție cu prim-ministrul României, Marcel Ciolacu”, a transmis Barcelona pe site-ul oficial.

Ce a declarat Joan Laporta la inaugurarea academiei din București

Joan Laporta a subliniat dorința clubului spaniol de a implica tinerii în sport, în special în fotbal, promovând stilul de joc unic al clubului, recunoscut la nivel global.

”Vrem ca tinerii să facă parte din sport, în mod evident în fotbal. Vrem ca ei să cunoască stilul nostru de a juca fotbal. Vrem să îl învețe, să și-l asume și să-l aplice. Este elementul care face FC Barcelona să fie recunoscută peste tot în lume. Este stilul lui Lamine Yamal, Gavi, Balde... toți acești jucători produși de La Masia. Toți au învățat exact stilul pe care îl vor învăța copiii din academia din București.

Noi ne dorim ca fetele și băieții care se vor antrena la academia Barcelona din București să participe la turneul internațional organizat de FC Barcelona, Barca Academy World Cup. Acest eveniment depășește granițele fotbalului, este un eveniment în care participă membrii tuturor academiilor din toată lumea”, a spus Joan Laporta marți seara.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Momentul când steliștii au știut că vor câștiga Cupa Campionilor Europeni: ”Hai să ne pupăm, că n-au nicio șansă ăștia”

Cele două cuvinte rostite de Florin Prunea când a auzit ce a spus Emil Grădinescu despre el

iAM Banciu, 10 aprilie. ”Consulul”, o nouă ediție de senzație

Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 

Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”

Transferul lui Florin Tănase în Spania, tot mai aproape să devină realitate. Gigi Becali și-ar fi dat acordul

Cele mai citite

Florin Prunea a distrus un antrenor român: ”Nu s-a răcit bine cadavrul și faci asta! Nu îl halesc nici cu hellas, să nu aud de el”

SuperLiga  |  07 Aprilie 2025, 20:02
1.
Florin Prunea a distrus un antrenor român: ”Nu s-a răcit bine cadavrul și faci asta! Nu îl halesc nici cu hellas, să nu aud de el”
Legenda Stelei căreia Valentin Ceaușescu i-a dat gratis un apartament în centrul Bucureștiului: ”Eram prieteni buni”

SuperLiga  |  08 Aprilie 2025, 17:57
2.
Legenda Stelei căreia Valentin Ceaușescu i-a dat gratis un apartament în centrul Bucureștiului: ”Eram prieteni buni”
Florin Călinescu a numit cel mai mare fotbalist român din istorie: ”Nu amesteci mame cinstite și boarfe de noapte!”

Echipa Națională  |  09 Aprilie 2025, 00:05
3.
Florin Călinescu a numit cel mai mare fotbalist român din istorie: ”Nu amesteci mame cinstite și boarfe de noapte!”
Știri de ultimă oră din sport
iAM Banciu, 10 aprilie. ”Consulul”, o nouă ediție de senzație
iAM Banciu, 10 aprilie. ”Consulul”, o nouă ediție de senzație
Fotbal   |  10 Aprilie 2025, 17:13
iAM Banciu, 10 aprilie. ”Consulul”, o nouă ediție de senzație
Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
video Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
Europa League   |  10 Aprilie 2025, 16:26
Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”
SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 15:46
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”
Transferul lui Florin Tănase în Spania, tot mai aproape să devină realitate. Gigi Becali și-ar fi dat acordul
Transferul lui Florin Tănase în Spania, tot mai aproape să devină realitate. Gigi Becali și-ar fi dat acordul
SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 15:19
Transferul lui Florin Tănase în Spania, tot mai aproape să devină realitate. Gigi Becali și-ar fi dat acordul
Pe FCSB o așteaptă un infern în Bănie. Câte bilete s-au vândut deja pentru meciul de duminică

SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 15:06
Pe FCSB o așteaptă un infern în Bănie. Câte bilete s-au vândut deja pentru meciul de duminică
Ionuț Chirilă a dat verdictul. Cine crede că va câștiga Liga Campionilor: ”O mașină de jucat fotbal”
exclusiv Ionuț Chirilă a dat verdictul. Cine crede că va câștiga Liga Campionilor: ”O mașină de jucat fotbal”
Champions League   |  10 Aprilie 2025, 14:21
Ionuț Chirilă a dat verdictul. Cine crede că va câștiga Liga Campionilor: ”O mașină de jucat fotbal”
AS.RO Iubita fiului lui Ion Ţiriac a luat o decizie importantă, care are legătură cu miliardarul român!
Iubita fiului lui Ion Ţiriac a luat o decizie importantă, care are legătură cu miliardarul român!
Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
exclusiv Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
Special   |  10 Aprilie 2025, 11:11
Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
exclusiv Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
Special   |  08 Aprilie 2025, 12:24
Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
Analistul politic Bogdan Teodorescu a murit la 62 de ani. Acesta suferea de o boală gravă

Radu Banciu comentează dur schimbul de replici dintre Marcel Ciolacu și Traian Băsescu: ''Istoria reține ce ai făcut, nu ce explici''

Protest inedit la un liceu din Timișoara. Radu Banciu: ''Învățământul e la nivelul politicii în România''
Protest inedit la un liceu din Timișoara. Radu Banciu: ''Învățământul e la nivelul politicii în România''
Protest inedit la un liceu din Timișoara. Radu Banciu: ''Învățământul e la nivelul politicii în România''
Momentul când steliștii au știut că vor câștiga Cupa Campionilor Europeni: ”Hai să ne pupăm, că n-au nicio șansă ăștia”
Fotbal   |  18:03
Momentul când steliștii au știut că vor câștiga Cupa Campionilor Europeni: ”Hai să ne pupăm, că n-au nicio șansă ăștia”
exclusiv Cele două cuvinte rostite de Florin Prunea când a auzit ce a spus Emil Grădinescu despre el
SuperLiga   |  17:23
Cele două cuvinte rostite de Florin Prunea când a auzit ce a spus Emil Grădinescu despre el
iAM Banciu, 10 aprilie. ”Consulul”, o nouă ediție de senzație
Fotbal   |  17:13
iAM Banciu, 10 aprilie. ”Consulul”, o nouă ediție de senzație
Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 
SuperLiga   |  16:53
Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 
video Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
Europa League   |  16:26
Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”
SuperLiga   |  15:46
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”
Transferul lui Florin Tănase în Spania, tot mai aproape să devină realitate. Gigi Becali și-ar fi dat acordul
SuperLiga   |  15:19
Transferul lui Florin Tănase în Spania, tot mai aproape să devină realitate. Gigi Becali și-ar fi dat acordul
Pe FCSB o așteaptă un infern în Bănie. Câte bilete s-au vândut deja pentru meciul de duminică
SuperLiga   |  15:06
Pe FCSB o așteaptă un infern în Bănie. Câte bilete s-au vândut deja pentru meciul de duminică
Rezultate / Clasamente