Oferta de la Real Madrid refuzată de Cristi Chivu: ”Am auzit ce se întâmpla acolo. Mi-a fost frică”

Foto 1/34 Galerie foto(34) Galerie foto (34 fotografii): Oferta de la Real Madrid refuzată de Cristi Chivu: ”Am auzit ce se întâmpla acolo. Mi-a fost frică”
Foto: Profimedia  |  

Gabriel Scarlat   |   Publicat: 08.02.2025 10:29   |  Actualizat: 08.02.2025 12:14

Cristi Chivu (44 de ani), fostul antrenor de la Inter Primavera, a spus că a fost la un pas de a ajunge la Real Madrid.

Cristi Chivu este considerat unul dintre cei mai buni fotbaliști din istoria naționalei României. Fostul fundaș a făcut performanță în Europa la Ajax Amsterdam, AS Roma, dar mai ales la Inter Milano.

Fostul fotbalist este ultimul român care a cucerit Liga Campionilor, în 2010, când a evoluat pentru ”nerazzurri”, iar după retragerea din 2014 a activat în cadrul clubului milanez ca antrenor al echipelor de juniori.

Cristi Chivu: "Am fost sunat chiar de directorul sportiv"

Fostul internațional român a devenit recent ambasador al Superbet, iar în cadrul unui interviu a spus că în ultimul an de contract la AS Roma, clubul ajunsese la un acord cu Real Madrid privind transferul său, însă Chivu a refuzat.

Fostul fundaș a explicat că s-a interesat de situația din acel moment de la clubul spaniol, însă le-a transmis italienilor că își va alege singur noua echipă.

În cele din urmă, Cristi Chivu a ales să semneze cu rivalii de la Inter Milano, care au plătit în schimbul său suma de 18.000.000 de euro.

"Eu am refuzat Real Madrid, într-adevăr. Am fost sunat chiar de directorul sportiv, să mă întrebe. Adică mi s-a spus că sunt jucători care aduc bani de acasă să vină la Real Madrid.

Nu era vorba de bani, era vorba de o discuție pe care eu o avusesem. Mai multe discuții, și cu Inter, dar și cu cineva care lucrase la Real Madrid la vremea respectivă sau de foarte puțin timp.

Și sunt lucruri care nu mi-au convenit, ce am auzit eu că se întâmpla acolo. Știu că sună patetic, până la urmă, nu m-am dus.

Mie mi-a fost frică și de impactul media care s-ar fi răsfrânt asupra mea și voi (n.r. presa) știți prea bine cât de discret am fost eu.

Foto 6/34

Cristi Chivu: "În condițiile astea, eu îmi aleg clubul, nu mă vindeți voi unde vreți"

Cu Real Madrid a existat și un contract de vânzare-cumpărare, între Roma și Real Madrid. Ei s-au înțeles, s-au semnat contractele, eu am primit un telefon de la Roma și mi s-a zis: <<Te sui în avion și te duci la Madrid să îți negociezi contractul, că te-am vândut la Real Madrid>>.

(n.r. Și ce ai zis?) <<Eu am înțeles că mă vindeți>>, pentru că intram în ultimul an de contract, ei nu au venit cu propunere și mi-am dat seama că nu mă mai vor și vor să profite, să scape de mine, să mă vândă.

Dar le-am zis <<În condițiile astea, eu îmi aleg clubul, nu mă vindeți voi unde vreți>>", pentru Superbet.

GALERIE FOTO | Adelina Chivu, soția lui Cristi Chivu

Adelina Chivu este căsătorită cu Cristi Chivu din iulie 2008. Cei doi au două fetițe împreună

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Vedeta de care era îndrăgostit Ionuț Chirilă când era adolescent: ”Nu are gusturi rele domn' profesor”

Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”

Legenda care îți face RCA: "N-am vrut să rămân într-un domeniu mizerabil!" Campion "Invictus" cu Dinamo și coleg cu Generația de Aur, a ales un drum total diferit

Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”

Lovitura de 1.000.000 de dolari dată de Răzvan Burleanu

Cristi Borcea a vrut să se implice într-o afacere surpriză, dar a fost refuzat + Radu Naum e client fidel

Cele mai citite

Florin Prunea a distrus un antrenor român: ”Nu s-a răcit bine cadavrul și faci asta! Nu îl halesc nici cu hellas, să nu aud de el”

SuperLiga  |  07 Aprilie 2025, 20:02
1.
Florin Prunea a distrus un antrenor român: ”Nu s-a răcit bine cadavrul și faci asta! Nu îl halesc nici cu hellas, să nu aud de el”
Legenda Stelei căreia Valentin Ceaușescu i-a dat gratis un apartament în centrul Bucureștiului: ”Eram prieteni buni”

SuperLiga  |  08 Aprilie 2025, 17:57
2.
Legenda Stelei căreia Valentin Ceaușescu i-a dat gratis un apartament în centrul Bucureștiului: ”Eram prieteni buni”
Florin Călinescu a numit cel mai mare fotbalist român din istorie: ”Nu amesteci mame cinstite și boarfe de noapte!”

Echipa Națională  |  09 Aprilie 2025, 00:05
3.
Florin Călinescu a numit cel mai mare fotbalist român din istorie: ”Nu amesteci mame cinstite și boarfe de noapte!”
Știri de ultimă oră din sport
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”

SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 15:46
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”
Pe FCSB o așteaptă un infern în Bănie. Câte bilete s-au vândut deja pentru meciul de duminică

SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 15:06
Pe FCSB o așteaptă un infern în Bănie. Câte bilete s-au vândut deja pentru meciul de duminică
Manchester United ar fi putut da lovitura. Ce antrenor putea prelua formația de pe Old Trafford

Champions League   |  10 Aprilie 2025, 13:55
Manchester United ar fi putut da lovitura. Ce antrenor putea prelua formația de pe Old Trafford
Gimnasta milionară la 22 de ani, mărturie în cazul care schimbă lumea sportului. Câștigă cel mai mult, dar se consideră subevaluată
foto Gimnasta milionară la 22 de ani, mărturie în cazul care schimbă lumea sportului. Câștigă cel mai mult, dar se consideră subevaluată
Gimnastică   |  10 Aprilie 2025, 12:24
Gimnasta milionară la 22 de ani, mărturie în cazul care schimbă lumea sportului. Câștigă cel mai mult, dar se consideră subevaluată
Veste bună pentru FCSB. Ce jucător ar putea reveni pe teren în partida cu Universitatea Craiova

SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 12:21
Veste bună pentru FCSB. Ce jucător ar putea reveni pe teren în partida cu Universitatea Craiova
Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
exclusiv Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
Special   |  10 Aprilie 2025, 11:11

AS.RO Iubita fiului lui Ion Ţiriac a luat o decizie importantă, care are legătură cu miliardarul român!
Iubita fiului lui Ion Ţiriac a luat o decizie importantă, care are legătură cu miliardarul român!
Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
exclusiv Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
Special   |  10 Aprilie 2025, 11:11
Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
exclusiv Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
Special   |  08 Aprilie 2025, 12:24
Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
Analistul politic Bogdan Teodorescu a murit la 62 de ani. Acesta suferea de o boală gravă

Radu Banciu comentează dur schimbul de replici dintre Marcel Ciolacu și Traian Băsescu: ''Istoria reține ce ai făcut, nu ce explici''

Protest inedit la un liceu din Timișoara. Radu Banciu: ''Învățământul e la nivelul politicii în România''

Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 
SuperLiga   |  16:53
Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 
video Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
Europa League   |  16:26
Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”
SuperLiga   |  15:46
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”
Transferul lui Florin Tănase în Spania, tot mai aproape să devină realitate. Gigi Becali și-ar fi dat acordul
SuperLiga   |  15:19
Transferul lui Florin Tănase în Spania, tot mai aproape să devină realitate. Gigi Becali și-ar fi dat acordul
Pe FCSB o așteaptă un infern în Bănie. Câte bilete s-au vândut deja pentru meciul de duminică
SuperLiga   |  15:06
Pe FCSB o așteaptă un infern în Bănie. Câte bilete s-au vândut deja pentru meciul de duminică
exclusiv Ionuț Chirilă a dat verdictul. Cine crede că va câștiga Liga Campionilor: ”O mașină de jucat fotbal”
Champions League   |  14:21
Ionuț Chirilă a dat verdictul. Cine crede că va câștiga Liga Campionilor: ”O mașină de jucat fotbal”
Manchester United ar fi putut da lovitura. Ce antrenor putea prelua formația de pe Old Trafford
Champions League   |  13:55
Manchester United ar fi putut da lovitura. Ce antrenor putea prelua formația de pe Old Trafford
exclusiv ”Stadionul” din România, scos la vânzare "pe jumătate", pe OLX! Negocieri în direct: ”Îl luasem pentru niște case” / ”Ăsta e...
Diverse   |  13:15
”Stadionul” din România, scos la vânzare "pe jumătate", pe OLX! Negocieri în direct: ”Îl luasem pentru niște case” / ”Ăsta e ultimul preț?”
Rezultate / Clasamente