exclusiv A fost să-i ceară explicații lui Ovidiu Sabău și i-a dărâmat ușa biroului: ”După aia a fost o discuție”

Ioan Ovidiu Sabău este unul dintre cei mai apreciați antrenori din Superliga Galerie foto(15) Galerie foto (15 fotografii): A fost să-i ceară explicații lui Ovidiu Sabău și i-a dărâmat ușa biroului: ”După aia a fost o discuție”
Ioan Ovidiu Sabău este unul dintre cei mai apreciați antrenori din Superliga

Vlad Stoica   |   Publicat: 22.03.2025 14:18   |  Actualizat: 23.03.2025 08:22

Alessandro Caparco (41 de ani) a povestit cum a ajuns să dărâme ușa biroului lui Ioan Ovidiu Sabău (57 de ani), într-o situație în care dorea explicații pentru faptul că nu joacă.

Alessandro Caparco a fost unul dintre cei mai interesanți portari care au evoluat în campionatul României. El a ajuns în campionatul nostru în septembrie 2010, la ASA Târgu Mureș. Până atunci jucase doar în Italia, la Moncalieri, Torino Primavera, Ivrea și Grosseto.

Alessandro Caparco s-a stabilit în România și este căsătorit cu o româncă

Unul dintre antrenorii care i-au marcat cariera a fost Ioan Ovidiu Sabău, cel care l-a și adus în România. Însă relația dintre cei doi n-a fost tot timpul bună.

Cum a ajuns Caparco să se certe cu Ioan Ovidiu Sabău

Actualul antrenor al lui U Cluj are o reputație de antrenor calm, echilibrat și elegant. Însă fostul mare internațional român este de neclintit când vine vorba despre gesturi de indisciplină.

Alessandro Caparco a povestit amuzat că relația lui cu Ovidiu Sabău a fost stricată de un gest făcut în timpul unui meci cu Sportul Studențesc, pe care ASA Târgu Mureș l-a câștigat atunci cu 4-1.

Sabău i-a cerut atunci să joace scurt, însă Caparco susține că s-a încăpățânat, a degajat și din pasa lui s-a înscris. Încurajat de fază, Caparco a povestit că a făcut către Sabău un celebru gest italian, cu trei degete lipite, însă antrenorul n-a gustat gluma:

”El este cel care m-a adus în România, Ovidiu Sabău. Eu am venit pe vremea aia cu 7-8 fotbaliști, care mulți dintre ei jucaseră și în Serie B în Italia.

Am început să apăr 5-6 etape... La un meci cu Sportul Studențesc... câștigaserăm cu 4-1... eu degajez o minge lungă, când în momentul ăla puteam juca aproape, și în momentul ăla dăm gol. Și m-am întors spre bancă, la mișto, cum fac italienii, de genul ”taci din gură” (n.r. face semn cu trei degete împreunate spre gură).

El m-a certat că de ce n-am jucat scurt, s-a dat gol din pasa mea lungă și meciul următor nu mai eram pe listă. El a și jucat în Italia (n.r. Sabău), știe că nu e un semn ofensator”, a povestit Alessandro Caparco pentru I AM SPORT LIVE.

Caparco i-a dărâmat ușa biroului

Fostul portar italian susține că, din acel moment, n-a mai prins postul de titular. Caparco povestește amuzat că a mers să ceară explicații, însă momentul n-a decurs cum și-a imaginat.

”Meciul următor eu nu joc, apoi încă un meci și... în ziua aia m-am dus la el (n.r. să-i ceară explicații) și cred că i-am bătut la ușă... nu știu cum a căzut ușa. A căzut, dar intenția mea nu era să cadă ușa.

Și după aia a fost o discuție, Mister Sabău oricum a ținut tot timpul (n.r. indică o ținută elegantă)... Cred că acolo am greșit. Oricum, până a venit Mister Lăcătuș, eu n-am mai jucat niciun meci.

Alessandro Caparco și soția sa, Ramona

Am plătit... am stat la Mureș 3 ani și cred că Mister (n.r. Sabău) s-a întors de 3 ori. Eu, când se întorcea el, din portar titular, imediat la echipa a doua.

Nici nu stăteam în lot. A treia oară eram cu bagajul făcut, eram cu geanta pregătită să mă duc la echipa a doua. Am făcut și antrenament la 06:00 dimineața, m-a pus el”, a mai povestit Alessandro Caparco.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Eroarea uriașă făcută de Andrei Nicolescu în afacerea Musi! Gigi Becali l-a dat de gol: ”Îl țin mai mult închis în mașină”

Cele două cuvinte rostite de Florin Prunea când a auzit ce a spus Emil Grădinescu despre el

Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 

Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”

Transferul lui Florin Tănase în Spania, tot mai aproape să devină realitate. Gigi Becali și-ar fi dat acordul

Pe FCSB o așteaptă un infern în Bănie. Câte bilete s-au vândut deja pentru meciul de duminică

Cele mai citite

Florin Prunea a distrus un antrenor român: ”Nu s-a răcit bine cadavrul și faci asta! Nu îl halesc nici cu hellas, să nu aud de el”

SuperLiga  |  07 Aprilie 2025, 20:02
1.
Florin Prunea a distrus un antrenor român: ”Nu s-a răcit bine cadavrul și faci asta! Nu îl halesc nici cu hellas, să nu aud de el”
Legenda Stelei căreia Valentin Ceaușescu i-a dat gratis un apartament în centrul Bucureștiului: ”Eram prieteni buni”

SuperLiga  |  08 Aprilie 2025, 17:57
2.
Legenda Stelei căreia Valentin Ceaușescu i-a dat gratis un apartament în centrul Bucureștiului: ”Eram prieteni buni”
Florin Călinescu a numit cel mai mare fotbalist român din istorie: ”Nu amesteci mame cinstite și boarfe de noapte!”

Echipa Națională  |  09 Aprilie 2025, 00:05
3.
Florin Călinescu a numit cel mai mare fotbalist român din istorie: ”Nu amesteci mame cinstite și boarfe de noapte!”
Știri de ultimă oră din sport
Eroarea uriașă făcută de Andrei Nicolescu în afacerea Musi! Gigi Becali l-a dat de gol: ”Îl țin mai mult închis în mașină”
Eroarea uriașă făcută de Andrei Nicolescu în afacerea Musi! Gigi Becali l-a dat de gol: ”Îl țin mai mult închis în mașină”
SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 18:57
Eroarea uriașă făcută de Andrei Nicolescu în afacerea Musi! Gigi Becali l-a dat de gol: ”Îl țin mai mult închis în mașină”
Momentul când steliștii au știut că vor câștiga Cupa Campionilor Europeni: ”Hai să ne pupăm, că n-au nicio șansă ăștia”

Fotbal   |  10 Aprilie 2025, 18:03
Momentul când steliștii au știut că vor câștiga Cupa Campionilor Europeni: ”Hai să ne pupăm, că n-au nicio șansă ăștia”
iAM Banciu, 10 aprilie. ”Consulul”, o nouă ediție de senzație

Fotbal   |  10 Aprilie 2025, 17:13
iAM Banciu, 10 aprilie. ”Consulul”, o nouă ediție de senzație
Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 
Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 
SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 16:53
Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 
Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
video Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
Europa League   |  10 Aprilie 2025, 16:26
Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”
SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 15:46
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”
AS.RO Iubita fiului lui Ion Ţiriac a luat o decizie importantă, care are legătură cu miliardarul român!
Iubita fiului lui Ion Ţiriac a luat o decizie importantă, care are legătură cu miliardarul român!
Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
exclusiv Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
Special   |  10 Aprilie 2025, 11:11
Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
exclusiv Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
Special   |  08 Aprilie 2025, 12:24
Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
Analistul politic Bogdan Teodorescu a murit la 62 de ani. Acesta suferea de o boală gravă

Radu Banciu comentează dur schimbul de replici dintre Marcel Ciolacu și Traian Băsescu: ''Istoria reține ce ai făcut, nu ce explici''

Protest inedit la un liceu din Timișoara. Radu Banciu: ''Învățământul e la nivelul politicii în România''

video ”Bre, nea Piți, am și eu o curiozitate”. Confruntat, Pițurcă i-a spus în față unui jucător de la FCSB de ce nu-l cheamă la...
Echipa Națională   |  19:25
”Bre, nea Piți, am și eu o curiozitate”. Confruntat, Pițurcă i-a spus în față unui jucător de la FCSB de ce nu-l cheamă la națională: ”Hai să-ți explic”
Mișcarea care o va enerva pe Simona Halep. Poate pierde o sumă imensă după decizia instanței
Tenis   |  19:24
Mișcarea care o va enerva pe Simona Halep. Poate pierde o sumă imensă după decizia instanței
Eroarea uriașă făcută de Andrei Nicolescu în afacerea Musi! Gigi Becali l-a dat de gol: ”Îl țin mai mult închis în mașină”
SuperLiga   |  18:57
Eroarea uriașă făcută de Andrei Nicolescu în afacerea Musi! Gigi Becali l-a dat de gol: ”Îl țin mai mult închis în mașină”
Gigi Nețoiu, făcut praf de un fost fotbalist de la Voluntari: ”A avut legături cu politica, a stat la închisoare. Un fel de...
Liga 2   |  18:35
Gigi Nețoiu, făcut praf de un fost fotbalist de la Voluntari: ”A avut legături cu politica, a stat la închisoare. Un fel de dictator!”
Momentul când steliștii au știut că vor câștiga Cupa Campionilor Europeni: ”Hai să ne pupăm, că n-au nicio șansă ăștia”
Fotbal   |  18:03
Momentul când steliștii au știut că vor câștiga Cupa Campionilor Europeni: ”Hai să ne pupăm, că n-au nicio șansă ăștia”
exclusiv Cele două cuvinte rostite de Florin Prunea când a auzit ce a spus Emil Grădinescu despre el
SuperLiga   |  17:23
Cele două cuvinte rostite de Florin Prunea când a auzit ce a spus Emil Grădinescu despre el
iAM Banciu, 10 aprilie. ”Consulul”, o nouă ediție de senzație
Fotbal   |  17:13
iAM Banciu, 10 aprilie. ”Consulul”, o nouă ediție de senzație
Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 
SuperLiga   |  16:53
Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 
Rezultate / Clasamente