Acuzații care o ”zguduie” pe UTA! Suporterii susțin că Meszar a delapidat clubul de ”o sumă uriașă de bani”. EXCLUSIV | Reacția conducătorului de la Arad

Alexandru Meszar e acuzat de asociația suporterilor că și-ar fi plătit cash, peste 1,3 milioane de euro Galerie foto(3) Galerie foto (3 fotografii): Acuzații care o ”zguduie” pe UTA! Suporterii susțin că Meszar a delapidat clubul de ”o sumă uriașă de bani”. EXCLUSIV | Reacția conducătorului de la Arad
Foto: Colaj iAMSport.ro  |   Alexandru Meszar e acuzat de asociația suporterilor că și-ar fi plătit cash, peste 1,3 milioane de euro

Radu Secoșan , Silvian Bădulescu   |   Publicat: 11.10.2023 13:57   |  Actualizat: 11.10.2023 17:39

Suporter Club UTA (SCU), asociație a fanilor a echipei arădene, susține că Alexandru Meszar, omul fără funcție care îi conduce pe ”textiliști”, a delapidat clubul de aproximativ 1,3 milioane de lei.

Nu este un secret că fanii UTA-ei nu sunt deloc mulțumiți de felul în care Alexandru Meszar conduce clubul. Omul fără funcție aflat în fruntea clubului a fost în mijlocul a nenumărate controverse în perioada sa la Arad, iar acestea nu se opresc nici acum.

Miercuri, cei de la Suporter Club UTA au emis un comunicat oficial, prin intermediul căruia l-au acuzat pe Meszar că o delapidează pe UTA, oferind și dovezi cu privire la presupusele infracțiuni ale acestuia.

Fanii arădeni susțin că omul care o conduce pe UTA a sustras 1.314.000 de lei din club, bani care au ajuns cash direct la el, în baza unui contract de activitate sportivă, în care Meszar figura ca director sportiv.

Un pasaj din actul prin care Meszar ar fi delapidat-o pe UTA

Acuzații extrem de grave ale suporterilor UTA-ei la adresa lui Meszar

Faptele, care au avut loc vara trecută, ar fi decurs în felul următor: Alexandru Meszar a refuzat mai întâi avansurile grupului de investitori care voiau să preia clubul, pe motiv că ”ar fi creat ambiții, orgolii și grupulețe atât în interiorul clubului cât și la nivel local”.

Cei de la SCU susțin că în aceeași zi, omul fără funcție care o conduce pe UTA și-a făcut un contract de activitate sporitvă, în baza căruia a retras, nouă zile mai târziu, suma de 1.314.000 de lei din club, sumă provenită din vânzarea de abonamente.

Apoi, susțin suporterii, Alexandru Meszar, care are obligativitatea de a își face publice veniturile, întrucât ocupă funcția de director al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Arad, nu a inclus suma încasată în declarația de avere.

Declarația de avere a lui Alexandru Meszar, în care nu apare suma de 1.314.000 de euro pe care ar fi încasat-o de la UTA

Reacția lui Alexandru Meszar

În contextul acestor acuzații, iAM Sport a luat legătura cu Alexandru Meszar, pentru a îi oferi omului fără funcție care o conduce pe UTA Arad dreptul la replică.

Acesta nu s-a arătat interesat de posibilitatea de a răspunde în vreun fel acuzațiilor, ci doar a transmis că rămâne indiferent în fața ”acestor atacuri”.

Nu știu despre ce e vorba cu acest comunicat. Să fie sănătoși! N-am nicio reacție. Sunt obișnuit cu aceste atacuri. Nu mă interesează subiectul, rămân indiferent!”, a declarat Alexandru Meszar, pentru iAM Sport.

Comunicatul integral al SCU

SCU are dovada că Meszar delapidează clubul UTA!

  • Meszar și-a plătit pe persoană fizică 1,35 milioane de lei.
  • Banii au fost luați la 9 zile după respingerea investitorilor.
  • Meszar a comis câteva infracțiuni: delapidare, fals în declarații, uz de fals și evaziune fiscală.
  • Așteptăm ca organele abilitate să se sesizeze!
  • Faptele prezentate nu sunt supoziții! Ele apar într-un proces verbal încheiat de o autoritate de control.

Ne vedem din nou nevoiți să venim în fața întregii mase a suporterilor arădeni pentru a arăta cum Alexandru Meszar își însușește sume importante de bani din bugetul clubului.

Contrar faptului că cel care conduce AFC UTA Arad încearcă să ascundă tot ce se petrece în club, Suporter Club UTA a intrat în posesia unor dovezi care arată cât se poate de clar cum acest individ efectiv ia sume uriașe din club.

Vorbim despre peste 1,3 milioane de lei, bani pe care Alexandru Meszar și i-a plătit sieși, pe persoană fizică, dintr-un foc. Mai mult, vorbim despre o sumă uriașă de bani 'cash', sumă pe care Alexandru Meszar nu a declarat-o și în cazul căreia nu a plătit impozit.

Mai grav, în calitatea sa de funcționar public, de director al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Arad, Alexandru Meszar avea obligația legală de a-și trece această sumă încasată în declarația de avere, lucru care nu s-a întâmplat și care, evident, contravine legilor.

Urmare a acestor fapte, se impun câteva întrebări și, evident, răspunsuri din partea celor care conduc clubul UTA în acte, dar și de facto. Adică Florian Voinea, în calitate de președinte al clubului, respectiv Alexandru Meszar, în calitate de 'păpușar' al celor proptiți în diferite funcții de conducere, inclusiv al lui Florian Voinea.

Obișnuiți fiind deja cu modul în care Alexandru Meszar conduce clubul UTA, nu ne așteptăm ca el sau marionetele lui să și ofere răspunsuri suporterilor, celor care de fapt asigură cea mai mare parte din bugetul clubului.

Drept urmare, Suporter Club UTA a pus cap la cap câteva momente importante ale contextului în care Alexandru Meszar a luat pur și simplu peste 1,3 milioane de lei din bugetul clubului.

1 iunie 2022 – Clubul UTA începe vânzarea de abonamente pentru sezonul 2022-2023;

15 iunie 2022 – Alexandru Meszar anunță, pe persoană fizică, faptul că respinge grupul de investitori, pe motiv că 'ar fi creat ambiții, orgolii și grupulețe atât în interiorul clubului cât și la nivel local';

15 iunie 2022 – Alexandru Meszar își face un contract de activitate sportivă nr. 96;

24 iunie 2022 – În baza respectivului contract, în cadrul căruia Alexandru Meszar apare ocupând funcția de 'director sportiv', clubul UTA îi plătește acestuia, 'CASH', suma de 1.314.000 lei;

13 iulie 2022 – Clubul UTA anunță că a vândut abonamentul cu numărul 4.000.

Acestea fiind spuse, în ziua în care Alexandru Meszar respinge grupul de investitori, își face un contract de activitate sportivă. După doar nouă zile se 'premiază', dintr-un foc, cu suma de peste 1,3 milioane de lei, adică peste 345 de salarii medii nete la nivelul anului 2022 (3.801 lei).

Evident, se pune întrebarea 'De unde avea clubul UTA peste 1,3 milioane de lei cash în casă, în pauza competițională?'. Ei bine, răspunsul este simplu: din vânzarea abonamentelor!

Practic, în 2021 Suporter Club UTA l-a 'prins' pe Meszar că a înregistrat în contabilitate doar 1.000 de abonamente, din cele peste 3.000 de abonamente vândute, restul de aproximativ 2.000 fiind vândute la negru.

În 2022, la presiunea Suporter Club UTA, declară public numărul de abonamente vândute, dar găsește o altă metodă de a sustrage banii pe abonamente din club, prin acel contract de activitate sportivă, în care Meszar se autonumește 'director sportiv'.

Nu putem să nu ne întrebăm, oare câți directori sportivi încasează 1,3 milioane de lei după doar 9 zile în care au ocupat această funcție?

Ținând cont de aceste aspecte, este lesne de înțeles de ce Alexandru Meszar insista ca grupul de investitori să preia clubul fără audit și fără să verifice vreun act, pentru că un audit, dar și verificările, ar fi scos la suprafață toate aceste matrapazlâcuri.

Prin urmare, în calitate de suporteri, ne punem în continuare încrederea în instituțiile statului și în oamenii de bună credință din aceste instituții și nădăjduim că își vor face în continuare treaba cât mai bine cu putință.

Cu toate acestea, moștenirea rămasă în grija Suporter Club UTA, adică însăși marca 'UTA', ne obligă moral să facem la rândul nostru toate demersurile necesare pentru ca cei care profită de pe urma clubului să fie trași la răspundere, pentru că vorbim aici despre delapidare, fals în declarații, uz de fals și evaziune fiscală”, se arată în comunicatul emis de SCU.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Gică Hagi a tras un semnal de alarmă după egalul cu FC Hermannstadt: ”Trebuie să fim concentrați din primul minut”

A parcurs peste 500 de kilometri pe bicicletă pentru a fi prezent la Farul - Hermannstadt

Kopic, laude la adresa lui Rădoi, înainte de Dinamo - Universitatea Craiova: ”Face o treabă excelentă acolo”

Farul - Hermannstadt 1-1. Remiză la Ovidiu în ziua în care Marius Măldărășanu a împlinit 50 de ani

Gigi Becali i-a ”încăierat” pe Florin Prunea și Decebal Rădulescu: ”Am ajuns la dictatură în țara asta!” / ”Ai uitat când alerga cu bani după jucători de la Bistrița?”

Prunea a auzit că Sabău ar fi ”lucrat” de fotbaliști după ce i-a condus către ”cel mai bun an din istoria U Cluj” și a dat un verdict clar

Cele mai citite

Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”

Diverse  |  17 Aprilie 2025, 09:11
1.
Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"

SuperLiga  |  17 Aprilie 2025, 12:12
2.
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"
Țara în care ar locui Radu Banciu la bătrânețe: ”O sticlă de vin ajunge și la 25.000 de euro. Nu vezi sate sărace”

Diverse  |  18 Aprilie 2025, 17:43
3.
Țara în care ar locui Radu Banciu la bătrânețe: ”O sticlă de vin ajunge și la 25.000 de euro. Nu vezi sate sărace”
Știri de ultimă oră din sport
Gică Hagi a tras un semnal de alarmă după egalul cu FC Hermannstadt: ”Trebuie să fim concentrați din primul minut”
Gică Hagi a tras un semnal de alarmă după egalul cu FC Hermannstadt: ”Trebuie să fim concentrați din primul minut”
SuperLiga   |  19 Aprilie 2025, 18:55
Gică Hagi a tras un semnal de alarmă după egalul cu FC Hermannstadt: ”Trebuie să fim concentrați din primul minut”
Cristi Chivu nu a uitat de derby-urile incendiare cu Juventus: ”Acesta este genul de meci în care mi-ar fi plăcut să joc”

Serie A   |  19 Aprilie 2025, 17:55
Cristi Chivu nu a uitat de derby-urile incendiare cu Juventus: ”Acesta este genul de meci în care mi-ar fi plăcut să joc”
Kopic, laude la adresa lui Rădoi, înainte de Dinamo - Universitatea Craiova: ”Face o treabă excelentă acolo”
Kopic, laude la adresa lui Rădoi, înainte de Dinamo - Universitatea Craiova: ”Face o treabă excelentă acolo”
SuperLiga   |  19 Aprilie 2025, 17:14
Kopic, laude la adresa lui Rădoi, înainte de Dinamo - Universitatea Craiova: ”Face o treabă excelentă acolo”
Farul - Hermannstadt 1-1. Remiză la Ovidiu în ziua în care Marius Măldărășanu a împlinit 50 de ani
Farul - Hermannstadt 1-1. Remiză la Ovidiu în ziua în care Marius Măldărășanu a împlinit 50 de ani
SuperLiga   |  19 Aprilie 2025, 16:57
Farul - Hermannstadt 1-1. Remiză la Ovidiu în ziua în care Marius Măldărășanu a împlinit 50 de ani
Edi Iordănescu, pregătit să pună capăt perioadei de pauză în antrenorat. Fostul selecționer ar putea să îi ia locul pe bancă unui alt român

Fotbal Internațional   |  19 Aprilie 2025, 16:54
Edi Iordănescu, pregătit să pună capăt perioadei de pauză în antrenorat. Fostul selecționer ar putea să îi ia locul pe bancă unui alt român
90% se știu deja echipele promovate în Superliga! Cum arată clasamentul în Liga 2 după 5 etape de play-off

Liga 2   |  19 Aprilie 2025, 16:36
90% se știu deja echipele promovate în Superliga! Cum arată clasamentul în Liga 2 după 5 etape de play-off
AS.RO Milionarul român cu 3 pensii „dă din casă”! Ce „are interzis” de Paşte. Anunţ surpriză
Milionarul român cu 3 pensii „dă din casă”! Ce „are interzis” de Paşte. Anunţ surpriză
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie

Special   |  17 Aprilie 2025, 15:42
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
exclusiv Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Special   |  17 Aprilie 2025, 12:11
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Ce spune Daniel Funeriu despre scandalul pe care l-a avut cu Selly: ”Nu avea nimic de a face cu băiatul ăsta, Selly”

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă și în acest an în România. Când va ajunge în toate bisericile din țară

ANPC îi taxează pe comercianți chiar înainte de Paște! Piedone a luat la verificat etichetele cozonacilor din magazine și a descoperit o serie de nereguli

Swiatek și-a găsit ”nașa”! Cine este jucătoarea care a învins-o la Stuttgart și o conduce cu 6-0 la meciurile directe
Tenis   |  19:25
Swiatek și-a găsit ”nașa”! Cine este jucătoarea care a învins-o la Stuttgart și o conduce cu 6-0 la meciurile directe
Gică Hagi a tras un semnal de alarmă după egalul cu FC Hermannstadt: ”Trebuie să fim concentrați din primul minut”
SuperLiga   |  18:55
Gică Hagi a tras un semnal de alarmă după egalul cu FC Hermannstadt: ”Trebuie să fim concentrați din primul minut”
Gigi Becali a trimis-o la Ghimpaţi, însă Jennifer Lopez a avut o apariție extravagantă la unul dintre cele mai importante...
Formula 1   |  18:23
Gigi Becali a trimis-o la Ghimpaţi, însă Jennifer Lopez a avut o apariție extravagantă la unul dintre cele mai importante evenimente sportive ale weekendului
A parcurs peste 500 de kilometri pe bicicletă pentru a fi prezent la Farul - Hermannstadt
SuperLiga   |  18:10
A parcurs peste 500 de kilometri pe bicicletă pentru a fi prezent la Farul - Hermannstadt
Cristi Chivu nu a uitat de derby-urile incendiare cu Juventus: ”Acesta este genul de meci în care mi-ar fi plăcut să joc”
Serie A   |  17:55
Cristi Chivu nu a uitat de derby-urile incendiare cu Juventus: ”Acesta este genul de meci în care mi-ar fi plăcut să joc”
Kopic, laude la adresa lui Rădoi, înainte de Dinamo - Universitatea Craiova: ”Face o treabă excelentă acolo”
SuperLiga   |  17:14
Kopic, laude la adresa lui Rădoi, înainte de Dinamo - Universitatea Craiova: ”Face o treabă excelentă acolo”
Farul - Hermannstadt 1-1. Remiză la Ovidiu în ziua în care Marius Măldărășanu a împlinit 50 de ani
SuperLiga   |  16:57
Farul - Hermannstadt 1-1. Remiză la Ovidiu în ziua în care Marius Măldărășanu a împlinit 50 de ani
Edi Iordănescu, pregătit să pună capăt perioadei de pauză în antrenorat. Fostul selecționer ar putea să îi ia locul pe bancă...
Fotbal Internațional   |  16:54
Edi Iordănescu, pregătit să pună capăt perioadei de pauză în antrenorat. Fostul selecționer ar putea să îi ia locul pe bancă unui alt român
Rezultate / Clasamente