Adi Mutu, după remiza dintre Petrolul și Oțelul: ”Trebuie să facem mai mult”. Ce l-a nemulțumit pe noul antrenor al ploieștenilor

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Adi Mutu, după remiza dintre Petrolul și Oțelul: ”Trebuie să facem mai mult”. Ce l-a nemulțumit pe noul antrenor al ploieștenilor

Daniela Nicolescu   |   Publicat: 18.01.2025 21:54   |  Actualizat: 19.01.2025 08:43

Oțelul Galați a primit vizita celor de la Petrolul în prima etapă din 2025. Adrian Mutu (46 de ani) a debutat cu o remiză pe banca ploieștenilor, 0-0, iar, la finalul meciului, a vorbit despre prestația echipei sale.

Adrian Mutu a preluat banca tehnică a celor de la Petrolul în această iarnă, după plecarea lui Mehmet Topal. ”Briliantul” a debutat cu o remiză, 0-0, cu Oțelul Galați, echipă al cărui antrenor, Ovidiu Burcă, s-a aflat tot la debut. Petrolul se clasează pe locul 6, cu 32 de puncte, în timp ce gălățenii ocupă locul 12, cu 25 de puncte.

Adi Mutu: ”Avem nevoie de puncte”

După meci, Adrian Mutu a vorbit despre prestația echipei sale, arătându-se parțial mulțumit de rezultat. Antrenorul nu a fost încântat de condițiile de joc și de starea gazonului, însă, după cum a declarat acesta, fiecare punct e important.

”Parțial multumit pentru că echipa a jucat un fotbal bun pe terenul care era cam moale la suprafață și tare dedesubt.

Pe faza defensivă am fost bine, pe faza ofensivă puteam scoate mult mai mult prin situațiile pe care le-am avut.

(n.r. despre Bălbărău) Nu cred ca a avut nimic important în care să se remarce, dar ce mi-a plăcut, a fost concentrat, l-am felicitat pentru că e un băiat care muncește foarte mult.

(n.r. ”Cine este următorul Adrian Mutu de la Petrolul?”) Nu trebuie să fie Adrian Mutu pentru că e Gicu Grozav care a jucat cu mine la națională, știu ce poate. Mă mulțumește punctul parțial, dar în atac trebuie să facem mai mult, s-a și văzut, poate în alte condiții am fi dat gol.

Mutu: ”Avem de făcut anumite retușuri”

E greu pentru noi să aducem jucători în momentul ăsta, dacă ar pleca cineva probabil ne vom uita și la mercato, dar fără presiune pe conducere pentru că știu unde am venit, echipa răspunde bine, avem copii pe bancă, Mihnea s-a descurcat bine, Tolea la fel.

Sunt copii cu talent și trebuie să aibă ocazia să crească. Avem nevoie de puncte, azi ne-a lipsit golul, trebuie să repetăm anumite lucruri și cel mai mult cred că trebuie să fim mult mai atenți în fața porții. Când ai ocazii trebuie să le fructifici, nu am riscat și cred că băieții au interpretat meciul bine, dar Oțelul e o echipă periculoasă.

Avem de făcut anumite retușuri, lucrul asta nu se poate obține în 15 zile, aș minți dacă aș spune că echipa are o mare parte din filosofia mea, dar băieții încearcă”, a declarat Adi Mutu, după meci.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Kopic, laude la adresa lui Rădoi, înainte de Dinamo - Universitatea Craiova: ”Face o treabă excelentă acolo”

Farul - Hermannstadt 1-1. Remiză la Ovidiu în ziua în care Marius Măldărășanu a împlinit 50 de ani

Gigi Becali i-a ”încăierat” pe Florin Prunea și Decebal Rădulescu: ”Am ajuns la dictatură în țara asta!” / ”Ai uitat când alerga cu bani după jucători de la Bistrița?”

Prunea a auzit că Sabău ar fi ”lucrat” de fotbaliști după ce i-a condus către ”cel mai bun an din istoria U Cluj” și a dat un verdict clar

Dan Petrescu și-a anunțat decizia după dialogul Tachtsidis / Charalambous / Șumudică: ”S-a terminat”

Apelul lui Dan Petrescu: ”Sunt foarte mulți oameni cu dependențe, trebuie ajutați! Dacă cineva din anturajul său îl ajuta pe Boupendza, era mai bine. Acum e prea târziu. E o lecție”

Cele mai citite

Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”

Diverse  |  17 Aprilie 2025, 09:11
1.
Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"

SuperLiga  |  17 Aprilie 2025, 12:12
2.
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"
Țara în care ar locui Radu Banciu la bătrânețe: ”O sticlă de vin ajunge și la 25.000 de euro. Nu vezi sate sărace”

Diverse  |  18 Aprilie 2025, 17:43
3.
Țara în care ar locui Radu Banciu la bătrânețe: ”O sticlă de vin ajunge și la 25.000 de euro. Nu vezi sate sărace”
Știri de ultimă oră din sport
90% se știu deja echipele promovate în Superliga! Cum arată clasamentul în Liga 2 după 5 etape de play-off

Liga 2   |  19 Aprilie 2025, 16:36
90% se știu deja echipele promovate în Superliga! Cum arată clasamentul în Liga 2 după 5 etape de play-off
Gigi Becali i-a ”încăierat” pe Florin Prunea și Decebal Rădulescu: ”Am ajuns la dictatură în țara asta!” / ”Ai uitat când alerga cu bani după jucători de la Bistrița?”
exclusiv Gigi Becali i-a ”încăierat” pe Florin Prunea și Decebal Rădulescu: ”Am ajuns la dictatură în țara asta!” / ”Ai uitat când alerga cu bani după jucători de la Bistrița?”
SuperLiga   |  19 Aprilie 2025, 15:11
Gigi Becali i-a ”încăierat” pe Florin Prunea și Decebal Rădulescu: ”Am ajuns la dictatură în țara asta!” / ”Ai uitat când alerga cu bani după jucători de la Bistrița?”
Membrul Generației de Aur: ”România avea forța să prindă finala la Euro 2008! Cei de după noi erau poate mai buni, dar au avut atât de multă neșansă”

Echipa Națională   |  19 Aprilie 2025, 14:40
Membrul Generației de Aur: ”România avea forța să prindă finala la Euro 2008! Cei de după noi erau poate mai buni, dar au avut atât de multă neșansă”
Unui bărbat i s-a făcut rău la FC Argeș - Csikszereda și a decedat. Care ar fi fost cauza

Liga 2   |  19 Aprilie 2025, 14:15
Unui bărbat i s-a făcut rău la FC Argeș - Csikszereda și a decedat. Care ar fi fost cauza
Prunea a auzit că Sabău ar fi ”lucrat” de fotbaliști după ce i-a condus către ”cel mai bun an din istoria U Cluj” și a dat un verdict clar
exclusiv Prunea a auzit că Sabău ar fi ”lucrat” de fotbaliști după ce i-a condus către ”cel mai bun an din istoria U Cluj” și a dat un verdict clar
SuperLiga   |  19 Aprilie 2025, 14:03
Prunea a auzit că Sabău ar fi ”lucrat” de fotbaliști după ce i-a condus către ”cel mai bun an din istoria U Cluj” și a dat un verdict clar
Dan Petrescu și-a anunțat decizia după dialogul Tachtsidis / Charalambous / Șumudică: ”S-a terminat”
Dan Petrescu și-a anunțat decizia după dialogul Tachtsidis / Charalambous / Șumudică: ”S-a terminat”
SuperLiga   |  19 Aprilie 2025, 13:35
Dan Petrescu și-a anunțat decizia după dialogul Tachtsidis / Charalambous / Șumudică: ”S-a terminat”
AS.RO Milionarul român cu 3 pensii „dă din casă”! Ce „are interzis” de Paşte. Anunţ surpriză
Milionarul român cu 3 pensii „dă din casă”! Ce „are interzis” de Paşte. Anunţ surpriză
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie

Special   |  17 Aprilie 2025, 15:42
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
exclusiv Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Special   |  17 Aprilie 2025, 12:11
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Ce spune Daniel Funeriu despre scandalul pe care l-a avut cu Selly: ”Nu avea nimic de a face cu băiatul ăsta, Selly”

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă și în acest an în România. Când va ajunge în toate bisericile din țară

ANPC îi taxează pe comercianți chiar înainte de Paște! Piedone a luat la verificat etichetele cozonacilor din magazine și a descoperit o serie de nereguli

Cristi Chivu nu a uitat de derby-urile incendiare cu Juventus: ”Acesta este genul de meci în care mi-ar fi plăcut să joc”
Serie A   |  17:55
Cristi Chivu nu a uitat de derby-urile incendiare cu Juventus: ”Acesta este genul de meci în care mi-ar fi plăcut să joc”
Kopic, laude la adresa lui Rădoi, înainte de Dinamo - Universitatea Craiova: ”Face o treabă excelentă acolo”
SuperLiga   |  17:14
Kopic, laude la adresa lui Rădoi, înainte de Dinamo - Universitatea Craiova: ”Face o treabă excelentă acolo”
Farul - Hermannstadt 1-1. Remiză la Ovidiu în ziua în care Marius Măldărășanu a împlinit 50 de ani
SuperLiga   |  16:57
Farul - Hermannstadt 1-1. Remiză la Ovidiu în ziua în care Marius Măldărășanu a împlinit 50 de ani
Edi Iordănescu, pregătit să pună capăt perioadei de pauză în antrenorat. Fostul selecționer ar putea să îi ia locul pe bancă...
Fotbal Internațional   |  16:54
Edi Iordănescu, pregătit să pună capăt perioadei de pauză în antrenorat. Fostul selecționer ar putea să îi ia locul pe bancă unui alt român
90% se știu deja echipele promovate în Superliga! Cum arată clasamentul în Liga 2 după 5 etape de play-off
Liga 2   |  16:36
90% se știu deja echipele promovate în Superliga! Cum arată clasamentul în Liga 2 după 5 etape de play-off
Giovanni Becali, îndurerat de situația în care a ajuns talentatul român plecat în Anglia: ”Îmi pare tare rău! Aș vrea să dăm...
Stranieri   |  15:58
Giovanni Becali, îndurerat de situația în care a ajuns talentatul român plecat în Anglia: ”Îmi pare tare rău! Aș vrea să dăm de el, să îi redresăm cariera”
OFICIAL | Cosmin Olăroiu este din nou selecționer! Se va lupta pentru calificarea la Mondialul din 2026
Stranieri   |  15:41
OFICIAL | Cosmin Olăroiu este din nou selecționer! Se va lupta pentru calificarea la Mondialul din 2026
exclusiv Gigi Becali i-a ”încăierat” pe Florin Prunea și Decebal Rădulescu: ”Am ajuns la dictatură în țara asta!” / ”Ai uitat când...
SuperLiga   |  15:11
Gigi Becali i-a ”încăierat” pe Florin Prunea și Decebal Rădulescu: ”Am ajuns la dictatură în țara asta!” / ”Ai uitat când alerga cu bani după jucători de la Bistrița?”
Rezultate / Clasamente