Alex Ioniță, anunț cu privirea la transferul în China

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Alex Ioniță, anunț cu privirea la transferul în China

Daniela Nicolescu   |   Publicat: 23.02.2024 21:11   |  Actualizat: 23.02.2024 20:55

Alex Ioniță (29 de ani), mijlocașul ofensiv al Rapidului, a oferit o primă reacție după ce s-a aflat de transferul său în China, la Yunnan Yukun FC.

Alex Ioniță și-a pierdut statutul de titular după campania de transferuri realizată de Rapid în perioada de mercato, din această iarnă. Mijlocașul nu a mai prins nici măcar un minut în acest an, motiv pentru care atât clubul, cât și jucătorul, au decis să dea curs ofertei din China, de la Yunnan Yukun FC..

Anunțul făcut de Alex Ioniță despre plecarea de la Rapid

Bergodi s-a bazat pe fotbalist în turul campionatului, acesta reușind să marcheze cinci goluri și să paseze decisiv de două ori, în cele 18 partide pe care le-a bifat. Cu toate acestea, evoluția sa nu l-a convins pe italian, iar după campania de transferuri din iarnă, lui Ioniță i-a devenit aproape imposibil să mai prindă minute.

Ioniță a confirmat că negocierile sunt avansate și că mai rămâne doar de pus la punct anumite detalii.

Mai sunt detalii de pus la punct! - a anunțat Alex Ioniță, citat de Fanatik.
  • Rapid ar urma să încaseze 50.000 de euro de pe urma plecării lui Alex Ioniță în China.
17 goluri și 21 de pase decisive
a reușit Ioniță, în cele 108 partide în care a îmbrăcat tricoul Rapidului.

Bergodi: ”Campionatul s-a terminat pentru Kait”

În cadrul conferinței de presă premergătoare duelului cu Poli Iași, Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, a declarat că acest campionat este încheiat pentru Mattias Kait, iar revenirea lui Xian Emmers este pusă sub semnul întrebării.

"Toţi sunt apţi fără Onea şi fără jucătorii accidentaţi Kait şi Emmers. Kait a avut ghinion, a avut acolo două operaţii şi când a ridicat nivelul a simţit ceva în zona cu pubalgie şi din păcate a trebuit operat.

Cred că a decurs bine operaţia, n-am noutăţi, dar a postat pe Facebook că revine stronger, come back stronger, cum a scris. Mă bucur pentru el, dar l-am pierdut, campionatul s-a terminat pentru el. La Emmers nu se ştie, el e cu semn de întrebare. Cine ştie?!", a declarat Bergodi la conferinţa de presă.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Mihai Popescu a explicat gafa monumentală din meciul cu CFR Cluj: ”Aveam pielea de găină!” + Ce a spus Elias Charalambous despre greșeala fundașului

Cisotti, după ce a marcat o dublă pentru FCSB: ”Mă bucur că mă laudă Gigi Becali!” + Chiricheș: ”Asta mă face cel mai fericit”

Dan Petrescu a ”tunat” la finalul eșecului cu FCSB: ”N-am mai văzut așa ceva!” + Louis Munteanu, nervos: ”Luăm goluri de cascadorii râsului”

Gigi Becali anunță că lucrează să scoată regula ”under” + Reacția latifundiarului după gafa lui Mihai Popescu din FCSB - CFR

”A uitat că e fundaș, a crezut că e portar!”. Faza incredibilă care a declanșat nebunia la FCSB - CFR Cluj

Dialog uluitor între Istvan Kovacs și Valentin Crețu, la FCSB - CFR! Cum poate să vorbească centralul cu jucătorii: ”Taci odată!”

Cele mai citite

Giovanni Becali, îndurerat de situația în care a ajuns talentatul român plecat în Anglia: ”Îmi pare tare rău! Aș vrea să dăm de el, să îi redresăm cariera”

Stranieri  |  19 Aprilie 2025, 15:58
1.
Giovanni Becali, îndurerat de situația în care a ajuns talentatul român plecat în Anglia: ”Îmi pare tare rău! Aș vrea să dăm de el, să îi redresăm cariera”
Țara în care ar locui Radu Banciu la bătrânețe: ”O sticlă de vin ajunge și la 25.000 de euro. Nu vezi sate sărace”

Diverse  |  18 Aprilie 2025, 17:43
2.
Țara în care ar locui Radu Banciu la bătrânețe: ”O sticlă de vin ajunge și la 25.000 de euro. Nu vezi sate sărace”
Radu Naum a răbufnit: ”Nu credem că în țara asta femeile pot gândi o întrebare?”

SuperLiga  |  20 Aprilie 2025, 00:08
3.
Radu Naum a răbufnit: ”Nu credem că în țara asta femeile pot gândi o întrebare?”
Știri de ultimă oră din sport
John Cena se pregătește pentru ultimul meci la Wrestlemania! Superstarul poate pune mâna pe al 17-lea titlu mondial WWE

Alte sporturi   |  20 Aprilie 2025, 23:40
John Cena se pregătește pentru ultimul meci la Wrestlemania! Superstarul poate pune mâna pe al 17-lea titlu mondial WWE
Ce fac stranierii români. Daniel Popa a marcat din nou în Turcia

Stranieri   |  20 Aprilie 2025, 23:05
Ce fac stranierii români. Daniel Popa a marcat din nou în Turcia
Cisotti, după ce a marcat o dublă pentru FCSB: ”Mă bucur că mă laudă Gigi Becali!” + Chiricheș: ”Asta mă face cel mai fericit”
Cisotti, după ce a marcat o dublă pentru FCSB: ”Mă bucur că mă laudă Gigi Becali!” + Chiricheș: ”Asta mă face cel mai fericit”
SuperLiga   |  20 Aprilie 2025, 22:55
Cisotti, după ce a marcat o dublă pentru FCSB: ”Mă bucur că mă laudă Gigi Becali!” + Chiricheș: ”Asta mă face cel mai fericit”
”A uitat că e fundaș, a crezut că e portar!”. Faza incredibilă care a declanșat nebunia la FCSB - CFR Cluj
foto ”A uitat că e fundaș, a crezut că e portar!”. Faza incredibilă care a declanșat nebunia la FCSB - CFR Cluj
SuperLiga   |  20 Aprilie 2025, 21:43
”A uitat că e fundaș, a crezut că e portar!”. Faza incredibilă care a declanșat nebunia la FCSB - CFR Cluj
Câți oameni au fost în tribune la FCSB - CFR Cluj. Lumea a preferat să rămână acasă de Paște

SuperLiga   |  20 Aprilie 2025, 21:27
Câți oameni au fost în tribune la FCSB - CFR Cluj. Lumea a preferat să rămână acasă de Paște
Veste grea pentru Barcelona! Vedeta din atac riscă să rateze două derby-uri cu Real Madrid și dubla cu Inter, din semifinalele Ligii Campionilor

LaLiga   |  20 Aprilie 2025, 21:06
Veste grea pentru Barcelona! Vedeta din atac riscă să rateze două derby-uri cu Real Madrid și dubla cu Inter, din semifinalele Ligii Campionilor
AS.RO Tun financiar dat de milionarul român, coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai. Suma câştigată
Tun financiar dat de milionarul român, coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai. Suma câştigată
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie

Special   |  17 Aprilie 2025, 15:42
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
exclusiv Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Special   |  17 Aprilie 2025, 12:11
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Ce spune Daniel Funeriu despre scandalul pe care l-a avut cu Selly: ”Nu avea nimic de a face cu băiatul ăsta, Selly”

ANPC îi taxează pe comercianți chiar înainte de Paște! Piedone a luat la verificat etichetele cozonacilor din magazine și a descoperit o serie de nereguli

Mesaje de Paște de la candidații la prezidențiale. Nicuşor Dan, Crin Antonescu și Victor Ponta, apeluri la lumină, adevăr și introspecție
Mesaje de Paște de la candidații la prezidențiale. Nicuşor Dan, Crin Antonescu și Victor Ponta, apeluri la lumină, adevăr și introspecție
Mesaje de Paște de la candidații la prezidențiale. Nicuşor Dan, Crin Antonescu și Victor Ponta, apeluri la lumină, adevăr și introspecție
John Cena se pregătește pentru ultimul meci la Wrestlemania! Superstarul poate pune mâna pe al 17-lea titlu mondial WWE
Alte sporturi   |  23:40
John Cena se pregătește pentru ultimul meci la Wrestlemania! Superstarul poate pune mâna pe al 17-lea titlu mondial WWE
Mihai Popescu a explicat gafa monumentală din meciul cu CFR Cluj: ”Aveam pielea de găină!” + Ce a spus Elias Charalambous...
SuperLiga   |  23:13
Mihai Popescu a explicat gafa monumentală din meciul cu CFR Cluj: ”Aveam pielea de găină!” + Ce a spus Elias Charalambous despre greșeala fundașului
Ce fac stranierii români. Daniel Popa a marcat din nou în Turcia
Stranieri   |  23:05
Ce fac stranierii români. Daniel Popa a marcat din nou în Turcia
Cisotti, după ce a marcat o dublă pentru FCSB: ”Mă bucur că mă laudă Gigi Becali!” + Chiricheș: ”Asta mă face cel mai fericit”
SuperLiga   |  22:55
Cisotti, după ce a marcat o dublă pentru FCSB: ”Mă bucur că mă laudă Gigi Becali!” + Chiricheș: ”Asta mă face cel mai fericit”
Dan Petrescu a ”tunat” la finalul eșecului cu FCSB: ”N-am mai văzut așa ceva!” + Louis Munteanu, nervos: ”Luăm goluri de...
SuperLiga   |  22:51
Dan Petrescu a ”tunat” la finalul eșecului cu FCSB: ”N-am mai văzut așa ceva!” + Louis Munteanu, nervos: ”Luăm goluri de cascadorii râsului”
"Mulțumim, Cisotti! El e transferul sezonului, nu Bîrligea!". Andrei Ciobanu exultă după succesul campionei în fața CFR-ului:...
Editorialisti   |  22:33
"Mulțumim, Cisotti! El e transferul sezonului, nu Bîrligea!". Andrei Ciobanu exultă după succesul campionei în fața CFR-ului: "Spiritul FCSB e unic, nu se vinde, nu se cumpără, nu se accidentează"
Gigi Becali anunță că lucrează să scoată regula ”under” + Reacția latifundiarului după gafa lui Mihai Popescu din FCSB - CFR
SuperLiga   |  22:22
Gigi Becali anunță că lucrează să scoată regula ”under” + Reacția latifundiarului după gafa lui Mihai Popescu din FCSB - CFR
foto ”A uitat că e fundaș, a crezut că e portar!”. Faza incredibilă care a declanșat nebunia la FCSB - CFR Cluj
SuperLiga   |  21:43
”A uitat că e fundaș, a crezut că e portar!”. Faza incredibilă care a declanșat nebunia la FCSB - CFR Cluj
Rezultate / Clasamente