Antrenorul pe care FCU Craiova îl ”vânează”, după ce negocierile cu Marius Croitoru au picat

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Antrenorul pe care FCU Craiova îl ”vânează”, după ce negocierile cu Marius Croitoru au picat

Daniela Nicolescu   |   Publicat: 29.02.2024 22:50   |  Actualizat: 29.02.2024 22:28

După ce negocierile dintre FCU Craiova 1948 și Marius Croitoru au picat, Adrian Mititelu ar negocia cu Emil Săndoi (58 de ani).

Marius Croitoru a fost prima variantă luată în calcul de Adrian Mititelu pentru înlocuirea lui Giovanni Costantino, însă negocierile au picat în ultimul moment, iar finanțatorul echipei caută în continuare soluții pentru banca tehnică a oltenilor.

Emil Săndoi, posibilul înlocuitor al lui Giovanni Cosnatino

Patronul din Bănie ar intenționa să apeleze la serviciile lui Emil Săndoi, însă tehnicianul nu s-ar grăbi să accepte propunerea ”juveților”.

Astfel, oltenii vor mai sta o perioadă de timp fără un antrenor principal, motiv pentru care în următorul interval ar urma să fie condusă de Vali David, care a fost antrenor cu portarii în staf-ul lui Giovanni Costantino, scrie Prosport.

Mititelu a decis să nu se mai bazeze pe serviciile lui Giovanni Costantino, după ce FCU Craiova a ajuns la patru meciuri consecutive fără victorie. În 2024, echipa din Bănie a învins-o doar pe Dinamo și a mai pierdut cu Rapid și Farul.

Costantino a preluat-o în luna octombrie a anului trecut pe FCU Craiova. A antrenat echipa în 18 meciuri, timp în care a strâns șapte victorii, trei remize și opt înfrângeri.

Costantino: ”Dacă nu mai sunt antrenorul lui FCU, sunt fanul lui FCU”

În cadrul conferinței de presă de după înfrângerea cu Poli Iași, Costantino a ținut să mulțumească echipei, patronului și suporterilor pentru sprijinul acordat pe tot parcursul mandatului său. Antrenorul și-a asumat vina pentru rezultatele negative ale echipei și a declarat că va rămâne suporterul oltenilor.

”Îmi pare rău pentru rezultat. Scuze pentru președinte, pentru Craiova și pentru fani. Am vorbit cu președintele și cred că îmi asum responsabilitatea pentru ce s-a întâmplat.

Nu vreau să vorbesc despre asta. Uneori cred că nu e vorba de profesionalism, despre muncă, uneori cred că oamenii trebuie să își asume responsabilitatea și eu sunt responsabil pentru echipă.

Eu cred că în noiembrie-decembrie jucam cel mai bun fotbal din România. Respect mai mult Craiova, orașul, acest club, Peluza Sud care tot timpul ne-a susținut.

Dacă nu mai sunt antrenorul lui FCU, sunt fanul lui FCU. (n.r. ai lacrimi în ochi?) Nu, nu lacrimi. Fotbalul e emoție. Adrian Mititelu e un președinte care luptă mereu. Incredibil de mult. Un luptător.

Cred că e important ca jucătorii să fie luptători la fel ca președintele”, a spus Giovanni Costantino, la conferința de presă.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Farul - Hermannstadt, de la 15:00, pe iAMsport.ro. Măldărășanu își serbează aniversarea de 50 de ani la Ovidiu!

Rapid - U Cluj, de la 20:00, pe iAMsport.ro. O victorie i-ar aduce pe giuleșteni la un punct de podium!

Costin Ștucan și-a spus părerea sinceră despre acuzațiile lui Ionuț Chirilă la adresa lui Mircea Lucescu

Dan Nistor, aproape de a semna cu Rapid în loc de U Cluj: "Țărane, te-am vrut din secunda unu!"

Istoricul puțin știut dintre Marius Șumudică și Elias Charalambous: ”L-a adus la Vaslui, dar nu prea îl băga. Era supărat, agitat”

A jucat la FCSB și a izbucnit: ”E Steaua! Taci dracu' cu Talpan!”

Cele mai citite

Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”

Diverse  |  17 Aprilie 2025, 09:11
1.
Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"

SuperLiga  |  17 Aprilie 2025, 12:12
2.
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"
Țara în care ar locui Radu Banciu la bătrânețe: ”O sticlă de vin ajunge și la 25.000 de euro. Nu vezi sate sărace”

Diverse  |  18 Aprilie 2025, 17:43
3.
Țara în care ar locui Radu Banciu la bătrânețe: ”O sticlă de vin ajunge și la 25.000 de euro. Nu vezi sate sărace”
Știri de ultimă oră din sport
Farul - Hermannstadt, de la 15:00, pe iAMsport.ro. Măldărășanu își serbează aniversarea de 50 de ani la Ovidiu!
live score Farul - Hermannstadt, de la 15:00, pe iAMsport.ro. Măldărășanu își serbează aniversarea de 50 de ani la Ovidiu!
SuperLiga   |  19 Aprilie 2025, 11:04
Farul - Hermannstadt, de la 15:00, pe iAMsport.ro. Măldărășanu își serbează aniversarea de 50 de ani la Ovidiu!
Rapid - U Cluj, de la 20:00, pe iAMsport.ro. O victorie i-ar aduce pe giuleșteni la un punct de podium!
live score Rapid - U Cluj, de la 20:00, pe iAMsport.ro. O victorie i-ar aduce pe giuleșteni la un punct de podium!
SuperLiga   |  19 Aprilie 2025, 11:01
Rapid - U Cluj, de la 20:00, pe iAMsport.ro. O victorie i-ar aduce pe giuleșteni la un punct de podium!
Florentino Perez a pus ochii pe un mijlocaș din LaLiga. Real Madrid va trebui să plătească 60.000.000 de euro

LaLiga   |  19 Aprilie 2025, 09:03
Florentino Perez a pus ochii pe un mijlocaș din LaLiga. Real Madrid va trebui să plătească 60.000.000 de euro
A jucat la FCSB și a izbucnit: ”E Steaua! Taci dracu' cu Talpan!”
A jucat la FCSB și a izbucnit: ”E Steaua! Taci dracu' cu Talpan!”
SuperLiga   |  19 Aprilie 2025, 08:32
A jucat la FCSB și a izbucnit: ”E Steaua! Taci dracu' cu Talpan!”
Jucătorul de la FCSB pentru care Gigi Becali e dispus să renunțe la clauza de reziliere. Are șanse mari să plece la finalul sezonului

SuperLiga   |  19 Aprilie 2025, 08:08
Jucătorul de la FCSB pentru care Gigi Becali e dispus să renunțe la clauza de reziliere. Are șanse mari să plece la finalul sezonului
Ce fac stranierii români. Olăroiu, învins de echipa lui Amzăr. Stanciu a marcat în victoria lui Damac

Stranieri   |  19 Aprilie 2025, 00:20
Ce fac stranierii români. Olăroiu, învins de echipa lui Amzăr. Stanciu a marcat în victoria lui Damac
AS.RO Milionarul român cu 3 pensii „dă din casă”! Ce „are interzis” de Paşte. Anunţ surpriză
Milionarul român cu 3 pensii „dă din casă”! Ce „are interzis” de Paşte. Anunţ surpriză
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie

Special   |  17 Aprilie 2025, 15:42
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
exclusiv Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Special   |  17 Aprilie 2025, 12:11
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Ce spune Daniel Funeriu despre scandalul pe care l-a avut cu Selly: ”Nu avea nimic de a face cu băiatul ăsta, Selly”

Care este valoarea unui coș de Paște anul acesta. Cele mai cumpărate produse de români

Tarifele lui Donald Trump îi îngenunchează pe cei cu afaceri mici. Taxele au crescut de la 1.000 de dolari la 6.000 pentru un mic antreprenor

video Dan Petrescu, apel către public: ”Sunt foarte mulți oameni cu dependențe, trebuie ajutați! Dacă cineva din anturajul său îl...
SuperLiga   |  12:15
Dan Petrescu, apel către public: ”Sunt foarte mulți oameni cu dependențe, trebuie ajutați! Dacă cineva din anturajul său îl ajuta pe Boupendza, era mai bine. E o lecție”
exclusiv Prunea l-a văzut la treabă și a exclamat: ”Ce maimuță, frate!”
Champions League   |  11:57
Prunea l-a văzut la treabă și a exclamat: ”Ce maimuță, frate!”
Gică Hagi, eclipsat de Ilie Năstase! Șefii lui Real Madrid au rămas uimiți după întâlnirea cu ”Nasty”: ”Puteau să mănânce...
Diverse   |  11:18
Gică Hagi, eclipsat de Ilie Năstase! Șefii lui Real Madrid au rămas uimiți după întâlnirea cu ”Nasty”: ”Puteau să mănânce pâine cu pâine, nu își dădeau seama!”
live score Farul - Hermannstadt, de la 15:00, pe iAMsport.ro. Măldărășanu își serbează aniversarea de 50 de ani la Ovidiu!
SuperLiga   |  11:04
Farul - Hermannstadt, de la 15:00, pe iAMsport.ro. Măldărășanu își serbează aniversarea de 50 de ani la Ovidiu!
live score Rapid - U Cluj, de la 20:00, pe iAMsport.ro. O victorie i-ar aduce pe giuleșteni la un punct de podium!
SuperLiga   |  11:01
Rapid - U Cluj, de la 20:00, pe iAMsport.ro. O victorie i-ar aduce pe giuleșteni la un punct de podium!
exclusiv Costin Ștucan și-a spus părerea sinceră despre acuzațiile lui Ionuț Chirilă la adresa lui Mircea Lucescu
SuperLiga   |  10:36
Costin Ștucan și-a spus părerea sinceră despre acuzațiile lui Ionuț Chirilă la adresa lui Mircea Lucescu
Dan Nistor, aproape de a semna cu Rapid în loc de U Cluj: "Țărane, te-am vrut din secunda unu!"
SuperLiga   |  10:07
Dan Nistor, aproape de a semna cu Rapid în loc de U Cluj: "Țărane, te-am vrut din secunda unu!"
exclusiv Istoricul puțin știut dintre Marius Șumudică și Elias Charalambous: ”L-a adus la Vaslui, dar nu prea îl băga. Era supărat,...
SuperLiga   |  09:32
Istoricul puțin știut dintre Marius Șumudică și Elias Charalambous: ”L-a adus la Vaslui, dar nu prea îl băga. Era supărat, agitat”
Rezultate / Clasamente