CCA sare în apărarea lui Istvan Kovacs după controversele de la U Cluj - Buzău 2-1. Pedeapsa pe care o riscă buzoienii

Denisa Ștefan | Publicat: 19.01.2025 14:40 | Actualizat: 19.01.2025 15:49
Meciul dintre Universitatea Cluj și Gloria Buzău, scor 2-1, s-a soldat cu o serie de acuze grave ale oaspeților, iar Comisia Centrală a Arbitrilor este hotarâtă să ia atitudine.
În partida dintre Universitatea Cluj și Gloria Buzău, primii care au deschis scorul au fost elevii lui Eugen Neagoe, prin Ricardo Matos, în minutul 35.
Cu toate acestea, scorul a fost întors în ultimele minute, atunci când ”Studenții” au înscris de două ori din penalty ('84, '90+1), prin Dan Nistor.
Ambele decizii au fost luate după ce arbitrul George Cătălin Roman a fost chemat la VAR de către Istvan Kovacs.
Budescu și Neagoe, acuzații grave împotriva lui Istvan Kovacs
Originar din Carei, Kovacs este locuitor al Clujului, lucru ce i-a determinat pe buzoieni să acuze că formația lui Sabău a fost favorizată.
După acuzele lui Constantin Budescu și ale lui Eugen Neagoe, Comisia Centrală a Arbitrilor a hotarât să ia măsuri și să facă plângere la Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal, conform Gsp.
Decizia CCA abordează unul dintre articolele Regulamentului Disciplinar. În Articolul 52, care prevede ”Comportarea jignitoare, calomnioasă și declarații care afectează imaginea fotbalului”, se nuanțează că jucătorii sau antrenorii care încalcă regulamentul vor putea fi suspendați între două și șase partide.
Ba mai mult, suspendarea crește dacă este săvârșită prin intermediul media, în acest caz la interviurile de la finalul partidei.
Ce prevede Articolul 52 din Regulamentul FRF
Dacă Comisia de Disciplină a FRF va ajunge la concluzia că declarațiile lui Constantin Budescu și Eugen Neagoe au fost o formă de atingere a imaginii publice sau a reputației lui Istvan Kovacs, atunci cei doi vor fi sancționați în conformitate cu regulamentele.
”1. Fapta unei persoane care prin orice mijloace, cum ar fi gesturi sau cuvinte jignitoare, aduce atingere onoarei, reputaţiei, demnităţii sau imaginii publice a unei persoane, se sancţionează astfel:
a. dacă autorul este un jucător sau antrenor, cu măsura suspendării de la 2 la 6 jocuri;
b. dacă autorul este un oficial sau oficial asimilat, cu măsura suspendării de la 2 la 6 luni.
2. Dacă fapta arătată la alin. 1 a fost săvârşită prin intermediul mass-media, sancţiunile vor fi următoarele:
a. dacă autorul este jucător sau antrenor, membru al echipei tehnice ori oficial cu statut de angajat al clubului, cu suspendare de la 4 la 8 jocuri şi, respectiv, de la 8 la 12 jocuri,în caz de recidivă;
b. dacă autorul este oficial asimilat (finanţator, sponsor, alţii asemenea), acesta va fi sancţionat cu interzicerea oricărei activităţi legate de fotbal de la 6 la 12 luni la prima abatere; la fiecare abatere următoare, sancțiunea aplicată oficialului va fi stabilită prin dublarea sancțiunii aplicată anterior, iar clubul de care aparţine această persoană va fi sancţionat cu scăderea a 3 puncte din cele obţinute în campionatul în care participă echipa de categorie superioară.
3. În cazul sancţionării jucătorilor/antrenorilor/echipă tehnică/oficial, cuantumul penalităţilor sportive aplicabile pentru săvârşirea abaterilor de mai sus, este prevăzut în anexa la prezentul regulament.
4. În cazul sancţionării oficialilor conform prevederilor alin. 2, lit. b, al prezentului articol, penalitatea aplicată este de la 5000 lei la 200.000 de lei la prima abatere; la fiecare abatere următoare, sancțiunea aplicată oficialului se va stabili prin dublarea sancțiunii aplicată anterior.
5. Declarațiile făcute de persoanele arătate la art. 4.1, lit. a) - g), care sunt de natură să prejudicieze în orice mod imaginea fotbalului cum ar fi, dar fără a se limita la: corectitudinea desfășurării jocurilor de fotbal, cele privind prestația arbitrilor, încălcarea unor prevederi regulamentare, activitatea unor persoane care intră sub incidența prezentului regulament, plata unor sume de bani pentru stimularea partenerilor de competiție sau altele asemenea și care nu sunt dovedite, se sancționează la prima abatere cu măsura suspendării de la 8 la 16 jocuri pentru jucători sau antrenori și de la 6 la 12 luni pentru oficiali și penalitate sportivă dela 5000 lei la 300.000 de lei, iar clubul de care aparţine această persoană va fi sancţionat cu scăderea a 3 puncte din cele obţinute în campionatul în care participă echipa de categorie superioară. În caz de recidivă, penalitatea sportivă se va dubla.
6. Penalitățile sportive aplicate în condițiile alin. 2, lit. b) și alin. 4 din prezentul articol, pot depăși maximul general prevăzut la art. 20, alin. 2 din prezentul regulament.
7. Cluburile ai căror jucători, antrenori sau oficiali afectează, în orice fel, imaginea unei competiții prin săvârșirea unor fapte de natură să ducă la discreditarea acesteia, se sancționează cu excluderea din competițiile în curs/sau viitoare de la una la două ediții competiționale.
8. Comportarea jignitoare față de public se sancționeaza potrivit prezentului articol”, prevede Articolul 52 din Regulamentul FRF.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite














