exclusiv Clinton N'Jie s-a destăinuit pentru iAMsport.ro după transferul la Rapid. Cât de grea a fost adaptarea în România, ce spune despre fanii giuleșteni și adevărul relației cu Șumudică

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Clinton N'Jie s-a destăinuit pentru iAMsport.ro după transferul la Rapid. Cât de grea a fost adaptarea în România, ce spune despre fanii giuleșteni și adevărul relației cu Șumudică

Andrei Petrescu , Felix Iacob (foto/video)   |   Publicat: 30.11.2024 14:33   |  Actualizat: 30.11.2024 19:30

Clinton N'Jie (31 de ani), fotbalistul Rapidului, a vobit în cadrul unui interviu oferit pentru iAMsport.ro despre adaptarea sa la viața din România și la fotbalul românesc la aproape 3 luni de la transferul la giuleșteni.

Camerunezul care a evoluat în cariera sa la echipe precum Tottenham, Lyon sau Marseille a vorbit deschis despre adaptarea sa în România, fiind încântat de ce a găsit la Rapid.

Clinton N'Jie: ”Aici, oamenii sunt mult mai deschiși”

Clinton, cum te-ai adaptat în România?
Bine, încă mă adaptez. Sunt de ceva timp aici, este o echipă bună, coechipieri buni, staff bun. Din prima zi am avut o discuție cu președintele și ceilalți. Poți vedea că acest club vrea să crească din ce în ce mai mare. Pentru moment, totul se întâmplă pas cu pas într-o direcție pozitivă.

Cum evaluezi fotbalul nostru? Tu ai jucat în multe ligi importante.
Am văzut câteva meciuri înainte să vin aici deoarece aveam niște prieteni care jucau în campionatul ăsta. Este diferit de orice campionat în care am jucat, mereu este diferit. Este o altă cultură fotbalistică oriunde te duci. Este un campionat diferit și încă învăț fotbalul din România.

Ce îți place și ce nu îți place legat de locuitul în București?
Pentru moment nu sunt lucruri negative deoarece încă nu am vizitat prea mult orașul. Pe de altă parte cred că e un oraș frumos. Chiar înainte să vin în București am auzit multe lucruri bune despre el. Vreau să-l vizitez și să vizitez țara.

Până acum, care sunt diferențele pe care le-ai observat legate de locuitul în România față de celelalte țări în care ai locuit?
Poate clima, mentalitatea oamenilor. Este diferit oriunde te duci. Am fost în Rusia, în Turcia, în Anglia, în Franța și mereu oamenii sunt diferiți. Mai e și limba, bariera lingvistică e mereu importantă. Aici însă cred că oamenii sunt mult mai deschiși, sunt foarte mulți oameni care vorbesc bine engleza, ceea ce e foarte important. E diferit oriunde te duci.

Referitor la limbă, ai învățat ceva în română?
Nu încă. Dar sper să am un profesor ca să învăț mai mult și să mă adaptez mai bine la cultură.

N'Jie: ”Sunt multe asemănări între galeria lui Marseille și cea a Rapidului”

Ai marcat deja în Giulești, cum a fost pentru tine primul gol pentru Rapid?
Este important pentru noi să ajutăm echipa. Este important pentru fanii care vin la stadion să trăiască aceste momente. Avem niște fani minunați. Vrem doar să-i facem fericiți, să le dăm energie să ne împingă de la spate. Pentru asta trebuie să dăm ce avem mai bun. Să marchez în fața lor a fost bine, în special câștigând meciul. Când jucăm acasă, ei ne dau multă energie, este important pentru noi. Dacă noi dăm totul și ei sunt în spatele nostru, nimeni nu ne poate bate în campionat.

Cum sunt fanii comparativ cu cei de la Tottenham, Lyon sau Marseille?
Sunt diferiți. Cum am mai spus, este o cultură diferită peste tot. La Tottenham fanii erau foarte buni, dar într-o manieră diferită. Modul în care văd fotbalul și susțin fotbalul este diferit. La Marseille fanii sunt printre cei mai buni din lume. Sunt multe asemănări între galeria lui Marseille și cea a Rapidului.

Ambele fanatice.
Da. Cred că sunt foarte bune.

Cum este relația ta cu Marius Șumudică?
Avem o relație normală, ca orice alt jucător. Este o persoană foarte directă care spune adevărul despre ce gândește. Mereu discutăm și îmi spune când lucrurile nu merg bine și ce trebuie să fac. Acest gen de oameni sunt buni în fotbal, avem nevoie de ei. Avem o relație bună , a fost o decizie foarte ușoară pentru mine să vin aici când am vorbit cu el deoarece mi-a spus direct ce vrea de la mine. A fost ușor.

Ce s-a întâmplat la meciul cu UTA când te-a schimbat? Ai fost supărat?
Este fotbal. Câteodată avem dreptate sau greșim. În această situație am gândit diferit față de el. După meci am avut o discuție, i-am explicat cum mă simțeam, că putem face mai mult, începusem să-mi simt picioarele mai bine. El mi-a explicat cum a văzut lucrurile și am ajuns la o concluzie și asta a fost. E normal în fotbal să nu fii de aceeași părere, dar câteodată trebuie să arăți mai mult respect în acest gen de situații. Știu că adrenalina câteodată controlează totul, dar după câteva ore am discutat și am lăsat totul în urmă.

Clinton N'Jie l-a ales pe Șumudică în detrimentul lui Pochettino, Rudi Garcia sau Remi Garde

Ai fost la multe cluburi în careira ta. Care a fost cel mai bun jucător cu care ai jucat?
Am avut câțiva jucători foarte buni (n.r. cu care am jucat), dar belgianul Moussa Dembele de la Tottenham a fost minunat. Foarte, foarte bun. Niciodată nu pierdea mingea la antrenament. Niciodată!

Mulți jucători au spus despre el că dribla foarte bine și nu pierdea mingea niciodată.
Era foarte puternic, foarte tehnic, unul dintre cei mai buni. Am avut jucători foarte buni colegi, dar cred că el este unul dintre cei mai buni.

Și cel mai nebun coechipier?
Nebun...O să spun Adil Ramy, la Marseille. Este amuzant, mereu face glume. Este familist, dar iubește să petreacă. Foate amuzant și nebun, ne făcea mereu să râdem în vestiar.

Cum a fost copilăria ta?
Copilăria mea a fost una fericită, liniștită. Mă bucuram de viață locuind împreună cu familia mea. Aveam mulți veri și frați, eram o familie mare. Mă bucuram de fotbal, mergeam la școală cu prietenii. A fost una fericită.

La ce vârstă te-ai apucat de fotbal?
Din ce îmi spune mama mea de foarte mic copil, dar la 11 ani am început să o iau în serios.

Ai încercat și alt sport, sau doar fotbal?
Doar fotbal. Acum joc și alte sporturi. Joc tenis atât de câmp cât și de masă. Nu sunt rău la tenis de masă, la cel de câmp încă învăț, dar îmi place mult.

Dacă nu erai fotbalist probabil jucai tenis acum?
Nu cred, nu. Nu știu ce aș face. Toată viața am visat să joc fotbal

Am un joc pentru tine. Să alegi între antrenorii pentru care ai jucat până acum în carieră.
Andrei Petrescu: Remi Garde sau Mauricio Pochettino?
Clinton N'Jie: Remi Garde

A.P: Remi Garde sau Franck Pasi?
C.N: Remi Garde

A.P:Remi Garde sau Rudi Garcia?
C.N: Remi Garde

A.P: Remi Garde sau Dmitri Khokhlov?
C.N: Dmitri era complicat. Era foarte bun, dar nu i-au dat prea mult timp cu noi, așa că Remi Garde.

A.P:Remi Garde sau Sandro Schwartz?
C.N: Remi Garde

A.P:Remi Garde sau Servet Cetin?
C.N: Remi Garde

A.P: Remi Garde sau Marius Șumudică?
C.N: Marius (n.r: începe să râdă)

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Nicolae Dică, făcut praf de fostul său jucător de la FCSB: ”Nu aveam ce să vorbim! Normal că m-a deranjat”

Clujenii au început războiul psihologic înaintea duelului din Giulești: "Marius Şumudică spune multe. N-au atins mingea timp de 90 de minute"

Gigi Becali s-a săturat de concertele de pe Arena Națională! Mesaj dur pentru Jennifer Lopez: ”Să plece pe câmp, la Ghimpaţi”

Continuă Măldărășanu pe banca lui Hermannstadt? ”După ultimele discuții, lucrurile sunt pozitive”

Momentul în care cariera lui Ionel Dănciulescu a fost în pericol: "Nimeni nu știe"

Fotbalistul de la FCSB care a avut coșmaruri din cauza lui Mihai Neșu: ”I-am dat nevestei un cot noaptea în somn, s-o omor”

Cele mai citite

Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”

Diverse  |  17 Aprilie 2025, 09:11
1.
Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"

SuperLiga  |  17 Aprilie 2025, 12:12
2.
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"
Anghel Iordănescu, trimis să ”repatrieze” legenda din Generația de Aur fugită din România: ”Poți să te întorci, nu o să-ți facă nimic!”

Special  |  15 Aprilie 2025, 12:51
3.
Anghel Iordănescu, trimis să ”repatrieze” legenda din Generația de Aur fugită din România: ”Poți să te întorci, nu o să-ți facă nimic!”
Știri de ultimă oră din sport
Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
super fete Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
Feminin   |  18 Aprilie 2025, 08:46
Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
9 goluri în Manchester United - Lyon! Trupa lui Drăgușin continuă aventura, Hagi e OUT. Rezultatele serii din Europa League și Conference League

Fotbal Internațional   |  18 Aprilie 2025, 00:52
9 goluri în Manchester United - Lyon! Trupa lui Drăgușin continuă aventura, Hagi e OUT. Rezultatele serii din Europa League și Conference League
Ianis Hagi, nota 4 după eliminarea lui Rangers din Europa League: ”Și-a petrecut cea mai mare parte a meciului apărându-se”

Europa League   |  18 Aprilie 2025, 00:25
Ianis Hagi, nota 4 după eliminarea lui Rangers din Europa League: ”Și-a petrecut cea mai mare parte a meciului apărându-se”
Ilie Năstase, la nivelul lui Trump, Ronaldo și Messi: ”A fost Maradona al tenisului! Federer e sub el”
exclusiv Ilie Năstase, la nivelul lui Trump, Ronaldo și Messi: ”A fost Maradona al tenisului! Federer e sub el”
Tenis   |  18 Aprilie 2025, 00:14
Ilie Năstase, la nivelul lui Trump, Ronaldo și Messi: ”A fost Maradona al tenisului! Federer e sub el”
Vești proaste pentru Guardiola! Colegul lui Radu Drăgușin e netransferabil în această vară

Premier League   |  17 Aprilie 2025, 23:45
Vești proaste pentru Guardiola! Colegul lui Radu Drăgușin e netransferabil în această vară
Serena Williams a primit replica din România după comentariul postat pe Internet: "Te-ai proclamat 'regină', dar nu ai jucat curat nici măcar o zi din viața ta"

Tenis   |  17 Aprilie 2025, 23:22
Serena Williams a primit replica din România după comentariul postat pe Internet: "Te-ai proclamat 'regină', dar nu ai jucat curat nici măcar o zi din viața ta"
AS.RO Fiul lui Ion Ţiriac a atacat-o devastator pe Serena Williams! Acuzaţii teribile ale acestuia
Fiul lui Ion Ţiriac a atacat-o devastator pe Serena Williams! Acuzaţii teribile ale acestuia
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie

Special   |  17 Aprilie 2025, 15:42
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
exclusiv Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Special   |  17 Aprilie 2025, 12:11
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Ce spune Daniel Funeriu despre scandalul pe care l-a avut cu Selly: ”Nu avea nimic de a face cu băiatul ăsta, Selly”

Care este valoarea unui coș de Paște anul acesta. Cele mai cumpărate produse de români

Tarifele lui Donald Trump îi îngenunchează pe cei cu afaceri mici. Taxele au crescut de la 1.000 de dolari la 6.000 pentru un mic antreprenor

Cristi Balaj avertizează în privința unei ”stări de neliniște” la CFR Cluj, înaintea derby-ul cu FCSB
SuperLiga   |  10:37
Cristi Balaj avertizează în privința unei ”stări de neliniște” la CFR Cluj, înaintea derby-ul cu FCSB
Nicolae Dică, făcut praf de fostul său jucător de la FCSB: ”Nu aveam ce să vorbim! Normal că m-a deranjat”
SuperLiga   |  10:07
Nicolae Dică, făcut praf de fostul său jucător de la FCSB: ”Nu aveam ce să vorbim! Normal că m-a deranjat”
Mesajul postat de Fabrizio Romano după ce Aaron Boupendza s-a stins din viață, la doar 28 de ani
Diverse   |  09:40
Mesajul postat de Fabrizio Romano după ce Aaron Boupendza s-a stins din viață, la doar 28 de ani
Gestul inegalabil făcut de Gigi Becali pentru Teodora Stoica, în momentul în care s-a îmbolnăvit: ”E altfel de om”
Diverse   |  09:13
Gestul inegalabil făcut de Gigi Becali pentru Teodora Stoica, în momentul în care s-a îmbolnăvit: ”E altfel de om”
super fete Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
Feminin   |  08:46
Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
exclusiv S-a aflat cine e al treilea ”tricolor” care a fugit din cantonamentul din San Marino, alături de Tamaș și Mutu: ”El e...
Diverse   |  08:14
S-a aflat cine e al treilea ”tricolor” care a fugit din cantonamentul din San Marino, alături de Tamaș și Mutu: ”El e ciripitorul. Nu a fost Torje!”. Dezvăluire după aproape 15 ani
9 goluri în Manchester United - Lyon! Trupa lui Drăgușin continuă aventura, Hagi e OUT. Rezultatele serii din Europa League...
Fotbal Internațional   |  00:52
9 goluri în Manchester United - Lyon! Trupa lui Drăgușin continuă aventura, Hagi e OUT. Rezultatele serii din Europa League și Conference League
Ianis Hagi, nota 4 după eliminarea lui Rangers din Europa League: ”Și-a petrecut cea mai mare parte a meciului apărându-se”
Europa League   |  00:25
Ianis Hagi, nota 4 după eliminarea lui Rangers din Europa League: ”Și-a petrecut cea mai mare parte a meciului apărându-se”
Rezultate / Clasamente