Comunicat oficial emis de Dinamo după ce s-a vehiculat că Amzăr și Ghezali au semnat cu Dinamo: ”Asta e primordial”

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Comunicat oficial emis de Dinamo după ce s-a vehiculat că Amzăr și Ghezali au semnat cu Dinamo: ”Asta e primordial”

Redactia   |   Publicat: 01.08.2023 18:16   |  Actualizat: 01.08.2023 20:13

Clubul Dinamo a ținut să ofere un răspuns după zvonurile apărute în presă care anunță posibilele transferuri ale lui Costin Amzăr (20 de ani) și Lamine Ghezali (24 de ani) la Rapid.

Formația condusă de Ovidiu Burcă nu s-a putut baza la meciul cu Sepsi pe doi dintre fotbaliștii care au pus umărul la promovarea în prima ligă, Costin Amzăr și Lamine Ghezali.

Dinamo dezminte că există negocieri cu Rapid pentru transferurile lui Amzăr și Ghezali

Aceștia au avut probleme medicale și nu au fost trecuți pe foaia de joc, lucru care a lăsat loc de interpretări.

S-a vorbit în mediul online că Rapid i-ar fi transferat atât pe Ghezali, cât și pe Amzăr, iar pentru acesta din urmă ar fi urmat să plătească 200.000 de euro.

Totuși, cei de la Dinamo au reacționat și au transmis, pe canalele oficiale de comunicare, că cei doi nu au primit, de fapt, vreo ofertă și că nu au semnat cu altă echipă.

Comunicatul lui Dinamo

Clubul Dinamo 1948, prin Administratorul Special Vlad Iacob, precizează următoarele:

Dezmint informațiile vehiculate în spațiul public legate de potențiale transferuri ale jucătorilor noștri. Clubul nu a primit vreo ofertă pentru Costin Amzăr sau Lamine Ghezali. Nu există tratative sau discuții oficiale în acest sens.

Planul sportiv este primordial pentru Dinamo și ne dorim să păstrăm toți jucătorii importanți”, se arată în mesajul postat de ”câini”.

Ce a spus Ovidiu Burcă după înfrângerea clară cu Sepsi

Deși Dinamo a fost înfrântă la trei goluri, Ovidiu Burcă nu a fost nemulțumit de prestația echipe pe care o pregătește și și-a manifestat optimismul în privința viitorului formației.

"La Dinamo este tot timpul presiune. Cred că astăzi, față de celelalte două mecuri, chiar nu am ce să le reproșez jucătorilor. Poate dacă marcam primii era cu totul soarta partidei.

Mai avem încă puțin pentru a ajunge la nivelul pe care ni-l dorim. Diferența nu a fost atât de mare, dimpotrivă. Ne așteptam să nu fie ușor, mai ales când am văzut cu cine jucăm în primele etape.

Ne trebuie mai mult spirit, ne trebuie decizii bune în momentele cheie, aveam nevoie de mai multă luciditate. Trebuie să rămân calm, lucid, este o realitate pe care trebuie să acceptăm.

Știți foarte bine că anul trecut ne-am calificat cu greu în play-off. Am pornit de la nimic și am ajuns foarte departe. La fel facem și anul ăsta.

Știți foarte bine că am adus jucătorii târziu, eu sunt aici să ofer soluții pentru condițiile date. Oamenii trebuie să înțeleagă că există o realitate și eu mă lupt cu ea zilnic.

Mai sunt discuții cu anumiți jucători. Realitatea partidelor ne arată și lipsurile pe care le avem. Suntem la un club care nu acceptă mediocritatea. Nu putem să spunem că vrem să ne salvăm de la retrogradare", a spus Ovidiu Burcă.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Radu Naum a răbufnit: ”Nu credem că în țara asta femeile pot gândi o întrebare?”

Dan Nistor le face în ciudă rapidiștilor: ”Nu m-au vrut, eu le-am demonstrat că sunt bun””

Ovidiu Sabău, mesaj clar după victoria cu Rapid: ”Un rezultat care ne dă speranțe” + Ce fotbalist a remarcat antrenorul

A ”predat armele” Rapid în campionat? Marius Șumudică: ”Va fi destul de greu să mai luptăm pentru locurile din față”

Conducerea Rapidului i-a decis soarta lui Șumudică, după eșecul cu U Cluj: ”Lucrăm deja la strategia pentru stagiunea viitoare”

Alexandru Chipciu, declarație neașteptată după victoria cu Rapid: ”E frumos să joci în Giulești, îți vine să cânți și tu imnul cu ei”

Cele mai citite

Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”

Diverse  |  17 Aprilie 2025, 09:11
1.
Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"

SuperLiga  |  17 Aprilie 2025, 12:12
2.
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"
Țara în care ar locui Radu Banciu la bătrânețe: ”O sticlă de vin ajunge și la 25.000 de euro. Nu vezi sate sărace”

Diverse  |  18 Aprilie 2025, 17:43
3.
Țara în care ar locui Radu Banciu la bătrânețe: ”O sticlă de vin ajunge și la 25.000 de euro. Nu vezi sate sărace”
Știri de ultimă oră din sport
Dan Nistor le face în ciudă rapidiștilor: ”Nu m-au vrut, eu le-am demonstrat că sunt bun””
Dan Nistor le face în ciudă rapidiștilor: ”Nu m-au vrut, eu le-am demonstrat că sunt bun””
SuperLiga   |  19 Aprilie 2025, 23:41
Dan Nistor le face în ciudă rapidiștilor: ”Nu m-au vrut, eu le-am demonstrat că sunt bun””
Ce fac stranierii români. Rațiu, o nouă evoluție de top pentru Rayo. Înfrângere pentru Nedelcearu în Rusia

Stranieri   |  19 Aprilie 2025, 23:30
Ce fac stranierii români. Rațiu, o nouă evoluție de top pentru Rayo. Înfrângere pentru Nedelcearu în Rusia
Ovidiu Sabău, mesaj clar după victoria cu Rapid: ”Un rezultat care ne dă speranțe” + Ce fotbalist a remarcat antrenorul
Ovidiu Sabău, mesaj clar după victoria cu Rapid: ”Un rezultat care ne dă speranțe” + Ce fotbalist a remarcat antrenorul
SuperLiga   |  19 Aprilie 2025, 23:00
Ovidiu Sabău, mesaj clar după victoria cu Rapid: ”Un rezultat care ne dă speranțe” + Ce fotbalist a remarcat antrenorul
Conducerea Rapidului i-a decis soarta lui Șumudică, după eșecul cu U Cluj: ”Lucrăm deja la strategia pentru stagiunea viitoare”
Conducerea Rapidului i-a decis soarta lui Șumudică, după eșecul cu U Cluj: ”Lucrăm deja la strategia pentru stagiunea viitoare”
SuperLiga   |  19 Aprilie 2025, 22:48
Conducerea Rapidului i-a decis soarta lui Șumudică, după eșecul cu U Cluj: ”Lucrăm deja la strategia pentru stagiunea viitoare”
Rapid - U Cluj 0-2! Jucătorii lui Sabău înving din nou, iar giuleștenii sunt tot mai departe de podium

SuperLiga   |  19 Aprilie 2025, 21:57
Rapid - U Cluj 0-2! Jucătorii lui Sabău înving din nou, iar giuleștenii sunt tot mai departe de podium
Ce performanță! Sabrina Voinea a câștigat aurul la sol, la Cupa Mondială de gimnastică

Gimnastică   |  19 Aprilie 2025, 21:43
Ce performanță! Sabrina Voinea a câștigat aurul la sol, la Cupa Mondială de gimnastică
AS.RO Milionarul român cu 3 pensii „dă din casă”! Ce „are interzis” de Paşte. Anunţ surpriză
Milionarul român cu 3 pensii „dă din casă”! Ce „are interzis” de Paşte. Anunţ surpriză
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie

Special   |  17 Aprilie 2025, 15:42
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
exclusiv Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Special   |  17 Aprilie 2025, 12:11
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Ce spune Daniel Funeriu despre scandalul pe care l-a avut cu Selly: ”Nu avea nimic de a face cu băiatul ăsta, Selly”

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă și în acest an în România. Când va ajunge în toate bisericile din țară

ANPC îi taxează pe comercianți chiar înainte de Paște! Piedone a luat la verificat etichetele cozonacilor din magazine și a descoperit o serie de nereguli
ANPC îi taxează pe comercianți chiar înainte de Paște! Piedone a luat la verificat etichetele cozonacilor din magazine și a descoperit o serie de nereguli
ANPC îi taxează pe comercianți chiar înainte de Paște! Piedone a luat la verificat etichetele cozonacilor din magazine și a descoperit o serie de nereguli
Radu Naum a răbufnit: ”Nu credem că în țara asta femeile pot gândi o întrebare?”
SuperLiga   |  00:08
Radu Naum a răbufnit: ”Nu credem că în țara asta femeile pot gândi o întrebare?”
Dan Nistor le face în ciudă rapidiștilor: ”Nu m-au vrut, eu le-am demonstrat că sunt bun””
SuperLiga   |  23:41
Dan Nistor le face în ciudă rapidiștilor: ”Nu m-au vrut, eu le-am demonstrat că sunt bun””
Ce fac stranierii români. Rațiu, o nouă evoluție de top pentru Rayo. Înfrângere pentru Nedelcearu în Rusia
Stranieri   |  23:30
Ce fac stranierii români. Rațiu, o nouă evoluție de top pentru Rayo. Înfrângere pentru Nedelcearu în Rusia
Ovidiu Sabău, mesaj clar după victoria cu Rapid: ”Un rezultat care ne dă speranțe” + Ce fotbalist a remarcat antrenorul
SuperLiga   |  23:00
Ovidiu Sabău, mesaj clar după victoria cu Rapid: ”Un rezultat care ne dă speranțe” + Ce fotbalist a remarcat antrenorul
A ”predat armele” Rapid în campionat? Marius Șumudică: ”Va fi destul de greu să mai luptăm pentru locurile din față”
SuperLiga   |  22:53
A ”predat armele” Rapid în campionat? Marius Șumudică: ”Va fi destul de greu să mai luptăm pentru locurile din față”
Conducerea Rapidului i-a decis soarta lui Șumudică, după eșecul cu U Cluj: ”Lucrăm deja la strategia pentru stagiunea viitoare”
SuperLiga   |  22:48
Conducerea Rapidului i-a decis soarta lui Șumudică, după eșecul cu U Cluj: ”Lucrăm deja la strategia pentru stagiunea viitoare”
Alexandru Chipciu, declarație neașteptată după victoria cu Rapid: ”E frumos să joci în Giulești, îți vine să cânți și tu...
SuperLiga   |  22:46
Alexandru Chipciu, declarație neașteptată după victoria cu Rapid: ”E frumos să joci în Giulești, îți vine să cânți și tu imnul cu ei”
foto Mesaj sfâșietor pentru Boupendza pe scările stadionului din Giulești
SuperLiga   |  22:31
Mesaj sfâșietor pentru Boupendza pe scările stadionului din Giulești
Rezultate / Clasamente