Conducerea Rapidului se implică în duelul dintre Șumudică și Moldovan: "Există anumite frustrări"

Marius Șumudică și Virel Moldovan, în cadrul conferinței de prezentare a antrenorului Galerie foto (1 fotografii): Conducerea Rapidului se implică în duelul dintre Șumudică și Moldovan: "Există anumite frustrări"
Foto: Sport Pictures  |   Marius Șumudică și Virel Moldovan, în cadrul conferinței de prezentare a antrenorului

Denisa Ștefan   |   Publicat: 01.10.2024 18:25   |  Actualizat: 01.10.2024 20:16

Victor Angelescu, acționarul minoritar al celor de la Rapid, a vorbit despre neînțelegerile și tensiunile care există între Marius Șumudică (53 de ani), antrenorul din Giulești, și Viorel Moldovan (52 de ani), președintele clubului.

După ce formația antrenată de Marius Șumudică nu a reușit să obțină prima victorie pe teren propriu de la numirea sa pe banca tehnică, Viorel Moldovan, președintele clubului, a reacționat destul de acid.

”Arătăm a infanterie ușoară. Suntem frustrați, vrem să oferim altceva, să ridicăm nivelul, dar în momentul de față atât se poate, sper să creștem în joc”, a spus, printre altele, Moldovan.

Reacția lui ”Șumi” nu a întârziat să apară. Tehnicianul s-a declarat ”dezgustat” de cele auzite.

”Îl respect, e colegul meu, dar am plecat puţin dezgustat când am văzut declaraţia”, a spus ”Șumi”.

Victor Angelescu, intervenție în conflictul dintre Șumudică și Moldovan

Acționarul minoritar al celor din Giulești, Victor Angelescu, a declarat că nu va lua partea niciunuia dintre cei implicați în conflict, căci aceștia știu cel mai bine ce s-a întâmplat, dar că nu crede că există o adevărată problemă între ei.

”(n.r. Ce părere aveți despre neînțelegerile dintre Șumudică și Moldovan?) Ar trebui să îi întrebați pe ei, nu am apucat să vorbesc cu fiecare în parte. Nici nu există un conflict real, nu am de gând să iau partea niciunuia dintre ei, nu avem încă prima victorie pe Giulești, există anumite frustrări.

Știu că și Viorel Moldovan merge des la antrenamente, am și vorbit după meciul cu Oțelul. Probabil Șumi s-a referit la jucători, în ei a dat. Nu e o problemă între ei, din ce știu eu.

(n.r. Șumudică a zis că este ”dezgustat”) Poate ar fi trebuit să folosească un cuvânt mai ușor, dar știți că spune lucruri fix așa cum le gândește. Dar nu putem să ne luăm de la un cuvânt. El de când a venit la Rapid se comportă mai mult decât civilizat. Cu toții ne dorim să fim mai sus.

”Sunt convins că vor vorbi”

(n.r. Va exista un dialog?) Bănuiesc că vă referiți la acționari, normal că există o linie, dar ei sunt liberi să își exprime părerea. Trebuie să aibă în minte că suntem un club mare, dar nu putem să le spunem ce cuvinte să folosească, probabil va exista un dialog între ei, fiecare a interpretat diferit, până la urmă sunt președintele și antrenorul și sunt convins că vor vorbi.

(n.r. Dinu Gheorghe a spus că au probleme de mult) Mă îndoiesc, dar nu pot să comentez despre ceva de acum mai mulți ani. Eu nu știu să fi fost vreo prolemă între ei”, a declarat președintele giuleștenillor, la Digi Sport.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Ce a putut să facă Mircea Lucescu după ce și-a prins doi jucători fumând în cameră: ”Ne vedea prin ceață”

Farul Constanța nu a primit licența pentru cupele europene! Problema cu care se confruntă echipa lui Gică Hagi

Cristi Balaj avertizează în privința unei ”stări de neliniște” la CFR Cluj, înaintea derby-ul cu FCSB

Nicolae Dică, făcut praf de fostul său jucător de la FCSB: ”Nu aveam ce să vorbim! Normal că m-a deranjat”

Clujenii au început războiul psihologic înaintea duelului din Giulești: "Marius Şumudică spune multe. N-au atins mingea timp de 90 de minute"

Gigi Becali s-a săturat de concertele de pe Arena Națională! Mesaj dur pentru Jennifer Lopez: ”Să plece pe câmp, la Ghimpaţi”

Cele mai citite

Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”

Diverse  |  17 Aprilie 2025, 09:11
1.
Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"

SuperLiga  |  17 Aprilie 2025, 12:12
2.
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"
Anghel Iordănescu, trimis să ”repatrieze” legenda din Generația de Aur fugită din România: ”Poți să te întorci, nu o să-ți facă nimic!”

Special  |  15 Aprilie 2025, 12:51
3.
Anghel Iordănescu, trimis să ”repatrieze” legenda din Generația de Aur fugită din România: ”Poți să te întorci, nu o să-ți facă nimic!”
Știri de ultimă oră din sport
Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
super fete Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
Feminin   |  18 Aprilie 2025, 08:46
Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
9 goluri în Manchester United - Lyon! Trupa lui Drăgușin continuă aventura, Hagi e OUT. Rezultatele serii din Europa League și Conference League

Fotbal Internațional   |  18 Aprilie 2025, 00:52
9 goluri în Manchester United - Lyon! Trupa lui Drăgușin continuă aventura, Hagi e OUT. Rezultatele serii din Europa League și Conference League
Ianis Hagi, nota 4 după eliminarea lui Rangers din Europa League: ”Și-a petrecut cea mai mare parte a meciului apărându-se”

Europa League   |  18 Aprilie 2025, 00:25
Ianis Hagi, nota 4 după eliminarea lui Rangers din Europa League: ”Și-a petrecut cea mai mare parte a meciului apărându-se”
Ilie Năstase, la nivelul lui Trump, Ronaldo și Messi: ”A fost Maradona al tenisului! Federer e sub el”
exclusiv Ilie Năstase, la nivelul lui Trump, Ronaldo și Messi: ”A fost Maradona al tenisului! Federer e sub el”
Tenis   |  18 Aprilie 2025, 00:14
Ilie Năstase, la nivelul lui Trump, Ronaldo și Messi: ”A fost Maradona al tenisului! Federer e sub el”
Vești proaste pentru Guardiola! Colegul lui Radu Drăgușin e netransferabil în această vară

Premier League   |  17 Aprilie 2025, 23:45
Vești proaste pentru Guardiola! Colegul lui Radu Drăgușin e netransferabil în această vară
Serena Williams a primit replica din România după comentariul postat pe Internet: "Te-ai proclamat 'regină', dar nu ai jucat curat nici măcar o zi din viața ta"

Tenis   |  17 Aprilie 2025, 23:22
Serena Williams a primit replica din România după comentariul postat pe Internet: "Te-ai proclamat 'regină', dar nu ai jucat curat nici măcar o zi din viața ta"
AS.RO Fiul lui Ion Ţiriac a atacat-o devastator pe Serena Williams! Acuzaţii teribile ale acestuia
Fiul lui Ion Ţiriac a atacat-o devastator pe Serena Williams! Acuzaţii teribile ale acestuia
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie

Special   |  17 Aprilie 2025, 15:42
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
exclusiv Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Special   |  17 Aprilie 2025, 12:11
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Ce spune Daniel Funeriu despre scandalul pe care l-a avut cu Selly: ”Nu avea nimic de a face cu băiatul ăsta, Selly”

Care este valoarea unui coș de Paște anul acesta. Cele mai cumpărate produse de români

Tarifele lui Donald Trump îi îngenunchează pe cei cu afaceri mici. Taxele au crescut de la 1.000 de dolari la 6.000 pentru un mic antreprenor
Tarifele lui Donald Trump îi îngenunchează pe cei cu afaceri mici. Taxele au crescut de la 1.000 de dolari la 6.000 pentru un mic antreprenor
Tarifele lui Donald Trump îi îngenunchează pe cei cu afaceri mici. Taxele au crescut de la 1.000 de dolari la 6.000 pentru un mic antreprenor
Ce a putut să facă Mircea Lucescu după ce și-a prins doi jucători fumând în cameră: ”Ne vedea prin ceață”
SuperLiga   |  11:19
Ce a putut să facă Mircea Lucescu după ce și-a prins doi jucători fumând în cameră: ”Ne vedea prin ceață”
exclusiv Farul Constanța nu a primit licența pentru cupele europene! Problema cu care se confruntă echipa lui Gică Hagi
SuperLiga   |  10:55
Farul Constanța nu a primit licența pentru cupele europene! Problema cu care se confruntă echipa lui Gică Hagi
Cristi Balaj avertizează în privința unei ”stări de neliniște” la CFR Cluj, înaintea derby-ul cu FCSB
SuperLiga   |  10:37
Cristi Balaj avertizează în privința unei ”stări de neliniște” la CFR Cluj, înaintea derby-ul cu FCSB
Nicolae Dică, făcut praf de fostul său jucător de la FCSB: ”Nu aveam ce să vorbim! Normal că m-a deranjat”
SuperLiga   |  10:07
Nicolae Dică, făcut praf de fostul său jucător de la FCSB: ”Nu aveam ce să vorbim! Normal că m-a deranjat”
Mesajul postat de Fabrizio Romano după ce Aaron Boupendza s-a stins din viață, la doar 28 de ani
Diverse   |  09:40
Mesajul postat de Fabrizio Romano după ce Aaron Boupendza s-a stins din viață, la doar 28 de ani
Gestul inegalabil făcut de Gigi Becali pentru Teodora Stoica, în momentul în care s-a îmbolnăvit: ”E altfel de om”
Diverse   |  09:13
Gestul inegalabil făcut de Gigi Becali pentru Teodora Stoica, în momentul în care s-a îmbolnăvit: ”E altfel de om”
super fete Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
Feminin   |  08:46
Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
exclusiv S-a aflat cine e al treilea ”tricolor” care a fugit din cantonamentul din San Marino, alături de Tamaș și Mutu: ”El e...
Diverse   |  08:14
S-a aflat cine e al treilea ”tricolor” care a fugit din cantonamentul din San Marino, alături de Tamaș și Mutu: ”El e ciripitorul. Nu a fost Torje!”. Dezvăluire după aproape 15 ani
Rezultate / Clasamente