Dan Nistor acuză arbitrajul după U Cluj - FCSB 1-2: "Am o vârstă și-mi dau seama" + Gafa făcută în declarații

Centralul Marcel Bîrsan a fost ținta reproșurilor venite din partea celor de la Universitatea Cluj Galerie foto(3) Galerie foto (3 fotografii): Dan Nistor acuză arbitrajul după U Cluj - FCSB 1-2: "Am o vârstă și-mi dau seama" + Gafa făcută în declarații
Foto: Sport Pictures  |   Centralul Marcel Bîrsan a fost ținta reproșurilor venite din partea celor de la Universitatea Cluj

George Drafta   |   Publicat: 11.11.2024 00:12   |  Actualizat: 11.11.2024 00:16

Dan Nistor (36 de ani), mijlocașul central al Universității Cluj, s-a arătat deranjat la finalul meciului pierdut de echipa sa în fața celor de la FCSB, scor 1-2, în privința delegării unui arbitru din București la un meci în care echipa sa a întâlnit campioana României.

Universitatea Cluj a pierdut primul meci pe teren propriu în acest campionat, iar avansul din fruntea clasamentului începe să se topească.

Dacă roș-albaștrii se impun și în restanța cu FC Botoșani, atunci între echipa lui Ioan Ovidiu Sabău și campioana României vor mai rămâne doar 3 puncte.

Nistor a acuzat arbitrajul

Ajuns în iarna lui 2022 la Universitatea Cluj, Nistor a fost în premieră învins de FCSB la al patrulea meci jucat între cele două echipe de atunci. Precedentele se încheiaseră toate cu remize.

După acest eșec, Nistor s-a dezlănțuit la adresa centralului Marcel Bîrsan, care i-a îngălbenit pe Chipciu și Simion, iar cei doi vor fi suspendați pentru jocul din etapa următoare.

Decarul Universității Cluj a făcut și o confuzie în discursul său de la finalul meciului. A încurcat adversara celor de la Rapid din această etapă, meci la care făcea referire în același context al arbitrajului.

Nistor, în duel cu Octavian Popescu, în meciul cu FCSB

"A fost o primă repriză foarte slabă făcută de noi, am avut situații pe contraatac, dar prima oară când joc și avem arbitru de la bucurești, am văzut Rapidul cu Hermannstadt (n.r. cu UTA), am avut penalty lor li s-a dat nouă, nu.

Am făcut un gest către Alex și a primit galben, și el și Simion sunt suspendați. Dar acest lucru nu scuză prestația noastră, până acum nu s-a întâmplat să avem arbitru de la București.

Mi-ar plăcea să avem arbitru din Cluj la meciul nostru următor, cu UTA. Nu suntem în străinătate, este prima oară când ni se întâmplă așa", a reacționat Dan Nistor la finalul partidei pierdute cu FCSB.

Nistor își asumă vina pentru primirea golului secund de către echipa sa și recunoaște că prestația sa a lăsat de dorit pe durata celor 90 de minute.

"Am greșit multă pase, am greșit la golul doi, îmi pare nespus de rău, îmi pare rău pentru suporteri, nu ne-am ridicat la nivelul lor. Ne-am dat noi singuri golurile, ne-am bătut singuri, sunt mici chestii care au început să nu îmi placă, mai multe trag concluzii oamenii din studio.

La primul lor gol a fost fault la mine, la Edjouma. Va fi o pauză acum și sperăm să rectificăm greșelile pe care le-am făcut cel mai important este să ne calificăm în play-off, e pălăria prea mare chestia cu titlul", a adăugat fotbalistul ardelenilor.

Blănuță a ajuns la 6 goluri marcate în SuperLigă după reușita din partida cu FCSB

Blănuță vrea stadion plin la fiecare meci al echipei sale

Autorul singurului gol al liderului în meciul de duminică seară a fost la rândul său dezamăgit de deznodământul duelului de pe Cluj Arena.

Arenă care a fost aproape plină cu ocazia acestui derby. Așa cum ar vrea Blănuță să vadă stadionul la fiecare partidă a echipei sale de pe teren propriu.

"Din păcate am pierdut cele trei puncte, a fost un meci important pentru noi pentru a ne distanța în clasament, dar abia este prima etapă din retur, mai sunt multe meciuri ne-a lipsit puțin curajul, dar în a doua repriză ne-am arătat mai mult la joc, sperăm să fie o lecție.

Nu putem spune că ne-am bazat pe asta, că ei o să cedeze, trebuia să dăm noi mai mult, asta cred eu. Nu înseamnă că noi trebuie să ne descurajăm, e o presiune care ar trebui să ne ajute să luăm meci cu meci fiindcă o să fie o luptă grea.

A fost o atmofseră frumoasă și le mulțumim suporterilor că au avut încredere în noi, dar să fie prezență așa la toate meciurile nu doar cu cele mari", a transmis și Blănuță.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Fotbalistul de la Rapid care a ratat transferul la Porto: ”În iarnă am vrut să-l duc acolo”

Mircea Rednic l-a ironizat pe Dorinel Munteanu, după UTA - Sepsi 1-1: "Nu știu dacă a fost la prima repriză"

Dorinel Munteanu nu mai are răbdare la Sepsi: ”Sunt niște lacune pe care trebuie să le rezolvăm”

UTA Arad - Sepsi 1-1. Remiză pentru arădeni în ziua celebrării a 80 de ani de la înființarea clubului

Atmosferă electrizantă pe stadion la startul meciului dintre UTA și Sepsi. Scenografie spectaculoasă în peluza alb-roșie

Eric Bicfalvi își dezvăluie latura altruistă: ”Nu pot fi egoist la 37 de ani, îmi doresc ca situația să fie bună”

Cele mai citite

Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”

Diverse  |  17 Aprilie 2025, 09:11
1.
Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"

SuperLiga  |  17 Aprilie 2025, 12:12
2.
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"
UEFA s-a opus momentului de reculegere la Ucraina - România. Tricolorii și-au câștigat respectul cu gestul pe care l-au făcut

Echipa Națională  |  16 Aprilie 2025, 10:28
3.
UEFA s-a opus momentului de reculegere la Ucraina - România. Tricolorii și-au câștigat respectul cu gestul pe care l-au făcut
Știri de ultimă oră din sport
Ce fac stranierii români. Olăroiu, învins de echipa lui Amzăr. Stanciu a marcat în victoria lui Damac

Stranieri   |  19 Aprilie 2025, 00:20
Ce fac stranierii români. Olăroiu, învins de echipa lui Amzăr. Stanciu a marcat în victoria lui Damac
Mircea Rednic l-a ironizat pe Dorinel Munteanu, după UTA - Sepsi 1-1: "Nu știu dacă a fost la prima repriză"
Mircea Rednic l-a ironizat pe Dorinel Munteanu, după UTA - Sepsi 1-1: "Nu știu dacă a fost la prima repriză"
SuperLiga   |  18 Aprilie 2025, 23:00
Mircea Rednic l-a ironizat pe Dorinel Munteanu, după UTA - Sepsi 1-1: "Nu știu dacă a fost la prima repriză"
Jucătorul cumpărat de Milan cu 24.000.000 de euro și-a anunțat retragerea la doar 31 ani: ”M-am confruntat cu dezamăgiri de-a lungul timpului”

Serie A   |  18 Aprilie 2025, 22:43
Jucătorul cumpărat de Milan cu 24.000.000 de euro și-a anunțat retragerea la doar 31 ani: ”M-am confruntat cu dezamăgiri de-a lungul timpului”
Dorinel Munteanu nu mai are răbdare la Sepsi: ”Sunt niște lacune pe care trebuie să le rezolvăm”
Dorinel Munteanu nu mai are răbdare la Sepsi: ”Sunt niște lacune pe care trebuie să le rezolvăm”
SuperLiga   |  18 Aprilie 2025, 22:26
Dorinel Munteanu nu mai are răbdare la Sepsi: ”Sunt niște lacune pe care trebuie să le rezolvăm”
UTA Arad - Sepsi 1-1. Remiză pentru arădeni în ziua celebrării a 80 de ani de la înființarea clubului
UTA Arad - Sepsi 1-1. Remiză pentru arădeni în ziua celebrării a 80 de ani de la înființarea clubului
SuperLiga   |  18 Aprilie 2025, 22:01
UTA Arad - Sepsi 1-1. Remiză pentru arădeni în ziua celebrării a 80 de ani de la înființarea clubului
Eliminarea lui Lazio a fost decisivă! După Anglia, încă o țară și-a asigurat 5 locuri în sezonul următor din Liga Campionilor

Champions League   |  18 Aprilie 2025, 21:36
Eliminarea lui Lazio a fost decisivă! După Anglia, încă o țară și-a asigurat 5 locuri în sezonul următor din Liga Campionilor
AS.RO Milionarul român, şocat de moartea lui Aaron Boupendza! Mărturia dureroasă a acestuia. Unde s-au văzut
Milionarul român, şocat de moartea lui Aaron Boupendza! Mărturia dureroasă a acestuia. Unde s-au văzut
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie

Special   |  17 Aprilie 2025, 15:42
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
exclusiv Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Special   |  17 Aprilie 2025, 12:11
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Ce spune Daniel Funeriu despre scandalul pe care l-a avut cu Selly: ”Nu avea nimic de a face cu băiatul ăsta, Selly”

Care este valoarea unui coș de Paște anul acesta. Cele mai cumpărate produse de români

Tarifele lui Donald Trump îi îngenunchează pe cei cu afaceri mici. Taxele au crescut de la 1.000 de dolari la 6.000 pentru un mic antreprenor
Tarifele lui Donald Trump îi îngenunchează pe cei cu afaceri mici. Taxele au crescut de la 1.000 de dolari la 6.000 pentru un mic antreprenor
Tarifele lui Donald Trump îi îngenunchează pe cei cu afaceri mici. Taxele au crescut de la 1.000 de dolari la 6.000 pentru un mic antreprenor
Ce fac stranierii români. Olăroiu, învins de echipa lui Amzăr. Stanciu a marcat în victoria lui Damac
Stranieri   |  00:20
Ce fac stranierii români. Olăroiu, învins de echipa lui Amzăr. Stanciu a marcat în victoria lui Damac
De necrezut! Starul din tenis, acuzat de fosta cu origini române, a fost provocat din tribune: ”Haide, bătăuș de soție!”
Tenis   |  00:03
De necrezut! Starul din tenis, acuzat de fosta cu origini române, a fost provocat din tribune: ”Haide, bătăuș de soție!”
Fotbalistul de la Rapid care a ratat transferul la Porto: ”În iarnă am vrut să-l duc acolo”
SuperLiga   |  23:33
Fotbalistul de la Rapid care a ratat transferul la Porto: ”În iarnă am vrut să-l duc acolo”
Mircea Rednic l-a ironizat pe Dorinel Munteanu, după UTA - Sepsi 1-1: "Nu știu dacă a fost la prima repriză"
SuperLiga   |  23:00
Mircea Rednic l-a ironizat pe Dorinel Munteanu, după UTA - Sepsi 1-1: "Nu știu dacă a fost la prima repriză"
Simona Halep nu a fost uitată de sponsori, în ciuda retragerii! Ce cadou special a primit aceasta
Tenis   |  22:50
Simona Halep nu a fost uitată de sponsori, în ciuda retragerii! Ce cadou special a primit aceasta
Jucătorul cumpărat de Milan cu 24.000.000 de euro și-a anunțat retragerea la doar 31 ani: ”M-am confruntat cu dezamăgiri de-a...
Serie A   |  22:43
Jucătorul cumpărat de Milan cu 24.000.000 de euro și-a anunțat retragerea la doar 31 ani: ”M-am confruntat cu dezamăgiri de-a lungul timpului”
Dorinel Munteanu nu mai are răbdare la Sepsi: ”Sunt niște lacune pe care trebuie să le rezolvăm”
SuperLiga   |  22:26
Dorinel Munteanu nu mai are răbdare la Sepsi: ”Sunt niște lacune pe care trebuie să le rezolvăm”
UTA Arad - Sepsi 1-1. Remiză pentru arădeni în ziua celebrării a 80 de ani de la înființarea clubului
SuperLiga   |  22:01
UTA Arad - Sepsi 1-1. Remiză pentru arădeni în ziua celebrării a 80 de ani de la înființarea clubului
Rezultate / Clasamente