Diferența dintre Dinamo - Rapid, prin ochii omului care a activat la ambele cluburi: "S-ar produce o energie de 4 ori mai mare"

Andrei Nicolescu a vorbit despre diferența dintre Dinamo și Rapid Galerie foto(2) Galerie foto (2 fotografii): Diferența dintre Dinamo - Rapid, prin ochii omului care a activat la ambele cluburi: "S-ar produce o energie de 4 ori mai mare"
Foto: Sport Pictures  |   Andrei Nicolescu a vorbit despre diferența dintre Dinamo și Rapid

Mihai Alecu   |   Publicat: 21.11.2024 23:39   |  Actualizat: 22.11.2024 09:07

Omul care conduce Dinamo, Andrei Nicolescu, a vorbit despre implicarea sa la club, a dezvăluit că un potent om de afaceri a fost aproape să investească, iar, în discursul avut, nu a uitat nici de Rapid.

Ajuns să facă parte din conducerea lui Dinamo în startul anului 2022, asta după ce în trecut a fost implicat și la Rapid, Andrei Nicolescu a făcut o comparație între cele două cluburi.

Administratorul special spune că, momentul în care în Ștefan cel Mare va fi un stadion nou, va reprezenta o emulație mult mai importantă pentru alb-roșii față de cea existentă la formația giuleșteană.

Andrei Nicolescu, administratorul special al lui Dinamo

Andrei Nicolescu e convins că "Dinamo va aduce o energie de 4 ori mai mare față de Rapid"

De asemenea, în dezvăluirile lui Nicolescu s-a strecurat și informația, cunoscută la un moment dat, că Mohammad Murad, om de afaceri cu o avere de peste 150 de milioane de euro, a fost aproape să investească la Dinamo.

"S-au strâns peste 30 de oameni,din diferite categorii sociale. Era domnul Murad, care era în pole-position apropo de susținerea clubului Dinamo.

Cumva să se facă un buget de 200.000 de euro pe lună, să susțină activitatea, fiecare să pună câte 5000 de euro. Toată lumea era preocupată să ajute.

Nu s-a întâmplat nimic în cele din urmă, am fost singurul care s-a implicat concret și a putut să ducă la capăt un proiect. Energia mi-a arătat cât de iubit e acest club, în câte pături sociale.

La momentul la care Dinamo va avea stadion, energia constituită va fi de 4 ori mai mare față de momentul în care Rapid și-a inaugurat arena", a spus Andrei Nicolescu, la podcastul Eu sunt Anamaria Prodan.

Noul stadion Dinamo prinde contur

Joi, 21 noiembrie 2024, Guvernul României a adăugat stadionul Dinamo pe lista de investiții prioritare pentru anul următor.

Acum se așteaptă ca ultimele detalii privind firma ce se ve ocupa de demolarea și construcția arenei din Ștefan cel Mare.

Conform estimărilor venite de la CNI, dacă nu vor exista contestații, în luna decembrie se va cunoaște exact și acest detaliu.

Dacă totul decurge conform planului, în 2025 se vor demara toate lucrările, iar pe 29.01.2028 va fi gata cu totul.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Fotbalistul de la Rapid care a ratat transferul la Porto: ”În iarnă am vrut să-l duc acolo”

Mircea Rednic l-a ironizat pe Dorinel Munteanu, după UTA - Sepsi 1-1: "Nu știu dacă a fost la prima repriză"

Dorinel Munteanu nu mai are răbdare la Sepsi: ”Sunt niște lacune pe care trebuie să le rezolvăm”

UTA Arad - Sepsi 1-1. Remiză pentru arădeni în ziua celebrării a 80 de ani de la înființarea clubului

Atmosferă electrizantă pe stadion la startul meciului dintre UTA și Sepsi. Scenografie spectaculoasă în peluza alb-roșie

Eric Bicfalvi își dezvăluie latura altruistă: ”Nu pot fi egoist la 37 de ani, îmi doresc ca situația să fie bună”

Cele mai citite

Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”

Diverse  |  17 Aprilie 2025, 09:11
1.
Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"

SuperLiga  |  17 Aprilie 2025, 12:12
2.
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"
UEFA s-a opus momentului de reculegere la Ucraina - România. Tricolorii și-au câștigat respectul cu gestul pe care l-au făcut

Echipa Națională  |  16 Aprilie 2025, 10:28
3.
UEFA s-a opus momentului de reculegere la Ucraina - România. Tricolorii și-au câștigat respectul cu gestul pe care l-au făcut
Știri de ultimă oră din sport
Ce fac stranierii români. Olăroiu, învins de echipa lui Amzăr. Stanciu a marcat în victoria lui Damac

Stranieri   |  19 Aprilie 2025, 00:20
Ce fac stranierii români. Olăroiu, învins de echipa lui Amzăr. Stanciu a marcat în victoria lui Damac
Mircea Rednic l-a ironizat pe Dorinel Munteanu, după UTA - Sepsi 1-1: "Nu știu dacă a fost la prima repriză"
Mircea Rednic l-a ironizat pe Dorinel Munteanu, după UTA - Sepsi 1-1: "Nu știu dacă a fost la prima repriză"
SuperLiga   |  18 Aprilie 2025, 23:00
Mircea Rednic l-a ironizat pe Dorinel Munteanu, după UTA - Sepsi 1-1: "Nu știu dacă a fost la prima repriză"
Jucătorul cumpărat de Milan cu 24.000.000 de euro și-a anunțat retragerea la doar 31 ani: ”M-am confruntat cu dezamăgiri de-a lungul timpului”

Serie A   |  18 Aprilie 2025, 22:43
Jucătorul cumpărat de Milan cu 24.000.000 de euro și-a anunțat retragerea la doar 31 ani: ”M-am confruntat cu dezamăgiri de-a lungul timpului”
Dorinel Munteanu nu mai are răbdare la Sepsi: ”Sunt niște lacune pe care trebuie să le rezolvăm”
Dorinel Munteanu nu mai are răbdare la Sepsi: ”Sunt niște lacune pe care trebuie să le rezolvăm”
SuperLiga   |  18 Aprilie 2025, 22:26
Dorinel Munteanu nu mai are răbdare la Sepsi: ”Sunt niște lacune pe care trebuie să le rezolvăm”
UTA Arad - Sepsi 1-1. Remiză pentru arădeni în ziua celebrării a 80 de ani de la înființarea clubului
UTA Arad - Sepsi 1-1. Remiză pentru arădeni în ziua celebrării a 80 de ani de la înființarea clubului
SuperLiga   |  18 Aprilie 2025, 22:01
UTA Arad - Sepsi 1-1. Remiză pentru arădeni în ziua celebrării a 80 de ani de la înființarea clubului
Eliminarea lui Lazio a fost decisivă! După Anglia, încă o țară și-a asigurat 5 locuri în sezonul următor din Liga Campionilor

Champions League   |  18 Aprilie 2025, 21:36
Eliminarea lui Lazio a fost decisivă! După Anglia, încă o țară și-a asigurat 5 locuri în sezonul următor din Liga Campionilor
AS.RO Milionarul român, şocat de moartea lui Aaron Boupendza! Mărturia dureroasă a acestuia. Unde s-au văzut
Milionarul român, şocat de moartea lui Aaron Boupendza! Mărturia dureroasă a acestuia. Unde s-au văzut
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie

Special   |  17 Aprilie 2025, 15:42
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
exclusiv Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Special   |  17 Aprilie 2025, 12:11
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Ce spune Daniel Funeriu despre scandalul pe care l-a avut cu Selly: ”Nu avea nimic de a face cu băiatul ăsta, Selly”

Care este valoarea unui coș de Paște anul acesta. Cele mai cumpărate produse de români

Tarifele lui Donald Trump îi îngenunchează pe cei cu afaceri mici. Taxele au crescut de la 1.000 de dolari la 6.000 pentru un mic antreprenor
Tarifele lui Donald Trump îi îngenunchează pe cei cu afaceri mici. Taxele au crescut de la 1.000 de dolari la 6.000 pentru un mic antreprenor
Tarifele lui Donald Trump îi îngenunchează pe cei cu afaceri mici. Taxele au crescut de la 1.000 de dolari la 6.000 pentru un mic antreprenor
Ce fac stranierii români. Olăroiu, învins de echipa lui Amzăr. Stanciu a marcat în victoria lui Damac
Stranieri   |  00:20
Ce fac stranierii români. Olăroiu, învins de echipa lui Amzăr. Stanciu a marcat în victoria lui Damac
De necrezut! Starul din tenis, acuzat de fosta cu origini române, a fost provocat din tribune: ”Haide, bătăuș de soție!”
Tenis   |  00:03
De necrezut! Starul din tenis, acuzat de fosta cu origini române, a fost provocat din tribune: ”Haide, bătăuș de soție!”
Fotbalistul de la Rapid care a ratat transferul la Porto: ”În iarnă am vrut să-l duc acolo”
SuperLiga   |  23:33
Fotbalistul de la Rapid care a ratat transferul la Porto: ”În iarnă am vrut să-l duc acolo”
Mircea Rednic l-a ironizat pe Dorinel Munteanu, după UTA - Sepsi 1-1: "Nu știu dacă a fost la prima repriză"
SuperLiga   |  23:00
Mircea Rednic l-a ironizat pe Dorinel Munteanu, după UTA - Sepsi 1-1: "Nu știu dacă a fost la prima repriză"
Simona Halep nu a fost uitată de sponsori, în ciuda retragerii! Ce cadou special a primit aceasta
Tenis   |  22:50
Simona Halep nu a fost uitată de sponsori, în ciuda retragerii! Ce cadou special a primit aceasta
Jucătorul cumpărat de Milan cu 24.000.000 de euro și-a anunțat retragerea la doar 31 ani: ”M-am confruntat cu dezamăgiri de-a...
Serie A   |  22:43
Jucătorul cumpărat de Milan cu 24.000.000 de euro și-a anunțat retragerea la doar 31 ani: ”M-am confruntat cu dezamăgiri de-a lungul timpului”
Dorinel Munteanu nu mai are răbdare la Sepsi: ”Sunt niște lacune pe care trebuie să le rezolvăm”
SuperLiga   |  22:26
Dorinel Munteanu nu mai are răbdare la Sepsi: ”Sunt niște lacune pe care trebuie să le rezolvăm”
UTA Arad - Sepsi 1-1. Remiză pentru arădeni în ziua celebrării a 80 de ani de la înființarea clubului
SuperLiga   |  22:01
UTA Arad - Sepsi 1-1. Remiză pentru arădeni în ziua celebrării a 80 de ani de la înființarea clubului
Rezultate / Clasamente