După remiza cu FCSB, Victor Angelescu a anunțat care este obiectivul Rapidului în play-off: ”Jocul din ultima perioadă ne dă speranțe”

Cristian Stan | Publicat: 03.03.2025 08:33 | Actualizat: 03.03.2025 09:59
Victor Angelescu, acționarul minoritar al Rapidului, a analizat remiza contra lui FCSB (0-0), din etapa 29, și a transmis care este obiectivul lui Marius Șumudică (53 de ani) pentru play-off.
Aflată în superioritate numerică mai bine de o oră în derby-ul împotriva campioanei României, Rapid nu a putut puncta în poarta lui Târnovanu, însă își păstrează seria de invincibilitate contra ”roș-albaștrilor”.
Victor Angelescu: ”M-aș fi așteptat să ne creăm mai multe ocazii”
Oficialul giuleștenilor, Victor Angelescu, ar fi dorit un asediu mai mare la poarta oaspeților, însă, pe de altă parte, punctează faptul că aceștia sunt, probabil, cei mai buni și cei mai în formă din campionat.
”A fost un meci în prima repriză și până la eliminare, apoi diferit, mult mai închis. La final, un rezultat echitabil. Am întâlnit probabil cea mai bună și mai în formă echipă din campionat. Îmi pare rău că nu am câștigat, mai ales că am jucat cu om în plus, dar a trecut meciul, mergem mai departe și sper să luăm toate punctele la Hermannstadt.
Mi-a plăcut începutul, am dominat, am avut prima ocazie, parcă am jucat mai bine cât aveau ei 11 decât 10. În a doua repriză am avut ocazii, și acel gol anulat, dar m-aș fi așteptat să ne creăm mai multe ocazii. Dar FCSB a știut foarte bine să gestioneze repriza a doua și să tragă de timp, să fragmenteze jocul. Se vede că au experiență.
Normal că mă așteptam să punem presiune mai mare în repriza a doua și să înscriem. Per total, un rezultat echitabil”, a spus Victor Anglescu, potrivit GSP.
Ce obiectiv i-a trasat conducerea lui Șumudică
Formația de lângă Podul Grant mai are o singură partidă de disputat în sezonul regulat, cu Hermannstadt, una pe care o abordează la victorie, pentru a strânge ecartul față de lider. Urmează apoi 10 meciuri de ”foc”, iar Șumudică are misiunea de a încheia pe podium.
”Am zis de la începutul sezonului că ne dorim să jucăm în cupele europene. Trebuie să ne batem la primele 3 locuri, ca să putem accede în cupele europene. Ăsta este obiectivul nostru. Acum, dacă vom reuși să realizăm lucruri mai mari vom vedea, dar obiectivul este să terminăm pe un loc de cupă europeană.
Jocul din ultima perioadă ne dă speranțe, din iarnă am jucat bine în majoritatea meciurilor. Va fi greu, sunt cele mai bune și cu cea mai mare tradiție echipele din play-off. Va fi un play-off foarte interesant. Sper să ne îndeplinim obiectivul și să mergem la finalul sezonului în cupele europene.
De când a venit Marius, cred că echipa arată mult mai bine per total. Mai ales după cantonamentul de iarnă cred că am jucat un fotbal foarte bun. Sper să ne țină și în play-off”, a adăugat oficialul Rapidului.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite














