special Ei sunt cei mai buni pasatori din Liga 1: speranțele vs veteranii

Constantin Budescu, Dan Nistor și Florinel Coman Galerie foto (1 fotografii): Ei sunt cei mai buni pasatori din Liga 1: speranțele vs veteranii
Foto: iAMSport  |   Constantin Budescu, Dan Nistor și Florinel Coman

Silvian Bădulescu   |   Publicat: 25.11.2023 08:00   |  Actualizat: 25.11.2023 09:44

Au trecut și preliminariile pentru EURO 2024, iar focusul revine, după mai bine de o săptămână, pe campionatul intern. 16 etape au trecut din actualul sezon al Superligii. Sezonul 2023-2024 și-a consumat atât turul sezonului regular, cât și prima etapă din retur. Lucrurile, atât în vârful ierarhiei, cât și jos, ”la frig”, încep să se așeze.

Putem să vorbim, în acest moment, în linii mari, de câteva formații care, probabil, vor duce lupta pentru titlul național până spre final, dar și echipele care, în momentul în care vom trage linie, vor se vor situa în zona roșie.

În același timp, vorbind de jucători, individual, putem observa deja fotbaliștii care au impresionat, care au marcat, care au pasat, care și-au pus amprenta în jocul echipelor lor și care, de ce nu, la vară, ar putea face parte din lotul lui Edi Iordănescu.

Astăzi vom vorbi despre cei mai buni patru pasatori din Superligă: Dan Nistor (35 de ani), Florinel Coman (25 de ani), Claudiu Petrila (23 de ani) și Constantin Budescu (34 de ani). Toți patru au șase pase decisive, dar diferența este făcută la golurile marcate.

De asemenea, un aspect foarte interesant: dintre cei patru, doar brăileanul de la FCSB și Petrila de la Rapid se află în primele șase din campionat. ”Budi” și Nistor stau în joc de glezne, la buza play-off-ului.

Nistor și a doua tinerețe pe care o trăiește printre ”studenți”

Dan Nistor, Florinel Coman, Claudiu Petrila și Constantin Budescu sunt arhitecții acestor prime 16 etape. Cei patru fotbaliști, cu toții cu meciuri sub tricolor în trecut sau prezent, au bifat câte șase pase decisive până acum. Cum am zis-o și mai sus, diferența este făcută de numărul de goluri marcate.

Surprinzător sau nu, Dan Nistor, fotbalistul Universității Cluj, trăiește a doua tinerețe printre ”studenți”. Jucătorul lansat în fotbalul mare de Internațional Curtea de Argeș este al doilea marcator din campionat (8 goluri), sub Aurelian Chițu (9 goluri).

Pe lângă consistența în fața porții, mijlocașul s-a remarcat și prin pasele decisive. Un all-round player, dacă ar fi să folosim termeni moderni. Nu este, însă, o surpriză din punct de vedere al cifrelor.

Pe vremea când îmbrăca tricoul celor de la Pandurii Târgu Jiu, în stagiunea 2012-2013, Nistor a marcat 6 goluri și a oferit 9 assist-uri în 34 de etape. După jumătate de sezon în 2013-2014, Evian îl transfera în Franța.

Fotbalistul n-a confirmat și a revenit în țară, la Dinamo. Cu un popas de un sezon la CFR Cluj, unde și-a adjudecat un titlu, Nistor a devenit un idol în ”Ștefan cel Mare”. Totuși, mijlocașul a jucat la un Dinamo cu care a luptat pentru titlu în primul sezon, dar dezolant în celelalte stagiuni.

Cifrele acestuia, totuși, au fost demne de o echipă cu pretenții la titlu. În trei sezoane și 66 de partide, a oferit 30 de pase decisive. Doar în campionat.

A jucat patru ani în Bănie. Și a făcut-o bine. A fost, ca și acum, unul dintre cei mai buni fotbaliști autohton. Chiar dacă are o vârstă, realistic vorbind, Nistor ar putea fi, la orice oră, o soluție pentru Edi Iordănescu. Totuși, fotbalistului din Rucăr i-a cântat ultima oară imnul în 2020.

Speranța Florinel sau liderul Coman?

Florinel Coman este, alături de Darius Olariu, vioara întâi a FCSB-ului. Cei doi fotbaliști sunt, indubitabil, cei mai buni jucători ai vicecampioanei și, probabil, cele mai bune ”produse” de export din Berceni.

Coman, venit de la Viitorul în 2018, a mixat sezoanele extraordinare, care i-ar fi putut ajunge un transfer peste hotare, cu stagiunile șterse. Evident, un factor important l-au reprezentat accidentările. Brăileanul a fost tras înapoi de perioadele petrecute pe tușă.

Totuși, Florinel Coman, varianta 2023, arată a fotbalist. Și unul bun, pe care selecționerul, la orice oră, ar putea apela. Cel puțin când are mingea la picior și este lider prin exemplu.

În stagiunea trecută, cu precădere pe partea a doua sezonului și-n play-off, Coman a zburdat în Superligă. A fost un Batman pentru o echipă FCSB în postura orașului Gotham, la ananghie, care avea nevoie de un erou. Și a ieșit la rampa. Aproape mereu.

Cireașa de pe tort ar fi putut fi ”finala” de la Ovidiu, unde FCSB a condus cu 2-0. Dar asta este altă discuție.

Coman a fost acolo. A fost cel mai bun fotbalist din play-off, indiscutabil fotbalistul sezonului în această fază a competiției. A produs nouă reușite (4 goluri și 5 assist-uri) în 10 runde de play-off.

Constanța și, evident, progresul jucătorului continuă și în această stagiune. În 14 runde în care a pășit în dreptunghiul verde, în campionat, are 5 goluri și 6 pase decisive. Ca o comparație, după 14 meciuri disputate în 2022-2023, avea un gol și un assist.

Magicianul reinventat de Rege

Budescu. La ce te gândești când auzi, la întâmplare, numele acestuia? Goluri din parcare, execuții de maestru, pase cu exteriorul, mititei, kilograme în plus. Sunt câteva lucruri care te duc cu gândul la magicianul crescut la Petrolul. Fotbalist de excepție, dar cu capriciile lui.

Ăsta a fost și este Budescu. Despre el pot fi spuse foarte multe. Cu siguranță poate fi redactată o carte. ”Constantin Budescu cu bune și rele”. Cine știe, poate se va întâmpla cândva.

Revenind la prezent, Budescu a plecat pe ușa din dos de la ”lupii galbeni”. Clubul său, pe care l-a iubit mereu. Gică Hagi, imediat, i-a întins o mână. Așa a făcut în trecut și cu alții, lista e interminabilă. Cu unii i-a ieșit, cu alții nu. Vezi Alibec, partenerul ”în crimă” preferat al lui ”Budi”.

Farul scârțâie. După un titlu spectaculos, cucerit cu o ”remontada” în ”finala” campionatului, dar și un sezon început devreme, combinat cu o gălăgie de transferuri care n-au confirmat, formația din Dobrogea se regăsește, după 16 etape, doar pe locul 7, în afara play-off-ului.

Puține aspecte pozitive pot fi evidențiate. Printre acestea, prestațiile lui Budescu, ajuns pe parcursul sezonului la malul mării. 3 goluri marcate și 6 goluri. E bine, e rău?

Apogeul fotbalistului a fost, clar, atins la Astra. Sezoanele 2012-2013 (12 goluri și 7 assist-uri), 2013-2014 (13 goluri și 11 assist-uri) și 2014-2015 (10 goluri, 9 assisturi) sunt de referință. A mai avut perioade bune și la FCSB, dar în Giurgiu a cunoscut, cu adevărat, forma maximă.

Totuși, poate ajunge fotbalistul măcar la jumătatea cifrelor din perioada Astra?

Cu siguranță! Într-o echipă de puști dornici de afirmare și cu un aport ofensiv cunoscut, Budescu poate produce cel puțin 15 goluri.

Claudiu Petrila și-a găsit echilibrul în evoluții la Rapid

Transferat temporar de Rapid în vară, de la CFR Cluj, Claudiu Petrila a reușit să se impună fără mari emoții printre titulari.

După mai mulți ani la gruparea ardeleană în care nu a rupt gura târgului, extrema stângă a reușit să aibă un sezon foarte bun la trupa giuleșteană.

Acesta nu a mai fost inconstant și chiar s-a vorbit despre o primă convocare la echipa națională de seniori date fiind prestațiile sale.

În 11 meciuri de Liga 1, Petrila are 4 goluri și 6 pase decisive.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Rapid - U Cluj, de la 20:00, pe iAMsport.ro. O victorie i-ar aduce pe giuleșteni la un punct de podium! Echipele de start

Gică Hagi a tras un semnal de alarmă după egalul cu FC Hermannstadt: ”Trebuie să fim concentrați din primul minut”

A parcurs peste 500 de kilometri pe bicicletă pentru a fi prezent la Farul - Hermannstadt

Kopic, laude la adresa lui Rădoi, înainte de Dinamo - Universitatea Craiova: ”Face o treabă excelentă acolo”

Farul - Hermannstadt 1-1. Remiză la Ovidiu în ziua în care Marius Măldărășanu a împlinit 50 de ani

Gigi Becali i-a ”încăierat” pe Florin Prunea și Decebal Rădulescu: ”Am ajuns la dictatură în țara asta!” / ”Ai uitat când alerga cu bani după jucători de la Bistrița?”

Cele mai citite

Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”

Diverse  |  17 Aprilie 2025, 09:11
1.
Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"

SuperLiga  |  17 Aprilie 2025, 12:12
2.
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"
Țara în care ar locui Radu Banciu la bătrânețe: ”O sticlă de vin ajunge și la 25.000 de euro. Nu vezi sate sărace”

Diverse  |  18 Aprilie 2025, 17:43
3.
Țara în care ar locui Radu Banciu la bătrânețe: ”O sticlă de vin ajunge și la 25.000 de euro. Nu vezi sate sărace”
Știri de ultimă oră din sport
Rapid - U Cluj, de la 20:00, pe iAMsport.ro. O victorie i-ar aduce pe giuleșteni la un punct de podium! Echipele de start
live score Rapid - U Cluj, de la 20:00, pe iAMsport.ro. O victorie i-ar aduce pe giuleșteni la un punct de podium! Echipele de start
SuperLiga   |  19 Aprilie 2025, 19:34
Rapid - U Cluj, de la 20:00, pe iAMsport.ro. O victorie i-ar aduce pe giuleșteni la un punct de podium! Echipele de start
Swiatek și-a găsit ”nașa”! Cine este jucătoarea care a învins-o la Stuttgart și o conduce cu 6-0 la meciurile directe

Tenis   |  19 Aprilie 2025, 19:25
Swiatek și-a găsit ”nașa”! Cine este jucătoarea care a învins-o la Stuttgart și o conduce cu 6-0 la meciurile directe
Gică Hagi a tras un semnal de alarmă după egalul cu FC Hermannstadt: ”Trebuie să fim concentrați din primul minut”
Gică Hagi a tras un semnal de alarmă după egalul cu FC Hermannstadt: ”Trebuie să fim concentrați din primul minut”
SuperLiga   |  19 Aprilie 2025, 18:55
Gică Hagi a tras un semnal de alarmă după egalul cu FC Hermannstadt: ”Trebuie să fim concentrați din primul minut”
Cristi Chivu nu a uitat de derby-urile incendiare cu Juventus: ”Acesta este genul de meci în care mi-ar fi plăcut să joc”

Serie A   |  19 Aprilie 2025, 17:55
Cristi Chivu nu a uitat de derby-urile incendiare cu Juventus: ”Acesta este genul de meci în care mi-ar fi plăcut să joc”
Kopic, laude la adresa lui Rădoi, înainte de Dinamo - Universitatea Craiova: ”Face o treabă excelentă acolo”
Kopic, laude la adresa lui Rădoi, înainte de Dinamo - Universitatea Craiova: ”Face o treabă excelentă acolo”
SuperLiga   |  19 Aprilie 2025, 17:14
Kopic, laude la adresa lui Rădoi, înainte de Dinamo - Universitatea Craiova: ”Face o treabă excelentă acolo”
Farul - Hermannstadt 1-1. Remiză la Ovidiu în ziua în care Marius Măldărășanu a împlinit 50 de ani
Farul - Hermannstadt 1-1. Remiză la Ovidiu în ziua în care Marius Măldărășanu a împlinit 50 de ani
SuperLiga   |  19 Aprilie 2025, 16:57
Farul - Hermannstadt 1-1. Remiză la Ovidiu în ziua în care Marius Măldărășanu a împlinit 50 de ani
AS.RO Milionarul român cu 3 pensii „dă din casă”! Ce „are interzis” de Paşte. Anunţ surpriză
Milionarul român cu 3 pensii „dă din casă”! Ce „are interzis” de Paşte. Anunţ surpriză
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie

Special   |  17 Aprilie 2025, 15:42
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
exclusiv Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Special   |  17 Aprilie 2025, 12:11
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Ce spune Daniel Funeriu despre scandalul pe care l-a avut cu Selly: ”Nu avea nimic de a face cu băiatul ăsta, Selly”

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă și în acest an în România. Când va ajunge în toate bisericile din țară

ANPC îi taxează pe comercianți chiar înainte de Paște! Piedone a luat la verificat etichetele cozonacilor din magazine și a descoperit o serie de nereguli

S-a aflat totul! Motivul ireal pentru care Pep Guardiola l-a tras pe tușă pe fotbalistul transferat în această iarnă pentru...
Premier League   |  19:42
S-a aflat totul! Motivul ireal pentru care Pep Guardiola l-a tras pe tușă pe fotbalistul transferat în această iarnă pentru 40.000.000 de euro: ”Ești un șampon” 
live score Rapid - U Cluj, de la 20:00, pe iAMsport.ro. O victorie i-ar aduce pe giuleșteni la un punct de podium! Echipele de start
SuperLiga   |  19:34
Rapid - U Cluj, de la 20:00, pe iAMsport.ro. O victorie i-ar aduce pe giuleșteni la un punct de podium! Echipele de start
Swiatek și-a găsit ”nașa”! Cine este jucătoarea care a învins-o la Stuttgart și o conduce cu 6-0 la meciurile directe
Tenis   |  19:25
Swiatek și-a găsit ”nașa”! Cine este jucătoarea care a învins-o la Stuttgart și o conduce cu 6-0 la meciurile directe
Gică Hagi a tras un semnal de alarmă după egalul cu FC Hermannstadt: ”Trebuie să fim concentrați din primul minut”
SuperLiga   |  18:55
Gică Hagi a tras un semnal de alarmă după egalul cu FC Hermannstadt: ”Trebuie să fim concentrați din primul minut”
Gigi Becali a trimis-o la Ghimpaţi, însă Jennifer Lopez a avut o apariție extravagantă la unul dintre cele mai importante...
Formula 1   |  18:23
Gigi Becali a trimis-o la Ghimpaţi, însă Jennifer Lopez a avut o apariție extravagantă la unul dintre cele mai importante evenimente sportive ale weekendului
A parcurs peste 500 de kilometri pe bicicletă pentru a fi prezent la Farul - Hermannstadt
SuperLiga   |  18:10
A parcurs peste 500 de kilometri pe bicicletă pentru a fi prezent la Farul - Hermannstadt
Cristi Chivu nu a uitat de derby-urile incendiare cu Juventus: ”Acesta este genul de meci în care mi-ar fi plăcut să joc”
Serie A   |  17:55
Cristi Chivu nu a uitat de derby-urile incendiare cu Juventus: ”Acesta este genul de meci în care mi-ar fi plăcut să joc”
Kopic, laude la adresa lui Rădoi, înainte de Dinamo - Universitatea Craiova: ”Face o treabă excelentă acolo”
SuperLiga   |  17:14
Kopic, laude la adresa lui Rădoi, înainte de Dinamo - Universitatea Craiova: ”Face o treabă excelentă acolo”
Rezultate / Clasamente