Elias Charalambous reclamă arbitrajul după Rapid - FCSB 0-0: ”Centralul nu a văzut faza, nu știu cine i-a zis să dea galben, nu a fost corect!”!

Redactia | Publicat: 02.03.2025 22:24 | Actualizat: 02.03.2025 23:07
Rapid și FCSB au remizat, scor 0-0, în penultima etapă din sezonul regular al SuperLigii. În urma partidei, antrenorul Elias Charalambous (44 de ani) a tras concluziile pentru oaspeți, reclamând arbitrajul.
În derby-ul disputat pe Arena Națională, cu Rapid în postura de gazdă, FCSB a fost la un pas de a fi învinsă, dar a reușit să smulgă un punct, chiar dacă a evoluat în inferioritate numerică aproximativ o oră.
Eliminarea lui Dawa, în minutul 36, a schimbat complet evoluția meciului. Giuleștenii au dominat din acel moment și au introdus o dată mingea în plasă, prin Dobre, dar reușita a fost anulată.
În urma jocului, prezent la flash-interviu, Elias Charalambous a comentat jocul disputat duminică, și-a felicitat jucătorii că nu au fost învinși, în condițiile date, și a reclamat arbitrajul.
Elias Charalambous, critici după eliminarea lui Dawa: ”Nu văd pentru ce s-a dat!”
”Nu am început bine meciul, fără ca adversarul să aibă ocazii, apoi am continuat meciul cum ne-am fi dorit până la eliminare. Am revăzut primul galben la Dawa, nu știu cine i-a zis arbitrului că ar fi galben.
Nu văd pentru ce s-a dat, nu a fost corect pentru echipa mea, arbitrul nu a văzut faza. Dar asta e. Băieții au arătat că nu vor să piardă, noi am avut marile ocazii, păstrăm un punct și reacția jucătorilor după eliminare.
Puteam să câștigăm și în inferioritate. Când joci în 10 jucători, uneori e cel mai rău lucru, dar alte dăți poate să fie mai bine. Ne-am așteptat ca adversarul să atace mai mult, dar atitudinea noastră nu i-a lăsat să facă asta.
”E bine pentru noi că a fost offside la golul lor”
E bine pentru noi că a fost offside la golul lor. Tănase poate juca orice poziție în față, toți jucătorii au făcut ceea ce trebuia. Dacă e să fim în inferioritate, să fim pentru că așa e corect, nu pentru că așa decide cineva.
În astfel de meciuri, arbitrii trebuie să fie concentrați. Poate că acest cartonaș ne-a costat mult astăzi. Urmează meciul cu Lyon, va fi mult mai greu, obiectivul nostru e să obținem un rezultat bun din primul meci”, a spus Elias Charalambous.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite














