EXCLUSIV | Cum a reacționat Mihai Rotaru după ce a fost întrebat despre înfrângerea Universității Craiova cu FCSB

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): EXCLUSIV | Cum a reacționat Mihai Rotaru după ce a fost întrebat despre înfrângerea Universității Craiova cu FCSB
Foto: Colaj iAM Sport  |  

Radu Secoșan   |   Publicat: 03.09.2023 13:28   |  Actualizat: 03.09.2023 15:42

Universitatea Craiova a suferit, sâmbătă seară, o înfrângere drastică în Ghencea, împotriva FCSB, scor 0-3. Ziua următoare, iAM Sport l-a contactat pe Mihai Rotaru, finanțatorul clubului oltean, în vederea obținerii unei reacții în legătură cu partida de la București.

FCSB și Universitatea Craiova se aflau pe primele două locuri ale Superligii înaintea etapei cu numărul opt, astfel că duelul dintre cele două, care avea să se dispute în Ghencea, se anunța unul extrem de interesant.

”Roș-albaștrii” erau cotați marginal cu prima șansă, însă existau experți care erau de părere că oltenii sunt favoriți, prin prisma absențelor din lotul vicecampioanei, care au forțat titularizările lui Tavi Popescu, Siyabonga Ngezana și Vali Crețu.

Doar că fiecare dintre aceștia a reușit o prestație cel puțin solidă, la fel ca restul formației, iar echipa gazdă s-a impus fără probleme, scor 3-0, marcând toate golurile în prima repriză.

Noi probleme în Bănie?

La flash-interviurile din urma jocului, Andrei Ivan s-a declarat șocat de prestația Craiovei din prima parte, în timp ce Laurențiu Reghecampf și-a amenințat jucătorii și a dezvăluit că Jovan Markovic și Alexandru Cîmpanu au fost scoși din lot nu pentru că ar fi fost indisponibili, ci pentru că era nemulțumit de ei.

În contextul unei seri atât de tumultoase la trupa din Bănie, iAM Sport l-a contactat în următoarea zi pe Mihai Rotaru, cu scopul de a vedea punctul de vedere al finanțatorului în ceea ce privește jocul echipei și comentariile antrenorului.

Omul de afaceri nu a fost interesat, însă, să ofere vreo reacție, ci doar a transmis, sucint: ”Nu am declarații de dat, mulțumesc frumos”.

S-a încheiat ”luna de miere”

După revenirea lui Laurențiu Reghecampf pe banca tehnică, Universitatea Craiova a reușit, inițial, nu doar să își continue parcursul de invincibilitate din campionat, ci și să obțină victorii mai clare.

Asta până în ultima etapă, când oltenii au fost învinși cu ușurință de Farul Constanța, la Ovidiu, scor 2-0. O victorie cu FCSB ar fi fost crucială pentru moral, dar a urmat, desigur, o înfrângere și mai dură.

După rezultatele din această etapă, Universitatea Craiova a căzut de pe al doilea loc, pe al patrulea, în urma celor de la CFR Cluj și Rapid.

Gigi Becali l-ar fi sunat pe Rotaru după meci

În urma meciului de pe Ghencea, Gigi Becali a intrat în direct la TV și a dezvăluit că l-ar fi sunat pe Mihai Rotaru, pentru a îl lua peste picior.

M-a sunat Rotaru când ne-au bătut cu 1-0 anul trecut și mi-a zis 'ți-am dat na na!', i-am scris și eu în seara asta: 'Ti-am dat na na na na na nana'. L-am și sunat și i-am zis: 'Ți-am dat și rușinică'”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Nicolae Dică, făcut praf de fostul său jucător de la FCSB: ”Nu aveam ce să vorbim! Normal că m-a deranjat”

Clujenii au început războiul psihologic înaintea duelului din Giulești: "Marius Şumudică spune multe. N-au atins mingea timp de 90 de minute"

Gigi Becali s-a săturat de concertele de pe Arena Națională! Mesaj dur pentru Jennifer Lopez: ”Să plece pe câmp, la Ghimpaţi”

Continuă Măldărășanu pe banca lui Hermannstadt? ”După ultimele discuții, lucrurile sunt pozitive”

Momentul în care cariera lui Ionel Dănciulescu a fost în pericol: "Nimeni nu știe"

Fotbalistul de la FCSB care a avut coșmaruri din cauza lui Mihai Neșu: ”I-am dat nevestei un cot noaptea în somn, s-o omor”

Cele mai citite

Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”

Diverse  |  17 Aprilie 2025, 09:11
1.
Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"

SuperLiga  |  17 Aprilie 2025, 12:12
2.
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"
Anghel Iordănescu, trimis să ”repatrieze” legenda din Generația de Aur fugită din România: ”Poți să te întorci, nu o să-ți facă nimic!”

Special  |  15 Aprilie 2025, 12:51
3.
Anghel Iordănescu, trimis să ”repatrieze” legenda din Generația de Aur fugită din România: ”Poți să te întorci, nu o să-ți facă nimic!”
Știri de ultimă oră din sport
Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
super fete Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
Feminin   |  18 Aprilie 2025, 08:46
Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
9 goluri în Manchester United - Lyon! Trupa lui Drăgușin continuă aventura, Hagi e OUT. Rezultatele serii din Europa League și Conference League

Fotbal Internațional   |  18 Aprilie 2025, 00:52
9 goluri în Manchester United - Lyon! Trupa lui Drăgușin continuă aventura, Hagi e OUT. Rezultatele serii din Europa League și Conference League
Ianis Hagi, nota 4 după eliminarea lui Rangers din Europa League: ”Și-a petrecut cea mai mare parte a meciului apărându-se”

Europa League   |  18 Aprilie 2025, 00:25
Ianis Hagi, nota 4 după eliminarea lui Rangers din Europa League: ”Și-a petrecut cea mai mare parte a meciului apărându-se”
Ilie Năstase, la nivelul lui Trump, Ronaldo și Messi: ”A fost Maradona al tenisului! Federer e sub el”
exclusiv Ilie Năstase, la nivelul lui Trump, Ronaldo și Messi: ”A fost Maradona al tenisului! Federer e sub el”
Tenis   |  18 Aprilie 2025, 00:14
Ilie Năstase, la nivelul lui Trump, Ronaldo și Messi: ”A fost Maradona al tenisului! Federer e sub el”
Vești proaste pentru Guardiola! Colegul lui Radu Drăgușin e netransferabil în această vară

Premier League   |  17 Aprilie 2025, 23:45
Vești proaste pentru Guardiola! Colegul lui Radu Drăgușin e netransferabil în această vară
Serena Williams a primit replica din România după comentariul postat pe Internet: "Te-ai proclamat 'regină', dar nu ai jucat curat nici măcar o zi din viața ta"

Tenis   |  17 Aprilie 2025, 23:22
Serena Williams a primit replica din România după comentariul postat pe Internet: "Te-ai proclamat 'regină', dar nu ai jucat curat nici măcar o zi din viața ta"
AS.RO Fiul lui Ion Ţiriac a atacat-o devastator pe Serena Williams! Acuzaţii teribile ale acestuia
Fiul lui Ion Ţiriac a atacat-o devastator pe Serena Williams! Acuzaţii teribile ale acestuia
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie

Special   |  17 Aprilie 2025, 15:42
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
exclusiv Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Special   |  17 Aprilie 2025, 12:11
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Ce spune Daniel Funeriu despre scandalul pe care l-a avut cu Selly: ”Nu avea nimic de a face cu băiatul ăsta, Selly”

Care este valoarea unui coș de Paște anul acesta. Cele mai cumpărate produse de români

Tarifele lui Donald Trump îi îngenunchează pe cei cu afaceri mici. Taxele au crescut de la 1.000 de dolari la 6.000 pentru un mic antreprenor
Tarifele lui Donald Trump îi îngenunchează pe cei cu afaceri mici. Taxele au crescut de la 1.000 de dolari la 6.000 pentru un mic antreprenor
Tarifele lui Donald Trump îi îngenunchează pe cei cu afaceri mici. Taxele au crescut de la 1.000 de dolari la 6.000 pentru un mic antreprenor
Nicolae Dică, făcut praf de fostul său jucător de la FCSB: ”Nu aveam ce să vorbim! Normal că m-a deranjat”
SuperLiga   |  10:07
Nicolae Dică, făcut praf de fostul său jucător de la FCSB: ”Nu aveam ce să vorbim! Normal că m-a deranjat”
Mesajul postat de Fabrizio Romano după ce Aaron Boupendza s-a stins din viață, la doar 28 de ani
Diverse   |  09:40
Mesajul postat de Fabrizio Romano după ce Aaron Boupendza s-a stins din viață, la doar 28 de ani
Gestul inegalabil făcut de Gigi Becali pentru Teodora Stoica, în momentul în care s-a îmbolnăvit: ”E altfel de om”
Diverse   |  09:13
Gestul inegalabil făcut de Gigi Becali pentru Teodora Stoica, în momentul în care s-a îmbolnăvit: ”E altfel de om”
super fete Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
Feminin   |  08:46
Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
exclusiv S-a aflat cine e al treilea ”tricolor” care a fugit din cantonamentul din San Marino, alături de Tamaș și Mutu: ”El e...
Diverse   |  08:14
S-a aflat cine e al treilea ”tricolor” care a fugit din cantonamentul din San Marino, alături de Tamaș și Mutu: ”El e ciripitorul. Nu a fost Torje!”. Dezvăluire după aproape 15 ani
9 goluri în Manchester United - Lyon! Trupa lui Drăgușin continuă aventura, Hagi e OUT. Rezultatele serii din Europa League...
Fotbal Internațional   |  00:52
9 goluri în Manchester United - Lyon! Trupa lui Drăgușin continuă aventura, Hagi e OUT. Rezultatele serii din Europa League și Conference League
Ianis Hagi, nota 4 după eliminarea lui Rangers din Europa League: ”Și-a petrecut cea mai mare parte a meciului apărându-se”
Europa League   |  00:25
Ianis Hagi, nota 4 după eliminarea lui Rangers din Europa League: ”Și-a petrecut cea mai mare parte a meciului apărându-se”
exclusiv Ilie Năstase, la nivelul lui Trump, Ronaldo și Messi: ”A fost Maradona al tenisului! Federer e sub el”
Tenis   |  00:14
Ilie Năstase, la nivelul lui Trump, Ronaldo și Messi: ”A fost Maradona al tenisului! Federer e sub el”
Rezultate / Clasamente