Farul Constanța s-a reunit. Cine sunt cei 33 de jucători care au fost prezenți la vizita medicală: ”Nu vom rămâne atâți”

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Farul Constanța s-a reunit. Cine sunt cei 33 de jucători care au fost prezenți la vizita medicală: ”Nu vom rămâne atâți”

Daniela Nicolescu   |   Publicat: 04.01.2024 15:50   |  Actualizat: 04.01.2024 15:52

Farul s-a reunit joi, 4 ianuarie, 33 de jucători fiind prezenți la vizita medicală. Jucătorii pregătiți de Gheorghe Hagi (58 de ani) vor avea primul antrenament de anul acesta tot joi.

Farul va efectua întreaga perioadă de pregătire la Baza Sportivă a Academiei Hagi, până la meciul oficial disputat în Superligă, pe 21 ianuarie, cu Universitatea Craiova.

Farul s-a reunit joi, 3 ianuarie

Joi, 4 ianuarie, a avut loc reunirea lotului, la care s-au prezentat 33 de jucători, iar în cursul aceleiași zile va avea loc și primul antrenament al ”marinarilor”.

La vizita medicală au fost prezenți 33 de jucători, inclusiv din cadrul Academiei Hagi.

Lotul prezent joi:

  • Portari: Marian Aioani, Alexandru Buzbuchi şi Ştefan Muşat;
  • Fundași: Ionuţ Larie, Mihai Popescu, Dan Sîrbu, Ionuţ Cercel, Kevin Boli, Daniel Bîrzu, Gabriel Dănuleasă, Gustavo Marins, Damien Dussaut, Darius Grosu, David Kiki
  • Mijlocași: Nicolas Popescu, Luca Banu, Andrei Artean, Dragoş Nedelcu, Tudor Băluţă, Diogo Queiros, Ionuţ Vînă, Constantin Grameni, Constantin Budescu, Roberto Mălăele, Luca Băsceanu, Amine Benchaib,
  • Atacanți: Rivaldinho, Alexandru Stoian, Iustin Doicaru, Narek Grigoryan, Louis Munteanu, Luca Andronache, Ionuţ Cojocaru.
Noi avem lotul de 30 și ceva de jucători.Vedem după aceea ce decizii vom lua. Nu vom rămâne 30 și ceva de jucători Gică Hagi, încă de la finalul lunii iulie

Ciprian Marica: ”Am crezut că Gică Hagi are bagheta magic”

Recent, Ciprian Marica a vorbit, în exclusivitate pentru iAMsport.ro, despre situația actuală a Farului. Oficialul a declarat că echipa nu a transferat jucători care să îndrepte echipa spre rezultate mai bune.

Sigur am greșit campania de transferuri! S-au făcut greșeli în pauza competițională și n-am transferat ceea ce ne doream. Am crezut că Gică are bagheta magică și poate să reinventeze și să redescopere jucători, care la alții n-au funcționat. Cred că în egală măsură avem probleme și cu accidentările.

N-am putut să-i folosim pe cei mai buni mijlocași din liga 1, pe Nedelcu și Băluță. Îl mai pierzi și pe ”motorul” echipei, cum era Alibec. Suferim! Avem șansa noastră pentru că nu e totul jucat.

Sperăm să recuperăm jucătorii accidentați, să repunem pe ”tapet” pe jucătorii tineri. Sunt jucători tineri care trebuie promovați pentru că asta e identitatea Farului. Nu în ultimul rând, să avem o strategie de transferuri mai inspirată”, a spus Ciprian Marica, pentru iAMsport.ro

Farul nu s-a bucurat de rezultate mulțumitoare în prima parte a sezonului. Prestațiile jucătorilor au fost modeste, comparativ cu cele din ediția precedentă, în care echipa pregătită de Gheorghe Hagi a câștigat campioantului.

Plecarea lui Denis Alibec, în Qatar, a fost considerată principalul factor distructiv. Deși s-a vorbit despre o revenirea a atacatului, într-un dialog cu reporterul iAMsport.ro, acesta a negat o astfel de întorsătură de situație.

Plecarea lui Adrian Mazilu, la Brighton, ar putea, de asemenea, să destabilizeze rezultatele ”marinailor” în lupta pentru accederea în play-off.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Cristi Balaj avertizează în privința unei ”stări de neliniște” la CFR Cluj, înaintea derby-ul cu FCSB

Nicolae Dică, făcut praf de fostul său jucător de la FCSB: ”Nu aveam ce să vorbim! Normal că m-a deranjat”

Clujenii au început războiul psihologic înaintea duelului din Giulești: "Marius Şumudică spune multe. N-au atins mingea timp de 90 de minute"

Gigi Becali s-a săturat de concertele de pe Arena Națională! Mesaj dur pentru Jennifer Lopez: ”Să plece pe câmp, la Ghimpaţi”

Continuă Măldărășanu pe banca lui Hermannstadt? ”După ultimele discuții, lucrurile sunt pozitive”

Momentul în care cariera lui Ionel Dănciulescu a fost în pericol: "Nimeni nu știe"

Cele mai citite

Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”

Diverse  |  17 Aprilie 2025, 09:11
1.
Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"

SuperLiga  |  17 Aprilie 2025, 12:12
2.
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"
Anghel Iordănescu, trimis să ”repatrieze” legenda din Generația de Aur fugită din România: ”Poți să te întorci, nu o să-ți facă nimic!”

Special  |  15 Aprilie 2025, 12:51
3.
Anghel Iordănescu, trimis să ”repatrieze” legenda din Generația de Aur fugită din România: ”Poți să te întorci, nu o să-ți facă nimic!”
Știri de ultimă oră din sport
Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
super fete Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
Feminin   |  18 Aprilie 2025, 08:46
Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
9 goluri în Manchester United - Lyon! Trupa lui Drăgușin continuă aventura, Hagi e OUT. Rezultatele serii din Europa League și Conference League

Fotbal Internațional   |  18 Aprilie 2025, 00:52
9 goluri în Manchester United - Lyon! Trupa lui Drăgușin continuă aventura, Hagi e OUT. Rezultatele serii din Europa League și Conference League
Ianis Hagi, nota 4 după eliminarea lui Rangers din Europa League: ”Și-a petrecut cea mai mare parte a meciului apărându-se”

Europa League   |  18 Aprilie 2025, 00:25
Ianis Hagi, nota 4 după eliminarea lui Rangers din Europa League: ”Și-a petrecut cea mai mare parte a meciului apărându-se”
Ilie Năstase, la nivelul lui Trump, Ronaldo și Messi: ”A fost Maradona al tenisului! Federer e sub el”
exclusiv Ilie Năstase, la nivelul lui Trump, Ronaldo și Messi: ”A fost Maradona al tenisului! Federer e sub el”
Tenis   |  18 Aprilie 2025, 00:14
Ilie Năstase, la nivelul lui Trump, Ronaldo și Messi: ”A fost Maradona al tenisului! Federer e sub el”
Vești proaste pentru Guardiola! Colegul lui Radu Drăgușin e netransferabil în această vară

Premier League   |  17 Aprilie 2025, 23:45
Vești proaste pentru Guardiola! Colegul lui Radu Drăgușin e netransferabil în această vară
Serena Williams a primit replica din România după comentariul postat pe Internet: "Te-ai proclamat 'regină', dar nu ai jucat curat nici măcar o zi din viața ta"

Tenis   |  17 Aprilie 2025, 23:22
Serena Williams a primit replica din România după comentariul postat pe Internet: "Te-ai proclamat 'regină', dar nu ai jucat curat nici măcar o zi din viața ta"
AS.RO Fiul lui Ion Ţiriac a atacat-o devastator pe Serena Williams! Acuzaţii teribile ale acestuia
Fiul lui Ion Ţiriac a atacat-o devastator pe Serena Williams! Acuzaţii teribile ale acestuia
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie

Special   |  17 Aprilie 2025, 15:42
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
exclusiv Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Special   |  17 Aprilie 2025, 12:11
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Ce spune Daniel Funeriu despre scandalul pe care l-a avut cu Selly: ”Nu avea nimic de a face cu băiatul ăsta, Selly”

Care este valoarea unui coș de Paște anul acesta. Cele mai cumpărate produse de români

Tarifele lui Donald Trump îi îngenunchează pe cei cu afaceri mici. Taxele au crescut de la 1.000 de dolari la 6.000 pentru un mic antreprenor

exclusiv Farul Constanța nu a primit licența pentru cupele europene! Problema cu care se confruntă echipa lui Gică Hagi
SuperLiga   |  10:55
Farul Constanța nu a primit licența pentru cupele europene! Problema cu care se confruntă echipa lui Gică Hagi
Cristi Balaj avertizează în privința unei ”stări de neliniște” la CFR Cluj, înaintea derby-ul cu FCSB
SuperLiga   |  10:37
Cristi Balaj avertizează în privința unei ”stări de neliniște” la CFR Cluj, înaintea derby-ul cu FCSB
Nicolae Dică, făcut praf de fostul său jucător de la FCSB: ”Nu aveam ce să vorbim! Normal că m-a deranjat”
SuperLiga   |  10:07
Nicolae Dică, făcut praf de fostul său jucător de la FCSB: ”Nu aveam ce să vorbim! Normal că m-a deranjat”
Mesajul postat de Fabrizio Romano după ce Aaron Boupendza s-a stins din viață, la doar 28 de ani
Diverse   |  09:40
Mesajul postat de Fabrizio Romano după ce Aaron Boupendza s-a stins din viață, la doar 28 de ani
Gestul inegalabil făcut de Gigi Becali pentru Teodora Stoica, în momentul în care s-a îmbolnăvit: ”E altfel de om”
Diverse   |  09:13
Gestul inegalabil făcut de Gigi Becali pentru Teodora Stoica, în momentul în care s-a îmbolnăvit: ”E altfel de om”
super fete Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
Feminin   |  08:46
Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
exclusiv S-a aflat cine e al treilea ”tricolor” care a fugit din cantonamentul din San Marino, alături de Tamaș și Mutu: ”El e...
Diverse   |  08:14
S-a aflat cine e al treilea ”tricolor” care a fugit din cantonamentul din San Marino, alături de Tamaș și Mutu: ”El e ciripitorul. Nu a fost Torje!”. Dezvăluire după aproape 15 ani
9 goluri în Manchester United - Lyon! Trupa lui Drăgușin continuă aventura, Hagi e OUT. Rezultatele serii din Europa League...
Fotbal Internațional   |  00:52
9 goluri în Manchester United - Lyon! Trupa lui Drăgușin continuă aventura, Hagi e OUT. Rezultatele serii din Europa League și Conference League
Rezultate / Clasamente