exclusiv Fostul mare internațional român, marcat de perioada când a lucrat cu Marius Șumudică: "Are certificat de nebun" / "Băi, Mariuse, nu te mai duce..."

Gabriel Scarlat | Publicat: 02.03.2025 14:52 | Actualizat: 06.03.2025 11:04
Liță Dumitru (75 de ani), antrenor și director tehnic la Concordia Chiajna, a povestit, la podcastul iAM Ștucan, despre perioada sa de antrenor la Rapid, când l-a avut ca jucător pe Marius Șumudică (53 de ani), actualul tehnician al ”alb-vișiniilor”.
- Podcastul iAM Ștucan este sponsorizat de NetBet. Episodul cu Liță Dumitru va fi disponibil joi, 6 martie, de la ora 19:00, pe canalul de YouTube iAMsport.ro.
Marius Șumudică este considerat un simbol al clubului Rapid. Fostul atacant a evoluat la formația din Giulești în două rânduri (1997-1999 și 2001-2002) și a reușit să își treacă în palmares un titlu (1999) și două Cupe ale României (1998 și 2002).
După ce și-a agățat ghetele în cui, ”Șumi” a devenit antrenor și și-a pregătit fosta echipă atât în stagiunea 2010-2011, cât și în actuala ediție de campionat.
Liță Dumitru, poveste cu Marius Șumudică la Rapid
Invitat la podcastul iAM Ștucan, Liță Dumitru, fost fotbalist și antrenor al Rapidului, a vorbit la superlativ despre calitățile de antrenor ale lui Marius Șumudică și a povestit un episod cu acesta din perioada când era elevul său la formația din Grant.
După finalul unui meci, fostul atacant a acuzat stări de rău și i-a spus antrenorului să nu îl schimbe la pauză, deși partida era terminată. În acel moment, Marian Rada, care era secundul lui Liță, a susținut că Șumudică ar avea carnet de nebun.
Costin Ștucan: La Rapid l-ați prins pe Șumudică, nu?
Liță Dumitru: Șumudică, da. L-am avut jucător. Șumudică este un antrenor bun, un priceput, dar nu e sigur pe el, pe ceea ce face. Nu mi se pare sigur, pentru faptul că el i-a făcut pe Rapid. I-a luat de unde i-a luat și e în play-off. El nu crede că o să poată să prindă și.. Așa cred eu. S-ar putea să greșesc.
El știe ce face, Rapid joacă altceva. Și Gigi (n.r. Becali) a recunoscut-o la televizor spunând: <<Mai bine ar intra Rapid în play-off>>. El e un băiat priceput. A fost prin Turcia, are bani, performanță, a câștigat campionatul cu Astra. Poate că e un antrenor prea vulcanic.
Costin Ștucan: Cândva spuneați că e prea nebun. Că are carnet de nebun, nu că e nebun! Că v-a zis (n.r. Marian) Rada.
Liță Dumitru: Da. Pentru că îl simpatizam. Înțelegi? Îl simpatizam. La un meci, el de fiecare data juca vârf de atac cu Tărțău, și pe partea dreapta trebuia să vină Stanciu să centreze, nu Șumudică, și îi spuneam: <<Băi, Mariuse, nu te mai duce să centrezi în partea dreaptă, că nu ai cum să centrezi. Până vine Tărțău, e singur, tu trebuie să stai aici că centrează Stanciu>>.
Liță Dumitru: "Șumudică e copilul rătăcitor al Rapidului"
Liță Dumitru: Și la un meci pe care l-am câștigat cu 1-0, el a fost rezervă, a intrat și am bătut cu 1-0. Nu a dat el gol, a dat altcineva. După meci a venit doctorul la mine <<Bă, nea Liță, vezi că îi e rău lui Șumi>>. <<Ce are?>>. M-am dus acolo <<Nea Liță, nea Liță>>. <<Ce e, mă? Ce s-a întâmplat?>>. <<Bre, te rog eu frumos, să nu mă scoți că dau gol a doua repriză!>>. <<Băi, Marius, s-a terminat meciul. Am câștigat, ești nebun?>>.
Costin Ștucan: Asta ați văzut-o cu ochii dvs. El voia să mai joace.
Liță Dumitru: El voia să mai joace. Mie mi-a spus Rada: <<Domne, nu te băga pe el, că el e cu certificat>>. Dar eu nu am spus-o pentru faptul că nu vreau să am probleme. Îmi cer scuze, dacă Rada a greșit sau…. Dar eu l-am certat, de ce? Pentru faptul că el centra.
Deci Șumudică e copilul rătăcitor al Rapidului. E vechi la Rapid, a iubit Rapidul de mic copil și se văd rezultatele ca antrenor. Se vede și e băiat deștept. Se descurcă, bravo lui!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite














