Gică Hagi, anunț important cu privire la noul stadion din Constanța

Gică Hagi are 35 goluri pentru România Galerie foto (1 fotografii): Gică Hagi, anunț important cu privire la noul stadion din Constanța
Foto: Sport Pictures  |   Gică Hagi are 35 goluri pentru România

Cristian Stan   |   Publicat: 24.08.2024 18:08   |  Actualizat: 24.08.2024 19:51

La conferința de presă premergătoare partidei cu UTA Arad, Gică Hagi (59 de ani), antrenorul-acționar al Farului s-a declarat încrezător că lucrările la stadionul din Constanța se vor demara în scurt timp.

Arena din orașul de la malul mării a fost demolată de anul trecut, însă pașii următori nu au fost puși în aplicare până în prezent.

Guvernul României a mai aprobat construcția arenelor de la Pitești, Oradea, Timișoara și din Ștefan cel Mare, însă ”Regele” consideră că stadionul din Constanța ar trebui să aibă prioritate.

Gică Hagi, încrezător în privința arenei

Pe lângă promisiunile oficialităților din Capitală, Gică Hagi a purtat discuții pe această temă și cu Gică Popescu și transmite că lucrările ar trebui să înceapă în luna septembrie.

”Cred că cel mai bine este să-l întrebaţi pe Gică Popescu, este preşedintele Farului şi ştie cel mai bine dintre toţi la ce nivel şi ce s-a discutat. Din ce ştiu eu, vorbind cu el, promisiunea este că sută la sută din septembrie se face, se începe. Aşa ni s-a promis că va fi.

Este o chestiune doar de ultimul detaliu, care trebuie aprobat. Cred că prima arenă a cărei construcţie trebuie să înceapă în România, aşa cum s-a pornit în urmă cu doi ani şi jumătate, este cea de la Constanţa. Aşa că sper ca prima aprobare să fie pentru noi.

”A trecut deja un an, trebuia să înceapă deja”

Am fost primii care am depus proiectul, cu aprobare de la Guvern. Special. Eu am încredere totală că aşa va fi şi se va face. Aşa cum s-a întâmplat în alte părţi, aşa se va face şi la Constanţa. Sper să se găsească cel mai rapid mod, pentru că de asta am şi demolat stadionul.

A trecut deja un an, trebuia să se înceapă deja. Sper ca lucrurile să vină, pentru că orice oraş mare din România are nevoie de stadion. O arenă nou aduce lumea la stadion, aduce bani, aduce income foarte bun pentru club. Probabil şi entuziasm, suporteri, tot.

Noi, deocamdată avem stadionul acesta micuţ, care este al nostru. Este privat, dar prea mic pentru câţi suporteri ar veni când jucăm acasă”, a spus Hagi.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Ce a putut să facă Mircea Lucescu după ce și-a prins doi jucători fumând în cameră: ”Ne vedea prin ceață”

Farul Constanța nu a primit licența pentru cupele europene! Problema cu care se confruntă echipa lui Gică Hagi

Cristi Balaj avertizează în privința unei ”stări de neliniște” la CFR Cluj, înaintea derby-ul cu FCSB

Nicolae Dică, făcut praf de fostul său jucător de la FCSB: ”Nu aveam ce să vorbim! Normal că m-a deranjat”

Clujenii au început războiul psihologic înaintea duelului din Giulești: "Marius Şumudică spune multe. N-au atins mingea timp de 90 de minute"

Gigi Becali s-a săturat de concertele de pe Arena Națională! Mesaj dur pentru Jennifer Lopez: ”Să plece pe câmp, la Ghimpaţi”

Cele mai citite

Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”

Diverse  |  17 Aprilie 2025, 09:11
1.
Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"

SuperLiga  |  17 Aprilie 2025, 12:12
2.
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"
Anghel Iordănescu, trimis să ”repatrieze” legenda din Generația de Aur fugită din România: ”Poți să te întorci, nu o să-ți facă nimic!”

Special  |  15 Aprilie 2025, 12:51
3.
Anghel Iordănescu, trimis să ”repatrieze” legenda din Generația de Aur fugită din România: ”Poți să te întorci, nu o să-ți facă nimic!”
Știri de ultimă oră din sport
Nicolae Dică, făcut praf de fostul său jucător de la FCSB: ”Nu aveam ce să vorbim! Normal că m-a deranjat”
Nicolae Dică, făcut praf de fostul său jucător de la FCSB: ”Nu aveam ce să vorbim! Normal că m-a deranjat”
SuperLiga   |  18 Aprilie 2025, 10:07
Nicolae Dică, făcut praf de fostul său jucător de la FCSB: ”Nu aveam ce să vorbim! Normal că m-a deranjat”
Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
super fete Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
Feminin   |  18 Aprilie 2025, 08:46
Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
9 goluri în Manchester United - Lyon! Trupa lui Drăgușin continuă aventura, Hagi e OUT. Rezultatele serii din Europa League și Conference League

Fotbal Internațional   |  18 Aprilie 2025, 00:52
9 goluri în Manchester United - Lyon! Trupa lui Drăgușin continuă aventura, Hagi e OUT. Rezultatele serii din Europa League și Conference League
Ianis Hagi, nota 4 după eliminarea lui Rangers din Europa League: ”Și-a petrecut cea mai mare parte a meciului apărându-se”

Europa League   |  18 Aprilie 2025, 00:25
Ianis Hagi, nota 4 după eliminarea lui Rangers din Europa League: ”Și-a petrecut cea mai mare parte a meciului apărându-se”
Ilie Năstase, la nivelul lui Trump, Ronaldo și Messi: ”A fost Maradona al tenisului! Federer e sub el”
exclusiv Ilie Năstase, la nivelul lui Trump, Ronaldo și Messi: ”A fost Maradona al tenisului! Federer e sub el”
Tenis   |  18 Aprilie 2025, 00:14
Ilie Năstase, la nivelul lui Trump, Ronaldo și Messi: ”A fost Maradona al tenisului! Federer e sub el”
Vești proaste pentru Guardiola! Colegul lui Radu Drăgușin e netransferabil în această vară

Premier League   |  17 Aprilie 2025, 23:45
Vești proaste pentru Guardiola! Colegul lui Radu Drăgușin e netransferabil în această vară
AS.RO Fiul lui Ion Ţiriac a atacat-o devastator pe Serena Williams! Acuzaţii teribile ale acestuia
Fiul lui Ion Ţiriac a atacat-o devastator pe Serena Williams! Acuzaţii teribile ale acestuia
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie

Special   |  17 Aprilie 2025, 15:42
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
exclusiv Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Special   |  17 Aprilie 2025, 12:11
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Ce spune Daniel Funeriu despre scandalul pe care l-a avut cu Selly: ”Nu avea nimic de a face cu băiatul ăsta, Selly”

Care este valoarea unui coș de Paște anul acesta. Cele mai cumpărate produse de români

Tarifele lui Donald Trump îi îngenunchează pe cei cu afaceri mici. Taxele au crescut de la 1.000 de dolari la 6.000 pentru un mic antreprenor
Tarifele lui Donald Trump îi îngenunchează pe cei cu afaceri mici. Taxele au crescut de la 1.000 de dolari la 6.000 pentru un mic antreprenor
Tarifele lui Donald Trump îi îngenunchează pe cei cu afaceri mici. Taxele au crescut de la 1.000 de dolari la 6.000 pentru un mic antreprenor
Ce a putut să facă Mircea Lucescu după ce și-a prins doi jucători fumând în cameră: ”Ne vedea prin ceață”
SuperLiga   |  11:19
Ce a putut să facă Mircea Lucescu după ce și-a prins doi jucători fumând în cameră: ”Ne vedea prin ceață”
exclusiv Farul Constanța nu a primit licența pentru cupele europene! Problema cu care se confruntă echipa lui Gică Hagi
SuperLiga   |  10:55
Farul Constanța nu a primit licența pentru cupele europene! Problema cu care se confruntă echipa lui Gică Hagi
Cristi Balaj avertizează în privința unei ”stări de neliniște” la CFR Cluj, înaintea derby-ul cu FCSB
SuperLiga   |  10:37
Cristi Balaj avertizează în privința unei ”stări de neliniște” la CFR Cluj, înaintea derby-ul cu FCSB
Nicolae Dică, făcut praf de fostul său jucător de la FCSB: ”Nu aveam ce să vorbim! Normal că m-a deranjat”
SuperLiga   |  10:07
Nicolae Dică, făcut praf de fostul său jucător de la FCSB: ”Nu aveam ce să vorbim! Normal că m-a deranjat”
Mesajul postat de Fabrizio Romano după ce Aaron Boupendza s-a stins din viață, la doar 28 de ani
Diverse   |  09:40
Mesajul postat de Fabrizio Romano după ce Aaron Boupendza s-a stins din viață, la doar 28 de ani
Gestul inegalabil făcut de Gigi Becali pentru Teodora Stoica, în momentul în care s-a îmbolnăvit: ”E altfel de om”
Diverse   |  09:13
Gestul inegalabil făcut de Gigi Becali pentru Teodora Stoica, în momentul în care s-a îmbolnăvit: ”E altfel de om”
super fete Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
Feminin   |  08:46
Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
exclusiv S-a aflat cine e al treilea ”tricolor” care a fugit din cantonamentul din San Marino, alături de Tamaș și Mutu: ”El e...
Diverse   |  08:14
S-a aflat cine e al treilea ”tricolor” care a fugit din cantonamentul din San Marino, alături de Tamaș și Mutu: ”El e ciripitorul. Nu a fost Torje!”. Dezvăluire după aproape 15 ani
Rezultate / Clasamente