În timp ce FCSB făcea spectacol cu Sepsi, transferul anunțat de Becali a primit un verdict surprinzător

Daniela Nicolescu | Publicat: 09.02.2025 21:14 | Actualizat: 09.02.2025 21:14
Ilie Lemnaru, președintele celor de la Unirea Slobozia, a anunțat că ialomițenii nu sunt dispuși să renunțe la serviciile atacantului Jordan Gele (32 de ani), în ciuda faptului că Gigi Becali a declarat că va scoate 200.000 de euro din buzunar pentru acesta.
FCSB este în căutarea unui atacant, după ce transferul lui Elvir Koljic de la Universitatea Craiova a picat. Gigi Becali și-a mutat atenția către Jordan Gele, atacantul celor de la Unirea Slobozia, proaspăt promovată pe prima scenă a fotbalului românesc.
Nu e atât de simplu pe cât spera Becali! Slobozia nu vrea să se despartă de Gele
Jucătorul lui Adrian Mihalcea se află în ultimele 6 luni de contract cu ialomițenii și poate negocia cu orice echipă.
”Mâine iau un atacant. Da, mâine. Nu e mare lucru. Crema s-a luat. S-au luat Gheorghiță, Stoian, Cercel. Să vedem ce zice Gică de Cercel.
Mie Iașko mi-a zis că i-a transmis Gică să caute un fundaș dreapta. Mâine iau atacant, îl prezentăm. Gele de la Slobozia. Are 33 de ani. (n.r. 32 de ani). Pentru 4 luni îl iau. Dau 200.000 de euro. Dacă e bun, îi punem încă un an”, a spus Gigi Becali, la Fanatik.
Ilie Lemnaru anunță: ”Stați așa, că nu e chiar atât de simplu”
În ciuda declarațiilor îndrăznețe ale patronului de la FCSB, Ilie Lemnaru, președintele de la Unirea Slobozia, a anunțat că nu este de acord cu transferul fotbalistului de 32 de ani. Oficialul a dat de înțeles că suma pe care omul de afaceri vrea să o scotă din bucunar pentru Gele este mică.
”Voi credeți că e gata, zice Gigi că ne dă 200 de mii de euro și gata se duce Gele la FCSB? Și noi ce facem? De unde îi mai aduc eu în ultima zi lui Adi Mihalcea atacant în schimbul lui Gele?
Adică, pe alții Gigi dă milioane, este refuzat, caută apoi și pe alții, dar când vede că nu îi iese nimic vine la noi și ni-l ia pe Gele cu 200 de mii? Stați așa, că nu e chiar atât de simplu. Și pe suma asta! Deci, momentan nu e nimic sigur, că nu vreau ca noi să fim descoperiți”, a spus Lemnaru, pentru ProSport.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite














