exclusiv Ionuț Chirilă a numit ”cea mai bună echipă din SuperLiga din punct de vedere tactic”

Redactia | Publicat: 09.02.2025 14:02 | Actualizat: 09.02.2025 15:23
Invitat la I AM SPORT LIVE, Ionuț Chirilă (59 de ani) a fost provocat de unul dintre urmăritorii emisiunii să numească ”cea mai bună echipă din punct de vedere tactic din SuperLiga”, iar antrenorul și-a ales tocmai formația de suflet.
Actualul sezon al SuperLigii s-a dovedit a fi unul dintre cele mai interesante din ultimii ani. Pe lângă faptul că primele 5 echipe sunt despărțite de doar câteva puncte, printre acestea și-au făcut loc și două nume-surpriză.
U Cluj și Dinamo au fost marile revelații ale acestei stagiuni, iar meritele pentru prestațiile de excepție reușite de cele două echipe în acest campionat le-au fost acordate în mare parte celor doi antrenori, Ioan Ovidiu Sabău și Zeljko Kopic.
Invitat la I AM SPORT LIVE, Ionuț Chirilă a fost întrebat cine este, în opinia sa, ”cea mai bună echipă din SuperLiga din punct de vedere tactic”, iar trupa din Ștefan cel Mare a fost nominalizată de acesta.
Ionuț Chirilă, categoric: U Cluj nu este ”cea mai bună echipă din SuperLiga din punct de vedere tactic”
Costin Ștucan: <<O întrebare pentru domnul Ionuț Chirilă: e de acord cu afirmația lui Mirel Rădoi, anume că U Cluj e cea mai bună echipă din SuperLiga din punct de vedere tactic?>>.
Ionuț Chirilă: Nu!
Costin Ștucan: Nu? Care e cea mai bună echipă...
Ionuț Chirilă: Niciuna!
Costin Ștucan: Eee, niciuna! Trebuie să fie una care e mai bună din punct de vedere tactic decât restul.
Ionuț Chirilă: Din punct de vedere tactic... ca cine, una decât cealaltă? Una care se duce la paroxism...
Costin Ștucan: Cum vrei tu, sunt vorbele tale cu paroxismul, eu mă feresc de vorbele astea mari!
”Câștigă mai mult din organizarea jocului și mai puțin din realizările individuale ale jucătorilor”
Ionuț Chirilă: Trebuie să ne gândim la o echipă care câștigă mai mult din organizarea jocului și mai puțin din realizările individuale ale jucătorilor.
Costin Ștucan: U Cluj...
Radu Secoșan: U Cluj sau Dinamo, părerea mea...
Ionuț Chirilă: Dinamo!
Costin Ștucan: Dinamo? Ok, deci echipa cu cea mai bună organizare tactică - Dinamo.
Ionuț Chirilă: Da, având în vedere că nu se compară cu valorile individuale ale Craiovei, FCSB-ului, chiar și ale U Cluj cu ale lui Dinamo, fără să îi jignim pe jucătorii de la Dinamo. Dar e un merit că ei fac puncte dintr-un bloc funcțional.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite














