Ionuț Negoiță, mesaj dur pentru Gigi Becali după ce FCSB a învins Dinamo în derby: ”Asta nu înseamnă că ești credincios”

Denisa Ștefan | Publicat: 25.02.2025 17:02 | Actualizat: 25.02.2025 19:14
Ionuț Negoiță (51 de ani), fost patron la Dinamo, l-a atacat dur pe Gigi Becali (66 de ani), finanțatorul FCSB, după ce formațiile bucureștene s-au duelat în campionat (2-1 pentru FCSB).
Oaspeți, ”câinii” au fost de părere că scorul ar fi trebuit să fie cu totul altul dacă centralul Istvan Kovacs ar fi acordat penalty la o fază din careu care l-a avut protagonist pe Ngenzana.
Ionuț Negoiță, acuze pentru Gigi Becali: ”Este înconjurat de icoane”
Întrebat despre meci, fostul patron din Ștefan cel Mare, Ionuț Negoiță, a afimat că rezultatul este unul viciat, dar a avut și un răspuns pentru declarațiile lui Gigi Becali, pe care l-a acuzat că este necredincios.
Ba mai mult, fostul oficial a povestit și o întâmplare cu Kyros Vassaras, care este președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor.
”În primul rând, aș vrea să felicit echipa Dinamo pentru jocul prestat. A fost un meci bun, frumos, în care Dinamo ar fi trebuit să facă minimum egal, din punctul meu de vedere, dacă arbitrajul nu ar fi fost viciat... Nu că ar fi prima dată.
În al doilea rând, am observat cum cineva care, de obicei, este înconjurat de icoane și se prezintă a fi credincios, dar în același timp, după ce Dinamo este dezavantajată în favoarea lui FCSB, apare în public și susține că negrul e alb împotriva evidențelor... Adică minte! Asta nu înseamnă că ești credincios, ci contrariul.
Ionuț Negoiță: ”Vassaras ne-a vrăjit și aburit”
Știu cum funcționează sistemul, am stat 8 ani în fotbal, am trăit pe pielea mea problemele unui sistem foarte viciat.
Când eram la Dinamo, am fost în audiență la domnul Vassaras tot pe genul acesta de probleme. Ne-a vrăjit și aburit, dar măcar atunci nu era var și se găseau tot felul de explicații puerile – să le numim circumstanțe atenuante.
Dar în ziua de azi, când ai VAR, nu ai nicio scuză. E doar ticăloșie! Oricum, arbitrulului nu i se va întâmpla nimic rău, ci din contră, va fi premiat cu niște meciuri de top pe afară, unde nu niciodată va face genul acesta de 'greșeli'”, a spus fostul oficial al ”câinilor”, potrivit GSP.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite














