Louis Munteanu, după ce și-a răpus fosta echipă: "Locul lor nu este acolo"

Vlad Stoica | Publicat: 27.01.2025 23:15 | Actualizat: 28.01.2025 09:25
Louis Munteanu (22 de ani), atacantul celor de la CFR Cluj, s-a declarat fericit după hat-trick-ul înscris în partida câștigată cu Farul, 3-1.
Atacantul și-a răpus fosta echipă după o evoluție de excepție, la capătul căreia a devenit golgheterul SuperLigii.
Munteanu spune că formația ardeleană a avut o primă repriză de excepție și asta a contribuit la victorie.
Louis Munteanu, după CFR Cluj - Farul 3-1
De asemenea, fotbalistul crescut de Farul spune că le ține pumnii foștilor colegi, aflați într-o situație nu foarte bună în clasament.
"Este primul hat-trick, sunt fericit pentru victoria echipei în primul rând. Am jucat bine încă din prima repriză, în a doua am vrut să ținem de rezultat și a venit și golul 3 și asta a fost povestea meciului de azi.
Am făcut cea mai bună repriză de când suntem noi, așa trebuie să continuăm. Este bine pentru moralul meu în primul rând că marchez. De asta am venit în România, să mă bat la titlul de golgheter.
Dacă nu luam golul la Botoșani era excelent. E bine că s-a văzut reacția în această seară, că reușim să ne clasăm în play-off și apoi să ne batem la campionat.
Așa era normal, respect pentru băieți, ei m-au creat, eu sunt ceea ce sunt acum. Nu pot să-mi dau cu părerea, au un sezon foarte greu, dar sper să-și revină, pentru că locul lor nu este acolo", a spus Louis Munteanu.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite














