Louis Munteanu nu-l impresionează pe fostul jucător de la CFR: ”Să-l vedem duminică, trebuie să arate că are co***. Mănâncă rahat cei care-l pun în vitrină”

Vlad Stoica | Publicat: 18.04.2025 19:46 | Actualizat: 18.04.2025 22:49
Louis Munteanu (22 de ani), atacantul de la CFR Cluj, nu l-a impresionat pe Giedrius Arlauskis (37 de ani). Fostul portar din Superligă a avut un discurs dur la agresa golgheterului campionatului.
Giedrius Arlauskis a avut o intervenție telefonică în direct și a fost întrebat despre fotbaliștii din Gruia.
Fostul portar a traversat o perioadă bună la Cluj, unde a câștigat 5 campionate, alături de ardeleni. În cariera sa a mai trecut pe la Unirea Urziceni, FCSB și Universitatea Craiova, în România
Discurs acid la adresa lui Louis Mundeanu, din partea lui Giedrius Arlauskis
Louis Munteanu a avut cel mai bun sezon din carieră, până acum. Atacantul a marcat de 20 de ori în actuala stagiune, însă Giedrisus Arlauskis nu este impresionat de aceste cifre.
Fostul portar din Gruia nu a avut milă de tânărul fotbalist și consideră că nu ar mai trebui să fie lăudat atât de mult.
”Nu. De ce să-mi placă? Louis Munteanu? Hai lasă-mă și cu ăsta! Să mai joace, să mai dea goluri, să facă pasul în fotbalul mare și apoi vedem.
Acum, dacă dai câteva goluri în România, ești comparat cu cei mai buni jucători. Oameni care au mâncat rahat în fotbal an de an, zi de zi, îl pun deja în vitrina cu cei mai buni jucători pe un băiat care a dat câteva goluri.
Nu, nu e așa. Trebuie să mai bea niște lapte, cum zic eu, ca să ajungă acolo. Nu cu vorbe, cu fapte. Da, e golgheter, bravo lui. Dar fiecare echipă are un jucător de vârf, mai piesă, cu mai multe goluri și pase decisive”, a spus Giedrius Arlauskis la Fanatik.
Giedrius nu s-a ferit de limbajul obscen
Louis Munteanu va avea un test dificil în duelul cu FCSB, iar echipa își pune mari speranțe în el. Mai mult decât atât, fostul portar al ardelenilor a pus presiune înaintea partidei și nu s-a ferit să aibă un limbaj ”de cartier”.
”Hai să-l vedem duminică. Meciurile de genul ăsta se joacă cu titlul pe masă. Acolo trebuie... E foarte bună expresia mea, să ai «co***». Să ai cojones”, a mai spus lituanianul.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite














