exclusiv Marius Șumudică și Victor Angelescu, întâlnire de gradul zero la Rapid! Discuția prin care se poate schimba totul în Giulești

Cristian Stan | Publicat: 21.02.2025 12:22 | Actualizat: 22.02.2025 20:16
Decebal Rădulescu, editorialist iAMsport.ro, a dezvăluit în exclusivitate la I AM SPORT LIVE că la Rapid va avea loc în cursul zilei de vineri o ședință importantă.
Pe plan sportiv, formația de lângă Podul Grant a avut de câștigat odată cu numirea lui Marius Șumudică ca antrenor principal, însă la capitolul imagine a avut de suferit.
Spre exemplu, la ultima partidă, tehnicianul a fost lovit cu bulgări de câțiva fani ai Rapidului și a anunțat la flash-interviu că își dorește o ședință de urgență cu patronatul, dar și că ia în calcul să plece.
Ședință de urgență la Rapid! Șumudică și Angelescu nu lipsesc
Între timp, Marius Șumudică a confirmat că va rămâne la giuleșteni, însă întâlnirea pe care a cerut-o tot va avea loc.
Din partea conducerii își va face apariția Victor Angelescu, dar nu vor lipsi nici liderii de galerie, conform lui Decebal Rădulescu.
”Astăzi va fi o întâlnire între Șumudică, Victor Angelescu și cei mai importanți lideri din galerie. (n.r. Bocciu, Corsicanu?) Nu, cei care merg la stadion. De la Original, de la OH, Legiunea Chitila. Pentru ca să se liniștească lucrurile la Rapid, pentru că lucrurile s-au denaturat.
Rapid a tot primit amenzi pentru că galeria s-a mutat de la Peluza Nord în partea opusă, acolo unde nu avea scris către Jandarmerie că ar putea să stea pe parcursul campionatului. Și au primit amenzi de 30.000-40.000 lei la fiecare meci și cred că întâlnirea asta e făcută să unească grupările să se întoarcă în peluză și să se concilieze cu Șumudică”, a spus Decebal Rădulescu la iAMsport LIVE.
Rapid, aproape de play-off
Rapid a învins-o în ultima etapă pe FC Botoșani, scor 1-0, și este cotată cu șanse foarte mari să prindă un loc de play-off.
Clasată pe locul 6, cu trei etape înainte de finalul sezonului regulat, formația din Capitală are 42 de puncte, cu 5 mai multe decât urmăritoarele Sepsi și Petrolul.
Giuleștenii vor juca cu Farul (deplasare), FCSB (acasă) și Hermannstadt (deplasare) în ultimele 3 runde.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite














