MM Stoica a numit cel mai bun antrenor cu care a lucrat: ”Cea mai mare surpriză!”

Foto 26/26 Galerie foto(26) Galerie foto (26 fotografii): MM Stoica a numit cel mai bun antrenor cu care a lucrat: ”Cea mai mare surpriză!”
Foto: Sportpictures  |  

Gabriel Scarlat   |   Publicat: 11.04.2025 10:03   |  Actualizat: 11.04.2025 15:37

Mihai Stoica (59 de ani), oficial al FCSB, a numit cel mai bun antrenor cu care a colaborat de-a lungul carierei sale de conducător de club, iar acesta nu a activat vreodată la echipa lui Gigi Becali.

Mihai Stoica este unul dintre cei mai vechi conducători de club din fotbalul românesc. Actualul oficial de la FCSB și-a început activitatea ca președinte la Oțelul Galați, în 1992, și a mai trecut în cariera sa pe la Unirea Urziceni, în perioada 2007-2010.

Foto 25/26

Mihai Stoica îl consideră pe Dan Petrescu cel mai bun antrenor

Datorită vechimii sale la nivelul primei ligi, Mihai Stoica a avut oportunitatea să colaboreze cu diverși antrenori, atât români, cât și străini, și l-a plasat pe Dan Petrescu pe primul loc, datorită performanței de a câștiga Liga 1 cu Unirea Urziceni în 2009 și rezultatelor obținute în Liga Campionilor în sezonul 2009-2010.

”Am avut privilegiul de a lucra cu antrenori mari: Simionaș, la Galați, care era altceva față de nivelul antrenorilor din România, apoi Pițurcă, Zenga, Protasov, Oli, Petrescu, Reghe, acum Elias cu Pinti. Nu poți să faci performanțe fără antrenori buni.

Foto 17/26

Dar dacă cineva vine și spune <<Bă, trebuie să pui unu pe numărul unu>>, îl pun pe Petrescu. Pentru că e cea mai mare surpriză pe care a putut cineva să o facă (n.r. câștigarea titlului cu Unirea Urziceni în 2009) și am fost acolo. Fiecare a avut contribuție, da, este adevărat. Dar el a fost factorul determinant pentru titlul ăla.

E o competiție de anduranță, joci 30 de etape, joci împotriva unora care au alte condiții față de tine. Și mai mult de atât, faci 8 puncte în Champions League! (n.r. Pe stadion străin, pe Ghencea) Pe care nu știam cum să facem să aducem oameni la meciuri”, a spus Mihai Stoica, la podcastul SportCast cu Sile.

Foto 21/26

Cariera de antrenor a lui Dan Petrescu

În prezent, Dan Petrescu este antrenor la CFR Cluj, una dintre echipele cu șanse la câștigarea titlului de campionă a României în actuala ediție de SuperLiga.

Pe lângă titlul cu Unirea Urziceni, ”Bursucul” a mai câștigat 4 campionate cu formația din Gruia, o Supercupă a României cu ASA Târgu Mureș, în 2015, și Cupa Chinei cu Jiangsu Suning, tot în 2015.

Fundașul din Generația de Aur a mai pregătit, printre altele, echipe precum FC Național, Rapid București, Sportul Studențesc, Kayserispor sau Jeonbuk Hyundai.

GALERIE FOTO | Teodora, fiica lui MM Stoica

Foto 1/26

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Kopic, laude la adresa lui Rădoi, înainte de Dinamo - Universitatea Craiova: ”Face o treabă excelentă acolo”

Farul - Hermannstadt 1-1. Remiză la Ovidiu în ziua în care Marius Măldărășanu a împlinit 50 de ani

Gigi Becali i-a ”încăierat” pe Florin Prunea și Decebal Rădulescu: ”Am ajuns la dictatură în țara asta!” / ”Ai uitat când alerga cu bani după jucători de la Bistrița?”

Prunea a auzit că Sabău ar fi ”lucrat” de fotbaliști după ce i-a condus către ”cel mai bun an din istoria U Cluj” și a dat un verdict clar

Dan Petrescu și-a anunțat decizia după dialogul Tachtsidis / Charalambous / Șumudică: ”S-a terminat”

Apelul lui Dan Petrescu: ”Sunt foarte mulți oameni cu dependențe, trebuie ajutați! Dacă cineva din anturajul său îl ajuta pe Boupendza, era mai bine. Acum e prea târziu. E o lecție”

Cele mai citite

Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”

Diverse  |  17 Aprilie 2025, 09:11
1.
Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"

SuperLiga  |  17 Aprilie 2025, 12:12
2.
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"
Țara în care ar locui Radu Banciu la bătrânețe: ”O sticlă de vin ajunge și la 25.000 de euro. Nu vezi sate sărace”

Diverse  |  18 Aprilie 2025, 17:43
3.
Țara în care ar locui Radu Banciu la bătrânețe: ”O sticlă de vin ajunge și la 25.000 de euro. Nu vezi sate sărace”
Știri de ultimă oră din sport
90% se știu deja echipele promovate în Superliga! Cum arată clasamentul în Liga 2 după 5 etape de play-off

Liga 2   |  19 Aprilie 2025, 16:36
90% se știu deja echipele promovate în Superliga! Cum arată clasamentul în Liga 2 după 5 etape de play-off
Gigi Becali i-a ”încăierat” pe Florin Prunea și Decebal Rădulescu: ”Am ajuns la dictatură în țara asta!” / ”Ai uitat când alerga cu bani după jucători de la Bistrița?”
exclusiv Gigi Becali i-a ”încăierat” pe Florin Prunea și Decebal Rădulescu: ”Am ajuns la dictatură în țara asta!” / ”Ai uitat când alerga cu bani după jucători de la Bistrița?”
SuperLiga   |  19 Aprilie 2025, 15:11
Gigi Becali i-a ”încăierat” pe Florin Prunea și Decebal Rădulescu: ”Am ajuns la dictatură în țara asta!” / ”Ai uitat când alerga cu bani după jucători de la Bistrița?”
Membrul Generației de Aur: ”România avea forța să prindă finala la Euro 2008! Cei de după noi erau poate mai buni, dar au avut atât de multă neșansă”

Echipa Națională   |  19 Aprilie 2025, 14:40
Membrul Generației de Aur: ”România avea forța să prindă finala la Euro 2008! Cei de după noi erau poate mai buni, dar au avut atât de multă neșansă”
Unui bărbat i s-a făcut rău la FC Argeș - Csikszereda și a decedat. Care ar fi fost cauza

Liga 2   |  19 Aprilie 2025, 14:15
Unui bărbat i s-a făcut rău la FC Argeș - Csikszereda și a decedat. Care ar fi fost cauza
Prunea a auzit că Sabău ar fi ”lucrat” de fotbaliști după ce i-a condus către ”cel mai bun an din istoria U Cluj” și a dat un verdict clar
exclusiv Prunea a auzit că Sabău ar fi ”lucrat” de fotbaliști după ce i-a condus către ”cel mai bun an din istoria U Cluj” și a dat un verdict clar
SuperLiga   |  19 Aprilie 2025, 14:03
Prunea a auzit că Sabău ar fi ”lucrat” de fotbaliști după ce i-a condus către ”cel mai bun an din istoria U Cluj” și a dat un verdict clar
Dan Petrescu și-a anunțat decizia după dialogul Tachtsidis / Charalambous / Șumudică: ”S-a terminat”
Dan Petrescu și-a anunțat decizia după dialogul Tachtsidis / Charalambous / Șumudică: ”S-a terminat”
SuperLiga   |  19 Aprilie 2025, 13:35
Dan Petrescu și-a anunțat decizia după dialogul Tachtsidis / Charalambous / Șumudică: ”S-a terminat”
AS.RO Milionarul român cu 3 pensii &#8222;dă din casă&#8221;! Ce &#8222;are interzis&#8221; de Paşte. Anunţ surpriză
Milionarul român cu 3 pensii &#8222;dă din casă&#8221;! Ce &#8222;are interzis&#8221; de Paşte. Anunţ surpriză
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie

Special   |  17 Aprilie 2025, 15:42
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
exclusiv Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Special   |  17 Aprilie 2025, 12:11
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Ce spune Daniel Funeriu despre scandalul pe care l-a avut cu Selly: ”Nu avea nimic de a face cu băiatul ăsta, Selly”

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă și în acest an în România. Când va ajunge în toate bisericile din țară

ANPC îi taxează pe comercianți chiar înainte de Paște! Piedone a luat la verificat etichetele cozonacilor din magazine și a descoperit o serie de nereguli

A parcurs peste 500 de kilometri pe bicicletă pentru a fi prezent la Farul - Hermannstadt
SuperLiga   |  18:10
A parcurs peste 500 de kilometri pe bicicletă pentru a fi prezent la Farul - Hermannstadt
Cristi Chivu nu a uitat de derby-urile incendiare cu Juventus: ”Acesta este genul de meci în care mi-ar fi plăcut să joc”
Serie A   |  17:55
Cristi Chivu nu a uitat de derby-urile incendiare cu Juventus: ”Acesta este genul de meci în care mi-ar fi plăcut să joc”
Kopic, laude la adresa lui Rădoi, înainte de Dinamo - Universitatea Craiova: ”Face o treabă excelentă acolo”
SuperLiga   |  17:14
Kopic, laude la adresa lui Rădoi, înainte de Dinamo - Universitatea Craiova: ”Face o treabă excelentă acolo”
Farul - Hermannstadt 1-1. Remiză la Ovidiu în ziua în care Marius Măldărășanu a împlinit 50 de ani
SuperLiga   |  16:57
Farul - Hermannstadt 1-1. Remiză la Ovidiu în ziua în care Marius Măldărășanu a împlinit 50 de ani
Edi Iordănescu, pregătit să pună capăt perioadei de pauză în antrenorat. Fostul selecționer ar putea să îi ia locul pe bancă...
Fotbal Internațional   |  16:54
Edi Iordănescu, pregătit să pună capăt perioadei de pauză în antrenorat. Fostul selecționer ar putea să îi ia locul pe bancă unui alt român
90% se știu deja echipele promovate în Superliga! Cum arată clasamentul în Liga 2 după 5 etape de play-off
Liga 2   |  16:36
90% se știu deja echipele promovate în Superliga! Cum arată clasamentul în Liga 2 după 5 etape de play-off
Giovanni Becali, îndurerat de situația în care a ajuns talentatul român plecat în Anglia: ”Îmi pare tare rău! Aș vrea să dăm...
Stranieri   |  15:58
Giovanni Becali, îndurerat de situația în care a ajuns talentatul român plecat în Anglia: ”Îmi pare tare rău! Aș vrea să dăm de el, să îi redresăm cariera”
OFICIAL | Cosmin Olăroiu este din nou selecționer! Se va lupta pentru calificarea la Mondialul din 2026
Stranieri   |  15:41
OFICIAL | Cosmin Olăroiu este din nou selecționer! Se va lupta pentru calificarea la Mondialul din 2026
Rezultate / Clasamente